Familia Dragalina a dat de-a lungul timpului multe nume ilustre în istoria Banatului. Unii dintre membrii ei au rămas cunoscuţi până astăzi, precum generalul Ioan Dragalina, eroul de la Jiu, sau istoricul Patriciu Dragalina. Alţii însă, nu mai puţin importanţi, au avut de suferit din cauza vremurilor nefaste pe care le-au trăit şi au intrat într-o nemeritată uitare. Unul dintre aceştia a fost şi generalul-locotenent Corneliu Dragalina, fiul eroului de la Jiu.
Am găsit informaţii importante despre Corneliu Dragalina în textul unei evocări pe care i-a făcut-o nepoata sa de frate Opritsa Dragalina Popa la 4 martie 2007, intitulată Slujitori ai Neamului – Familia Dragalina, în mărturii din istorie şi din arhiva familiei, semnalată nouă de Ştefan Roşca. Născut la Caransebeş la 5 februarie 1887, Corneliu a fost unul dintre cei şase copii ai generalului Ioan Dragalina, urmându-l pe acesta în practicarea carierei militare. A luptat în ambele războaie mondiale, ajungând până la rangul de comandant de corp de armată. Pe Frontul de răsărit, armata condusă de el a înaintat până la Stalingrad, având sub comandă patru divizii de infanterie şi peste 64.000 de militari. După înfrângerea suferită la Stalingrad, posturile de radio sovietice pretindeau că: „L-am prins pe generalul Dragalina şi-l trimitem cu picioarele goale în Siberia.” În realitate nu îl prinseseră, întrucât la 16 decembrie 1942 mareşalul Antonescu l-a rechemat de pe front, numindu-l apoi guvernator al Bucovinei.
La fel ca şi în armată, Corneliu Dragalina a fost un guvernator cinstit şi drept şi un bun creştin. A suspendat portul stelei lui David de către evreii din Cernăuţi pentru a nu-i pune în pericol de a fi executaţi de fascişti. În cele din urmă a obţinut aprobarea mareşalului Antonescu pentru evacuarea evreilor din Cernăuţi, deoarece urmau să fie arestaţi sub ordinul lui Hitler şi deportaţi dincolo de Bug. În acest mod a salvat viaţa a 14.750 de evrei. În 2002 Teodor Wexler, reprezentant al Fundaţiei Fildermann, a spus în aula Academiei Române: „Permiteţi-mi să-mi plec cu respect fruntea faţă de memoria acelor mii de români, care prin curaj şi credinţă creştină au salvat în anii celui de-al doilea război mondial circa 400.000 de evrei.” Printre ei l-a numit şi pe Corneliu Dragalina. În aprilie 1944, generalul i-a eliberat necondiţionat pe prizonierii bosniaci, muntenegreni, evrei şi sârbi capturaţi de germani şi închişi în lagărul de la Ghiroda de lângă Timişoara.
După întoarcerea armelor a fost urmărit de Securitate, evacut din casa sa din Timişoara şi ameninţat de un ofiţer că „o să-i vină rândul”, însă nu a fost arestat. În primii ani după război a fost salvat de numele său istoric, de eroismul şi abnegaţia cu care şi-a slujit ţara în două războaie, de cinstea şi onoarea cu care s-a comportat. Nu a făcut politică şi nu s-a alăturat niciunei mişcări, deşi au existat zvonuri potrivit cărora ar fi luptat în munţi împreună cu partizanii. În realitate, Corneliu Dragalina a primit doar un corn de vânătoare din bronz din partea unui grup de rezistenţă, având următoarea inscripţie: „Când din corn tu vei suna, partizanii se vor aduna.” Acest corn se află şi acum pe frontispiciul căminului familiei din California. Corneliu Dragalina, care era un militar cu mare experienţă, realizase că o luptă împotriva comuniştilor susţinuţi de armata sovietică nu avea nicio şansă de izbândă. Iar la 11 iulie 1949 generalul a murit, chiar înaintea declanşării de către autorităţi a unui masiv val de arestări.
Acesta este pe scurt portretul unui erou bănăţean uitat, aşa cum i-l descria nepoata sa. Asemenea amănunte sunt de mare interes peste timp, demonstrând că regiunea noastră a dat întotdeauna personalităţi de mare valoare. Este de datoria noastră să facem în aşa fel încât să le păstrăm memoria neştearsă.
Istoria Banatului 