Arhivă pentru iulie 2019

Mircea Rusnac – Splendori bănăţene dispărute după 1919

26 iulie 2019

Perioada care a trecut după anul 1919 a fost una foarte grea pentru Banat, cu nenumărate încercări şi dificultăţi. Aceasta se poate vedea şi din examinarea, chiar superficială, a situaţiei monumentelor istorice moştenite din alte epoci. Din păcate, în acest sens, perioada apartenenţei unei părţi a Banatului la România se aseamănă în distrugeri cu epoca popoarelor migratoare sau cu cea a stapânirii otomane. La situaţia actuală a staţiunilor Buziaş şi Herculane ne-am referit recent. Acum vom prezenta unele dintre monumentele care altădată făceau faimă regiunii şi care după 1919 au dispărut fără a mai fi refăcute vreodată. Numărul lor este evident mult mai mare şi situaţia continuă să se agraveze. Cele prezentate în continuare sunt probabil cele mai reprezentative şi în orice caz pot fi luate ca titlu de exemplu în privinţa dezastrului abătut asupra întregii regiuni.

Gara Timişoara-Iosefin

Monumentala clădire a fost construită în intervalul 1897-1899, fiind însă bombardată în repetate rânduri în timpul celui de-al doilea război mondial: la 16/17 iunie, 3 iulie (în special) şi 30/31 octombrie 1944. Practic a fost distrusă complet. Reconstruirea gării în anii 1960 nu a respectat deloc planurile originale, iar din anul 1976 arată la fel ca în prezent, adică fără nicio asemănare cu forma iniţială.

Teatrul Comunal Timişoara

Construit în anii 1871-1875 după planurile arhitecţilor vienezi Helmer şi Fellner, a fost distrus de un incendiu în 1920. Teatrul a fost refăcut foarte greu, până în 1936, de arhitectul Duiliu Marcu, însă cu o faţadă mult simplificată faţă de original.

Castelul Zselenszky din Neudorf

Construit în anul 1798, la castelul familiei Lovasz-Zselenszky a locuit în 1809 şi fiica împăratului Leopold II, arhiducesa Maria Anna Ferdinanda de Habsburg, care a fugit de o căsătorie impusă şi a murit acolo. Castelul a fost complet distrus de soldaţii sovietici după cel de-al doilea război mondial şi nu a mai fost refăcut niciodată.

Palatul Scheuchenstein din Reşiţa

Despre faimosul palat reşiţean, al unei nu mai puţin celebre familii din oraş, demolat în 1978, am întocmit un material special: https://istoriabanatului.wordpress.com/2012/01/20/mircea-rusnac-o-familie-simbol-a-vechii-resite-scheuchenstein/

Conacul Duka din Cadăr

Frederic Petru baron Duka de Kádár a fost comandantul Regimentului maghiar de infanterie nr. 39, apoi consilier şi conferenţiar de stat al împăratului. A cumpărat în 1806 comunitatea valahă Cadăr pe Pogăniş, la sud de castelul Timiş. Construit în secolul al XIX-lea, conacul familiei Duka de la Cadăr nu mai există astăzi.

Conacul Gudenus din Gad

A fost construit la începutul secolului al XIX-lea în stil baroc. Ultimii proprietari au fost soţii Gudenus. Câţiva ani a servit ca local pentru şcoala din sat, apoi a fost abandonat. Conform tradiţiei orale, conacul ar fi adăpostit şi o închisoare.

Conacul Atanasievici din Valeapai

A fost construit începând din anul 1840 de fraţii Marcel şi Emil Atanasievici, prin munca unor meşteri sârbi şi italieni. După naţionalizare, comuniştii l-au transformat în casă de naşteri, sediu de C.A.P. sau loc de cazare pentru muncitorii sezonieri. Iar după 1989 a fost pur şi simplu abandonat.

Conacul contesei Leopoldina Stojanovits din Poieni

Conacul a aparţinut în secolul al XIX-lea contesei Leopoldina Stojanovits, care venea în fiecare vară la Poieni. Pe contesă, locuitorii satului o şi denumeau „Măreasa”, adică Măria Sa. De altfel, la acel conac se afla înmormântat într-un sicriu de cristal şi fiul contesei, Bogdanovich Ferenc. În anii 1980, conacul a fost dinamitat. Nu se cunosc imagini ale conacului din perioada în care el a existat. Acum nu mai este aproape nicio urmă acolo.

Biserica romano-catolică de la Nevrincea

Construită dintr-un milion de cărămizi în anul 1911, ea nu se asemăna cu nicio altă biserică din zona Lugoj-Făget. A fost o clădire impunătoare, din care au mai rămas numai ruinele după emigrarea germanilor din sat.

Biserica romano-catolică de la Ofseniţa

A fost construită în anul 1878 din donaţiile baronului Karatsonyi Jenő, având hramul Sfântul Wendelin. A fost însă grav avariată în urma cutremurului din 12 iulie 1991. Mormântul aflat sub altar a fost spart, capacul sicriului de cupru a dispărut, iar osemintele au fost împrăştiate. Ele aparţineau unui copil al grofului care a construit biserica.

Gara din Baziaş

Calea ferată Oraviţa-Baziaş a fost cea mai veche de pe actualul teritoriu al României. Gara din Baziaş făcea legătura între transportul feroviar şi cel fluvial de pe Dunăre. Am prezentat cu altă ocazie trecutul acestei celebre gări: https://istoriabanatului.wordpress.com/2010/10/07/mircea-rusnac-noi-marturii-referitoare-la-trecutul-istoric-al-baziasului/

Gara din Vârciorova

Era o gară frontalieră, unde linia ferată Timişoara-Carasebeş-Orşova, construită în 1879, făcea joncţiunea cu cele din Vechiul Regat. Clădirea a fost demolată înainte de construirea hidrocentralei de la Porţile de Fier, întrucât terenul pe care se afla urma să fie acoperit de apele Dunării. A fost înlocuită cu o măruntă haltă.

Fabrica de oţet de la Margina

În anul 1912 a fost construită la Margina de către o firmă germană o fabrică pentru distilarea chimică a lemnului de fag. Ulterior a produs acetonă, apoi oţet din vin. După naţionalizarea din 1948 a fost denumită Distileria de Lemn Severin, iar după 1989 a fost abandonată.

Orşova veche

O aşezare milenară cu nenumărate vestigii a dispărut sub apele Dunării. Asupra soartei istorice a anticei Dierna ne-am referit pe larg: https://istoriabanatului.wordpress.com/2013/01/21/mircea-rusnac-orsova-este-parte-integranta-a-banatului/

Insula Ada Kaleh

Insula, comparată în timp cu „un crâmpei din 1001 de nopţi” sau cu „Atlantida dunăreană”, a dispărut împreună cu civilizaţia ei orientală inconfundabilă, sub apele fluviului. I-am prezentat mai demult trecutul într-un articol special: https://istoriabanatului.wordpress.com/2011/03/02/mircea-rusnac-perla-pierduta-a-banatului-ada-kaleh/

Staţiunea turistică Marila

În 1870-1871, medicul Moritz Hoffenreich, curant al împărătesei Sissi, a ridicat la Marila trei vile pentru tratamentul bolilor de plămâni. Vilele erau luxos mobilate. Existau şi un sanatoriu, un restaurant şi un parc cu fântână arteziană. În 1919, cele şapte vile existente deja atunci au fost distruse, iar interiorul lor devastat.

Staţiunea turistică Sommerfrische

A fost înfiinţată la sfârşitul secolului al XIX-lea o superbă staţiune. Ea s-a dezvoltat rapid, fiind promovată prin afişe publicitare. Turiştii veneau cu trenul până la Anina, având asigurat transportul cu trăsurile până în staţiune. Se organizau trasee turistice în natură. Vilele staţiunii au găzduit în timp mii de oameni. După război a decăzut, până la construirea centralei Crivina, când în vile au fost cazaţi muncitorii. Din ele nu a mai rămas nimic.

Staţiunea turistică Şuşara

Societatea St.E.G. a amenajat la sfârşitul secolului al XIX-lea lângă Sasca Montană un complex turistic pe valea pârâului Şuşara, constând în drum de acces, alei cu locuri de popas, un mic lac de acumulare, hoteluri şi restaurante. Zona era comparată în epocă cu staţiunea austriacă Aussee, fiind frecventată de bolnavii de plămâni şi de nervi.

Staţiunea turistică Poneasca

În anul 1836, Johann Bibel din Timişoara a cumpărat domeniul Poneasca de la Trezorerie. El a înfiinţat acolo mai întâi o fabrică de cherestea şi apoi un sat de vacanţă. După 1919 staţiunea a decăzut treptat. În perioada comunistă a fost utilizată ca tabără şcolară, iar după 1989 a fost abandonată.

Mausoleul de la Bobda

A fost construit de baronul Gyula Csávossy în anul 1860. Vitraliile au fost realizate la München, iar clopotele la Viena. Mausoleul era o copie a basilicii din oraşul Esztergom şi a bisericii Sfântul Ştefan din Budapesta. În 1925 familia Csávossy a părăsit Banatul, lăsând mausoleul în grija catolicilor din Bobda. Ulterior au dispărut şi aceştia. Cripta de la subsol a fost spartă, iar oasele aruncate.

Iar şirul exemplelor de acest fel ar putea continua la nesfârşit.

Reclame