Posts Tagged ‘regionalizare’

Mircea Rusnac – Podul Vidin-Calafat, dincolo de regionalizare

17 iunie 2013

Regionalizarea, astfel cum este gândită de „specialiştii” angajaţi de autorităţile române, este din start sortită eşecului. Nerespectând niciuna dintre coordonatele elementare ale unor regiuni cât de cât viabile (trecut comun, unitate geografică, specific ocupaţional, educaţie, tradiţii, obiceiuri), ele nu vor avea, în cazul că vor fi legiferate în acest fel, nicio şansă de dezvoltare. Argumentele „ştiinţifice” ale Consiliului Consultativ, de genul: „regiunile trebuie să aibă formă rotundă”, „criteriul istoric nu va fi luat în considerare”, „Uniunea Europeană lucrează de mulţi ani cu regiunile de dezvoltare”, „să nu deschidem cutia Pandorei” etc., sunt menite doar să consfinţească organizarea ad-hoc din 1998, care până astăzi nu a adus practic nimic bun. Cel puţin regiunile „Vest”, „Nord-Vest”, „Centru” şi „Sud-Vest” sunt aproape identice cu ţinuturile lui Carol II din 1938-1940, care au eşuat lamentabil pentru că au respectat la fel de puţin criteriile menţionate mai sus. Până şi regiunile comuniste din 1956-1968 au fost superioare ca şi concepţie celor vehiculate acum. De ce însă niciuna dintre regionalizări, nici cea din 1938-1940, nici cea din 1950-1968 şi nici cea din 2013 nu vor să ia în calcul varianta provinciilor istorice, este un mare semn de întrebare. Un posibil răspuns ar fi că niciodată, indiferent de regimul politic existent, nu s-a acordat atenţie şi respect trecutului nostru, ceea ce este foarte grav.

Forma din 2013 nu este însă, din fericire, definitivă. Dincolo de faptul că va avea de trecut printr-un referendum, proiectul pare să se clatine destul de serios. Destule forţe politice nu îl susţin şi solicită neadăugarea unui nou nivel al birocraţiei de partid. „Cutia Pandorei” începe să se deschidă prin apariţia Dobrogei, care va atrage numeroase alte solicitări. Chiar forţele aflate la guvernare se află în impas, la presiunile şi pretenţiile baronilor locali. Ca orice lucru artificial, a pornit cu stângul şi va continua tot aşa. Mai grav, în caz că se va perpetua, nu va suscita nici cel mai mic interes din partea populaţiei şi noile regiuni vor rămâne la fel de anonime ca şi regiunile de dezvoltare din 1998.

Ca o binevenită ironie a soartei, geografia vine chiar în acest moment să dea o lecţie elementară acestor novici, reamintindu-le faptul că nu este de competenţa lor să se joace cu teritoriul lăsat de Dumnezeu. După o tergiversare de 13 ani, chiar acum a fost inaugurat podul Calafat-Vidin de peste Dunăre. Acest pod ne-a reamintit tuturor că teritoriul României va fi străbătut de Coridorul IV Paneuropean, care va lega Dresda de Istanbul. Invocând în toţi aceşti ani lipsa banilor, autorităţile române au încercat devierea circulaţiei pe văile Oltului şi Prahovei, până către Giurgiu şi către Constanţa. Cu totul „întâmplător”, Banatul, aflat pe ruta cea mai scurtă, era evitat cu grijă. Podul a fost totuşi finalizat de bulgari şi în viitor normalitatea se va instala şi aici, adică maşinile vor intra în ţară pe la Nădlac şi vor ieşi pe la Calafat. Aproape întregul traseu va străbate Banatul. Aproape deloc nu va trece prin restul României. Banatul va avea de câştigat, iar România de pierdut. Acţiunile deliberate ale autorităţilor pun mereu în divergenţă interesele ţării cu cele ale regiunii pe care, în mod constant, nu au suportat-o nici Ceauşescu, nici Iliescu şi nici Băsescu.

Este adevărat, şicanele vor continua. Timp de încă 13 ani, dacă nu şi mai mult, se va tergiversa construirea autostrăzii care să lege Nădlacul de Calafat, punându-se în continuare accentul pe Nădlac-Constanţa. Trenul de mare viteză menit să însoţească Coridorul IV este dorit să meargă tot către Constanţa. Nu este nicio problemă, poate fi susţinut şi acest traseu. Însă, la fel ca în cazul podului Calafat-Vidin, va trebui amenajată, şi încă bine, ruta cea mai scurtă, care va trece prin Arad, Timişoara, Lugoj, Caransebeş, Orşova, Turnu Severin. Mai devreme sau mai târziu, Banatul va reintra în circuitul european, unde s-a mai aflat, din punct de vedere feroviar, în secolul al XIX-lea.

Pe plan intern bănăţean, podul are o însemnătate la fel de mare. Chiar dacă Orşova va fi plasată, în ciuda tuturor evidenţelor, în regiunea de Sud-Vest, ea va fi legată în mod direct de restul Banatului. Artificialitatea regiunilor trasate în birou va fi astfel şi mai evidentă. „Specialiştii” ar fi trebuit să cunoască faptul că din vechime drumurile au creat chiar state. În antichitate, toate drumurile duceau la Roma. Statul feudal Moldova a apărut de-a lungul drumului comercial care lega Lembergul de Cetatea Albă. Ţara Românească era parcursă de drumurile comerciale ale braşovenilor şi sibienilor către Balcani. În acest sens, o lectură a lucrărilor marelui istoric P.P. Panaitescu ar fi fost binevenită.

Prin urmare, geografia va repara până la urmă voitele greşeli omeneşti. Acest pod va avea o însemnătate mare în păstrarea specificului bănăţean şi în apropierea de Europa civilizată. Poate nu întâmplător, podurile apar pe toate bancnotele comunitare. Ele trebuie să unească şi să creeze căi de apropiere şi de comunicare. În cazul nostru, ele trebuie să ajute la păstrarea şi pe viitor a unui specific regional dobândit de-a lungul multor veacuri de istorie.

Reclame

Mircea Rusnac – Corespondenţa cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice

18 mai 2013

11 februarie 2013

Bună ziua.

Am aflat cu interes declaraţia D-lui Vicepremier Liviu Dragnea, conform căreia proiectul regionalizării României este în plină elaborare la Ministerul Dezvoltării şi începând de săptămâna viitoare se va constitui în cadrul acestui Minister un Consiliu Consultativ format din specialişti din mai multe domenii pentru a pune la punct un proiect în acest sens.

Având în vedere faptul că m-a preocupat şi pe mine destul de serios, de o bună bucată de vreme, această problemă, care, după cum foarte bine spunea Dl. Vicepremier, este un proces complex, care se va face pentru multe zeci de ani, îmi permit să supun atenţiei Consiliului Consultativ propriile mele concluzii, care cred că sunt de bun simţ şi elaborate, după cum am spus, după o atentă analiză a acestei chestiuni deosebit de sensibile pentru toţi românii.

Propunerile mele privind regionalizarea sunt cuprinse în următoarele articole pe care le-am publicat recent în revista VESTUL din Timişoara:

http://www.vestul.ro/stiri/5829/regiunea-banat-si-puzzle-ul-judetelor.htm

http://www.vestul.ro/stiri/5807/orsova-este-parte-integranta-a-banatului.htm

http://www.vestul.ro/stiri/5790/cum-ar-trebui-facuta-regionalizarea-opinia-unui-istoric.htm

În speranţa că aceste idei vor fi de folos Consiliului Consultativ şi Ministerului Dezvoltării, sunt convins că ele ar putea contribui în cel mai serios mod la dezvoltarea viitoare a societăţii româneşti.

Cu stimă, Prof. Dr. Ist. Mircea Rusnac.

12 februarie 2013

Bună ziua.

În completarea mesajului meu de ieri, aş dori să vă aduc la cunoştinţă această Petiţie, semnată de peste 1.100 de bănăţeni, inclusiv mulţi orşoveni, în favoarea revenirii municipiului Orşova şi a zonei adiacente acestuia la Regiunea Banat, de care au aparţinut din secolul al IX-lea, din vremea voievodului Glad, până în 1968, când au fost incluse în mod abuziv în judeţul Mehedinţi. Aceasta este o zonă importantă pentru Banat, întinzându-se de-a lungul Dunării până la Vârciorova, puţin mai jos de municipiul Orşova.

http://www.petitieonline.ro/petitie/dorim_ca_municipiul_orsova_sa_fie_parte_din_banat_-p69160148.html

În speranţa luării în considerare de către Minister şi de către Consiliul Consultativ a acestui demers al opiniei publice bănăţene, vă mulţumesc.

Cu aceeaşi stimă, Prof. Dr. Ist. Mircea Rusnac.

19 februarie 2013

Bună ziua.

Aş dori să vă fac cunoscut pe această cale un reportaj realizat recent la Orşova de către Radioteleviziunea Severin din Drobeta-Turnu Severin. UNANIMITATEA celor chestionaţi în cadrul acestui reportaj şi-au exprimat dorinţa ca municipiul Orşova să aparţină pe viitor Regiunii Banat, de la care au fost desprinşi în 1968, odată cu înfiinţarea judeţelor.

Reportajul poate fi vizionat aici:

http://www.televiziuneaseverin.ro/rts4/index.php/arhiva-stiri/10335.html

Noi, bănăţenii, sperăm că opinia exprimată atât de limpede de către locuitorii acestei părţi de ţară va fi luată în considerare la trasarea viitoarelor regiuni.

Cu aceeaşi stimă,

Prof. Dr. Ist. Mircea Rusnac.

28 februarie 2013

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice

Direcţia de Comunicare, Relaţii Externe si Protocol

Nr. 13606/28.02.2013

Stimate domnule prof.dr.ist. Mircea RUSNAC,

Urmare a mesajului dumneavoastră transmis la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi înregistrat cu numărul 13606/19.02.2013, prin care faceţi o serie de propuneri referitoare la derularea procesului de regionalizare, vă informăm că propunerile dumneavoastră privind reorganizarea administrativ-teritorială a României vor fi analizate şi avute în vedere în situaţia iniţierii unor proiecte de acte normative care să modifice şi/sau să completeze legislaţia in domeniu.

Vă mulţumim.

Punctul de Informare

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice

Direcţia de Comunicare, Relaţii Externe si Protocol

15 martie 2013

Bună ziua.

Mulţumindu-vă pentru răspunsul primit, îndrăznesc să supun atenţiei Consiliului Consultativ alte câteva documente şi analize, în special economice, aparţinând unor reputaţi oameni politici sau economişti, menite să justifice componenţa a două regiuni din vestul României:

1. o regiune formată din judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi, care ar cuprinde aproape întregul sector românesc al viitoarei autostrăzi Dresda-Istanbul, sector cuprins între Nădlac şi Calafat;

2. o regiune formată din judeţele Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Alba şi Sibiu, care ar cuprinde toate judeţele străbătute de „Transalpina”, patru dintre ele fiind situate şi pe traseul viitoarei autostrăzi Nădlac-Constanţa.

Această variantă ar rezolva şi diferendul existent acum între Sibiu si Braşov, cele două centre urmând să facă parte din regiuni diferite.

În speranţa că aceste argumente, prezente şi pe blogul meu https://istoriabanatului.wordpress.com/, vor fi de folos Consiliului Consultativ, urez mult succes activităţii Dvs.!

Cu aceeaşi stimă,

Prof. Dr. Ist. Mircea Rusnac.

In attachment:

Mihai Stănişoară este susţinătorul integrării Mehedinţiului în Regiunea Banat

7 martie 2013

Opiniile şi argumentele viitorului vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal, expuse la Televiziunea din Drobeta-Turnu Severin, pot fi vizionate aici:

http://www.televiziuneaseverin.ro/rts4/index.php/arhiva-stiri/10025-referendum-pentru-regionalizare.html

O idee foarte bună

12 martie 2013

După Mihai Stănişoară, un alt lider liberal oltean vine cu o idee foarte interesantă referitoare la viitoarele regiuni. Preşedintele P.N.L. Vâlcea, Cristian Buican, propune o regiune constituită din judeţele Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Alba şi Sibiu. Această regiune ar urma să se învecineze cu Banatul, care, conform şi propunerii noastre, va cuprinde judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi. În plus, prin aceasta s-ar soluţiona şi diferendul Sibiu-Braşov, care ar urma să fie plasate în regiuni separate.

Argumentele economice şi logice ale deputatului vâlcean sunt prezentate pe larg aici:

http://www.ramnic.ro/articole/vlcea-sa-formeze-o-regiune-impreuna-cu-hunedoara-alba-sibiu-si-gorj-51603/2013-03-12

Argumentele economice ale Regiunii Arad-Timiş-Caraş-Severin-Mehedinţi

14 martie 2013

Preconizata regiune cuprinzând judeţele Vâlcea-Gorj-Hunedoara-Alba-Sibiu prezintă nişte argumente economice imbatabile, dezvoltate perfect de deputatul Cristian Buican. Însă argumente economice la fel de solide oferă şi regiunea Arad-Timiş-Caraş-Severin-Mehedinţi, foarte bine reliefate de o autoritate în domeniu, profesorul universitar Nicolae Ţăran din Timişoara.

Cu ocazia ediţiei “Serii bănăţene” din noiembrie 2012, acesta a amintit lucruri deosebit de importante pentru viitorul nostru economic. O şansă excepţională ne este oferită de relansarea Culoarului 4, ca parte a autostrăzii Dresda-Istanbul. Ea va străbate regiunea noastră pe ruta Szeged-Arad-Timişoara-Turnu Severin, continuându-se prin Vidin şi Sofia. Traseul va fi dublat de un tren de mare viteză. Atât autostrada, cât şi linia ferată, se vor construi cu susţinerea Germaniei şi a Statelor Unite, ambele având importante interese în zonă. Americanii sunt interesaţi de legătura cu uzinele Ford de la Craiova, iar germanii de cea cu investiţiile proprii din regiune. În consecinţă, spunea profesorul Ţăran, lucrurile se vor schimba în bine.

Aşadar, dacă regiunea Vâlcea-Gorj-Hunedoara-Alba-Sibiu se va afla pe traseul viitoarei autostrăzi Nădlac-Constanţa şi al „Transalpinei”, şi regiunea Arad-Timiş-Caraş-Severin-Mehedinţi va acoperi sectorul românesc al autostrăzii Dresda-Istanbul. Argumentele economice şi ale căilor de transport ale ambelor regiuni sunt incontestabile.

Urmăriţi intervenţia profesorului Nicolae Ţăran începând cu minutul 25.22 al înregistrării de mai jos:

Mircea Rusnac – Declaraţie bănăţeană privind regionalizarea

21 martie 2013

Profund preocupate de modalitatea în care clasa politică românească intenţionează să recurgă la regionalizare, fenomen firesc de altfel în contextul existenţei unei Europe Unite, organizaţiile noastre, reprezentând importante segmente ale opiniei publice bănăţene, declară următoarele:

1. Regiunea care se va institui în vestul României trebuie să se numească şi în mod oficial, aşa cum este cunoscută în istorie de multe secole, Regiunea Banat. Denumiri artificiale precum Regiunea 5 Vest, menite să şteargă identitatea locuitorilor, nu vor putea să schimbe în niciun fel istoria, tradiţiile şi specificul bănăţenilor, cum de altfel nu au reuşit nici judeţele, raioanele sau alte structuri artificiale din ultima sută de ani. Solicităm ca, la fel ca şi celelalte state europene, România să efectueze noua împărţire administrativ-teritorială pe criteriul regiunilor istorice, care vor da o coeziune sporită locuitorilor şi vor reprezenta o premisă importantă a dezvoltării economice.

2. Limitele istorice ale Regiunii Banat, care solicităm să fie respectate şi în viitor, sunt:

a) judeţul Timiş, în întregime;

b) judeţul Caraş-Severin, cu excepţia localităţilor Bucova, Băuţar, Cornişoru şi Preveciori;

c) judeţul Arad, la sud de Mureş, exceptând cartierul Aradul Nou;

d) partea din judeţul Mehedinţi situată la vest de Vârciorova;

e) satele Pojoga şi Sălciva din judeţul Hunedoara.

3. Insistăm în mod deosebit asupra reintegrării în Regiunea Banat a zonei incluse în mod abuziv în 1968 în judeţul Mehedinţi, zonă cuprinzând municipiul Orşova, satele Eşelniţa, Dubova, Baia Nouă, Eibenthal şi Sviniţa, precum şi o mare parte a sectorului bănăţean al Dunării. Orşova a aparţinut Banatului cel puţin începând cu secolul al IX-lea, în vremea voievodului Glad, fiind menţionată ca atare în cronica Gesta Hungarorum a Notarului anonim al regelui Bela. Solicitarea se bazează şi pe dorinţa opiniei publice din regiune, care, în pofida celor 45 de ani scurşi de la includerea forţată într-un judeţ oltenesc, continuă să se considere bănăţeană.

4. Nu acceptăm trocul oferit bănăţenilor de clasa politică prin plănuita includere în Regiunea 5 Vest, în schimbul părţii cedate judeţului Mehedinţi, a judeţelor Arad şi Hunedoara în întregul lor. Cea mai mare parte a acestora, cu excepţiile precizate la articolul 2, nu aparţine Banatului istoric. Noi nu dorim obţinerea a ceea ce nu a fost al nostru, ci doar a teritoriului strămoşesc al Banatului.

5. După toate semnalele referitoare la viitoarele regiuni, politicienii români doresc să le croiască potrivit intereselor personale şi de grup, cu judeţe grupate şi cu capitale alese în funcţie de poziţiile baronilor locali şi nu de criteriile istorice, logice şi de bun simţ. Prin aceasta, regiunile româneşti seamănă mai degrabă cu paşalâcurile otomane sau cu guberniile ţariste, conduse de satrapi care concentrau în mâna lor puterea totală, decât cu regiunile europene ale secolului XXI. Nu putem fi în niciun fel de acord cu o asemenea mentalitate, atât de departe de lumea civilizată în care tot declarăm că vrem să intrăm.

6. În special susţinem dispariţia instituţiei neoficiale, dar atotputernice, a baronilor locali, care acum tind să devină baroni regionali. Aceasta este posibilă prin adoptarea principiilor regionalizării din Occident, unde regiunile au guverne, parlamente şi instituţii proprii. Nicio persoană nu va mai trebui să concentreze întreaga putere regională în mâna sa. Numărul de mandate ale aleşilor trebuie redus la maximum două, cu excluderea celor care până acum au condus judeţele, cu rezultatele dezastruoase cunoscute.

7. În mod expres conducerea viitoarei Regiuni Banat trebuie să se preocupe de conservarea şi restaurarea mărturiilor trecutului nostru istoric. Nicio clădire sau monument istoric, tehnic, industrial, nu mai pot fi lăsate să se distrugă. Va fi promovat turismul istoric, cu vizitarea monumentelor obligatorie de către elevi şi studenţi şi cu încurajarea şi promovarea acestuia pe plan intern şi extern. Toţi bănăţenii trebuie să îşi cunoască trecutul la adevărata sa valoare.

8. În şcolile bănăţene trebuie arătat un interes mult mai mare studierii geografiei şi istoriei regionale. Geografia Banatului şi Istoria Banatului trebuie să devină materii obligatorii, iar Geografia României şi Istoria României puse în legătură cu acestea. De asemenea, trebuie studiate Literatura Banatului, Folclorul şi Muzica acestuia. Toate acestea fac parte din patrimoniul nostru şi nu le vom lăsa să se piardă.

9. Reorganizarea administrativ-teritorială trebuie însoţită şi de descentralizarea financiară. Cum finanţarea responsabilităţilor este foarte importantă, descentralizarea financiară a fost şi este un element vital al procesului de reformare. Sistemul de descentralizare administrativă permite ca măsurile şi deciziile să fie luate mai operativ de către autorităţile locale, neexistând necesitatea de a aştepta aprobări de la centru, iar resursele materiale şi financiare pot fi folosite cu mai mare eficienţă, în funcţie de nevoile prioritare ale comunităţii, cu care autorităţile locale sunt mai familiarizate decât cele centrale. Este, aşadar, imperativ să fie transferate dinspre centru, în acelaşi timp, şi competenţele şi resursele necesare, în special cele financiare.

10. Toate aceste revendicări, făcute în contextul regionalizării, au loc cu respectarea suveranităţii României, a autorităţilor statale, a Constituţiei şi legilor ţării. Regionalizarea nu înseamnă separarea de stat, ci promovarea mai fermă a valorilor specifice, în cadrul statului naţional. O mai mare libertate de mişcare internă a regiunilor, cu posibilitatea de a-şi rezolva problemele în spiritul specificului local, va contribui la o mai bună aşezare a lucrurilor în folosul tuturor. Comunităţile locale sunt cele care îşi cunosc cel mai bine nevoile şi cele care le pot soluţiona în consecinţă în cel mai potrivit mod.

21 martie 2013

Liga Bănăţeană, Timişoara
Cercul de Studii VESTUL, Timişoara
Comunitatea virtuală Banatul de Altădată, Timişoara
Comunitatea virtuală Istoria Banatului, Reşiţa

Mircea Rusnac – Regiunea Banat şi puzzle-ul judeţelor

6 februarie 2013

banat

În aceste zile isteria regionalizării, care a debutat de o bună bucată de vreme în Banat şi parţial în Ardeal, s-a extins la nivelul întregii ţări. Toată lumea strigă în acelaşi timp, unii pro, alţii contra, fiecare revendică altceva, împărţirile şi reîmpărţirile nu se mai sfârşesc. În tot acest vacarm, bănăţenii ar trebui, în urma experienţei pe care au acumulat-o deja în această dezbatere, să ştie ce au de solicitat şi să îşi poată argumenta poziţia.

Cum am mai susţinut, cea mai firească împărţire administrativă ar fi cea pe regiuni istorice, care ar fi evitat toată această nebunie a revendicărilor. Fiecare îşi cunoaşte regiunea de provenienţă, unele mai mari, altele mai mici, dar toate având tradiţii istorice de multe secole. Şi alte ţări europene au făcut regionalizarea pe acelaşi criteriu logic. Din păcate, în România puterea baronilor locali este mai importantă decât adevărul istoric, astfel încât judeţele ceauşiste din 1968, create în mod intenţionat cu sfidarea limitelor istorice ale regiunilor, au fost declarate sacrosancte şi orice discuţie nu poate pleca decât de la menţinerea, cel puţin temporară, a acestora. În consecinţă, harta României a devenit un imens puzzle cu 42 de piese, care sunt combinate în fel şi chip, dar care nu pot fi în niciun fel modificate.

În cadrul acestui joc, Banatul, sau Regiunea 5 Vest, care va încerca în mod penibil şi zadarnic să îi uzurpe identitatea afirmată de multe secole, cuprinde deocamdată patru piese, respectiv judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin şi Hunedoara. În urma aberantei împărţiri din 1968, toate aceste judeţe cuprind bucăţi mai mari sau mai mici din partea românească a Banatului. Însă tot conform acelei împărţiri, o altă parte se află în judeţul Mehedinţi, care pare destinat Regiunii 4 Sud-Vest. Situaţia nemulţumeşte profund opinia publică bănăţeană, deoarece în Mehedinţi se află oraşul Orşova şi o mare parte a ţărmului bănăţean al Dunării. În consecinţă, nu putem accepta o nouă înstrăinare a acelei zone, după ce pentru prima oară în istorie ea ne-a fost luată în 1968.

O revenire la regiunile istorice ar fi rezolvat în mod natural şi această problemă. Dacă este să discutăm, precum politicienii români, în termenii de puzzle ai judeţelor, atunci Regiunea 5 Vest ar trebui să cuprindă nu patru, ci cinci judeţe: Arad, Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara şi Mehedinţi, acestea fiind toate judeţele care în 1968 au primit teritorii bănăţene. În cazul amintit, întregul Banat românesc ar fi reunit în aceeaşi regiune. Nu înţelegem logica după care Regiunea 5 Vest ar trebui, ea singură, să cuprindă numai patru judeţe, în timp ce alte regiuni ajung la câte şase-şapte judeţe. Deci, în cazul regiunii noastre, un număr de cinci judeţe nu ar fi în niciun fel exagerat.

Dacă se persistă, la fel de sacrosanct, în menţinerea a doar patru judeţe în Regiunea 5 Vest, atunci trebuie să renunţăm la Hunedoara şi nu la Mehedinţi. Aceasta nu înseamnă că îi trădăm sau îi uităm pe bănăţenii din satele Sălciva şi Pojoga, atribuite în 1968 judeţului Hunedoara. Mai târziu, când isteria împărţirilor şi a reîmpărţirilor s-ar mai domoli, ar putea fi iniţiate negocieri între regiunea noastră şi cea de care va aparţine Hunedoara pentru modificări locale ale limitei dintre ele. În Caraş-Severin se află în prezent patru localităţi hunedorene. Acestea ar putea fi schimbate cu cele două sate bănăţene de pe Mureş şi limita istorică ar fi restabilită.

Pe de altă parte, o includere a judeţului Mehedinţi în Regiunea 5 Vest ar putea crea nemulţumiri în special Timişoarei, deja invadată de mehedinţeni. Acestor nemulţumiri le putem răspunde în următorul mod: poate chiar înaintea Timişoarei, Orşova sau Reşiţa au fost şi ele invadate de aceiaşi mehedinţeni, însă aceasta nu ne poate face să renunţăm la un drept istoric. Noi revendicăm regiunea bănăţeană Sviniţa-Orşova-Vârciorova, dar dacă un asemenea lucru nu este posibil decât în cadrul puzzle-ului judeţean, atunci trebuie ca întregul judeţ Mehedinţi să fie inclus în Regiunea 5 Vest.

Unitatea Banatului românesc trebuie restabilită, pentru ca apoi să înceapă reconstrucţia.

Mircea Rusnac – Cum ar trebui făcută regionalizarea. Opinia unui istoric

15 ianuarie 2013

regiunile-istorice-ale-romc3a2niei

După aproximativ doi ani de bâjbâială, politicienii români, la presiunile Uniunii Europene, au hotărât să facă totuşi regionalizarea ţării. Acum problema începe să nu mai fie „dacă” regionalizarea se va realiza, ci „când” şi mai ales „cum” va fi ea făcută. În linii mari, ni s-a spus şi când va fi: până în 2014. Rămâne o ultimă problemă: cum se va face ea şi cât de viabile economic vor fi noile diviziuni administrative. Problema nu este deloc uşoară.

Opţiunile politicienilor par să se îndrepte către transformarea în regiuni a celor 8 regiuni de dezvoltare economică, existente din 1998. Acestea fuseseră create tot la presiune externă şi au luat în general forma regionalelor feroviare existente în acel moment. Ele au o mărime aproximativ egală, cuprinzând cam patru-şase judeţe. Tradiţia regiunilor istorice nu este respectată aproape deloc. Ele înglobează judeţele în forma din 1968, care încălcau de multe ori limitele regiunilor tradiţionale. Acum ni se spune că, pentru a evita deschiderea cutiei Pandorei şi a unui şir nesfârşit de neînţelegeri, mai bine vor rămâne aşa cum sunt. Adică nedreptăţile din 1968 să fie perpetuate sau chiar eternizate. Pentru a nu repeta însă aceste greşeli şi pentru a nu se deschide nici cutia Pandorei, soluţia ar fi una simplă. Din punct de vedere istoric, ea este cea mai logică şi de bun simţ: refacerea regiunilor istorice ale României.

Acestea au limite clar conturate timp de secole, pe care locuitorii le cunosc în mod tradiţional. Ar fi vorba de Muntenia, Moldova, Dobrogea, Bucovina, Oltenia, Transilvania, Crişana, Maramureş şi Banat, adică nouă regiuni. (A zecea ar fi fost Basarabia.) Comunitatea de istorie, obiceiuri, tradiţii, legături economice ale locuitorilor ar fi cel mai bine respectată în acest fel. Totodată, ar fi premisa unei bune plecări către dezvoltarea economiei fiecăreia dintre regiuni şi implicit a ţării.

S-ar putea obiecta că regiunile istorice au suprafeţe şi număr de locuitori diferite. Nici nu ne pretinde nimeni să uniformizăm totul. Cazul landurilor germane este edificator: pe când Bavaria are 70.547 kmp, landul Bremen are numai 404 kmp. La noi diferenţele ar fi departe de asemenea extreme. Iar sentimentul coeziunii regionale din fiecare parte a ţării ar încuraja o activitate economică în folosul tuturor.

O croire strâmbă a viitoarelor regiuni nu ar rezolva problemele actuale în niciun fel. Bănăţenii îşi vor spune tot bănăţeni şi nu „locuitori ai Regiunii 5 Vest”. Ei vor şti în continuare că Orşova a aparţinut Banatului până în 1968 şi că ea va trebui să revină până la urmă acestuia. Conştiinţa apartenenţei regionale nu va dispărea, ci dimpotrivă, se va întări. Deci soluţiile neviabile nu vor putea rezolva lucrurile în sens bun, ci le vor agrava.

O opinie pertinentă a formulat în această privinţă pe Facebook cititorul nostru Sorin Seviciu: „Nu e suficient să creezi o regiune şi să-i asiguri o autonomie şi un statut juridic. Locuitorii regiunii trebuie să aibă sentimentul apartenenţei la entitatea teritorială şi juridică. Un sentiment care izvorăşte nu dintr-o ideologie, ci dintr-o istorie trăită timp de veacuri în COMUN, cu ceea ce a avut bun sau rău. O regiune nu poate fi rodul unui proiect gândit într-un cabinet de politruc, ci valorificarea unei moşteniri. Regiunile există, nu trebuiesc inventate sau regândite.”

La fel de corect scria şi ziaristul reşiţean Matei Mircioane: „Din aceste coordonate, cred că regionalizarea este deja pregătită din punct de vedere al mentalului colectiv. Oamenii sunt pregătiţi să se reunească în arii geografice şi spirituale specifice. Şi, la întrebarea dacă există un specific bănăţean, răspund cu tărie, da.”

Mai este puţin timp până în 2014 ca politicienii să înţeleagă care ar fi soluţia potrivită. Când regiunile istorice îşi vor reintra în drepturi, o mare povară va fi luată de pe umerii guvernului. Ele vor şti cel mai bine să se administreze singure. Iar problemele interne şi le vor rezolva conform specificului zonal. Concluzionând, din punct de vedere al istoriei, al logicii şi chiar al bunului simţ, soluţia ideală este una singură: revenirea la regiunile istorice ale ţării, în limitele lor seculare.

Mircea Rusnac – Academicianul Dinu C. Giurescu faţă cu regionalizarea României

9 noiembrie 2012

De o bună bucată de vreme, academicianul Dinu C. Giurescu a devenit o prezenţă obişnuită la dezbaterile privind viitoarea regionalizare a ţării. Cu mult elan patriotic, venerabilul istoric ia de fiecare dată atitudine fermă împotriva acesteia, prezentată ca un mare pericol pentru viitorul României şi al locuitorilor ei. În concepţia domniei sale, ca şi în cea a multor conaţionali, regionalizarea este acelaşi lucru cu federalizarea, cu dezmembrarea ţării şi cu distrugerea naţiunii române. Întotdeauna, la mijloc trebuie să fie serviciile maghiare şi alţi duşmani interni şi externi. Există, practic, o vastă conspiraţie mondială menită să distrugă statul şi poporul român, care încă, din motive necunoscute, nu a izbutit acest lucru, deşi îl urzeşte de câteva decenii. În genere, tot ce este câtuşi de puţin diferit de organizarea actuală în judeţe este pasibil de asemenea etichetări.

Multă vreme am fost tentaţi să îl credităm pe Dinu C. Giurescu cu faptul că, dincolo de aberaţiile proferate, este totuşi de bună credinţă. Adică, întocmai ca şi alţi români la fel de puţin informaţi, chiar crede aceste lucruri. Recent am obţinut însă dovada că nu este deloc aşa.

În anul 2000 a apărut la Editura All un foarte frumos volum de Amintiri ale lui Constantin C. Giurescu, tatăl lui Dinu C. Giurescu. Ediţia fiind postumă, a fost îngrijită şi prefaţată de fiul marelui savant, unul dintre cei mai buni istorici pe care i-a avut România. Prima parte a Amintirilor, mergând până în 1938, mai apăruse în 1976, când autorul încă trăia. Partea a doua, neterminată, acoperind anii 1939-1940, vedea atunci, în 2000, pentru prima dată lumina tiparului, sub atenta îngrijire a academicianului Dinu C. Giurescu.

Ce citim în această parte inedită, mai precis la paginile 271-273 ale lucrării amintite? Faptul că şi în 1938, ca şi astăzi, se punea problema regionalizării României. Ea s-a şi realizat, doar că cele 10 regiuni constituite atunci au fost denumite ţinuturi. Era şi aceea o acţiune de dezmembrare a ţării? Constantin C. Giurescu era departe de această părere. Iată, pentru edificare, textul integral al prezentării făcute acelei regionalizări, rămas în manuscris până în 2000, când Dinu C. Giurescu l-a publicat pe bună dreptate:

„La 14 august 1938, zi aniversară a legii rurale de sub Cuza Vodă, când au fost împroprietăriţi ţăranii şi s-a desfiinţat boierescul, a apărut decretul-lege referitor la noua organizare administrativă a ţării. Se înfiinţau anume zece diviziuni teritoriale numite ţinuturi, fiecare cuprinzând mai multe judeţe şi conduse de către un rezident regal, echivalent cu subsecretarul de stat. Cel mai mic ţinut era acela al Sucevei, cu 17.070 de kilometri pătraţi, cel mai mare Argeş – numit ulterior Bucegi – cu 40.879. Ţinutul Dunărea – apoi Dunărea de Jos – avea 37.958 de kilometri pătraţi, al doilea ca mărime, şi cuprindea zece judeţe; capitala era la Galaţi. Hotarele ţinuturilor încălcau hotarele vechilor provincii. Astfel, ţinutul Argeş se întindea şi în Transilvania, incluzând judeţele Braşov şi Trei Scaune, ţinutul Timiş cuprindea şi judeţul Arad, la nord de râul Mureş, precum şi jumătatea de vest a judeţului Alba. Ţinutul Dunărea cuprindea două judeţe din Muntenia, anume Brăila şi Râmnicu Sărat, cinci din Moldova, adică Putna, Tecuci, Covurlui, Tutova şi Fălciu, două din Basarabia: Cahul şi Ismail, şi un judeţ din Dobrogea: Tulcea. Ţinuturile Prut şi Suceava se întindeau de la Carpaţi până la Nistru. Cel dintâi cuprindea judeţele Bacău, Neamţ, Baia, Roman, Vaslui, Iaşi, Botoşani, Bălţi şi Soroca, cel de-al doilea judeţele Câmpulung, Suceava, Rădăuţi, Storojineţ, Dorohoi, Cernăuţi şi Hotin. Ţinutul Mării, pe lângă judeţele Constanţa, Caliacra şi Durostor, intra şi în Muntenia, cuprinzând judeţul Ialomiţa, iar ţinutul Olt, în afară de cele cinci judeţe din Oltenia, cuprindea şi judeţul Olt din Muntenia.

Instituirea ţinuturilor, ca unităţi mari administrative, a rezultat din nevoia descentralizării. Se ajunsese, în vechiul regim administrativ, că pentru chestiuni mărunte, de resort local, locuitorii din sate şi oraşe îndepărtate trebuiau să vină în capitală. Şi în trecut se propusese înfiinţarea de formaţii administrative mari, cuprinzând mai multe judeţe: ne referim anume la aşa-zisele «gubernii» ale lui Petre Carp, dar nu se trecuse la înfăptuire. De data aceasta, din iniţiativa lui Armand Călinescu, se înfiinţează ţinuturile. Rezidenţii puteau rezolva o serie întreagă de probleme pe temeiul delegaţiilor primite de la titularii departamentelor. În fruntea judeţelor fură numiţi ca prefecţi colonei din armata activă, iar în fruntea oraşelor, personalităţi civile cunoscute ca buni gospodari. Situaţia oraşelor lăsa de dorit din cauza instabilităţii consiliilor comunale şi a primarilor. Nu exista continuitate în lucrările edilitare. Aşa se face că în 1938, înainte de noua lege administrativă, Armand Călinescu putea afirma în scris, sub proprie iscălitură: «Se ştie oare că în România, din 175 de oraşe, 114 nu au încă lucrări de canalizare? Se ştie că, din 175 de oraşe, 108 nu au încă alimentarea cu apă potabilă? Se ştie că un sfert din oraşele ţării nu au încă lumină electrică?» De aceea, noua lege administrativă prevede gruparea tuturor serviciilor municipale: apă, lumină, transportul în comun etc. «într-o administraţie separată, cu un buget special, ale cărei venituri rămân afectate exclusiv întreţinerii şi investiţiilor acestei administraţii. Întreprinderile vor fi obligate să întocmească programe de înzestrare şi ameliorare pe o perioadă determinată şi pe baza unor directive unitare de exploatare şi tarifare. Ele îşi vor constitui fonduri speciale pentru a-şi asigura amortizarea, înnoirea şi dezvoltarea.» Într-adevăr, începând cu această lege administrativă din 1938, gospodărirea oraşelor începu să progreseze, serviciile edilitare să se îmbunătăţească, atât cantitativ, cât şi calitativ.”

Şi aceasta nu este totul. Tatăl lui Dinu C. Giurescu a ocupat tocmai funcţia de REZIDENT REGAL al Ţinutului Dunărea de Jos, care cuprindea zece judeţe. Putem crede că marele istoric făcea acest lucru în dorinţa de a dezmembra România? A demonstrat în mod strălucit mai sus că nu. Sau acţiunea lui Carol II din 1938 era patriotică, iar cea din 2012 nu este? Când are dreptate academicianul Dinu C. Giurescu?

La fel ca şi atunci, şi acum se pune problema nevoii unei schimbări de viziune şi de politică a dezvoltării regionale. Judeţele create de Ceauşescu în 1968 sunt deja, de mult, depăşite de noile realităţi istorice. Nu putem persista la infinit cu susţinerea lor, întrucât tocmai istoria ne învaţă că nimic nu este veşnic. Iar faptul că, de pildă, covârşitoarea majoritate a bănăţenilor doresc, în mod normal, revenirea la regiunea lor, nu înseamnă că ei sunt, cu toţii, agenţii Budapestei, sau ai Belgradului, ai Bruxelles-ului, ai Angelei Merkel sau ai Mossad-ului. Înseamnă că ei, spre deosebire de mulţi alţii, au înţeles primii, la fel ca şi în 1989, că nu se mai poate continua în acest fel.

Mircea Rusnac – Limitele istorice ale Banatului

18 mai 2012

De-a lungul timpului Banatul, deşi un teritoriu relativ mic şi destul de unitar, a suferit nenumărate împărţiri şi divizări administrative, în funcţie de interesele de moment ale stăpânitorilor săi. Mai ales în ultimul secol, aceste împărţiri au ajuns să ţină cont din ce în ce mai puţin de specificul său şi de dorinţele locuitorilor. De aceea, acum, când s-a iniţiat o nouă discuţie privitoare la reorganizarea administrativă a ţării, este bine să cunoaştem datele istorice, pentru a şti mai bine ce avem de făcut în vederea refacerii unităţii regiunii noastre.

Banatul istoric are o suprafaţă totală de 28.526 kmp, care în 1919-1920 au fost împărţiţi între trei state astfel: 18.966 kmp au revenit României (66,5%), 9.276 kmp se află acum în Serbia (32,5%) şi 284 kmp în Ungaria (1%). De formă patrată, Banatul are limite naturale în trei părţi (Mureşul la nord, Tisa la vest şi Dunărea la sud), o limită convenţională fiind doar cea de la est, care îl desparte de Transilvania şi Oltenia.

Divizat după 1779 în comitate şi după 1920 în judeţe, Banatul a suferit unele separaţii care ar fi putut foarte bine să fie evitate, ţinând cont de suprafaţa sa relativ mică, asemănătoare cu cea a Belgiei sau Olandei. Din păcate, de multe ori interesele de la centru au urmărit atât tăierea sa în unităţi teritoriale distincte şi fără legături între ele, conduse în spirit centralist, cât şi detaşarea unor zone de margine, care au fost alipite în mod discreţionar altor regiuni. Acum, când falimentul împărţirii în judeţe începe să fie recunoscut şi la nivel oficial, acest lucru poate fi observat cel mai bine tocmai în regiunea noastră.

La începutul anului 2012 am efectuat un sondaj pe Facebook, întrebând: „Dorim revenirea la regiunea istorică Banat?” Peste 96% dintre repondenţi au spus „Da”. Practic aproape întreaga suflare a regiunii doreşte refacerea unităţii acesteia. În aceste condiţii, am examinat modul în care ar trebui efectuată această refacere, astfel încât să fie potrivită dorinţei locuitorilor.

În vremea administraţiei maghiare, Banatul a fost divizat în trei comitate, care acopereau fâşii verticale de teritoriu mergând de la nord la sud. Cel vestic se numea Torontal, fiind acum în cea mai mare parte a sa inclus în Serbia (Voivodina) şi Ungaria. Partea centrală o ocupa comitatul Timiş, cuprinzând regiunea Timişoara, dar şi teritorii din sud, actualmente în Banatul sârbesc (Vârşeţ, Biserica Albă). Zona estică o forma comitatul Caraş-Severin.

După 1920, divizarea în judeţe (termen până atunci necunoscut în Banat, unde în perioada medievală fuseseră districte, cu suprafaţă mult mai mică) s-a făcut pe orizontală. Partea nordică a devenit judeţul Timiş-Torontal (ca un ecou al pretenţiilor teritoriale faţă de treimea din Banat cuprinsă în alte ţări), iar judeţul Caraş-Severin a fost în scurt timp divizat la rândul său în cele două componente. Această situaţie s-a menţinut până în anul 1950.

Trecerea de la judeţe la regiuni nu a însemnat imediat refacerea unităţii Banatului, însă succesivele modificări ale acestora au adus în cele din urmă forma dorită, care a existat în intervalul 1960-1968. Lăsând la o parte aspectele negative ale perioadei comuniste, putem spune că în sfârşit organizarea administrativă din acei ani respecta realitatea istorică.

Revenirea la judeţe în 1968 a lovit din nou puternic în unitatea regiunii. Doar judeţul Timiş face parte din Banat în mod integral. Caraş-Severinul cuprinde trei localităţi (Bucova, Bouţari şi Cornişoru) care aparţin Transilvaniei (Hunedoara). La rândul său, judeţul Hunedoara a primit satele bănăţene Sălciva şi Pojoga, iar Mehedinţiul a primit oraşul bănăţean Orşova şi încă 11 localităţi (Baia Nouă, Coramnic, Dubova, Eibenthal, Ieşelniţa, Jupalnic, Ogradena, Plavişeviţa, Sviniţa, Tişoviţa, Tufări), limita istorică între Banat şi Oltenia fiind în realitate la Vârciorova. De asemenea, aproape tot malul stâng al Mureşului a fost inclus în judeţul Arad, care în cea mai mare parte nu aparţine Banatului.

Unele probleme apar la delimitarea nordică, întrucât Mureşul, care reprezintă limita naturală a Banatului, trece prin mijlocul oraşelor Arad şi Lipova. Lipova este un vechi oraş bănăţean, iar zona Aradului din stânga Mureşului este formată din trei foste sate bănăţene (Aradu Nou, Sânnicolau Mic şi Mureşel). Din acest motiv, considerăm că soluţia adoptată în 1960-1968 a fost cea corectă, alipindu-se Banatului o fâşie de teren din dreapta Mureşului, care mergea până la Curtici, Şiria şi Săvârşin inclusiv. În acest mod ar fi rezolvată problema localităţilor străbătute de Mureş. Desigur, această fâşie ar putea fi şi mai restrânsă, cuprinzând doar zona Nădlac-Pecica şi şoseaua paralelă cu Mureşul până la Sălciva, delimitarea făcându-se în Munţii Zarandului. În această privinţă ar trebui în primul rând consultaţi locuitorii zonei respective.

În cazul Banatului, o asemenea reorganizare administrativă ar fi cea mai potrivită. Nu considerăm regionalizarea un lucru care ar trebui impus tuturor românilor, mai ales că în Vechiul Regat judeţele au o tradiţie de multe secole. În Banat însă situaţia este inversă, judeţele fiind nişte creaţii artificiale de mai puţin de o sută de ani şi care şi-au dovedit din plin ineficienţa. Cea mai bună soluţie în cazul nostru ar fi revenirea la regiunea istorică în delimitările precizate mai sus.