Arhivă pentru Martie 2016

Mircea Rusnac – Ce (nu) se învăţa despre istoria Banatului în şcoala românească

3 Martie 2016

banat

Conducătorii actuali intenţionează scoaterea istoriei din programa şcolară. Într-un fel, nu e de mirare. Tendinţa a fost mereu, de multă vreme, spre reducerea instruirii populaţiei în acest domeniu. În cazul Banatului, nu este deloc o noutate. Manualele româneşti de istorie au făcut în mod constant foarte puţine referiri la această regiune, astfel încât populaţia ţării, dar chiar şi bănăţenii înşişi, cunosc prea puţine lucruri din trecutul nostru.

În cazul istoriei vechi, erau menţionate unele descoperiri făcute la Herculane sau pe Clisură, fără a fi amintită regiunea în care ele se află. La fel în cazul antichităţii daco-romane, deşi zona noastră era menţionată în izvoare mai mult decât altele, datorită aşezării sale geografice. Este drept, încă nu apăruse denumirea de Banat, dar o localizare mai precisă în acest sens a unor evenimente precum trecerea Dunării de către armata romană în primul război dacic sau bătălia de la Tapae ar fi fost de mai mult folos celor ce doreau  să îşi facă o idee mai clară în privinţa evenimentelor de atunci.

În perioada migraţiilor, a „mileniului întunecat”, când lipsa izvoarelor documentare este profundă, cu atât mai importante ar fi trebuit să fie cele privitoare la spaţiul dintre Mureş şi Dunăre. Numai conducătorul Glad era amintit în manuale, fără a se menţiona că originea sa era, întâmplător, neromânească. Asta pentru că în acele timpuri nu se punea accent în mod special pe originea etnică, ci pe calităţile specifice unui individ, desemnat drept conducător al unei formaţiuni statale. Cazul lui Ahtum este similar.

Ce a urmat după Ahtum, în perioada maghiară, dispare aproape complet din manualele şcolare. Nimic despre Sfântul Gerard, care a marcat prin prezenţa sa regiunea, nimic despre prima şcoală apărută pe teritoriul României actuale la Cenad, nimic nici măcar despre mânăstirea Hodoş-Bodrog, cea mai veche aflată în funcţie şi astăzi la nivelul întregii ţări. Conducători importanţi ai Timişoarei, precum Pippo Spano sau Pavel Chinezu, nu există în manuale. Apărarea cetăţii în faţa asediului otoman sub conducerea lui Istvan de Losoncz este omisă. Numeroasele cetăţi medievale bănăţene, de la Bocşa până la Orşova, de la Caraşova sau Sfântul Ladislau (Coronini) nu sunt pomenite. Era menţionată numai asedierea Timişoarei de către răsculaţii conduşi de Gheorghe Doja, fără a se preciza că uciderea în chinuri a acestuia s-a petrecut în aceeaşi cetate.

Peste perioada otomană se făcea un nou salt, amintindu-se doar în treacăt existenţa paşalâcului de Timişoara. Rolul lui Eugeniu de Savoia în războiul din 1716-1718 nu este amintit. Perioada austriacă este pomenită numai fugitiv. Nicio referire la situaţia economică, socială şi culturală a regiunii din acel timp. Colonizarea Banatului a fost uitată. Nenumăratele priorităţi economice sau culturale la nivel naţional, produse în acest timp, nu apar niciunde. Faptul că în regiunea graniţei militare gradul de alfabetizare a populaţiei ajungea către 100%, nivel aproape unic în Europa începutului de secol XIX, nu era considerat important. Nenumăratele monumente arhitectonice şi tehnice, ridicate de specialişti de marcă, lipsesc.

Sfârşitul primului război mondial este prezentat, în cazul Banatului, numai în legătură cu declaraţia de unire de la Alba Iulia, care făcea referire şi la acesta. În regiune au existat însă multe frământări, o republică proclamată în primă instanţă, ocupaţia sârbească, orientările divergente ale unor etnii dintre care niciuna nu era majoritară în zonă, în sfârşit o mare bătălie diplomatică la Conferinţa de pace de la Paris. Finalizarea împărţirii Banatului şi ocupare părţilor sale de către armatele statelor cărora urmau să le aparţină s-au petrecut până în a doua parte a anului 1919, la aproape un an după 1 decembrie 1918, când se pretinde că s-ar fi desăvârşit unirea.

În cadrul României, rolul Banatului în dezvoltarea sa economică, în special în prima perioadă, nu este precizat. În genere, statul român fiind în mod tradiţional unul centralizat, existenţa în cadrul său a unor regiuni cu tradiţii istorice diferite şi situate pe mai multe trepte de dezvoltare economico-socială nu trebuia pomenită. Perioada comunistă, care a lovit în special regiunile mai dezvoltate, prin deportări, exproprieri, colectivizări, nu era condamnată pentru aceste lucruri. Chiar revoluţia începută la Timişoara în 1989 a avut prima dată un răsunet bănăţean, deoarece cele dintâi oraşe care au susţinut-o au fost Lugojul, Caransebeşul şi Reşiţa, apoi altele din restul ţării.

În concluzie: Banatul nu s-a bucurat niciodată de o studiere autentică a istoriei sale în şcoli. Acum se doreşte ştergerea întregii istorii naţionale. Pentru noi aceasta ar fi numai o aliniere a întregii ţări la regimul la care am fost dintotdeauna supuşi.

Anunțuri