În secolul al XIX-lea, dulciurile nu deveniseră încă niște bunuri aflate la îndemâna oricui, pentru mulți oameni ai timpului ele fiind un lux sau chiar o necunoscută. Cu atât mai remarcabil este în aceste condiții avântul industriei de ciocolată, în primul rând, pe care l-a cunoscut Banatul către sfârșitul acelui secol, care îl transforma într-un veritabil avanpost al acesteia în Europa central-răsăriteană. Într-un deceniu (1885-1894), pe teritoriul Banatului au apărut nu mai puțin de trei fabrici de bomboane și ciocolată, în condițiile în care în Regatul României, de exemplu, nu exista niciuna de acest fel.
În 1885 a început producția fabricii din Vinga, afacerea familiei Draskovits, care a funcționat aproximativ un secol. În timp, bomboanele de ciocolată produse acolo au ajuns să fie exportate în Europa, America și Japonia, fiind recunoscute pentru gustul lor inconfundabil care dădea un tip de dependență. Înainte de anul 1890 a apărut și fabrica timișoreană „Kandia”, care producea bomboane și ciocolată în cantități mari, în timp cunoscute până departe. Iar în 1894 a pornit la drum fabrica „Banat” din Vârșeț, care își continuă activitatea și în prezent. Aceasta își desfăcea produsele la parterul clădirii cunoscute de localnici drept „Bombonjera” din centrul orașului.
În aceeași perioadă, au apărut în Banat numeroase cofetării, practic neexistând oraș fără prezența acestora. Cea mai cunoscută înaintea primului război mondial a fost cofetăria „Mogos” din Biserica Albă, care furniza prăjituri Casei imperiale austriece. Dar și în perioada interbelică activitatea cofetăriilor bănățene s-a extins. Între anii 1929-1949 a existat la Timișoara renumita cofetărie „Arendt”, care își servea clienții în vase de porțelan cu tacâmuri de argint.
Nu îi putem lăsa la o parte când vorbim de industria dulciurilor bănățene pe locuitorii din Ada-Kaleh, adevărați specialiști în acest domeniu de activitate. După vizita regelui Carol al II-lea pe insulă, în 1931, acolo s-a înființat o fabrică de rahat, ale cărei produse au devenit cunoscute în zonă și nu numai. După o scurtă întrerupere la începutul perioadei comuniste, când proprietarul Kadri a fost deportat în Bărăgan, fabrica și-a reluat activitatea ca întreprindere de stat până aproape de momentul scufundării insulei.
Industria dulciurilor a fost o ramură economică dezvoltată pentru acea vreme în regiunea bănățeană. Când în alte părți nu se cunoștea gustul produselor dulci, locuitorii de aici puteau deja să distingă savoarea produselor locale, cunoscute pentru calitatea lor.
Istoria Banatului 