Scriitorul Miloš Crnjanski, născut la Csongrád din părinți bănățeni, a copilărit la Timișoara, oraș unde a și învățat la Liceul Piarist. După 1919 el a notat niște lucruri foarte semnificative din Banatul sârbesc.
„Trecerea de la modul de guvernare central-european la cel balcanic a fost un șoc cultural, mai ales pentru Voivodina, deoarece a reprezentat un avantaj al exploatării speciale.” Aceasta a consemnat scriitorul în 1924 (O Banatu i Banaćanima, Novi Sad, 1989, p. 117).
La fel ca și scriitorul Ioan Slavici, care în lucrarea Închisorile mele din 1921 menționa în cuvinte amare situația Banatului românesc, Crnjanski consemna următoarele:
„Acea lume are despre Serbia un concept învechit, frumos, albastru… Ceea ce va schimba imaginea Banatului și o va împrospăta va fi sistemul fiscal.
Taxe, impozite uriașe. Nu se știe cine plătește și nici cât. Nu este scris nicăieri. Întreabă ei brusc și deodată. Un călăreț vine în sat și cere tribut ca un turc. Fără chitanțe, corecte în formula lor, de exemplu: <<Laza Gagić a plătit 34 de forinți și cinci fileri>>, apoi un sigiliu, apoi o semnătură, apoi un alt sigiliu, apoi o altă semnătură și pace până la următorul porumb. Acum Laza P. Gagić merge mai des la autorități, într-o zi cer două mii de dinari, a doua oară trei, a treia oară patru, tot așa. Și imediat nu mai este acolo nimic… Și fără sigiliu, și fără semnătură.
După două săptămâni sună din nou.
Au uitat să mai semneze chitanțele pe Bega. După trei săptămâni sună din nou. Au uitat să calculeze taxa de spital. După o săptămână sună din nou, nu e nicio reducere de două sute de dinari, ci două sute treizeci și ceva dovada că s-a plătit pentru Bega…
Da, să dovedească că a fost plătit, că nu găsesc unde scrie… Și tot așa până la noul porumb.”
Acesta este motivul pentru care lucrarea citată a lui Crnjanski nu este popularizată în Banatul sârbesc, într-o încercare eșuată de a o ascunde publicului.
Istoria Banatului 