Archive for the ‘Istoria Orşovei’ Category

Mircea Rusnac – Orşova şi Aradu Nou

1 Februarie 2015

După alipirea Banatului, autorităţile române au recurs şi aici la organizarea administrativ-teritorială existentă în întreaga ţară, având la bază judeţele şi plasele. În Banat s-au înfiinţat judeţele Timiş-Torontal şi Caraş-Severin, ultimul fiind mai târziu divizat la rândul său. În acelaşi timp, apăreau încercări ca unele plase de margine să fie alipite judeţelor învecinate, invocându-se apropierea geografică faţă de acestea. Încă în perioada interbelică, plasa Aradu Nou, până atunci aparţinând comitatului Timiş, a fost inclusă în judeţul Arad, ulterior făcându-se eforturi pentru ca localităţile din stânga Mureşului (Aradu Nou, Sânnicolau Mic şi Mureşel) să fie transformate în cartiere ale oraşului Arad, faţă de care erau mai aproape decât de Timişoara. Tot atunci a apărut şi ideea alipirii Orşovei la judeţul Mehedinţi, deoarece era mai aproape de Turnu Severin decât de Lugoj. În logica aceasta, Banatul ar fi trebuit alipit Iugoslaviei şi nu României, întrucât este infinit mai aproape de Belgrad decât de Bucureşti!

Nici locuitorii zonelor respective nu au fost de acord cu separarea lor administrativă de restul Banatului şi şi-au exprimat în mod limpede părerea. La 25 august 1934, la Mehadia a avut loc o mare adunare a cetăţenilor din plasa Orşova, care au protestat energic faţă de intenţiile unor comercianţi, încurajaţi discret de la centru, de a solicita alipirea acestei plase la judeţul Mehedinţi. Cităm din procesul-verbal încheiat cu prilejul ţinerii acelei adunări: „Părintele A. Colojoară, preşedintele adunării, prin o frumoasă cuvântare, deschide adunarea şi arată propaganda duşmanilor Banatului, care cere să se facă un impozant protest contra alipirei (Lumea adunată strigă: «Jos cu alipirea»). (…) D. G. Sârbu, delegatul oraşului Orşova, citeşte procesul-verbal de şedinţă al comisiei interimare din Orşova relativ la propaganda duşmanilor Banatului, din care reiese că oraşul Orşova niciodată nu aprobă o astfel de alipire.”

Adunarea s-a încheiat în modul următor: „Locuitorii plasei Orşova, întruniţi în Mehadia, 25 august 1934, în adunare de protest, au votat următoarea.

MOŢIUNE

Cu unanimitate votăm contra tendinţei lansate de câţiva locuitori interesaţi din Orşova de a se alipi plasa noastră la judeţul Mehedinţi. Noi vrem să aparţinem judeţului Severin, deoarece interesele noastre economico-sociale ne leagă în mod firesc de acest judeţ şi nu vrem ca intereselor noastre generale să se suprapună interese de ordin individual ale câtorva străini de noi şi care nu sunt legaţi cu nimic de interesele acestui pitoresc Banat.

Adunarea a luat sfârşit şi suntem mândri că adunarea de protest în Mehadia a avut succes plin.”

ziar

În momentul respectiv, autorităţile române au fost nevoite să ţină cont de dorinţa bănăţenilor, astfel că plasa Orşova a rămas în continuare în judeţul Severin. Totuşi, ideea nu a fost abandonată, iar în contextul regimului comunist, care nu mai punea preţ pe opinia publică, Orşova şi zona Cazanelor Dunării au fost înglobate în 1968 judeţului Mehedinţi.

Situaţia s-a repetat în celălalt capăt al Banatului românesc, la Aradu Nou. Pentru încorporarea acestuia la oraşul Arad din dreapta Mureşului au fost oferite locuitorilor tot felul de avantaje: „Deja de la construcţia podului Traian, au fost aşezate şinele necesare pentru tramvaiul electric, în anul 1925 fiind începute lucrările de construire, prin care toate cele trei comune (Aradu Nou, Mureşel şi Sânnicolau Mic) vor fi legate cu centrul oraşului şi cu gara Arad. (…) Un alt lucru bun care ar rezulta din alipirea comunelor la municipiu este acela că populaţia comunelor din jur, la intrarea în oraş, era supusă la taxe (taxa de vamă, taxa de pavaj etc.), prin contopire aceste taxe dispărând. De asemenea, o mulţime de şcoli stăteau la dispoziţia locuitorilor vecini, fără ca aceştia să contribuie cu bani la susţinera acestor instituţii. Un avantaj îl constituie şi faptul că cei din comune vor putea cerceta toate instituţiile culturale ca teatrul, bibliotecile publice, muzeele etc.”

harta

Totuşi, bănăţenii nu au fost de acord cu trecerea lor în subordinea oraşului Arad. Ei au rezistat acestei tendinţe în întreaga perioadă interbelică, problema punându-se din nou în primii ani ai regimului comunist. Următorul proces-verbal este edificator: „În ziua de 18 mai 1947, la orele 11.00, în faţa Primăriei din Aradu Nou erau adunaţi 250 de locuitori. Timp de trei zile consecutive, în comună s-a bătut toba, pentru a li se aduce la cunoştinţă că aveau a decide într-o chestiune importantă: aprobarea ori respingerea alipirii comunei lor la municipiul Arad. Pretorul plasei Aradu Nou, Petru Nicoară, citeşte celor prezenţi procesul verbal dresat la Primăria municipiului Arad în ziua de 6 februarie 1947, în care se expun avantajele pe care le are comuna Aradu Nou în cazul în care se lipeşte la municipiul Arad.” Votul cetăţenilor a fost limpede. „Din totalul de 250 locuitori prezenţi, două persoane au fost pentru alipire, iar restul au fost de părere ca, comuna Aradu Nou să rămână independentă şi să fie administrată ca şi până în prezent.” Procesul-verbal a fost semnat de pretorul plasei, primarul şi notarul comunei pe de o parte, şi de reprezentanţii obştei (Brandt Andreiu – P.C.R., Ududec Vladimir şi Zeller Francisc – P.S.D., Costea Ioan – Frontul Plugarilor, Simolov Petru – P.N.L.-Tătărescu, Tincu Constantin şi Botescu Constantin – Sindicatul Agricol, Lău Ioan – P.N. Popular, Eftimie Gheorghe – P.N.Ţ.-Alexandrescu şi Sebestyen Iozef – U.P. Maghiară), de cealaltă parte. „Aceasta a fost părerea cetăţenilor. Aceeaşi ca în urmă cu 27 de ani .“

Cât de mult au ţinut cont şi în acest caz autorităţile comuniste din România de opinia publică se poate vedea din faptul că deja în 1948 Aradu Nou devenea cartier al Aradului.

Aceste acţiuni samavolnice dovedesc peste ani două lucruri. Pe de o parte, modul în care au înţeles autorităţile româneşti, indiferent de regimul politic, să respecte Banatul şi pe locuitorii săi. Pe de altă parte, am întâlnit cu acest prilej chiar şi în zonele de margine ale regiunii aceeaşi populaţie demnă şi conştientă, hotărâtă să îşi apere identitatea şi valorile. Cinste acestor bănăţeni care în urmă cu atâtea decenii ne-au dat tuturor o lecţie de spirit civic!

Surse: http://adevarul.ro/locale/timisoara/mare-manifestatie-banateana-mehadia-alipirii-orsovei-mehedinti-1_50ef257656a0a6567e65f948/index.htmlhttps://blogaradean.wordpress.com/2013/06/23/alipirea-aradului-nou-la-municipiu/.

Mircea Rusnac – Orşova este parte integrantă a Banatului

21 Ianuarie 2013

Împărţirea administrativă a României efectuată în 1968 producea o mare nedreptate Banatului, înglobând oraşul Orşova, zona Cazanelor Dunării şi insula Ada Kaleh judeţului oltenesc Mehedinţi. Dezastrul nu a întârziat să se abată asupra acestei zone. În 1970, odată cu construirea hidrocentralei de la Porţile de Fier, apele Dunării s-au ridicat cu peste 30 de metri şi totul a dispărut. Turcii din Ada Kaleh s-au împrăştiat în toate direcţiile, iar populaţia celorlalte localităţi de pe mal a fost strămutată, construindu-se practic noi aşezări. Inestimabile mărturii istorice au dispărut.

Proiectele actuale de regionalizare par să menţină limitele judeţelor din 1968, grupând doar câte patru-cinci judeţe într-o regiune. Aceasta ar însemna ca Orşova să nu revină Banatului nici după toţi aceşti ani de înstrăinare, ci să fie aruncată într-o regiune cuprinzând toate cele cinci judeţe olteneşti. Ce să caute sârbii din Sviniţa şi cehii din Eibenthal în acea regiune?

Orşova şi zona adiacentă au aparţinut dintotdeauna Banatului, fiind, alături de Baziaş şi de Moldova Veche, unul dintre importantele porturi dunărene ale acestuia. Nu vom stărui asupra trecutului său milenar, de care s-au ocupat alţi istorici în timp. Vechea aşezare dacică, apoi castru roman, Dierna, şi-a luat numele de la râul la a cărui gură de vărsare se află. Mai târziu, sub influenţă slavă, râul a devenit Cerna, însă similitudinea denumirilor este evidentă şi acum. În secolul al IX-lea, voievodul bănăţean Glad îşi avea una dintre cele mai puternice cetăţi la Urscia, care a fost ultima cucerită de unguri. În întreaga perioadă medievală, cetatea Orşova şi-a păstrat importanţa, fiind disputată de toate puterile vremii. Când a fost construită şi fortăreaţa de la Ada Kaleh, aflată la 3 km distanţă, ea a primit denumirea de Orşova Nouă, cealaltă devenind Orşova Veche.

În zona aceea, graniţa Banatului a început să fie ciuntită de timpuriu. Tratatul de pace încheiat la 18 septembrie 1739 la Belgrad între turci şi austrieci menţiona: „Banatul Timişoarei va rămâne sub stăpânirea preaînălţatului împărat al Austriei în întregime, până la hotarele Austriei, cu excepţia totuşi a acestui mic şes care e aşezat pe partea opusă Orşovei şi e despărţit de o parte prin râul Cerna şi de alta de Dunăre.”

În perioada austriacă, Orşova a făcut parte din Domeniul Coroanei Banat, apoi din Graniţa Militară. Când aceasta a fost desfiinţată, a fost inclusă în comitatul Caraş-Severin, iar după 1920 în judeţul cu acelaşi nume. Până în 1968, indiferent de organizările administrative existente în diferite perioade în România monarhică şi apoi comunistă, Orşova a făcut întotdeauna parte, în mod firesc, din judeţele sau regiunile bănăţene.

Regiunea a fost mereu una tipic bănăţeană, cu caracter multietnic şi multilingvistic. Pe lângă localităţile amintite mai sus, cuprinzând sârbi şi cehi, insula Ada Kaleh era populată de turci, iar oraşul Orşova cuprindea, alături de români, germani, sârbi, cehi şi maghiari. În zona Cazanelor s-au efectuat la sfârşitul secolului al XIX-lea grandioase lucrări de regularizare a cursului Dunării, care şi astăzi uimesc prin amploarea lor. De asemenea, construirea hidrocentralei Porţile de Fier I în anii 1964-1970 a avut, pe lângă impactul negativ amintit mai sus asupra locuitorilor zonei, şi avantaje considerabile: creşterea puternică a capacităţii electroenergetice româneşti şi, pe plan local, dispariţia muştei columbace, cu care avuseseră de luptat toate generaţiile de bănăţeni.

În concluzie, revenim asupra necesităţii de a fi reconstituite regiunile istorice româneşti în limitele pe care le-au avut timp de secole. Aceasta ar însemna revenirea Orşovei la matca sa, după un lung şi dureros exil. Zona aceasta a fost mereu neglijată de conducerea judeţului Mehedinţi. După revoluţie, însuşi primarul municipiului a anunţat că doreşte să organizeze un referendum pentru reîntoarcerea la Banat. De fapt, chiar în 1968, primele proiecte ale judeţelor plasau Orşova în Caraş-Severin. Peste noapte a apărut o funestă modificare, şi n-a lipsit mult ca judeţul Mehedinţi să înghită şi Băile Herculane.

Aşadar, în cazul zonei Orşova-Cazane, Banatul nu poate avea decât o singură solicitare: restitutio in integrum!