Mircea Rusnac – Pictura murală a Sfântului Wendelin, unul dintre simbolurile orașului Pančevo

De când a fost renovată la sfârșitul anului 2019, din casa de la intrarea pe Corso, cetățenii pot vedea o pictură murală a unui tânăr cu toiag de cioban, precum și o oaie care îi întâmpină de sus.

Este o pictură murală a Sfântului Wendelin – protector al ciobanilor, rătăcitorilor, singuraticilor sau al celor care se simt așa, al păstorilor, țăranilor, animalelor domestice și al naturii în pericol de dispariție din zona Pančevo. Potrivit legendei, el i-a ajutat și pe pustnici, dar și pe cei suferinzi de ciumă, care nu a ocolit nici orașul Pančevo.

Destinația clădirii s-a modificat de-a lungul anilor. În perioada dintre 1939 și 1945 la parterul casei a fost o patiserie. Apoi a fost restaurată pictura murală a Sfântului Wendelin, care se degradase grav în timp, și s-a creat și una nouă – o fată cu o înghețată în mâna stângă și o poșetă în mâna dreaptă -, care avea caracter publicitar.

Datorită lucrărilor de conservare din 1996, Sfântul Wendelin s-a întors la locul său ca unul dintre simbolurile orașului, pentru a veghea din nou pe locuitorii din Pančevo.

Mircea Rusnac – Trecutul satului bănățean Omolița

Originea satului Omolița este în epoca marii migrații a sârbilor sub patriarhul Arsenije Čarnojević în 1690. Tradiția spune că strămoșii locuitorilor din Omolița au venit din satul Homolj din Serbia. Ei s-au mutat pentru că nu au mai putut suporta duritatea stăpânirii otomane. În zona Cuvinului au mai fost sârbi încă din 1404, când a avut loc prima migrație după căderea statelor lor în fața ofensivei otomane.

Noii sosiți, sub conducerea preotului Tomica Dabišić, au traversat Dunărea și au ales un loc între satul Omolița de astăzi și satul Ivanovo, unde acum se află plantațiile de viță de vie. Acel loc se numește și acum „Satul vechi”. Însă el nu a rezistat mult timp, fiind supus revărsărilor Dunării. De aceea a fost mutat de-a lungul râului Ponjavica. Istoricul Borovszky susținea că în 1717 erau 50 de case în Omolița, iar pe harta contelui Mercy din 1723-1725 locul era denumit Humilica, cu populație exclusiv sârbească. În 1717 a fost construită și biserica ortodoxă. Ea era făcută din răchită lipită cu noroi. Aceasta denotă sărăcia primilor locuitori, care au venit numai cu strictul necesar și s-au ocupat în primul rând cu ridicarea caselor proprii.

În timpul regimului austriac satul s-a numit Omold, Humlic, Homolic etc., iar astăzi se numește Omolița, fără litera inițială „H”, pe care sârbii o pronunță cu dificultate și reticență. Aceasta arată că la origine așezarea a fost pur sârbească. Faptul este evidențiat și de numele locurilor din zona satului: Veliki Verovac, Mali Verovac, Slatina, Kožuvar etc. Preotul Tomica a avut mulți urmași în localitate, care acum poartă numele de familie Tomić. Un preot belgrădean numit Milivoj Tomić provine chiar din această familie de preoți originari din Omolița.

Mircea Rusnac – Produse tradiționale ale Banatului

Rod al conviețuirii de-a lungul timpului a mai multor naționalități cu tradiții culinare diferite, bucătăria bănățeană a ajuns să fie considerată în general drept una de calitate. În cadrul ei se evidențiază o serie de centre cunoscute în regiune și nu numai pentru anumite produse, care le pun pe harta culinară a Banatului. În cele ce urmează vom prezenta fără pretenția de a fi epuizat problema o serie de localități cunoscute pentru produsele lor tradiționale. Aceste localități se află pe întreaga suprafață a Banatului istoric.

Centre cunoscute pentru producția de usturoi sunt Cenad și Vrbica. Vinuri de calitate se produc la Chichinda Mare, Mocrin, Recaș și Iđoš. Sunt delicioase brânza feliată de Mocrin și brânza de munte de la Târnova. La Mocrin se produc clătite minunate, iar la Iđoš gogoși. La Belinț cresc renumiții cartofi și nu mai puțin cunoscuta varză. La Soceni sunt produse pita albă și cârnații de oaie și de capră. Alte localități cunoscute pentru produsele lor tradiționale sunt: Gottlob (lubeniță), Feneș (răchie), Svinița (dulceață de smochine), Chichinda Mare (ludăi), Perlez (roșii) sau Ianova (miere). Salamul bănățean sau langoșii sunt cunoscuți în întreaga regiune.

După cum se poate vedea, unele localități bănățene sunt cunoscute pentru mai multe produse tradiționale, iar unele specialități (vin, brânză, usturoi) se produc în mai multe locuri. Aceste exemple au fost prezentate numai cu titlu sugestiv, numărul centrelor și al produselor tradiționale fiind, evident, mult mai mare.

În invazia de astăzi a produselor culinare nesănătoase sau chiar periculoase, bucătăria tradițională bănățeană prezintă o alternativă demnă de luat în seamă. Nu trebuie ca aceste tradiții să se piardă, ele fiind rodul unei îndelungate experiențe și al unor contribuții diferite de bucătării europene.

Mircea Rusnac – Legendele Fântânii Fecioarei (Devojački bunar)

Locul de excursii Devojački bunar din dunele Deliblata, decorat cu o biserică construită din lemn în istoria recentă, este o vizită recomandată, ca și fântâna situată în apropiere. Există mai multe legende asociate cu numele zonei de picnic.

Conform primei legende, locul de picnic a fost numit după fetele purtătoare de apă care se adunau în jurul fântânii și duceau apă muncitorilor obosiți.

Conform unei alte legende, în jurul fântânii locuiau sârbi și români în căsuțe care erau o țintă frecventă a hoardelor turcești. Într-o seară, o fată sârboaică numită Dostana s-a întâlnit și s-a îndrăgostit de un tânăr turc și a încercat să fugă cu el. Sătenii revoltați au ucis-o lângă fântână, astfel încât fântâna este denumită după ea – Fântâna Fecioarei.

În zonă mai circulă și o altă legendă legată de apa din fântână. Și anume, fiecare fată care se spală la această fântână și își imaginează o persoană dragă în acel moment, se va căsători chiar cu acea persoană. Nu știm exact cât de adevărat este, însă cu siguranță oricine poate încerca.

Mircea Rusnac – Muzeul „Glavaševa Kuća” din Novi Bečej

În 1834, într-o familie bogată din Vranjevo s-a născut Vladimir Glavaš. A fost un om nobil și filantrop. A susținut mișcarea națională a sârbilor din Austro-Ungaria, fiind binefăcător și membru de onoare în Matica srpska. A obținut licența în drept la Praga, dar datorită principiilor sale morale a renunțat la practicarea avocaturii. Și-a lăsat casa moștenire, împreună cu cea mai mare parte a proprietății, bisericii, cu mențiunea că ar fi de preferat ca în casă să fie biroul și sala de întrunire a bisericii și să nu fie folosită drept școală, pentru că nu dorea „să locuiască o servitoare în casă”. Acum casa se află sub protecția statului și este administrată de primărie. După lucrări de restaurare, la centenarul morții lui Vladimir Glavaš (16 februarie 2009), în acest loc a fost deschis primul muzeu din Novi Bečej.

Este construit în prima jumătate a secolului al XIX-lea. În prima mare încăpere sunt numeroase fotografii vechi. Ele îl ilustrează pe dr. Glavaš , dar și pe alți oameni de seamă din Vranjevo, precum și duhovnici și oameni de rând. Casa marelui compozitor Josif Marinković, de asemenea originar din Vranjevo, nu a fost transformată în muzeu. Din acest motiv, în onoarea lui, o cameră a casei lui Glavaš a devenit camera memorială a lui Marinković. Este dotată cu mobilier somptuos și adăpostește și un armonium – un instrument muzical asemănător cu o mică orgă. Pe pereții încăperii sunt înrămate foi pe care sunt scrise notele lucrărilor lui Marinković. Mobilierul este identic cu cel care era în uz la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Vizitatorii pot vedea un cuptor și o sobă veche, două canapele, un dulap masiv de perete, o oglindă veche, un pian și lucruri mărunte care se potrivesc perfect cu atmosfera casei.

Din curte se vede turnul bisericii catolice. Într-o clădire mai mică a fost instalată trăsura lui Glavaš. Una dintre camerele clădirii este acum atelier, a doua este frizerie, iar a treia este sediul Clubului localnicilor din Novi Bečej și Vranjevo, care are și o mică galerie.

Mircea Rusnac – Grădina Națională din Pančevo

Din ordinul primului urbanist din Pančevo, generalul de brigadă Mihovil Mihaljević, la capătul de sud-est al orașului a fost construită Grădina Națională. Planificatorii vremii au organizat acest spațiu pe baza exemplului parcurilor germane, care erau o sinteză a elementelor parcurilor franceze și englezești. Tânăra burghezie din întreaga lume a insistat să construiască parcuri mari în afara centrului așezărilor și astfel Pančevo a ținut pasul cu lumea. În Grădina Națională a avut loc între 15 august și 17 septembrie 1905 o mare expoziție industrială și agricolă, care a fost vizitată de 100.480 de persoane. Datorită amplasării a 26 de pavilioane, hale, amenajări și instalații de însoțire, au trebuit tăiați un mare număr de copaci. După încheierea expoziției, toate pavilioanele, sălile și amenajările au fost îndepărtate. Singurul care a rămas a fost pavilionul muzical, în care se cânta la sfârșit de săptămână, în vacanță sau cu ocazia unor evenimente.

Erau două terenuri de tenis pe gazon („tenis polonez”), precum și clădirea Clubului de Tenis, fondat în 1908. Imediat după primul război mondial, în Grădina Națională, domnișoarele din Pančevo au fost văzute jucând hazena, un fel de joc de handbal. În anii 60 ai secolului al XX-lea pavilionul muzical a fost demolat, iar în locul lui s-a construit o fântână cu o sculptură din piatră neidentificată, iar totodată gardul parcului a fost îndepărtat.

La 29 octombrie 2007, cu donațiile provinciei italiene Ravenna și ale orașului Cervi, a început renovarea Grădinii Naționale. Lucrările au fost finalizate în 2008, iar parcul a fost dotat cu noi alei, locuri de joacă și iluminat.

Mircea Rusnac – Zborul lui Aurel Vlaicu deasupra Vârșețului

Pilotul inginer Aurel Vlaicu, în 11 august 1912, pe un avion de construcție proprie, a efectuat primul zbor pe versanții Măgurii Vârșețului. Organizatorul evenimentului a fost dr. Octavian Proșteanu.

Aeronava lui Vlaicu a ajuns la Vârșeț cu trenul de la Orăștie. A zburat în jurul orei 15.30 de pe câmpul din fața poligonului militar. A zburat mai bine de 11 minute. A înconjurat câmpul de trei ori și i-a salutat din aeronavă pe cei 15.000 de oameni adunați să îl vadă. A vrut să decoleze din nou, dar vântul de la Vârșeț și-a arătat tot imprevizibilul. Aceleași vânturi de la Vârșeț care l-au împiedicat pe Vlaicu în a doua încercare au făcut din regiunea înconjurătoare o zonă optimă pentru planoare, astfel încât în 1925 a fost întemeiat acolo primul aeroclub, „Naša krila” („Aripa noastră”). Odată cu creșterea popularității sporturilor de navigație aeriană au venit investiții mari, iar prima astfel de investiție a fost construcția primului hangar pentru adăpostirea aeronavelor în 1934.

Mircea Rusnac – Trecutul cetății Palanca de pe Dunăre

Din punct de vedere politic și comercial, așezarea a fost foarte importantă în trecut. În anul 101 d.Chr., împăratul roman Traian a pornit campania militară împotriva regelui dac Decebal construind peste Dunăre lângă Lederata (pe dealul Gorica de lângă Ram) un pod din bărci cu apărare dinspre nord, lângă Palanca. Acel pod a fost fortificat, iar lângă el a fost fondat un mic sat roman. Acolo se găsesc și urmele primilor creștini din Banat, confirmate de descoperirile aflate în muzeul din Vârșeț.

În evul mediu, Palanca a fost des pomenită documentar: Jeni Palanka, Új Palanka în secolul al XVI-lea, Palanka în 1713. La finalul secolului al XVII-lea, ea apăra căile de legătură dintre Belgrad și Orșova și dintre Timișoara și Almăj. În 1689 cetatea a fost cucerită de armata imperială, care însă a părăsit-o anul următor. În 1697 austriecii au demolat-o, însă turcii au reconstruit-o. În 1707 avea o garnizoană de 228 de soldați.

În 1713 acolo se aflau 34 de case locuite de ortodocși. La 16 noiembrie 1716 turcii au predat cetatea generalului austriac Mercy, care în vara lui 1717 a mărșăluit de la Palanca până la Orșova. Pe atunci în Palanca erau 37 de case ale sârbilor. După înființarea de către austrieci a Banatului Timișoarei, provincia a fost împărțită în 11 districte, unul dintre ele fiind Palanca Nouă. Zona a fost colonizată intens cu germani. Palanca Nouă, a cărei cetate a fost restaurată, era locuită de germani, care aveau o municipalitate și propriul preot. S-au construit un așezământ franciscan și o cazarmă.

În 1734 localitatea avea 499 de oameni. În același timp, în district au fost înființate o serie de colonii. Dar acestea au fost de scurtă durată. În timpul noului război austro-turc, locuitorii germani ai acelor colonii au fugit din fața turcilor către Timișoara, iar casele lor au fost arse. Prin pacea de la Belgrad din 1739 s-a convenit dărâmarea cetăților de pe Dunăre. Colonia germană nu a mai fost refăcută. Titlul administrativ districtual a fost mutat la Biserica Albă, iar Palanca a rămas din nou doar un sat sârbesc.

Mircea Rusnac – Depozitul roșu din Pančevo

După unele surse a fost construit în 1785, iar după altele în 1787. Turcii au ocupat Pančevo în 1788, dar au scutit depozitul de distrugere, deși există date conform cărora acesta a fost renovat în 1796. În orice caz, este un monument rar de arhitectură barocă în oraș.

Depozitul se află lângă Timiș dintr-un motiv limpede: transportul grâului se făcea cu bărcile. Are parter și trei etaje. Mansarda este construită sub forma unei structuri din lemn masiv din care se urcă pe scări în vârf. Pe părțile de nord și de sud sunt patru contraforturi, pe cea din vest șapte (șase + unul care este în structură) și pe cea din est șase (cinci + unul aflat și în structură). Aceste contraforturi oferă clădirii un aspect monumental și masiv. Pe partea mai lungă sunt 13 ferestre la două etaje, iar la primul etaj 12 și o ușă. Pe partea îngustă sunt 7 ferestre și 2 uși, la primul etaj și la parter. Toate ferestrele sunt dreptunghiulare, cu gratii, în timp ce ușile sunt masive și fără ornamente. Există numai un singur horn.

Din 1907, an în care depozitul era deținut de Banca Pučka, aceasta l-a închiriat părților interesate. Din 1941 până în 1944 a fost folosit de trupele germane de ocupație, iar din 1944 a fost un depozit al Armatei Naționale Iugoslave.

Mircea Rusnac – Fosta localitate germană Karlsdorf

Banatski Karlovac se găsește în sudul regiunii, aparținând municipalității Alibunar. Banatski Karlovac a fost întemeiat în 1802. Primii locuitori au fost germani, însă în curând a început să se stabilească acolo și populație slavă. Localitatea a fost numită Karlsdorf după numele marelui voievod Karl, ministrul transporturilor și al marinei. De mai multe ori de-a lungul istoriei, ea și-a schimbat denumirea: Károlyfalva, Temeskárolyfalva, Karlovo selo și Banatsko Rankovićevo.

În timp așezarea s-a dezvoltat, astfel încât prima farmacie a fost deschisă de Gustav Jarosch în 1869, iar Lorenz Kalitović a înființat o fabrică de cărămizi. Între 1870 și 1893 au fost instalate servicii poștal, de telegraf și telefon. Fabrica de produse din carne a fost deschisă de Filip Herz în 1876 sub titulatura „Herz și fiul”. Această fabrică încă există sub numele „Banat”, însă este departe de ceea ce a fost înainte.

După cel de-al doilea război mondial germanii au fost deportați, iar locuitori au devenit coloniștii din zona Užice.

Dacă sunt întrebați locuitorii ce personalitate din trecut a fost mai semnificativă, majoritatea ar răspunde că a fost medicul Svetozar Mijatović. El a venit la Karlovac și a făcut multe pentru acest loc. Prin practica sa a asigurat securitatea socială și feroviară. A fost primarul localității Banatski Karlovac. A fondat maternitatea, unde nașterile și îngrijirea femeilor s-au făcut sub supravegherea sa și a unei asistente. În acea maternitate s-au născut aproximativ 3.000 de copii.