Arhivă pentru Ianuarie 2013

Mircea Rusnac – Orşova este parte integrantă a Banatului

21 Ianuarie 2013

Împărţirea administrativă a României efectuată în 1968 producea o mare nedreptate Banatului, înglobând oraşul Orşova, zona Cazanelor Dunării şi insula Ada Kaleh judeţului oltenesc Mehedinţi. Dezastrul nu a întârziat să se abată asupra acestei zone. În 1970, odată cu construirea hidrocentralei de la Porţile de Fier, apele Dunării s-au ridicat cu peste 30 de metri şi totul a dispărut. Turcii din Ada Kaleh s-au împrăştiat în toate direcţiile, iar populaţia celorlalte localităţi de pe mal a fost strămutată, construindu-se practic noi aşezări. Inestimabile mărturii istorice au dispărut.

Proiectele actuale de regionalizare par să menţină limitele judeţelor din 1968, grupând doar câte patru-cinci judeţe într-o regiune. Aceasta ar însemna ca Orşova să nu revină Banatului nici după toţi aceşti ani de înstrăinare, ci să fie aruncată într-o regiune cuprinzând toate cele cinci judeţe olteneşti. Ce să caute sârbii din Sviniţa şi cehii din Eibenthal în acea regiune?

Orşova şi zona adiacentă au aparţinut dintotdeauna Banatului, fiind, alături de Baziaş şi de Moldova Veche, unul dintre importantele porturi dunărene ale acestuia. Nu vom stărui asupra trecutului său milenar, de care s-au ocupat alţi istorici în timp. Vechea aşezare dacică, apoi castru roman, Dierna, şi-a luat numele de la râul la a cărui gură de vărsare se află. Mai târziu, sub influenţă slavă, râul a devenit Cerna, însă similitudinea denumirilor este evidentă şi acum. În secolul al IX-lea, voievodul bănăţean Glad îşi avea una dintre cele mai puternice cetăţi la Urscia, care a fost ultima cucerită de unguri. În întreaga perioadă medievală, cetatea Orşova şi-a păstrat importanţa, fiind disputată de toate puterile vremii. Când a fost construită şi fortăreaţa de la Ada Kaleh, aflată la 3 km distanţă, ea a primit denumirea de Orşova Nouă, cealaltă devenind Orşova Veche.

În zona aceea, graniţa Banatului a început să fie ciuntită de timpuriu. Tratatul de pace încheiat la 18 septembrie 1739 la Belgrad între turci şi austrieci menţiona: „Banatul Timişoarei va rămâne sub stăpânirea preaînălţatului împărat al Austriei în întregime, până la hotarele Austriei, cu excepţia totuşi a acestui mic şes care e aşezat pe partea opusă Orşovei şi e despărţit de o parte prin râul Cerna şi de alta de Dunăre.”

În perioada austriacă, Orşova a făcut parte din Domeniul Coroanei Banat, apoi din Graniţa Militară. Când aceasta a fost desfiinţată, a fost inclusă în comitatul Caraş-Severin, iar după 1920 în judeţul cu acelaşi nume. Până în 1968, indiferent de organizările administrative existente în diferite perioade în România monarhică şi apoi comunistă, Orşova a făcut întotdeauna parte, în mod firesc, din judeţele sau regiunile bănăţene.

Regiunea a fost mereu una tipic bănăţeană, cu caracter multietnic şi multilingvistic. Pe lângă localităţile amintite mai sus, cuprinzând sârbi şi cehi, insula Ada Kaleh era populată de turci, iar oraşul Orşova cuprindea, alături de români, germani, sârbi, cehi şi maghiari. În zona Cazanelor s-au efectuat la sfârşitul secolului al XIX-lea grandioase lucrări de regularizare a cursului Dunării, care şi astăzi uimesc prin amploarea lor. De asemenea, construirea hidrocentralei Porţile de Fier I în anii 1964-1970 a avut, pe lângă impactul negativ amintit mai sus asupra locuitorilor zonei, şi avantaje considerabile: creşterea puternică a capacităţii electroenergetice româneşti şi, pe plan local, dispariţia muştei columbace, cu care avuseseră de luptat toate generaţiile de bănăţeni.

În concluzie, revenim asupra necesităţii de a fi reconstituite regiunile istorice româneşti în limitele pe care le-au avut timp de secole. Aceasta ar însemna revenirea Orşovei la matca sa, după un lung şi dureros exil. Zona aceasta a fost mereu neglijată de conducerea judeţului Mehedinţi. După revoluţie, însuşi primarul municipiului a anunţat că doreşte să organizeze un referendum pentru reîntoarcerea la Banat. De fapt, chiar în 1968, primele proiecte ale judeţelor plasau Orşova în Caraş-Severin. Peste noapte a apărut o funestă modificare, şi n-a lipsit mult ca judeţul Mehedinţi să înghită şi Băile Herculane.

Aşadar, în cazul zonei Orşova-Cazane, Banatul nu poate avea decât o singură solicitare: restitutio in integrum!

Anunțuri

Mircea Rusnac – Cum ar trebui făcută regionalizarea. Opinia unui istoric

15 Ianuarie 2013

regiunile-istorice-ale-romc3a2niei

După aproximativ doi ani de bâjbâială, politicienii români, la presiunile Uniunii Europene, au hotărât să facă totuşi regionalizarea ţării. Acum problema începe să nu mai fie „dacă” regionalizarea se va realiza, ci „când” şi mai ales „cum” va fi ea făcută. În linii mari, ni s-a spus şi când va fi: până în 2014. Rămâne o ultimă problemă: cum se va face ea şi cât de viabile economic vor fi noile diviziuni administrative. Problema nu este deloc uşoară.

Opţiunile politicienilor par să se îndrepte către transformarea în regiuni a celor 8 regiuni de dezvoltare economică, existente din 1998. Acestea fuseseră create tot la presiune externă şi au luat în general forma regionalelor feroviare existente în acel moment. Ele au o mărime aproximativ egală, cuprinzând cam patru-şase judeţe. Tradiţia regiunilor istorice nu este respectată aproape deloc. Ele înglobează judeţele în forma din 1968, care încălcau de multe ori limitele regiunilor tradiţionale. Acum ni se spune că, pentru a evita deschiderea cutiei Pandorei şi a unui şir nesfârşit de neînţelegeri, mai bine vor rămâne aşa cum sunt. Adică nedreptăţile din 1968 să fie perpetuate sau chiar eternizate. Pentru a nu repeta însă aceste greşeli şi pentru a nu se deschide nici cutia Pandorei, soluţia ar fi una simplă. Din punct de vedere istoric, ea este cea mai logică şi de bun simţ: refacerea regiunilor istorice ale României.

Acestea au limite clar conturate timp de secole, pe care locuitorii le cunosc în mod tradiţional. Ar fi vorba de Muntenia, Moldova, Dobrogea, Bucovina, Oltenia, Transilvania, Crişana, Maramureş şi Banat, adică nouă regiuni. (A zecea ar fi fost Basarabia.) Comunitatea de istorie, obiceiuri, tradiţii, legături economice ale locuitorilor ar fi cel mai bine respectată în acest fel. Totodată, ar fi premisa unei bune plecări către dezvoltarea economiei fiecăreia dintre regiuni şi implicit a ţării.

S-ar putea obiecta că regiunile istorice au suprafeţe şi număr de locuitori diferite. Nici nu ne pretinde nimeni să uniformizăm totul. Cazul landurilor germane este edificator: pe când Bavaria are 70.547 kmp, landul Bremen are numai 404 kmp. La noi diferenţele ar fi departe de asemenea extreme. Iar sentimentul coeziunii regionale din fiecare parte a ţării ar încuraja o activitate economică în folosul tuturor.

O croire strâmbă a viitoarelor regiuni nu ar rezolva problemele actuale în niciun fel. Bănăţenii îşi vor spune tot bănăţeni şi nu „locuitori ai Regiunii 5 Vest”. Ei vor şti în continuare că Orşova a aparţinut Banatului până în 1968 şi că ea va trebui să revină până la urmă acestuia. Conştiinţa apartenenţei regionale nu va dispărea, ci dimpotrivă, se va întări. Deci soluţiile neviabile nu vor putea rezolva lucrurile în sens bun, ci le vor agrava.

O opinie pertinentă a formulat în această privinţă pe Facebook cititorul nostru Sorin Seviciu: „Nu e suficient să creezi o regiune şi să-i asiguri o autonomie şi un statut juridic. Locuitorii regiunii trebuie să aibă sentimentul apartenenţei la entitatea teritorială şi juridică. Un sentiment care izvorăşte nu dintr-o ideologie, ci dintr-o istorie trăită timp de veacuri în COMUN, cu ceea ce a avut bun sau rău. O regiune nu poate fi rodul unui proiect gândit într-un cabinet de politruc, ci valorificarea unei moşteniri. Regiunile există, nu trebuiesc inventate sau regândite.”

La fel de corect scria şi ziaristul reşiţean Matei Mircioane: „Din aceste coordonate, cred că regionalizarea este deja pregătită din punct de vedere al mentalului colectiv. Oamenii sunt pregătiţi să se reunească în arii geografice şi spirituale specifice. Şi, la întrebarea dacă există un specific bănăţean, răspund cu tărie, da.”

Mai este puţin timp până în 2014 ca politicienii să înţeleagă care ar fi soluţia potrivită. Când regiunile istorice îşi vor reintra în drepturi, o mare povară va fi luată de pe umerii guvernului. Ele vor şti cel mai bine să se administreze singure. Iar problemele interne şi le vor rezolva conform specificului zonal. Concluzionând, din punct de vedere al istoriei, al logicii şi chiar al bunului simţ, soluţia ideală este una singură: revenirea la regiunile istorice ale ţării, în limitele lor seculare.