Mircea Rusnac – Regretele Banatului sârbesc după 1919

Dezmembrarea Banatului în 1919 a determinat în scurt timp, atât în partea românească, cât și în partea sârbească, luări de poziție critice, exprimate chiar de artizani ai unirii cu cele două țări. Despre protestele lui Traian Vuia și Sever Bocu s-a mai amintit în ultimii ani. Iată însă că a existat cel puțin un protest public, în paginile unui ziar, și în Banatul sârbesc.

Sub titlul Plači, Vojvodino! (Plângi, Voivodino!), în ziarul Zastava al Partidului Radical din 18 noiembrie 1919 a apărut un articol nesemnat, însă aparținându-i bănățeanului Vasa Stajić, originar din Mocrin. În unele pasaje el se aseamănă foarte mult cu scrisoarea lui Victor Babeș către Sever Bocu din 20 februarie 1921 și cu scrisoarea lui Traian Vuia către avocatul Gheorghe Dobrin din 11 aprilie 1922. Babeș și Vuia spuneau că exista pericolul ca în scurt timp bănățenii să fie jefuiți și să se trezească ei înșiși balcanizați. Cu câțiva ani mai devreme, Stajić spunea la fel, referindu-se la jaful la care a fost supus de către noii veniți Banatul sârbesc. Redăm în continuare partea cea mai importantă a articolului apărut în ziarul Zastava:

„În regiunile noastre s-au stabilit companii de tâlhari, în stare de ebrietate și răzvrătiți, care au început să sugă inima și seva Voivodinei uluite și sub impresia unor mari evenimente. Precum hoarde sălbatice și hiene însetate de sânge, ticăloși și oameni egoiști au atacat regiunile noastre, pentru a jefui, pentru a devaliza aceste regiuni ca nimeni înainte.

Și cel mai mare domn, și ultimul sărac, și eroi celebrați și lideri recunoscuți, cu permise și fără permise, să ridice și să exporte tot ce poate fi ridicat.

Și noi?

Stăm uluiți și privim minunea. Ne uităm la nelegiuire, dar nu putem să o împiedicăm.

Nenumărați furnizori și exportatori ne extrag comoara…

… răufăcătorii risipesc banii pe mită, oriunde ar merge. În acest fel au creat o ordine care nu are egal în lume. Cu o asemenea muncă și inacțiune, mulți dintre prietenii și dușmanii noștri credeau că suntem incapabili să ne organizăm țara, care a fost răscumpărată cu atâtea sacrificii uriașe. Și ca dovadă cea mai puternică pentru aceasta, ei sunt dornici să citeze Voivodina și împrejurările triste din cadrul ei.

De aceea, Voivodino, plângi, că nu ai de ce să te bucuri.”

De asemenea, să amintim că un alt politician important din Banatul sârbesc, Jaša Tomić, născut la Vârșeț, care a fost cel mai vehement susținător al unirii cu Serbia, a avut parte de crunte decepții în foarte scurt timp. Din cauza supărării provocate de noua situație, el a suferit un atac vascular cerebral și a murit la 22 octombrie 1922.

De unde se poate vedea că unele fapte necugetate se întorc câteodată chiar împotriva autorilor lor.

Mircea Rusnac – Ziua regiunii trebuie să unească, nu să dezbine

În 14 noiembrie se sărbătorește oficial Ziua Dobrogei, iar în 28 noiembrie Ziua Bucovinei. Ambele date, ca și Ziua Olteniei, au fost aprobate în Parlamentul României. În cazul Dobrogei și Bucovinei, datele alese sunt arbitrare și sunt destinate a aniversa integrarea celor două regiuni în statul român (în 1878, respectiv în 1918). Sunt alese în mod arbitrar pentru că aceste două regiuni istorice nu aparțin în întregime României și au părți însemnate de teritoriu în alte state. Sudul Dobrogei (Cadrilaterul) se află în Bulgaria, iar nordul Bucovinei în Ucraina. Deci datele alese de parlamentarii români, prin care se sărbătorește unirea acestor regiuni cu România, nu au cum să fie acceptate de dobrogenii din Bulgaria și de bucovinenii din Ucraina. Prin urmare, aceste sărbători oficiale nu fac decât să adâncească ruptura regiunilor istorice în cauză. În mod normal, ar fi trebuit găsite niște date viabile, care să fie acceptate de toți dobrogenii și de toți bucovinenii.

Banatului nu i s-a putut găsi o dată oficială de integrare în România, astfel încât el nu are nici acum o zi statuată în mod oficial. Însă bănățenii au găsit de mult timp data de 21 Iulie 1718, când regiunea lor a ieșit de sub dominația otomană și a intrat în mod direct în contact cu lumea central-europeană creștină. Remarcabil la această dată este că ea e acceptată de toți bănățenii, atât de cei din România, cât și de cei din Serbia și Ungaria. În lipsa unei consacrări oficiale, Ziua Banatului este sărbătorită în cercuri tot mai largi de la an la an, devenind foarte populară. Ea nu este o dată care să dezbine, legând artificial Banatul de vreunul din statele care momentan îl împart între ele, ci este o Zi care apropie bănățenii și îi unește, dincolo de etnia, limba și cetățenia pe care le au. În aceasta constă diferența dintre Banat și regiunile amintite mai sus, care sunt și ele împărțite între statele actuale.

Este cert că în viitorul context european regiunile istorice își vor reintra în drepturi. Vor fi un singur Tirol, un singur Schleswig, o singură Țară a Bascilor, o singură Silezie. La fel, vor fi un singur Banat, o singură Dobroge și o singură Bucovină. Deci datele alese, în mod oficial sau nu, pentru sărbătorirea acestor regiuni istorice ar trebui să țină cont de acest context. Banatul, chiar dacă nu are aprobată Ziua sa în mod oficial, este pe drumul cel bun în această privință, prin acordul locuitorilor de pe suprafața întregii acestei regiuni istorice europene.