Posts Tagged ‘poezie’

Mircea Rusnac – O poezie despre vechile mori ale Reşiţei

10 Decembrie 2016

În completarea şi întru confirmarea datelor prezentate recent de Helmut Kulhanek în cartea sa despre vechile mori reşiţene, am intrat în posesia unei poezii pe aceeaşi temă. Ea a fost scrisă probabil prin anii 1970, de către un locuitor al oraşului care îşi mai amintea de existenţa a patru dintre ele. Desigur, de-a lungul timpului, pe teritoriul actual al Reşiţei au existat mult mai multe mori, Helmut Kulhanek inventariind în cartea sa cel puţin 32, însă cu posibilitatea de a fi fost chiar mai numeroase. Dar ele au fost treptat desfiinţate, iar cele patru prezentate în poezia de mai jos au fost printre ultimele care mai funcţionaseră, în preajma celui de-al doilea război mondial şi imediat după încheierea acestuia.

Autorul poeziei este inginerul Hubert Brezina (1930-1993), ea păstrându-se într-un caiet care conţine 95 de poezii ale acestuia, în limbile română şi germană. La finalul caietului se menţionează: „Toţi acei care consultă acest caiet au o datorie morală şi nu materială faţă de autor.” Prin bunăvoinţa surorii lui Hubert Brezina, Helene, căreia îi mulţumim şi pe această cale, am primit poezia de faţă, încercând să îndeplinim dorinţa autorului. În acest sens, o facem acum cunoscută publicului.

Poezia nu excelează ca valoare literară, însă prezintă unele informaţii istorice de interes pentru publicul de azi, din partea unui om contemporan cu alte evenimente decât cele cunoscute de generaţia actuală. Deja în momentul scrierii poeziei, Hubert Brezina a sesizat faptul că tinerii nu mai cunoşteau trecutul Reşiţei, pe care nici nu aveau de unde să-l afle. Pentru a nu se pierde toate amintirile, el le-a consemnat în acest mod, cu dorinţa de a fi citite de cât mai multă lume. Morile descrise, prezente bineînţeles şi în cartea lui Helmut Kulhanek, erau situate în apropierea centralei Grebla, la poalele Dealului Crucii (aceasta fiind vechea moară Stadlmann), la poalele Dealului Golului (fireşte, moara lui Ioan Laţcu, zis Ţagu) şi către vărsarea pârâului Doman în Bârzava (moara electrică a doctorului Dubovan). Surprinde într-un fel absenţa din poezie a morii lui Juracsek din Stavila, însă aceasta îşi încheiase mai demult activitatea, în jurul anului 1900.

În orice caz, credem că această primă încercare de prezentare, după ştiinţa noastră, a morilor reşiţene, trebuie cunoscută şi din motivul arătat o publicăm mai jos, la multe decenii după scrierea ei şi, din păcate, la aproape un sfert de veac de la dispariţia autorului.

 

Morile din Reşiţa

de Hubert Brezina

 

 

La Reşiţa fuseră odată patru mori.

Trei din ele cu apă, una cu motor.

Înconjurate cu iarbă, cu pomi şi cu flori.

 

Era după marele război.

Seceta şi foamea bântuise crunt.

Ţăranii din împrejurimi veneau

Cu lapte, cu care încărcate

Cu porumb, trase de boi.

Mulţi dintre ei, precum morile, azi nu mai sunt.

 

Prima dintre ele, aşezată pe al Bârzavei mal,

Unde e casa de pompe de la centrala Grebla mai în aval.

Pe dealurile din împrejurimi păscuseră vaci.

Ştrandul U.D.R. şi cel turistic pline de copii,

Dar unii dintre ei parcă erau draci.

 

A doua mai jos de Oţelărie, pe canal,

Unde în 1848 ţăranii făcuseră revoluţie şi scandal.

Biserica romano-catolică fu incendiată

Şi documentelor strânse de-a lungul anilor

Li s-a făcut astfel groapă cu sapa.

A treia, cea cu motor,

Proprietate a unui doctor cu numele de Dubovan.

În tinereţe ridicase saci şi încasa bani.

Doctorul a murit, dar demolarea morii

Nicio valoare n-a stârnit.

Acolo acum e loc pentru parcat,

Fiii săi nu mai sunt aici, au evadat.

Pe atunci oamenii umblau cu opinci,

Care nu s-au sculat la şase, ci la patru şi nu la cinci.

 

A patra mergea şi ea cu apă,

Aşezată către valea Domanului,

La poalele Golului.

 

Copiii de acum nu mai ştiu de ele,

Şi sunt feriţi de toate cele rele.

Au haine frumoase, căciuli şi pantofi,

Cum în trecut erau îmbrăcaţi numai copiii de grofi.

Merg la şcoală şi toţi învaţă bine,

Ca însorită să le fie ziua de mâine.

Mircea Rusnac – Petru Scrob. Contribuţie la literatura de detenţie

25 August 2010

Comemorarea răscoalei anticomuniste a ţăranilor arădeni din 1949, care a avut loc la Şomoşcheş la 31 iulie 2010, s-a bucurat de un mare interes din partea localnicilor. La sfârşitul său, am fost abordaţi de unii dintre aceştia, care au dorit să-şi exprime aprobarea faţă de comunicarea pe care am susţinut-o. Primul care a venit ne-a înmânat manuscrisul unei poezii alcătuite de tatăl său. El se numea Petru Scrob, fusese participant de frunte la marea răscoală şi ulterior a petrecut mulţi ani în detenţie, în anchete sălbatice ale autorităţilor comuniste şi la Canalul Dunăre – Marea Neagră. În acest din urmă loc fusese împreună cu unii consăteni de-ai săi care luaseră parte la răscoală, dar şi cu alţi oponenţi faţă de regimul comunist, precum partizanul Iosif Cireşan Loga din Duleu. O parte din amintirile acestuia din urmă, bazate pe discuţiile cu ţăranii arădeni, ne-au fost de folos în cunoaşterea desfăşurării răscoalei.

Mulţumindu-i şi pe această cale fiului eroului amintit, putem menţiona că textul de mai jos a fost compus de către Petru Scrob în lagărul de la Poarta Albă în anul 1952. Bineînţeles că acolo el nu a avut posibilitatea de a scrie versurile pe hârtie, însă le-a memorat şi le-a transcris ulterior, după ce a ieşit din detenţie. Poezia este scrisă cu mult suflet şi chiar cu talent literar. Petru Scrob poate fi considerat un bun exemplu de poet ţăran, din aceia care în trecut făceau faimă satului bănăţean şi arădean. Într-un stil clar, limpede, poezia relatează desfăşurarea răscoalei şi represiunea la care autorul fusese supus ulterior. Fiind concepută încă în timpul detenţiei, ea se încheia cu speranţa eliberării şi a normalizării situaţiei din ţară prin prăbuşirea regimului comunist. Acest lucru nu avea să se întâmple însă decât mult mai târziu.

Considerăm că textul acestei remarcabile poezii trebuie pus grabnic în circuitul istoric şi în consecinţă suntem onoraţi să îl publicăm. El vine să întregească alte numeroase creaţii literare alcătuite în închisorile comuniste şi publicate după 1989 sau pierdute pentru totdeauna. Dacă regimul concentraţionar a evidenţiat poeţi remarcabili precum Nichifor Crainic, Radu Gyr, Aurelian Bentoiu, Corneliu Coposu sau episcopul Ioan Ploscaru, credem că din momentul de faţă putem adăuga acestei pleiade fără niciun fel de reţinere şi pe poetul ţăran Petru Scrob din Şomoşcheş, judeţul Arad.

„Frunzuliţă strop de rouă

În vara lui patruşnouă

Pe ziua de-ntâi august

Noi ţăranii ne-am opus

Noi ţărani din patru sate

Ca să nu mai dăm bucate

Liftelor celor spurcate

Că avutul nost din ţară

Tot mergea peste hotară

Mergea-n ţara păgânească

Unde nu-i chip să trăiască

Nicio fiinţă-omenească

Ceea ce-o consider eu

Ţară fără Dumnezeu

Să ne dea excavatoare

Să facem canalul mare

De la Dunăre la mare

Nu-şi punea nime-ntrebarea

Dacă bietul nost ţăran

Are ce mânca peste-an

Ca să scăpăm de tâlhari

Am făcut fapte cam mari

L-am bătut şi pe prefect

Că nu era prea deştept

N-a ştiut cum să vorbească

La o-adunare ţărănească

El venind la noi în sat

A spus cu-un ton ridicat

Că e hotărât să moară

Pentru comunism în ţară

Ne-am unit frate cu frate

Şi-am cerut toţi libertate

Ca să fim stăpâni noi iară

Pe ogor, pe-agoniseală

Dar în loc de libertate

Ne-au dat ciomege pe spate

Ne-au bătut, ne-au schingiuit

Cum nu s-a mai pomenit

După ce ne-a maltratat

În temniţă ne-a băgat

Între ziduri la răcoare

Ca să nu mai vedem soare

După-un an de grea-nchisoare

Ne-a dus în Dobrogea mare

În Dobrogea-arsă de soare

Să facem canalul mare

De la Dunăre la mare

Eram păziţi de păgâni

Şi trataţi ca nişte câini

Munceam ziua, munceam noaptea

De ne blestemam şi soarta

Stam între-arme şi baionete

Morţi de foame şi de sete

Da s-o-ndura Dumnezeu

Şi ne-o scăpa de la rău

Că va veni din apus

Ordin mare de nespus

Ordin dat de-mpărăţie

Să fim scăpaţi de robie

Şi-or veni la cârma ţării

Cei ce-au rupt lanţu-nchisorii

Nu am scris ce-am auzit

Am scris ce am petrecut

Că nu e om ca să scrie

Cu creonul pe hârtie

Ca şi cel ce-a pătimit

Pentru un ideal sfânt

Pentru cruce şi dreptate

Pentru sfânta libertate.

Poarta Albă

1952

Scrob Petru

Din Şomoşcheş.”