În completarea şi întru confirmarea datelor prezentate recent de Helmut Kulhanek în cartea sa despre vechile mori reşiţene, am intrat în posesia unei poezii pe aceeaşi temă. Ea a fost scrisă probabil prin anii 1970, de către un locuitor al oraşului care îşi mai amintea de existenţa a patru dintre ele. Desigur, de-a lungul timpului, pe teritoriul actual al Reşiţei au existat mult mai multe mori, Helmut Kulhanek inventariind în cartea sa cel puţin 32, însă cu posibilitatea de a fi fost chiar mai numeroase. Dar ele au fost treptat desfiinţate, iar cele patru prezentate în poezia de mai jos au fost printre ultimele care mai funcţionaseră, în preajma celui de-al doilea război mondial şi imediat după încheierea acestuia.
Autorul poeziei este inginerul Hubert Brezina (1930-1993), ea păstrându-se într-un caiet care conţine 95 de poezii ale acestuia, în limbile română şi germană. La finalul caietului se menţionează: „Toţi acei care consultă acest caiet au o datorie morală şi nu materială faţă de autor.” Prin bunăvoinţa surorii lui Hubert Brezina, Helene, căreia îi mulţumim şi pe această cale, am primit poezia de faţă, încercând să îndeplinim dorinţa autorului. În acest sens, o facem acum cunoscută publicului.
Poezia nu excelează ca valoare literară, însă prezintă unele informaţii istorice de interes pentru publicul de azi, din partea unui om contemporan cu alte evenimente decât cele cunoscute de generaţia actuală. Deja în momentul scrierii poeziei, Hubert Brezina a sesizat faptul că tinerii nu mai cunoşteau trecutul Reşiţei, pe care nici nu aveau de unde să-l afle. Pentru a nu se pierde toate amintirile, el le-a consemnat în acest mod, cu dorinţa de a fi citite de cât mai multă lume. Morile descrise, prezente bineînţeles şi în cartea lui Helmut Kulhanek, erau situate în apropierea centralei Grebla, la poalele Dealului Crucii (aceasta fiind vechea moară Stadlmann), la poalele Dealului Golului (fireşte, moara lui Ioan Laţcu, zis Ţagu) şi către vărsarea pârâului Doman în Bârzava (moara electrică a doctorului Dubovan). Surprinde într-un fel absenţa din poezie a morii lui Juracsek din Stavila, însă aceasta îşi încheiase mai demult activitatea, în jurul anului 1900.
În orice caz, credem că această primă încercare de prezentare, după ştiinţa noastră, a morilor reşiţene, trebuie cunoscută şi din motivul arătat o publicăm mai jos, la multe decenii după scrierea ei şi, din păcate, la aproape un sfert de veac de la dispariţia autorului.
Morile din Reşiţa
de Hubert Brezina
La Reşiţa fuseră odată patru mori.
Trei din ele cu apă, una cu motor.
Înconjurate cu iarbă, cu pomi şi cu flori.
Era după marele război.
Seceta şi foamea bântuise crunt.
Ţăranii din împrejurimi veneau
Cu lapte, cu care încărcate
Cu porumb, trase de boi.
Mulţi dintre ei, precum morile, azi nu mai sunt.
Prima dintre ele, aşezată pe al Bârzavei mal,
Unde e casa de pompe de la centrala Grebla mai în aval.
Pe dealurile din împrejurimi păscuseră vaci.
Ştrandul U.D.R. şi cel turistic pline de copii,
Dar unii dintre ei parcă erau draci.
A doua mai jos de Oţelărie, pe canal,
Unde în 1848 ţăranii făcuseră revoluţie şi scandal.
Biserica romano-catolică fu incendiată
Şi documentelor strânse de-a lungul anilor
Li s-a făcut astfel groapă cu sapa.
A treia, cea cu motor,
Proprietate a unui doctor cu numele de Dubovan.
În tinereţe ridicase saci şi încasa bani.
Doctorul a murit, dar demolarea morii
Nicio valoare n-a stârnit.
Acolo acum e loc pentru parcat,
Fiii săi nu mai sunt aici, au evadat.
Pe atunci oamenii umblau cu opinci,
Care nu s-au sculat la şase, ci la patru şi nu la cinci.
A patra mergea şi ea cu apă,
Aşezată către valea Domanului,
La poalele Golului.
Copiii de acum nu mai ştiu de ele,
Şi sunt feriţi de toate cele rele.
Au haine frumoase, căciuli şi pantofi,
Cum în trecut erau îmbrăcaţi numai copiii de grofi.
Merg la şcoală şi toţi învaţă bine,
Ca însorită să le fie ziua de mâine.
Istoria Banatului 