Arhivă pentru Martie 2013

Mircea Rusnac – Declaraţie bănăţeană privind regionalizarea

21 Martie 2013

Profund preocupate de modalitatea în care clasa politică românească intenţionează să recurgă la regionalizare, fenomen firesc de altfel în contextul existenţei unei Europe Unite, organizaţiile noastre, reprezentând importante segmente ale opiniei publice bănăţene, declară următoarele:

1. Regiunea care se va institui în vestul României trebuie să se numească şi în mod oficial, aşa cum este cunoscută în istorie de multe secole, Regiunea Banat. Denumiri artificiale precum Regiunea 5 Vest, menite să şteargă identitatea locuitorilor, nu vor putea să schimbe în niciun fel istoria, tradiţiile şi specificul bănăţenilor, cum de altfel nu au reuşit nici judeţele, raioanele sau alte structuri artificiale din ultima sută de ani. Solicităm ca, la fel ca şi celelalte state europene, România să efectueze noua împărţire administrativ-teritorială pe criteriul regiunilor istorice, care vor da o coeziune sporită locuitorilor şi vor reprezenta o premisă importantă a dezvoltării economice.

2. Limitele istorice ale Regiunii Banat, care solicităm să fie respectate şi în viitor, sunt:

a) judeţul Timiş, în întregime;

b) judeţul Caraş-Severin, cu excepţia localităţilor Bucova, Băuţar, Cornişoru şi Preveciori;

c) judeţul Arad, la sud de Mureş, exceptând cartierul Aradul Nou;

d) partea din judeţul Mehedinţi situată la vest de Vârciorova;

e) satele Pojoga şi Sălciva din judeţul Hunedoara.

3. Insistăm în mod deosebit asupra reintegrării în Regiunea Banat a zonei incluse în mod abuziv în 1968 în judeţul Mehedinţi, zonă cuprinzând municipiul Orşova, satele Eşelniţa, Dubova, Baia Nouă, Eibenthal şi Sviniţa, precum şi o mare parte a sectorului bănăţean al Dunării. Orşova a aparţinut Banatului cel puţin începând cu secolul al IX-lea, în vremea voievodului Glad, fiind menţionată ca atare în cronica Gesta Hungarorum a Notarului anonim al regelui Bela. Solicitarea se bazează şi pe dorinţa opiniei publice din regiune, care, în pofida celor 45 de ani scurşi de la includerea forţată într-un judeţ oltenesc, continuă să se considere bănăţeană.

4. Nu acceptăm trocul oferit bănăţenilor de clasa politică prin plănuita includere în Regiunea 5 Vest, în schimbul părţii cedate judeţului Mehedinţi, a judeţelor Arad şi Hunedoara în întregul lor. Cea mai mare parte a acestora, cu excepţiile precizate la articolul 2, nu aparţine Banatului istoric. Noi nu dorim obţinerea a ceea ce nu a fost al nostru, ci doar a teritoriului strămoşesc al Banatului.

5. După toate semnalele referitoare la viitoarele regiuni, politicienii români doresc să le croiască potrivit intereselor personale şi de grup, cu judeţe grupate şi cu capitale alese în funcţie de poziţiile baronilor locali şi nu de criteriile istorice, logice şi de bun simţ. Prin aceasta, regiunile româneşti seamănă mai degrabă cu paşalâcurile otomane sau cu guberniile ţariste, conduse de satrapi care concentrau în mâna lor puterea totală, decât cu regiunile europene ale secolului XXI. Nu putem fi în niciun fel de acord cu o asemenea mentalitate, atât de departe de lumea civilizată în care tot declarăm că vrem să intrăm.

6. În special susţinem dispariţia instituţiei neoficiale, dar atotputernice, a baronilor locali, care acum tind să devină baroni regionali. Aceasta este posibilă prin adoptarea principiilor regionalizării din Occident, unde regiunile au guverne, parlamente şi instituţii proprii. Nicio persoană nu va mai trebui să concentreze întreaga putere regională în mâna sa. Numărul de mandate ale aleşilor trebuie redus la maximum două, cu excluderea celor care până acum au condus judeţele, cu rezultatele dezastruoase cunoscute.

7. În mod expres conducerea viitoarei Regiuni Banat trebuie să se preocupe de conservarea şi restaurarea mărturiilor trecutului nostru istoric. Nicio clădire sau monument istoric, tehnic, industrial, nu mai pot fi lăsate să se distrugă. Va fi promovat turismul istoric, cu vizitarea monumentelor obligatorie de către elevi şi studenţi şi cu încurajarea şi promovarea acestuia pe plan intern şi extern. Toţi bănăţenii trebuie să îşi cunoască trecutul la adevărata sa valoare.

8. În şcolile bănăţene trebuie arătat un interes mult mai mare studierii geografiei şi istoriei regionale. Geografia Banatului şi Istoria Banatului trebuie să devină materii obligatorii, iar Geografia României şi Istoria României puse în legătură cu acestea. De asemenea, trebuie studiate Literatura Banatului, Folclorul şi Muzica acestuia. Toate acestea fac parte din patrimoniul nostru şi nu le vom lăsa să se piardă.

9. Reorganizarea administrativ-teritorială trebuie însoţită şi de descentralizarea financiară. Cum finanţarea responsabilităţilor este foarte importantă, descentralizarea financiară a fost şi este un element vital al procesului de reformare. Sistemul de descentralizare administrativă permite ca măsurile şi deciziile să fie luate mai operativ de către autorităţile locale, neexistând necesitatea de a aştepta aprobări de la centru, iar resursele materiale şi financiare pot fi folosite cu mai mare eficienţă, în funcţie de nevoile prioritare ale comunităţii, cu care autorităţile locale sunt mai familiarizate decât cele centrale. Este, aşadar, imperativ să fie transferate dinspre centru, în acelaşi timp, şi competenţele şi resursele necesare, în special cele financiare.

10. Toate aceste revendicări, făcute în contextul regionalizării, au loc cu respectarea suveranităţii României, a autorităţilor statale, a Constituţiei şi legilor ţării. Regionalizarea nu înseamnă separarea de stat, ci promovarea mai fermă a valorilor specifice, în cadrul statului naţional. O mai mare libertate de mişcare internă a regiunilor, cu posibilitatea de a-şi rezolva problemele în spiritul specificului local, va contribui la o mai bună aşezare a lucrurilor în folosul tuturor. Comunităţile locale sunt cele care îşi cunosc cel mai bine nevoile şi cele care le pot soluţiona în consecinţă în cel mai potrivit mod.

21 martie 2013

Liga Bănăţeană, Timişoara
Cercul de Studii VESTUL, Timişoara
Comunitatea virtuală Banatul de Altădată, Timişoara
Comunitatea virtuală Istoria Banatului, Reşiţa

Mircea Rusnac – Monografiile Cenadului

10 Martie 2013

Am primit la sfârşitul anului 2012 o consistentă lucrare a lui Duşan Baiski dedicată localităţii sale natale, Cenadul.* Bazată în principal pe documente de arhivă, aceasta acoperă numeroase aspecte ale istoriei, cu precădere contemporane, a localităţii multietnice bănăţene. După cum pe bună dreptate consideră şi autorul, lucrarea se constituie într-o serie de studii monografice ale Cenadului, prezentând cele mai variate şi adesea neaşteptate aspecte ale istoriei acestuia. Pe plan local, putem vedea foarte bine istoria Banatului din secolul al XX-lea, cu toate bunele şi relele sale.

Atrage atenţia în special primul şi cel mai consistent capitol al cărţii, intitulat Problema germană. După cum spune autorul, fosta localitate Cenadul Vechi era preponderent germană, cu colonişti sosiţi din secolul al XVIII-lea. Anii 1940, când nazismul era la putere în Germania, au însemnat şi pentru şvabii cenăzeni o alininere la această politică, cu credinţa că în acest mod ei îşi serveau cel mai bine naţiunea de provenienţă. De aici şi numeroasele manifestări naţionaliste din epocă, unele cu desconsiderarea autorităţilor româneşti şi a concetăţenilor de alte etnii. Fireşte că după 23 august 1944 şi germanii cenăzeni au plătit scump această atitudine. Casele celor plecaţi cu Wehrmacht-ul au fost confiscate, firmele desfiinţate, averile au dispărut. Nu mai puţin de 1.531 de germani au părăsit atunci Cenadul, însă 516 s-au întors după scurt timp. (p. 61, 64) Câteva sute de şvabi au fost deportaţi în U.R.S.S.

Altă problemă a localnicilor a fost existenţa în vecinătate a frontierei româno-ungare, stabilite din 1920 pe Mureş. În întreaga perioadă interbelică, ungurii din Cenad erau suspectaţi că spionează pentru statul vecin, mulţi deţinând proprietăţi dincolo de graniţă. În special cătunele Tarnoc şi Seceani erau preponderent maghiare. (p. 83-84) Din 1947, punctele de trecere a frontierei de la „Sămânţa” şi „Podul Mureş” au fost închise. (p. 97)

Fosta localitate Cenadul Mare avea şi numeroşi sârbi, sosiţi aici începând cu secolul al XVI-lea. (p. 103) Din 1860 existau trupe de teatru sârbeşti, prima fiind organizată de preotul Andrei Putici. (p. 105) Au urmat societăţi sârbeşti de lectură, înfiinţate în 1894 şi 1905. Din Cenad a provenit poetul Jivco Dişici (1894-1965). În perioada celui de-al doilea război mondial, numeroşi sârbi din Cenad şi din Banat au plecat voluntari în armata lui Tito. Cel mai important „titoist” cenăzean era Ioţa Sapungin, ulterior deţinut politic timp de cinci ani din acest motiv. (p. 114) Nu a fost însă nici pe departe singurul. Alţi 28 de concetăţeni de-ai săi i-au împărtăşit soarta. (p. 118-123)

Acestor probleme le-au fost suprapuse cele generate de ocupaţia sovietică de după 1944, soldate cu numeroase jafuri şi manifestări de brutalitate. Problema cotelor în agricultură a încins de asemenea spiritele. În special sârbii s-au revoltat, întrucât ei fuseseră pe toată perioada războiului de partea sovieticilor, iar acum erau trataţi la fel ca şi românii, maghiarii şi germanii, naţiuni învinse. În decembrie 1946, Cenadul Mare s-a aflat în pragul revoltei. (p. 175-176) Comparativ, germanii din Cenadul Vechi, conştienţi de situaţia lor, şi-au îndeplinit integral şi chiar au depăşit cotele, fără a lua parte la manifestaţii. (p. 177) Cu această ocazie, Duşan Baiski făcea referire la un interesant citat al lui Răzvan Theodorescu cu privire la Banat: „Banatul – ca şi, la altă scară, Renania în apusul continentului, Macedonia în inima Peninsulei Balcanice sau Galiţia în pragul nesfârşirilor ruseşti – este, el singur, o mică lume dătătoare de măsură pentru ceea ce au însemnat în istorie, în istoria culturii mai cu seamă, întâlnirile, dar şi înfruntările de civilizaţii deosebite, de tipuri umane felurite, pe care din adâncurile preistoriei şi din cele ale folclorului le-au ilustrat la tot pasul ţinuturile dintre Mureş şi Dunăre.” (p. 174)

Despărţit în două localităţi distincte de fraţii Nákó în 1781, Cenadul a fost reunificat de către comunişti. În 1948 Cenadul Mare avea 5.182 de locuitori români, sârbi şi unguri, iar Cenadul Vechi 1.485 de locuitori, în special germani. (p. 179) La 17 septembrie, Partidul Muncitoresc Român a luat decizia alipirii Cenadului Vechi la Cenadul Mare, „dar numai cu consultarea prealabilă a locuitorilor din Cenadul Vechi.” (p. 180) Cât de democratic s-a procedat ne relatează pretorul Nicolae Tcaciuc: la 11 ianuarie 1949 s-au adunat la primăria Cenadului Vechi „un mare număr de locuitori, care fiind lămuriţi despre ce este vorba, după ce au deliberat mai îndelungat şi bazaţi pe hotărârea comisiei interimare din 17 septembrie”, au aprobat. (p. 181)

Peste Mureş a existat un pod rutier din 1895, lung de 141 m, proiectat şi realizat de arhitectul Zielinszki Szilárd, pionierul introducerii construcţiilor din beton armat în Ungaria. (p. 211-212) În 1903 a fost dat în folosinţă şi podul feroviar, a cărui structură metalică a fost realizată la uzinele mecanice ale Căilor Ferate Maghiare (MÁV). Linia Timişoara-Cenad-Makó-Hódmezővásárhely lega patru comitate: Csongrád, Cenad, Torontal şi Timiş. (p. 212) Pe linia Arad-Cenad au circulat primele automotoare de pe actualul teritoriu al României, fiind construite la Arad de firma „Johann Weitzer”. (p. 212) După primul război mondial însă, Cenadul a devenit capăt de linie. Din 1940 circulaţia feroviară între Cenad şi Apátfalva s-a oprit, ulterior podul de peste Mureş fiind demontat şi mutat la Szolnok. (p. 213) În 1956-1957 a fost demontată şi structura metalică a podului rutier, după ce tot în 1940 acesta sărise în aer, lovit pare-se de un fulger care a atins cutia cu dinamită. (p. 215-217)

Cenadul a fost printre primele comune colectivizate, G.A.C. „Ştefan Plavăţ” existând din 1949. (p. 219) „Chiaburii” şi „titoiştii” au fost deportaţi în Bărăgan. Au fost deportaţi 199 de germani, 125 de români, 34 de basarabeni şi 104 sârbi cenăzeni. Mulţi au murit acolo, născându-se în Bărăgan 7 germani şi 3 sârbi. (p. 226-233) Despre agricultura practicată în Banat şi în particular la Cenad, viitorul academician Gheorghe Ionescu-Şişeşti scrisese în 1921: „În Banat am văzut tipul exploatărilor intensive moderne aşa cum le găsim şi în occidentul Europei. Ceea ce caracterizează moşiile vizitate de noi este organizarea aproape industrială. Investiţiile de capital au ridicat exploatările la un înalt nivel de intensivitate. Acelaşi caracter intensiv îl înfăţişează şi agricultura ţărănească. Ţăranul din Câmpia Banatului este înstărit şi bine utilat. Am văzut în comuna Cenad zeci de gospodării de ţărani proprietari a 20-30 iugăre, case mari, cu numeroase camere, grajduri sistematice, magazii, pătule, remize, vite de rasă, secerătoare-legătoare, prăşitoare, semănătoare. Utilaţi ca fermierii din America de Nord.” (p. 267)

Acestea au fost doar unele dintre secţiunile cărţii lui Duşan Baiski. Ea prezintă şi multe alte aspecte ale istoriei Cenadului, demne de tot interesul. Aceste studii monografice fac cinste localităţii natale a autorului, care a demonstrat cu prisosinţă, spre deosebire de mulţi alţii, că nu şi-a uitat originile şi că se mândreşte, pe bună dreptate, cu Cenadul bănăţean.

* Duşan Baiski, Cenad. Studii monografice, Ed. ARTPRESS, Timişoara, 2012, 316 p.