Imediat după revoluţia din decembrie 1989 se putea observa destul de limpede faptul că Banatul era regiunea României cu cea mai hotărâtă orientare democratică şi pro-europeană. Rezultatele alegerilor din mai 1990 şi în special din septembrie 1992 situau Banatul în fruntea tendinţelor de rupere cu trecutul comunist şi de croire a unui nou curs, mult mai firesc, către democraţie. Opţiunile locuitorilor regiunii noastre nu au trecut neobservate de comentatorii politici interni şi externi.
Rezultatele au început să se vadă în scurt timp. În noiembrie 1992, oficialităţi ale landului german Renania de Nord – Westfalia au efectuat o primă vizită în judeţul Arad. Cu acea ocazie a fost pentru prima dată lansată ideea constituirii Uniunii de Promovare Economică Banat. Materializarea acestei idei însă n-a fost deloc uşoară, procesul întinzându-se pe o durată de mai mult de un an. La 15 decembrie 1993, după dezbateri intense în Consiliile judeţene Arad, Timiş şi Caraş-Severin, care au necesitat ore întregi de discuţii, delegaţiile celor trei judeţe au semnat la Timişoara documentele necesare legiferării acestei uniuni. Ele erau formate din preşedinţii celor trei Consilii judeţene, din cei ai Camerelor de comerţ şi din primarii reşedinţelor de judeţ: Timişoara, Arad şi Reşiţa.
Uniunea de Promovare Economică Banat era o personalitate juridică română, înfiinţată pe timp nelimitat. Scopul său era promovarea dezvoltării economice prin intermediul unor proiecte specifice în partea de vest a României. Activitatea pe care o desfăşura era în beneficiul public şi nu urmărea interese politice sau comerciale. Ea nu făcea concurenţă agenţilor economici locali, nici organismelor de promovare economică existente deja în cele trei judeţe. Pentru atingerea obiectivelor propuse, uniunea urma să elaboreze un concept de dezvoltare economică regională şi câteva proiecte regionale, judeţene sau locale. Conform declaraţiei preşedintelui Consiliului judeţean Caraş-Severin, Gheorghe Pavel Bălan, apărută în ziarul Timpul, nr. 250 din 21 decembrie 1993, reprezentanţii acestui judeţ propuseseră, pentru început, două proiecte: realizarea unui concept de dezvoltare turistică şi modernizarea spaţiilor locative existente.
Demersul de dezvoltare economică regională era susţinut de un patrimoniu al uniunii, în valoare de 20.000 DM, pus la dispoziţie de partea germană. În acelaşi timp, uniunea îşi putea finanţa activitatea din resurse proprii, donaţii, sponsorizări sau cotizaţiile membrilor.
Conducerea executivă era asigurată prin intermediul unui organism cu sediul la Timişoara şi sucursale în fiecare judeţ. Ca manager al uniunii a fost desemnat Sergiu Morariu, expert din partea organizaţiei germane CIM. Sucursalele îşi aveau reşedinţele în sediile Consiliilor judeţene. Prima întâlnire între membrii fondatori şi partea germană a avut loc la Arad, la 13 ianuarie 1994.
Acest proiect economic regional a îngrijorat însă regimul neocomunist român al lui Iliescu şi Văcăroiu, prefecţii atacând în instanţă constituirea lui. Tribunalul din Timişoara a dat câştig de cauză autorităţilor române şi toată construcţia atât de minuţios realizată s-a prăbuşit peste noapte. După atâta timp, putem concluziona că ea nu a reprezentat în niciun caz un atentat la integritatea şi suveranitatea României, cum se pretindea, însă ar fi putut duce în timp la un mare decalaj între economiile celor trei judeţe şi cea a restului ţării. În mod sigur nu s-ar fi ajuns la dezastrul economic, şi în special industrial, existent astăzi. În plus, termenul „Banat” a fost pe punctul de a se oficializa, a doua oară după 1919, prima fiind efemera regiune comunistă din perioada 1960-1968. Demn de notat că şi judeţul Arad accepta pe atunci, din interese economice, integrarea în Uniunea de Promovare Economică Banat, lăsând uitării rivalitatea cu Timişoara.
Din păcate, a fost o mare şansă pierdută.
Istoria Banatului 