Mircea Rusnac – Mărturii ale trecutului Banatului de munte

În cele ce urmează dorim să remarcăm în mod deosebit activitatea de promovare a trecutului Banatului de munte desfăşurată de Adrian Drăgan, un tânăr pasionat de vestigiile istorice ale regiunii. Mărturiile fotodocumentare prezentate pe blogul său (http://banatuldemunte.blogspot.com) demonstrează un deosebit interes pentru cei preocupaţi de elucidarea unor aspecte mai puţin cunoscute ale trecutului nostru. În special, ne-au reţinut atenţia două seturi de imagini prezentate de Adrian Drăgan, care reprezintă, după cunoştinţa noastră, adevărate premiere în domeniu. Le vom descrie pe scurt în rândurile ce urmează.

Monumentul militarilor germani de la Gârlişte (1)

Când am menţionat existenţa unui monument dedicat unui număr de şapte militari germani (în special aviatori), căzuţi în împrejurimile Reşiţei în timpul celor două războaie mondiale (https://istoriabanatului.wordpress.com/2009/06/17/mircea-rusnac-monumentul-cu-elice), nu ştiam despre existenţa altui monument de acelaşi gen, care se găseşte în apropierea Reşiţei, în localitatea Gârlişte din comuna Goruia. Este vorba despre alţi doi militari, căzuţi în această localitate în timpul celui de-al doilea război mondial. Monumentul este din piatră, în formă de cruce, şi are o inscripţie în limbile germană şi română, cu următorul conţinut:

„Hier ruhen zwei deutsche Soldaten, die im September 1944 gefallen sind:
Aici odihnesc doi soldaţi germani, căzuţi la datorie în septembrie 1944:

Gefreiter / fruntaş Adolf Hegermann
• 25.4.1924 †28.9.1944
Unteroffizier / subofiţer Hermann Volp
•3.3.1920 †29.9.1944.”

Monumentul, decent şi relativ bine păstrat, eternizează memoria unor tineri militari căzuţi în ultimul război mondial, care sunt îngropaţi acolo. El demonstrează faptul că, indiferent de situaţiile existente atunci, după scurgerea deceniilor suntem capabili să cinstim memoria celor jertfiţi în război, gest care reprezintă o mostră de civilizaţie.

Cimitirul părăsit din Reşiţa, Strada G.A. Petculescu (2)

În articolul nostru intitulat Trecutul Reşiţei pe Internet (https://istoriabanatului.wordpress.com/2009/09/23/trecutul-resitei-pe-internet), făceam numeroase referiri la cartea lui Dan D. Farcaş, Hoinărind prin Reşiţa pierdută (http://www.banaterra.eu/romana/farcas-dan-d-hoinarind-prin-resita-pierduta). În amintirile sale legate de Reşiţa anilor 1940-1950, acesta descria un vechi cimitir situat pe Dealul Crucii, deasupra Străzii Câlnicului (actualmente G.A. Petculescu). Acum acel cimitir este complet acoperit de pădurea care s-a extins între timp pe versantul dealului, astfel încât fără mărturia lui Dan D. Farcaş el ar fi intrat cu siguranţă în deplină uitare. După lucrarea sa, era denumit de localnici „cimitirul turcesc”. Vizintându-l prin anii ’50, Farcaş îşi explica această denumire prin faptul că stelele funerare de acolo nu erau în formă de cruce, însă erau inscripţionate cu litere chirilice în limba română şi aveau datări începând de pe la 1800. Prin urmare, în ciuda denumirii sale, acest cimitir a fost folosit de locuitorii Reşiţei Române, desigur aceia care vieţuiau în zona actuală a Gării Reşiţa Sud, unde se aflau numeroase străzi, astăzi înlocuite cu blocuri.

Iată însă că Adrian Drăgan a identificat chiar şi în anul 2009 o serie de pietre funerare din acest cimitir! Ele sunt acum acoperite de o pădure tânără, dar încă se mai găsesc împrăştiate printre copaci. Fotografiile prezentate ne aduc unele revelaţii deosebite.

Astfel, inscripţiile, evident foarte deteriorate, cuprind nume româneşti şi sunt făcute cu litere latine! Ele prezintă semnul crucii, dovadă evidentă a faptului că era un cimitir ortodox, şi sunt datate din perioada anilor 1870-1880. Este posibil ca inscripţiile chirilice văzute mai demult de Dan D. Farcaş să fi acoperit perioada dintre 1800 şi 1860, anul în care alfabetul latin a fost generalizat la toţi românii, deşi în Banat şi Transilvania acesta era folosit chiar mai devreme. În mod logic, inscripţiile mai noi erau făcute în litere latine.

Am discutat în articolul menţionat faptul că ni se pare mai plauzibilă atribuirea acestui cimitir locuitorilor din Reşiţa Română decât oltenilor colonizaţi în Reşiţa Montană, cum credea Dan D. Farcaş. Cei din urmă erau aşezaţi la o distanţă de câţiva kilometri de acel loc şi erau mult mai aproape de actualul cimitir ortodox din zona Muncitoresc. Numele celor decedaţi, trecute pe pietrele fotografiate de Adrian Drăgan, confirmă acest lucru, ele fiind mai degrabă bănăţene decât olteneşti.

Drumul de acces către acest cimitir părăsit există şi astăzi. El se află între două case de pe Strada Crişan, în spatele Casei de cultură. Aceasta atestă faptul că în momentul construirii acelor case (acum aproximativ un secol) cimitirul încă era utilizat de locuitorii din zonă. El a fost părăsit probabil în mod treptat în prima jumătate a secolului al XX-lea, iar în ultimele decenii a fost acoperit de pădure. Dar unui cercetător atent şi preocupat de elucidarea trecutului, precum Adrian Drăgan, el a putut încă să-i rezerve interesante surprize.

Mărturiile la care ne-am referit, prezente pe blogul lui Adrian Drăgan, ne-au reţinut în mod justificat atenţia. Ele scot la suprafaţă aspecte practic necunoscute ale istoriei Banatului de munte şi ne pun pe drumul continuării descifrării unui trecut pe cât de puţin cunoscut, pe atât de fascinant.

Note:
1 http://banatuldemunte.blogspot.com/2009/10/monumentul-celor-doi-soldati-germani-de.html
2 http://banatuldemunte.blogspot.com/2009/10/cimitirul-parasit-de-langa-funicular.html

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: