Regionalizarea, astfel cum este gândită de „specialiştii” angajaţi de autorităţile române, este din start sortită eşecului. Nerespectând niciuna dintre coordonatele elementare ale unor regiuni cât de cât viabile (trecut comun, unitate geografică, specific ocupaţional, educaţie, tradiţii, obiceiuri), ele nu vor avea, în cazul că vor fi legiferate în acest fel, nicio şansă de dezvoltare. Argumentele „ştiinţifice” ale Consiliului Consultativ, de genul: „regiunile trebuie să aibă formă rotundă”, „criteriul istoric nu va fi luat în considerare”, „Uniunea Europeană lucrează de mulţi ani cu regiunile de dezvoltare”, „să nu deschidem cutia Pandorei” etc., sunt menite doar să consfinţească organizarea ad-hoc din 1998, care până astăzi nu a adus practic nimic bun. Cel puţin regiunile „Vest”, „Nord-Vest”, „Centru” şi „Sud-Vest” sunt aproape identice cu ţinuturile lui Carol II din 1938-1940, care au eşuat lamentabil pentru că au respectat la fel de puţin criteriile menţionate mai sus. Până şi regiunile comuniste din 1956-1968 au fost superioare ca şi concepţie celor vehiculate acum. De ce însă niciuna dintre regionalizări, nici cea din 1938-1940, nici cea din 1950-1968 şi nici cea din 2013 nu vor să ia în calcul varianta provinciilor istorice, este un mare semn de întrebare. Un posibil răspuns ar fi că niciodată, indiferent de regimul politic existent, nu s-a acordat atenţie şi respect trecutului nostru, ceea ce este foarte grav.
Forma din 2013 nu este însă, din fericire, definitivă. Dincolo de faptul că va avea de trecut printr-un referendum, proiectul pare să se clatine destul de serios. Destule forţe politice nu îl susţin şi solicită neadăugarea unui nou nivel al birocraţiei de partid. „Cutia Pandorei” începe să se deschidă prin apariţia Dobrogei, care va atrage numeroase alte solicitări. Chiar forţele aflate la guvernare se află în impas, la presiunile şi pretenţiile baronilor locali. Ca orice lucru artificial, a pornit cu stângul şi va continua tot aşa. Mai grav, în caz că se va perpetua, nu va suscita nici cel mai mic interes din partea populaţiei şi noile regiuni vor rămâne la fel de anonime ca şi regiunile de dezvoltare din 1998.
Ca o binevenită ironie a soartei, geografia vine chiar în acest moment să dea o lecţie elementară acestor novici, reamintindu-le faptul că nu este de competenţa lor să se joace cu teritoriul lăsat de Dumnezeu. După o tergiversare de 13 ani, chiar acum a fost inaugurat podul Calafat-Vidin de peste Dunăre. Acest pod ne-a reamintit tuturor că teritoriul României va fi străbătut de Coridorul IV Paneuropean, care va lega Dresda de Istanbul. Invocând în toţi aceşti ani lipsa banilor, autorităţile române au încercat devierea circulaţiei pe văile Oltului şi Prahovei, până către Giurgiu şi către Constanţa. Cu totul „întâmplător”, Banatul, aflat pe ruta cea mai scurtă, era evitat cu grijă. Podul a fost totuşi finalizat de bulgari şi în viitor normalitatea se va instala şi aici, adică maşinile vor intra în ţară pe la Nădlac şi vor ieşi pe la Calafat. Aproape întregul traseu va străbate Banatul. Aproape deloc nu va trece prin restul României. Banatul va avea de câştigat, iar România de pierdut. Acţiunile deliberate ale autorităţilor pun mereu în divergenţă interesele ţării cu cele ale regiunii pe care, în mod constant, nu au suportat-o nici Ceauşescu, nici Iliescu şi nici Băsescu.
Este adevărat, şicanele vor continua. Timp de încă 13 ani, dacă nu şi mai mult, se va tergiversa construirea autostrăzii care să lege Nădlacul de Calafat, punându-se în continuare accentul pe Nădlac-Constanţa. Trenul de mare viteză menit să însoţească Coridorul IV este dorit să meargă tot către Constanţa. Nu este nicio problemă, poate fi susţinut şi acest traseu. Însă, la fel ca în cazul podului Calafat-Vidin, va trebui amenajată, şi încă bine, ruta cea mai scurtă, care va trece prin Arad, Timişoara, Lugoj, Caransebeş, Orşova, Turnu Severin. Mai devreme sau mai târziu, Banatul va reintra în circuitul european, unde s-a mai aflat, din punct de vedere feroviar, în secolul al XIX-lea.
Pe plan intern bănăţean, podul are o însemnătate la fel de mare. Chiar dacă Orşova va fi plasată, în ciuda tuturor evidenţelor, în regiunea de Sud-Vest, ea va fi legată în mod direct de restul Banatului. Artificialitatea regiunilor trasate în birou va fi astfel şi mai evidentă. „Specialiştii” ar fi trebuit să cunoască faptul că din vechime drumurile au creat chiar state. În antichitate, toate drumurile duceau la Roma. Statul feudal Moldova a apărut de-a lungul drumului comercial care lega Lembergul de Cetatea Albă. Ţara Românească era parcursă de drumurile comerciale ale braşovenilor şi sibienilor către Balcani. În acest sens, o lectură a lucrărilor marelui istoric P.P. Panaitescu ar fi fost binevenită.
Prin urmare, geografia va repara până la urmă voitele greşeli omeneşti. Acest pod va avea o însemnătate mare în păstrarea specificului bănăţean şi în apropierea de Europa civilizată. Poate nu întâmplător, podurile apar pe toate bancnotele comunitare. Ele trebuie să unească şi să creeze căi de apropiere şi de comunicare. În cazul nostru, ele trebuie să ajute la păstrarea şi pe viitor a unui specific regional dobândit de-a lungul multor veacuri de istorie.
Istoria Banatului 