Archive for the ‘Uncategorized’ Category

Mircea Rusnac – De ce 21 Iulie?

17 iulie 2021

Data de 21 Iulie 1718, când a fost încheiat Tratatul de pace de la Passarowitz între Imperiul austriac și Imperiul otoman, este considerată cea mai importantă din istoria Banatului. Aceasta, desigur, ținând cont de urmările pe care le-a avut trecerea regiunii în subordinea Curții de la Viena. Cele două secole care au urmat au fost pline de importante progrese economice și succese culturale, sub influența benefică a curentului iluminist promovat de suveranii austrieci, care a integrat treptat Banatul în regiunea cunoscută sub numele de Mitteleuropa. De aceea, în continuare, fără prea multe comentarii, vom reda o listă sumară a evenimentelor principale din plan economic și cultural, cu precizarea că acestea sunt numai o parte, probabil cea mai importantă, a marelui efort de modernizare care s-a desfășurat în mod practic continuu timp de două secole. Orice s-ar spune, perioada cuprinsă între 1718 și 1918 este fără egal în trecutul Banatului. Așadar:

1718: este construit furnalul de la Oravița-Ciclova și își începe activitatea fabrica de bere de la Timișoara.

1719: furnal la Bocșa.

1720: furnal la Luncani și serviciu de diligență Banat-Viena.

1723: furnale la Dognecea și la Moldova Nouă.

1724: fabrica de sticlă la Calina.

1728-1732: canalizarea râului Bega.

1728: fabrica de bere la Ciclova.

1729: prima școală profesională industrială din sud-estul Europei la Oravița.

1735-1737: este construit spitalul mizericordienilor din Timișoara.

1736-1754: este construit domul din Timișoara.

1738: este construită catedrala din Caransebeș.

1745-1748: este construită catedrala sârbă din Timișoara.

1754: Michael Haydn a compus o Messa la Timișoara.

1759-1766: este construită catedrala din Lugoj.

1760: este construită prima sinagogă din Timișoara.

1771: furnale la Reșița.

1771: primul ziar din această parte a Europei, Temeswarer Nachrichten.

1778: în Banat existau 148 de școli în limba română, 64 în limba germană și 52 în limba sârbă.

1790: descoperirea huilei la Anina.

1791: la Timișoara este reprezentată Răpirea din serai de Mozart.

1794: începe reconstruirea stațiunii Băile Herculane, distrusă în timpul invaziei otomane.

1796: la Timișoara este reprezentat Flautul fermecat de Mozart.

1802: se naște la Csatád marele poet Nikolaus Lenau.

1803: apare uzina de fier de la Rusca Montană.

1807: apare uzina siderurgică Ferdinand.

1817: este construit teatrul din Oravița.

1820: fabrica de sticlă de la Tomești.

1831: la Lugoj este montat primul pod de fier din sud-estul Europei.

1833: este dată în folosință șoseaua Széchenyi între Orșova și Moldova Veche.

1834-1835: spitalul militar Caransebeș.

1845: apare uzina de fier de la Nădrag.

1846: la Timișoara concertează Franz Liszt.

1851: Reșița produce șine de cale ferată.

1852-1853: la Timișoara existau: trei tipografii, două unități de litografiat, câte o fabrică de creioane, săpun, lumânări, tutun, cărbune de oase, trei stabilimente pentru producerea spirtului, două pentru cea a uleiului, o fabrică de lichior, două de oțet, una de pielărie, una de bere, șapte mori și două torcătorii de mătase.

1854: calea ferată Oravița-Baziaș.

1855: concernul StEG preia industria din Banatul Montan.

1857: calea ferată Timișoara-Szeged.

1858: calea ferată Timișoara-Baziaș; furnal la Sasca Montană.

1862: legătură telegrafică Timișoara-Viena.

1863: calea ferată Oravița-Anina.

1864: castelul Nakó din Sânnicolau Mare; fabrica de țigle din Jimbolia.

1866: legătură telegrafică Reșița-Viena.

1868: Reșița introduce procedura Bessemer, la șase ani după uzinele Krupp.

1869: apar tramvaiele cu cai la Timișoara.

1870: Reșița începe producerea podurilor de oțel.

1871: calea ferată Timișoara-Arad; muzeu arheologic la Timișoara.

1872: Reșița produce primele locomotive din sud-estul Europei.

1872-1875: este construit teatrul din Timișoara.

1876: calea ferată Timișoara-Orșova; Reșița introduce procedura SiemensMartin, la 11 ani după descoperirea ei.

1880: fabrica de oțet de la Margina.

1884: la Timișoara este introdus iluminatul electric.

1885: Victor Babeș pune bazele bacteriologiei.

1885: fabrica de bomboane și ciocolată Vinga.

1886: se deschide cariera de marmură de la Rușchița.

1888: fabrica de țigle Lugoj.

1890-1896: regularizarea cursului Dunării.

1890: fabrica de produse sodice Timișoara.

1893: apare stațiunea climaterică Sommerfrische.

1896: fabrica de mașini agricole de la Bocșa.

1897: oțelărie SiemensMartin la Ferdinand (Oțelu Roșu).

1899: este introdus tramvaiul electric la Timișoara.

Începutul secolului al XX-lea: Banatul deține 1875 km de cale ferată, una dintre cele mai dense rețele din Europa.

1901-1904: construirea sistemului de canale de 78 de km în munții Reșiței (10 tuneluri, 16 apeducte).

1901: fabrica de încălțăminte Turul Timișoara.

1903: centrala electrică Reșița-Grebla; fabrica de gaz Timișoara.

1904: întreprinderile textile Lugoj.

1906: zborul lui Traian Vuia.

1906: fabrica de textile Industria lânei Timișoara.

1907-1909: barajul Breazova.

1909: fabrica de ciocolată și bomboane Kandia Timișoara.

1913: Béla Bartók editează Cântece populare românești.

Mircea Rusnac – Informații istorice din Banatul sârbesc

1 iulie 2021

1. Timp de aproape două secole și jumătate, Panciova a fost un foarte important centru de producție a mătăsii. Activitatea a început în anul 1733, dezvoltându-se tot mai mult în perioada următoare. În secolul al XX-lea era cel mai important producător de mătase al Regatului Iugoslaviei. Activitatea în domeniu a scăzut însă în timpul regimului comunist, fiind sistată în 1967.

2. Romeo și Julieta din Banatul sârbesc

După cucerirea austriacă, în Banatul depopulat au început să vină oameni din toate direcțiile. Între ei au fost și numeroși sârbi de la sud de Dunăre, care s-au așezat în câmpia bănățeană.

Într-o familie a noilor veniți era un băiat numit Dobrița, iar în alta era o fată, Marghita. Cei doi s-au îndrăgostit, dar, spre deosebire de eroii shakespeareani, familiile erau de acord cu relația lor. Totul a fost bine și frumos până când au început nunta.

1736. Turcii au năvălit vijelios în Banat. Tocmai când lumea participa la nunta lui Dobrița cu Marghita, s-au pomenit atacați din toate părțile. A urmat un măcel groaznic, fiind lăsați în viață numai cei doi miri. În final au fost și ei uciși, împreună.

Evident, au fost îngropați alături. Iar după numele lor au fost botezate două sate din Banat. Astăzi, satele Dobrița și Marghita sunt în sudul Banatului sârbesc.

3. 23 iunie 1817. La această dată, Karađorđe, conducătorul răscoalei sârbilor din imperiul otoman, s-a aflat incognito la Vârșeț, unde locuia la hotelul „La lebede”. Participând la o slujbă la biserica Sfântul Nicolae, a donat mulți bani de aur, atrăgând astfel atenția asupra lui și stârnind suspiciunile poliției. Prin urmare, proprietarul hotelului unde locuia l-a sfătuit să fugă. În grabă, el nu a mai apucat să-și achite nota de plată și a lăsat în contul ei două pistoale de argint pe masă. De atunci, proprietarul hotelului a schimbat numele acestuia în „Două pistoale”. Clădirea, datând din secolul al XVIII-lea, există și astăzi în Vârșeț.

4. La 28 mai 1826, un locuitor din Alibunar a fost condamnat la moarte pentru infracțiune. Executarea sentinței a fost amânată cu șapte zile. În a treia zi însă el a fost grațiat, cu o condiție: să alerge de zece ori printre trei sute de soldați dispuși pe două rânduri, fiecare urmând să îl lovească cu un băț.

5. Acum un secol și jumătate, cofetăria „Mogos” din Biserica Albă era cea mai importantă din întregul Imperiu austro-ungar. De acolo era aprovizionată permanent cu prăjituri Curtea imperială de la Viena. Conform tradiției locale păstrate până astăzi, în fiecare seară un tren special transporta de la Biserica Albă la Viena prăjiturile care în dimineața următoare se aflau pe masa lui Franz Iosif, a lui Sissi și a membrilor familiei imperiale. Poftă bună!

6. La 25 martie 1923 a fost inaugurată linia aeriană Paris-București, cu escală la Panciova. În acea zi a zburat un avion mic cu numai patru pasageri.

Din septembrie 1923, linia a devenit permanentă. Viteza avionului era însă destul de redusă, astfel încât s-a optat ca o parte a zborului să se desfășoare noaptea. Zboruri de noapte aveau loc pe distanțele Paris-Strasbourg și Panciova-București. Linia a funcționat până în anul 1927. În acest mod, Panciova a intrat în istoria aviației mondiale ca prima destinație a unui zbor de noapte.

Mircea Rusnac – Istoria învățământului special din Banat

3 iunie 2021

Inginerul Gheorghe Moldovan a predat mulți ani în învățământul special timișorean, după care, folosind experiența acumulată, a scris o serie de cărți valoroase despre trecutul acestui tip de învățământ, atât de puțin cunoscut, dar în același timp având o tradiție foarte îndelungată în regiunea Banat. Utilizând lucrările pe care ni le-a pus cu generozitate la dispoziție, vom putea înțelege mai bine modul în care învățământul special s-a dezvoltat de-a lungul timpului în această regiune.

Încă în anii 1503-1508, timișoreanul Pelbárt Ladislau, singurul autor de incunabule născut pe teritoriul României actuale, preciza că „în cazul defectelor de vorbire, există o diferență categorică între deficiența anatomică și deficiența funcțională.” El a pus bazele concepției conform căreia „surdomuții nu vorbesc pentru că nu aud.” Acesta era un adept al teoriei conform căreia „de multe ori surdomutitatea are și alte cauze, în afara celor anatomice.” Precizările sale reprezintă prima concepție științifică referitoare la natura și cauzele surdomutității.

La începutul anului 1836, educarea surdomuților a devenit o sarcină a școlilor. Au fost înființate școli particulare. De asemenea, în același an au apărut școlile pentru surdomuți de la Bozovici și Biserica Albă, localități situate pe teritoriile Regimentelor grănicerești.

Școala de la Biserica Albă a funcționat până în anul 1853. În cadrul ei, învățătorii lucrau individual cu elevii, fiind găsiți la început numai doi surdomuți. Învățătorii erau însă angajați ai statului. În toamna anului 1838, Comanda Generală a Învățământului Grăniceresc din Banat a stabilit ca Școala Normală din Iasenova, de lângă Biserica Albă, să pregătească viitorii învățători și în metodica educării surzilor.

În acei ani, un învățământ bănățean destinat deficienților de auz nu s-ar fi realizat dacă nu se exercita o presiune în acest sens din partea administrației imperiale. Un document din 1 aprilie 1836 precizează clar: „Instruirea tuturor surdomuților din Monarhia Imperiului Austriac.” Aceasta demonstrează intențiile iluministe ale Vienei pentru educarea tuturor tinerilor de vârstă școlară.

În 1838, când copiii surdomuți Pavel Velcotă din Dalboșeț și Mihăilă Loghin din Lăpușnicu Mare erau trimiși la Bozovici, școala de surdomuți de acolo exista și era cunoscută în întreaga zonă. Existența Școlii de Surdomuți de la Bozovici a fost legată de persoana învățătorului Michael Hoffmann. Cel puțin până în anul 1849, la Bozovici a funcționat prima școală de surdomuți de pe teritoriul de astăzi al României. În acea perioadă, în Ungaria mai exista numai Institutul de Surdomuți din Vácz, iar în Transilvania, Școala Privată de la Dumbrăveni.

Între anii 1837-1844, pentru educarea surzilor din Bozovici a activat învățătorul Thomas Staschek. El a absolvit Școala Normală din Panciova. La Bozovici era folosit un manual în limba germană intitulat Gândirea intelectuală și învățarea limbajului, cu aplicații la învățătura religioasă și morală și la viață, editat la Viena în 1836. Din el se poate deduce metoda folosită la Bozovici. Este cel mai vechi manual de metodică destinată educării copiilor surzi care a fost în mod sigur utilizat pe teritoriul actual al României.

În 1848 există informații despre ființarea unei școli pentru orbi la Orșova Veche, după ce în 1846 apăruse și una la Bozovici.

În 1862 a avut loc în Banat un al doilea eveniment legat de educația surdomuților. Glausz József, fost profesor la Institutul de Surdomuți din Viena, a fost delegat la o școală romano-catolică din Vârșeț care pregătea viitori învățători, unde a predat noțiuni specifice pedagogiei surzilor. Din punct de vedere teoretic, absolvenții școlii din Vârșeț erau pregătiți să se încadreze într-o școală de specialitate. Dar în zonă neexistând pe atunci nicio școală de surdomuți, cursurile au rămas fără efect.

La recensământul efectuat în 1890, în Banat erau 1.441.923 de locuitori, dintre care 4.526 handicapați (0,31%), adică un handicapat din 318 cetățeni. Dintre aceștia, un număr de 1.295 erau surdomuți, 1.447 orbi, 673 cu debilitate mintală ușoară și 1.808 cu debilitate mintală gravă.

În cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea și în primii ani ai secolului al XX-lea, în Timișoara au funcționat patru forme de învățământ special: pentru surdomuți, pentru corectarea defectelor de vorbire, pentru orbi și pentru debili mintali. Inițiatorul acestora a fost învățătorul de etnie germană Karl Schäffer, originar din Beșenova Nouă (1841-1912).

Schäffer a lucrat din toamna anului 1863 la Școala Elementară din Timișoara-Iosefin. El se specializase la Viena în educarea surdomuților. Primul său elev a fost Steiner Móritz, pe care îl educa în particular. Însă puțini părinți își permiteau angajarea unui profesor particular specializat în educația surdomuților.

La 1 octombrie 1885 a fost deschisă Școala Particulară de Surdomuți din Timișoara. Directorul ei era Karl Schäffer, alături de care se mai aflau doi învățători: Ottrubay Adám și Elias Jakab. În toamna lui 1889 a fost înființată școala profesională de surdomuți, care în 1893 a devenit Institutul de Surdomuți al Orașului Timișoara. Aici erau înscriși și elevi din afara Timișoarei, având un internat și o școală profesională. În 1897 a primit clădire proprie.

În anul școlar 1910-1911 la Institut existau opt clase separate cu opt profesori diferiți. Numărul total al elevilor era de 104. Corpul profesoral avea 16 cadre cu diplomă pentru învățământul surdomuților. După pensionarea lui Schäffer din 1906, director a devenit Zádor Endre. În 1931 cel de-al treilea director era Gheorghe Atanasiu. Iar în 1951 instituția a fost transformată în Școală Profesională Specială destinată surdomuților.

În 1885 s-a înființat Școala de Surdomuți din Arad. Printre filantropii de seamă ai acesteia trebuie amintită împărăteasa Elisabeta (Sissi), care în anul 1895 a donat 30.000 de coroane pentru ajutorarea copiilor surdomuți săraci.

Institutul de Surdomuți din Timișoara a decretat în 1900 obligativitatea învățământului surzilor pe raza sa de jurisdicție, aceasta fiind prima măsură de acest fel din Ungaria de atunci și din România de astăzi, iar la 23 aprilie 1909 a primit Medalia de Aur la Expoziția Școlilor Speciale de la Londra.

Asociații ale surzilor s-au constituit la Arad în 1913 și la Timișoara în 1914. Ele se intitulau „de cultură și ajutorare”. Ofereau cu dobândă unele ajutoare financiare și se ocupau cu organizarea diferitelor manifestări relaxante (baluri) și distractive (excursii), maialuri, concursuri etc. În Banat, spre deosebire de Vechiul Regat, existența unui astfel de institut era considerată o mândrie pentru orașul respectiv, autoritățile locale prezentându-l fiecărui oaspete important care venea în localitate. În perioada interbelică, la Timișoara au fost și elevi din județele Arad, Bihor, apoi și din Transilvania, Muntenia, Moldova și Dobrogea. După cum reiese dintr-un anuar editat de Institutul de surdomuți din Timișoara în anul școlar 1930-1931, acesta avea 71 de elevi înscriși, care proveneau din următoarele regiuni: Banat (27 elevi), Ardeal (20), Țara Românească (15), Basarabia (1), Moldova (4), Dobrogea (2) și doi elevi erau orfani, neavând domiciliu. Această situație a continuat pe toată durata perioadei interbelice.

Directorul Institutului, Gheorghe Atanasiu, afirma că în 1935 Banatul avea 2.500 de surdomuți, 600-800 de orbi și 4.000 de deficienți mintali. Pentru aceștia existau: un Institut de surdomuți la Timișoara cu 100 de locuri, un Institut de orbi adulți la Arad cu 40 de locuri și un Institut de debili mintali la Ineu, județul Arad, cu 130 de locuri.

La 10 august 1921, primarul Timișoarei, Cornel Grofșorean, a încercat să desființeze școala de surdomuți, dorind preluarea de către Primărie a celor două imobile în care aceasta își desfășura activitatea. Ministerul Instrucțiunii s-a opus. Atunci Primăria a anulat fondurile de întreținere a acestora. Directorul Zádor Endre, care conducea școala din 1906, a obținut fonduri ministeriale, până când Primăria a fost obligată să asigure întreținerea școlii. Primăria a acordat jumătate din spațiul deținut de școală Gimnaziului maghiar de fete, situație care s-a păstrat până în anul 1938.

În 1932, directorul Gheorghe Atanasiu din Timișoara, cu aprobarea Ministerului Sănătății, a înființat un Laborator medico-pedagogic. Acesta a funcționat până la sfârșitul anilor 1950. Primul manual școlar pentru elevii surdomuți a fost editat la Timișoara în 1931. Autorul său era același Gheorghe Atanasiu. În 1932 a apărut la Timișoara primul manual de religie pentru elevii surdomuți, autor fiind Zsutty Adalbert. În 1933 a fost editată și o Biblie pentru copiii surdomuți din clasele superioare.

În anii 1898-1899, la Școala de surdomuți din Timișoara a fost amenajată o sală separată pentru bâlbâiți. În 1904 a apărut logopedia timișoreană. Cursurile pentru vindecarea defectelor de vorbire au ținut cinci ani școlari. Timișoara a fost al doilea oraș al României actuale, după Arad în 1891, în care s-au organizat activități logopedice. Cursurile au fost închise în anul 1908. Abia după cel de-al doilea război mondial, la Timișoara s-au înființat centre de logopedie, atât independente, cât și pe lângă spitale.

În anul 1900, la Timișoara a apărut prima carte de logopedie tipărită pe teritoriul de astăzi al României. Autor era Roboz József, titlul ei fiind Ce este bâlbâiala și cum poate fi ajutată? Era mai degrabă o broșură. Din cauza faptului că a fost scrisă în limba maghiară, ea a rămas necunoscută autorilor români ulteriori din domeniu. Însă a fost prima lucrare de specialitate tipărită în părțile noastre.

În luna mai 1904, timișoreanul Anton Seiler a donat bani pentru înființarea unui institut destinat orbilor, independent de cel de surdomuți. Acesta avea să fie deschis la 25 martie 1905. În perioada interbelică, directorul său a fost Ioan Artene. Însă după cel de-al doilea război mondial întreaga activitate din acest domeniu a fost reorganizată.

Tot Karl Schäffer a avut și inițiativa înființării unui institut pentru debilii mintali. În anul școlar 1907-1908, într-o casă închiriată din cartierul Elisabetin a fost înființată o clasă compusă din șase elevi debili mintali, învățătorul lor fiind Stanczel János de la Institutul de Surdomuți. Însă după acest an experimentul nu a mai fost continuat. În anul 1904 a fost înființat amintitul Institut pentru Debili Mintali de la Ineu, care ființează și astăzi.

Schäffer a dorit să transforme Timișoara într-un mare centru al învățământului special, însă nu a reușit decât parțial. Învățământul pentru debili mintali a avut numai un caracter meteoric, cursurile pentru corectarea defectelor de vorbire au durat numai patru ani și nouă luni, Institutul de Orbi a rămas la o capacitate mică. Numai Institutul de Surdomuți s-a dezvoltat și a constituit un model pentru alte orașe.

Acestea sunt principalele idei pe care le-am desprins din lucrările lui Gheorghe Moldovan, unde bineînțeles că pot fi găsite mult mai detaliat. Lucrările pe care le-am utilizat sunt următoarele:

Gheorghe Moldovan, Începuturile învățământului special în Timișoara, Ed. Politehnica, Timișoara, 2007.

Gheorghe Moldovan, Istoria învățământului bănățean pentru surdomuți, Ed. Eurostampa, Timișoara, 2010.

Gheorghe Moldovan, Emilia Hauszar, Prima carte de logopedie tipărită în România Timișoara -1900, Ed. Politehnica, Timișoara, 2012.

Gheorghe Moldovan, Literatura surdologică în România interbelică, Ed. Politehnica, Timișoara, 2015.

Gheorghe Moldovan, Învățământul orbilor în Banat la jumătatea secolului al XIXlea, în Morisena, nr. 4/2018, pp. 12-13.

Gheorghe Moldovan, Învățământul deficienților din prima jumătate a secolului XIX, în Ardeal și Banat, Ed. Politehnica, Timișoara, 2019.

Gheorghe Moldovan, Educarea surdomuților în România de la primele preocupări până la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, Ed. Politehnica, Timișoara, 2019.

Mircea Rusnac – Testamentul lui Max Ausnit

5 ianuarie 2021

Numele lui Max Ausnit nu mai are nevoie de nicio prezentare. A fost un mare industriaș și un personaj important al României interbelice. A condus destinele Uzinelor de Fier și Domeniilor Reșița în perioada 1929-1948, când acestea reprezentau cel mai important centru industrial al României și unul dintre marile centre europene. Nevoit să părăsească țara după ce comuniștii au ajuns la putere, Ausnit s-a refugiat în Statele Unite. La 11 iunie 1948 comuniștii români au naționalizat firmele industriale, Reșița fiind prima pe listă. La o săptămână după ce i-au fost astfel furate proprietățile, Ausnit și-a redactat testamentul, act fundamental care a stat ulterior la baza revendicărilor urmașilor săi. După 1989, aceștia au primit despăgubiri însemnate de la statul român.

Prin bunăvoința lui Ovidiu Pui ne-a parvenit copia legalizată a testamentului lui Max Ausnit, pe care îl publicăm integral mai jos. Este un document care poate interesa nu numai istoriografia bănățeană, ci și întreaga istoriografie românească. Așadar, acesta este testamentul unui important personaj al trecutului nostru.

*

Subsemnatul MAX AUSNIT, cu reședința în orașul, comitatul și statul New York, revoc prin prezentul toate testamentele, anexele, precum și orice alte înscrisuri cu caracter testamentar întocmite de mine anterior celui de față, și, în cele ce urmează, îmi exprim voința în mod public și declar prezentul testament ca fiind ultima mea dorință și ultimul testament, după cum urmează:

ÎN PRIMUL RÂND, doresc ca toate datoriile mele dovedite și toate cheltuielile de înmormântare să fie achitate de îndată ce va fi posibil după moartea mea.

ÎN AL DOILEA RÂND, las drept moștenire dragelor mele surori, GISELLA și LEONORA, în părți egale, suma totală care mi se va cuveni de la Iremece.

ÎN AL TREILEA RÂND, las drept moștenire scumpei mele nepoate în linie indirectă, LILLY, suma de 10.000 Es.

ÎN AL PATRULEA RÂND, restul sau rămășițele averii mele mobiliare și imobiliare deținute de mine personal sau în comun, indiferent unde s-ar afla aceasta și indiferent unde se va întâmpla să îmi dau obștescul sfârșit, sau la care aș avea dreptul la data decesului meu (inclusiv toate bunurile rămase neatribuite fie prin prescrierea dreptului, fie din alte motive), doresc a fi împărțite astfel:

(a) Una jumătate din restul averii mele las moștenire dragului meu fiu, STEPHEN AUSNIT, ca să se bucure de ea în mod indisputabil și definitiv; dar, dacă se va întâmpla ca el să decedeze înaintea mea, aceasta va reveni urmașilor lui legitimi și în viață, în bloc, nu individual, și în părți egale.

(b) Una jumătate din restul averii mele las curatorilor mei numiți mai jos, ÎN PĂSTRARE (FIDEICOMISIUNE), pentru a o folosi și a o încredința astfel:

Pentru a păstra, investi și reinvesti această parte de avere și pentru a încasa chiriile, veniturile, dobânzile, dividendele, roadele și beneficiile ce vor rezulta din aceasta și, după achitarea sau stingerea tuturor cheltuielilor legate de executarea mandatului lor, pentru a calcula și a remite venitul net rezultat din aceasta și pentru a transfera și a remite suma principală după cum urmează:

(a) Pe durata minoratului fiului meu, EUGEN ROBERT AUSNIT, să cheltuiască din veniturile menționate, în scopul susținerii, întreținerii și educației sale, atât cât trebuie, după părerea mandatarilor mei, pentru îndeplinirea celor de mai sus și să acumuleze, pe perioada minoratului fiului meu și în avantajul acestuia, veniturile suplimentare.

(b) La data la care fiul meu numit mai sus va fi împlinit vârsta de 21 de ani, să îi transfere și să îi predea acestuia tot ceea ce s-a acumulat ca venit, și

(c) După aceea, să predea fiului meu numit mai sus venitul rezultat din valoarea principală a averii încredințate prin curatelă, în rate trimestriale, care să fie cât mai egal ca valoare pe cât posibil, până când acesta va fi atins vârsta de 26 de ani și, odată ajuns la această vârstă, să îi transmită, să îi remită, să îi transfere și să îi predea una pătrime din valoarea la acea dată a averii încredințate lor, pentru a-i reveni acestuia în mod indisputabil și definitiv, și

(d) După aceea, să transfere fiului meu numit mai sus, EUGEN ROBERT AUSNIT, venitul provenit din valoarea principală a restului averii încredințate prin curatelă, în rate semestriale, în rate cât mai egale ca valoare pe cât posibil, pe întreaga durată a vieții acestuia.

(e) Îi autorizez și îi împuternicesc pe curatori ca, în măsura în care ei, la libera și neîngrădita apreciere, vor considera că susnumitul fiu al meu, EUGEN ROBERT AUSNIT, este capabil din toate punctele de vedere de a lua asupra sa administrarea unor investiții, proprietăți și alte bunuri în plus față de bunurile care formează pătrimea de avere lăsat în curatelă și care i se va remite și încredința conform paragrafului PATRU (c) al acestui testament, și în pofida oricăror prevederi contrarii, să transmită, să remită, să transfere și să predea fiului meu numit mai sus, după ce va fi împlinit vârsta de 26 de ani, întreaga avere rămasă în administrarea lor sau orice parte a acesteia, la data sau la datele, în maniera și în suma pe care o vor considera ei de cuviință, la libera și neîngrădita lor latitudine.

(f) În cazul decesului fiului meu, fie anterior împlinirii vârstei de 26 de ani sau după aceea, să transmită, să remită, să transfere și să predea suma principală constând din fondul de curatelă și din venitul acumulat, în măsura în care va exista, urmașilor legitime în viață ai susnumitului meu fiu, în bloc, nu individual, și în părți egale, iar în cazul în care nu ar exista urmași legitimi, să transmită, să remită, să transfere și să predea suma principală constând din fondul de curatelă și din venitul acumulat, în măsura în care va exista, fiului meu numit mai sus, STEPHEN AUSNIT, dacă va fi în viață la acea dată sau, dacă va fi mort la acea dată, urmașilor legitimi în viață ai acestuia, în bloc, nu individual, și eu în părți egale.

ÎN AL CINCILEA RÂND, doresc ca executorul meu testamentar sau curatorii mei să achite toate taxele, indiferent de natura acestora (inclusiv, dar nu numai, cele legate de moștenire, avere, legat, transfer, succesiune și alte taxe și impozite similare), ce ar putea fi impuse, calculate sau percepute corespunzător pe seama averii mele sau a unei părți din aceasta de către un stat străin, pentru acele bunuri din averea mea care se vor fi aflat în respectivul stat străin, și, de asemenea, ca respectivele taxe să nu fie achitate din acele bunuri din averea mea care se găsesc în Statele Unite.

ÎN AL ȘASELEA RÂND, în afara puterilor conferite lor prin lege, le acord executorului meu testamentar și curatorilor mei următoarele puteri depline, pe care și le vor putea exercita în orice moment și ori de câte ori doresc – executorului, în ceea ce privește toate bunurile din averea mea, mobiliare și imobiliare, deținute de mine personal sau în comun, până când va fi administrată și distribuită definitiv, iar curatorilor, în ceea ce privește toate bunurile din averea mea, mobiliare și imobiliare, deținute de mine personal sau în comun și încredințate lor sub curatelă, astfel:

(a) pentru a reține, la latitudinea lor și pe perioada pe care ei o vor considera oportună, toate investițiile și bunurile aflate în proprietatea mea la data morții mele și de a majora investiția în oricare din aceste bunuri, fără a răspunde pentru eventualele pierderi cauzate de reținerea respectivelor investiții sau bunuri;

(b) pentru a schimba unele investiții și bunuri și pentru a investi și reinvesti toate fondurile sub curatelă sau o parte a acestora în acele valori mobiliare, investiții sau alte bunuri pe care aceștia, la latitudinea lor, le vor considera indicate, indiferent dacă acestea vor fi deschise investițiilor de fonduri sub curatelă de către legile Statului New York sau în alt mod;

(c) pentru a vinde, oficial sau în particular, pentru a cesiona, a transmite sau a acorda drepturi preferențiale asupra unor bunuri, pentru ale ipoteca, gaja sau pentru a împrumuta în contul lor, pentru a concesiona cu sau fără clauza de reînnoire, pentru a schimba sau a dispune în orice alt mod de respectivele bunuri, în orice scop și pe orice perioadă; prin aceasta descarc celelalte părți la respectivele tranzacții de obligația de a verifica necesitatea sau oportunitatea lor sau de a se îngriji de modul de utilizare al prețului;

(d) pentru a îmbunătăți și a construi oricare din proprietățile imobiliare;

(e) pentru a înființa sau pentru a colabora la înființarea unei societăți în scopul deținerii de bunuri și pentru a distribui acțiuni ale unei astfel de societăți în loc de a înstrăina societatea respectivă sau veniturile realizate din aceasta, la valoarea pe care o vor considera corespunzătoare executorul sau curatorii mei; și, în general, pentru a transfera către o persoană juridică orice proprietate mobiliară sau imobiliară și pentru a primi plata corespunzătoare integral sau parțial în valori mobiliare sau în altă formă;

(f) pentru a consimți la reorganizarea, comasarea, fuzionarea, lichidarea, reorientarea sau la alte schimbări în oricare din societăți, firme sau asociații sau la vânzarea sau concesionarea bunurilor acestora sau a unei părți a acestora, a valorilor mobiliare sau a altor bunuri în proprietatea acestora la data respectivă în virtutea acestui testament și, de asemenea, pentru a lua orice măsuri sau a exercita orice puteri cu privire la acestea și pe care le exercita sau le-ar putea exercita în mod legal orice persoană care deține proprietăți similare cu drept deplin, inclusiv, dar nu numai, în scopul exercitării de drepturi preferențiale, depunerii sau schimbării de valori mobiliare, dobândirea unor drepturi de vot, încheierea de înțelegeri sau subscrieri pe care le consideră necesare sau utile în acest scop, toate acestea fără a avea nevoie de a obține permisiunea unei instanțe și, de asemenea, pentru a răscumpăra sau pentru a vinde sau pentru a dispune în alt mod de orice valori mobiliare sau alte bunuri pe care le-ar putea achiziționa, indiferent dacă astfel de tranzacții sunt autorizate pentru investirea fondurilor păstrate în administrare (curatelă) de către legile Statului New York sau în alt mod;

(g) pentru a păstra valorile mobiliare pe numele oricărui titular sau în varianta la purtător, întrucât intenția mea nu este de a solicita înregistrarea valorilor mobiliare pe numele executorului meu sau al curatorilor mei;

(h) pentru a hotărî, la latitudinea lor, felul în care să fie repartizate cheltuielile ocazionată sau legate de administrarea fondului de curatelă între valoarea principală și venitul obținut din acestea;

(i) pentru ca, ori de câte ori va exista nevoia de a împărți averea mea sau fondul dat în administrare în baza acestui testament, în părți sau în acțiuni, sau de a distribui averea sau fondul, îi autorizez pe executorul și/sau pe mandatarii/curatorii mei ca, la aprecierea lor, să efectueze această împărțire sau distribuire în natură, sau parțial în natură și parțial în bani și, în acest scop, să aloce anumite valori mobiliare sau bunuri sau un drept de participare indivizibil aferente/aferent acestora la respectiva parte sau la respectivele acțiuni, alocare sau împărțire pentru care executorul și/sau curatorii mei vor avea, față de orice persoană interesată, puterea de a stabili definitiv și fără putință de tăgadă, oportunitatea operațiunii și valoarea relativă a valorilor mobiliare astfel distribuite sau a bunurilor astfel repartizate;

(j) pentru a alege între valoarea principală și veniturile realizate (fie din averea mea sau din fondul încredințat spre administrare prin acest testament) în legătură cu:

(I) eventualele dividende de capital: cât din acestea, în măsura în care există, reprezintă venit și cât din acestea, în măsura în care există, reprezintă suma principală.

(II) eventualele venituri din bunurile deținute de executorul sau curatorii mei acumulate la un moment dat, la moartea mea sau la data inițială sau finală a unui bun viager sau în orice alt moment (inclusiv chirii și dobânzi acumulate și dividende declarate anterior momentului respectiv, dar plătibile ulterior); referitor la toate acestea, pentru a decide, fără putință de tăgadă, că sunt venituri aferente averii mele sau venituri aferente fondului dat în administrare conform prezentului testament, după caz, iar în cazul în care ar exista în doieli în ceea ce privește persoana căreia îi revin veniturile astfel realizate, să decidă, fără putință de tăgadă, care sunt beneficiarii acestor venituri și în ce proporție fiecare;

(III) în cazul în care există dubii cu privire la natura unui bun viitor (valoare principală sau venit), să decidă, fără putință de tăgadă, că este venit;

(IV) în cazul în care există dubii dacă o cheltuială să fie reținută din valoarea principală sau din venitul realizat din averea mea sau din fondul încredințat în administrare prin prezentul testament, să decidă, fără putință de tăgadă, că aceasta se reține din valoarea principală.

(k) pentru a păstra valorile mobiliare aferente averii mele și/sau aferente oricărui fond dat în administrare, într-un cont de custodie la orice bancă sau societate de investiții; și pentru a angaja serviciile unor reprezentanți sau avocați în scopul administrării averii mele și a executării curatelei instituite prin prezentul, și pentru a delega oricăruia din aceștia autoritatea de executor sau curator, și pentru a-i remunera corespunzător.

ÎN AL ȘAPTELEA RÂND, fiecare decizie luată și fiecare demers întreprins de către executorul meu sau de curatorii mei în exercitarea puterilor acordate prin prezentul testament vor fi obligatorii și fără putință de tăgadă pentru toți cei interesați. Consider că prerogativele foarte largi acordate prin acest testament executorului și curatorilor mei sunt decisive pentru administrarea corespunzătoare a averii mele și a fondului creat în baza acestui testament, și, tocmai de aceea, doresc ca aceste prerogative să fie înțelese într-un mod mai larg ca favorabile acordării unor puteri totale; iar dacă se vor ridica întrebări cu privire la încadrarea oricărora din actele efectuate sau intenționate în limitele prerogativelor acordate în cele de față, răspunsul este afirmativ.

ÎN AL OPTULEA RÂND,

(a) îl numesc ca executor al acestui testament pe scumpul meu fiu STEPHEN AUSNIT, sau, dacă el va deceda înaintea mea, pe scumpul meu frate EDGAR AUSNIT, iar ca curatori ai fondului creat în baza acestui testament, pe susnumiții STEPHEN AUSNIT și EDGAR AUSNIT, sau pe supraviețuitorul lor, și

(b) hotărăsc ca, pentru a fi recunoscuți sau pentru a acționa în calitate de executor sau curator sau în ambele calități, în baza acestui testament, niciunuia dintre aceștia să nu li se pretindă niciun fel de garanție.

(c) în cazul în care unul dintre curatorii numiți în baza acestui testament nu va îndeplini condițiile cerute, în cazul în care va muri sau va demisiona sau va ajunge în incapacitate sau incapabil de a-și îndeplini îndatoririle care îi revin ca curator în baza acestui testament, acesta, printr-un înscris semnat cu propria-i mână și autentificat ca original, va numi un mandatar înlocuitor, fie persoană fizică, fie societate de investiții, pentru a înlocui pe persoana numită mandatar prin acest testament și care, dintr-un motiv oarecare, nu a îndeplinit condițiile, sau a decedat, a demisionat sau a devenit incapabilă de a-și îndeplini îndatoririle ca curator în baza acestui testament, și declar că o numire făcută în aceste condiții va avea aceeași valabilitate și aceleași efecte ca și cum înlocuitorul ar fi fost numit de mine însumi.

ÎN AL NOUĂLEA RÂND, dacă fiul meu numit mai sus, EUGEN ROBERT AUSNIT, nu va fi împlinit vârsta de 21 de ani la data morții mele, îl numesc pe fiul meu, STEPHEN AUSNIT, ca tutore al acestuia și curator al averii sale până la majoratul acestuia, și dispun ca lui STEPHEN AUSNIT să nu i se pretindă niciun fel de garanție pentru a fi recunoscut și pentru a îndeplini rolul de tutore.

ÎN AL ZECELEA RÂND, orice termen folosit la plural cu referire la curatorii mei va avea aceeași valoare și la singular. De aceea, ori de câte ori, dintr-un motiv oarecare, nu există decât un singur curator recunoscut, acesta va putea exercita oricând prerogativele acordate în baza acestui testament curatorilor mei.

DREPT MĂRTURIE LA CELE DE MAI SUS, astăzi, 18 iunie 1948, în cartierul Manhattan al orașului New York, am semnat, am aplicat sigiliul, am înregistrat și am declarat cele de mai sus ca fiind ultima mea dorință și ultimul meu testament, în prezența fiecăruia din martorii care au semnat, pe care i-am rugat, în prezența celorlalți, să subscrie în prezența celorlalți.

MAX AUSNIT

M. AUSNIT

Înscrisul de mai sus a fost semnat de susnumitul testator, MAX AUSNIT, în cartierul Manhattan, din orașul și statul New York, astăzi, 18 iunie 1948, în prezența noastră și a fost înregistrat și declarat de semnatar, la aceeași dată și în același loc, ca fiind ultima sa dorință și ultimul său testament, la care noi, la cererea sa și în prezența sa, dar și unul în prezența celorlalți, ne-am depus semnăturile ca martori pentru validarea lui, după ce această clauză de validare ne-a fost citită nouă cu voce tare în prezența susnumitului testator.

SAILING P. BARUCH cu reședința la 141 East 56 Street, New York City

PEARL MANKES cu reședința la 7023 20th Avenue, Brooklyn, NY

PERRY AUSSCHNITT cu reședința la 441 East 20th St., N.Y.C.