Mircea Rusnac – Începuturile fotbalului reşiţean

Începutul secolului al XX-lea a adus şi în centrul industrial reşiţean jocul cu balonul rotund, un prim club luând fiinţă aici în anul 1911. Dar dezvoltarea vertiginoasă a acestui sport s-a produs abia din anii ’20. Atunci s-au înfiinţat cele două echipe rivale, Internaţionale, apoi S.S.M.R. (Societatea Sportivă a Muncitorilor) în 1923, susţinută de sindicate, şi U.D.R. (Uzinele de Fier şi Domeniile Reşiţa) în 1926, sprijinită de conducerea uzinei cu acelaşi nume. Frumoasa rivalitate sportivă dintre aceste două echipe avea să aducă în timp multe satisfacţii publicului din oraş. La S.S.M.R., cei mai cunoscuţi jucători au fost Nowak, Szépe, Lackstätter şi Kilwanya.

Fotografii de epocă de la Anton Schulz

În acei ani nu exista un campionat la nivel naţional, ci se organizau mai multe campionate districtuale (regionale), câştigătoarele acestora întâlnindu-se apoi în partide eliminatorii. Cel mai puternic campionat districtual era cel de vest (bănăţean), dominat de formaţiile timişorene. Timp de şase ani consecutiv (1922-1927), Chinezul Timişoara a câştigat atât campionatul regional bănăţean, cât şi titlul naţional, record neegalat nici până astăzi de vreo altă echipă.

Cu atât mai senzaţională apare victoria obţinută la 24 aprilie 1928 la Timişoara de către U.D. Reşiţa în faţa Chinezului. A fost practic primul rezultat de răsunet al tinerei echipe reşiţene, la doar doi ani după înfiinţare. Timişorenii au deschis scorul prin Kuszka II, însă U.D.R. a revenit şi a câştigat partida datorită lui Grosz şi Lakatos. În acel campionat, Chinezul a pierdut numai două jocuri, dar această înfrângere pe teren propriu a fost cea mai surprinzătoare. Reşiţenii au jucat în formula: Czinczér – Szilágyi, Rech – Bundi, Andresz, Pecsenovszky – Grosz, Pázler, Lakatos, Deşu, Keller.

În urma acestui rezultat neaşteptat, Chinezul Timişoara se afla pentru prima dată în pericol de a nu câştiga campionatul districtual şi în consecinţă de a nu-şi putea apăra titlul la nivel naţional. În ultima etapă, la 17 iunie 1928, se juca meciul U.D. Reşiţa – Banatul Timişoara. Dacă Banatul câştiga, devenea ea campioană districtuală. Ea a şi deschis scorul la Reşiţa prin Dobay în minutul 6, însă gazdele, dând dovadă de sportivitate, au învins cu 6-1 (2-1), prin golurile lui Keller (4), Grosz şi Lakatos. Astfel, Chinezul a câştigat din nou seria cu 23 de puncte, urmată de Banatul cu 22 şi U.D.R. cu 18.

În campionatul următor reşiţenii au înregistrat scoruri mai normale: 1-1 şi 1-2 cu R.G.M. Timişoara, 5-1 cu Fratelia, 0-3 la C.A. Timişoara, 0-3 la Chinezul, terminând pe locul 5. O formaţie utilizată la sfârşitul anului 1928 era: Körmöczi – Szilágyi, Rech – Petica, Andresz, Grosz – Győri, Pázler, Lakatos, Deşu, Keller. În 1929-1930 au terminat din nou pe locul 3, cu 11 puncte, înregistrând în primăvară rezultate precum 1-0 (0-0) cu Kadima Timişoara sau 1-4 (1-2) la Banatul Timişoara.

Campionatul districtual 1930-1931 s-a desfăşurat pe două categorii, datorită numărului mare al echipelor înscrise. În categoria I au fost opt echipe: R.G.M.T., Chinezul, C.A.T., Banatul, Politehnica, I.L.S.A. şi Kadima (toate timişorene) şi U.D. Reşiţa. Echipa reşiţeană a avut o evoluţie remarcabilă, pierzând numai două jocuri în întregul campionat: 0-1 (0-1) la R.G.M.T. în etapa a doua (gol înscris de Gyoka) şi 1-2 la Kadima, ultima clasată, în finalul campionatului. În retur U.D.R. a învins R.G.M.T. tot cu 1-0, scorul dovedindu-se decisiv pentru câştigarea campionatului bănăţean. În acea ediţie multicampioana Chinezul a ocupat doar penultimul loc, iar echipele Politehnica şi Banatul n-au putut depăşi mijlocul clasamentului. Chinezul a ocupat cea mai slabă poziţie de până atunci. Cu rezultate ca: 2-0 (1-0) şi 3-0 (2-0) cu I.L.S.A. sau 3-2 (1-1) cu C.A.T., U.D.R. a devenit în acel an campioană districtuală cu 24 de puncte şi golaveraj de 52-9, fiind urmată de R.G.M.T. (21) şi C.A.T. (19).

Acel an a şi marcat cea mai mare performanţă a istoriei fotbalului reşiţean, cucerirea de către U.D.R. a titlului de campioană naţională a României. În jocurile eliminatorii cu celelalte campioane regionale, U.D.R. a învins în deplasare cu 3-2 (1-1) pe Prahova Ploieşti, iar în finala jucată la Reşiţa a dispus de S.G. Sibiu cu 2-0 (1-0), datorită golurilor marcate de Lakatos în minutele 9 şi 84. La reşiţeni au jucat: Damacek – Pomacek, Győri – Sincu, Sepi III, Bundi – Fibişanu, Lakatos, Ploeşteanu, Kilianovitz, Moise. Antrenorul reşiţenilor a fost Ernest Loukota. Sibienii au jucat cu: Phol – Haftner, Schiftmann – Hochmann, Luher, Ivancici – Mellán, Kirschner, Seifert, Heiser, Puchlapek.

Performanţa aceasta a fost la un pas de a fi repetată în anul următor, când reşiţenii au ajuns iarăşi până în finală, pe care însă au pierdut-o. Beneficiind de aceiaşi jucători de clasă Damacek, Ploeşteanu, Lakatos, Sepi III, Kilianovits, Czakó, Győri, Moise sau Keller, U.D.R. a câştigat mai întâi campionatul districtual 1931-1932, devansând cu un singur punct echipa R.G.M. Timişoara, de la care a şi suferit unica înfrângere. Aceasta s-a întâmplat însă abia în ultima etapă, la 22 mai 1932, când reşiţenii îşi asiguraseră deja calificarea mai departe. Timişorenii au câştigat la Reşiţa cu 3-0, prin golurile lui Löwenfeld. Între altele, U.D.R.-ul o învinsese din nou pe Chinezul cu 4-2. În clasament, U.D.R., cu 24 de puncte şi golaveraj de 37-17, era urmat de echipele timişorene R.G.M.T., I.L.S.A., Banatul, Chinezul, C.A.T., Rapid şi Kadima. După victoria din campionatul districtual trebuia obţinut şi titlul de campioană a Ligii de vest. Finala de ligă s-a disputat la Timişoara, U.D.R. învingând Gloria C.F.R. Arad cu 5-2 (2-1). Cu aceasta, reşiţenii au intrat direct în semifinala campionatului naţional, pe care au jucat-o acasă cu Mureşul Târgu Mureş, campioana Ligii de centru, câştigând cu 8-2. Finala s-a jucat la Bucureşti, unde U.D. Reşiţa a fost învinsă cu 3-0 (1-0) de Venusul fraţilor Vâlcov. Au jucat în acea finală: Damacek – Czakó, Győri – Bundi, Sepi III, Kilianovitz – Fodor, Ploeşteanu, Lakatos, Moise, Keller.

Au fost anii cei mai glorioşi ai echipei U.D. Reşiţa. Mulţi jucători au plecat şi în campionatul următor evoluţiile au fost mai modeste. În 1932-1933 U.D.R. a terminat doar pe locul 3 în campionatul districtual, cu 18 puncte şi golaveraj de 52-14, având cel mai fructuos atac al seriei. Pe primele locuri s-au situat Chinezul (22 de puncte) şi C.A.T. (20). Printre rezultatele reşiţenilor pot fi consemnate 0-1 şi 1-1 cu Electrica Timişoara şi 0-1 la C.A.T. În sezonul următor, după înfrângerea cu 5-1 (3-1) în faţa C.A.T., reşiţenii au ratat câştigarea campionatului districtual Liga de vest. Au jucat în acel meci: Damacek – Czakó, Guruian – Bundi, Kilianovitz, Jeszenszky – Fodor, Lakatos I, Lakatos II, Morărescu, Keller.

Declinul a continuat în campionatele următoare. În 1934-1935 s-a înfiinţat Divizia B, U.D.R. evoluând în seria a II-a. După rezultate precum C.A.T.-U.D.R. 3-1 în tur, R.G.M.T.-U.D.R. 2-2 sau I.L.S.A.-U.D.R. 4-0 în retur, reşiţenii se clasau în final pe locul 6 din opt participante, cu 12 puncte şi golaveraj pozitiv: 35-27. În 1935-1936 mai era coborât un loc, tot cu 12 puncte şi tot cu golaveraj pozitiv: 25-20. În acel an U.D.R. a câştigat totuşi finala Ligii de vest, după trei jocuri cu Electrica Timişoara. În primul joc au câştigat reşiţenii cu 2-1, returul pierzându-l cu 0-2. Ei au făcut însă o contestaţie, în urma căreia s-a mai jucat un al treilea meci: U.D.R.-Electrica 3-0. Din 1936, echipa reşiţeană a evoluat în prima ediţie a Diviziei C.

Seria acestei divizii intitulată Liga de vest a fost câştigată categoric în 1936-1937 de U.D.R., care în întreg campionatul a pierdut un singur punct. Primele trei locuri erau ocupate în ordine de U.D. Reşiţa cu 35 puncte şi golaveraj 62-8, de Minerul Lupeni cu 26 puncte şi golaveraj 31-21 şi de S.S.M. Reşiţa cu 24 puncte şi golaveraj 39-20. Astfel, U.D.R. a revenit în Divizia B.

Deşi nou promovaţi, reşiţenii vor încheia campionatul 1937-1938 pe primul loc, după o luptă dramatică cu C.A.M. Timişoara. În final cele două echipe au avut o linie de clasament identică: câte 17 victorii, 2 egalităţi şi 3 înfrângeri şi câte 36 puncte. Regula golaverajului nu era în vigoare, ea favorizându-i de altfel pe timişoreni (85-27 faţă de 75-21). S-a recurs la rezultatele jocurilor directe, care au dat câştig de cauză reşiţenilor: 4-1 şi 0-2. Şi astfel, în numai doi ani, ei ajungeau din Divizia C în Divizia A.

Acel sezon a fost foarte bun pentru Reşiţa şi datorită faptului că echipa a doua a oraşului, S.S.M.R., a promovat şi ea în Divizia B, câştigând Liga de vest după un retur deosebit. Pierzând numai 3 puncte în întregul retur, faţă de 9 ale rivalei Banatul Timişoara, S.S.M.R. a depăşit şi echipa Electrica Timişoara, deşi şi aceasta evoluase bine. În serie erau şapte echipe timişorene dintr-un total de zece formaţii. S.S.M. Reşiţa a avut 28 puncte şi golaveraj de 49-21, fiind urmată în clasamentul final de Electrica (26) şi Banatul (24).

În ediţia 1938-1939 a primei divizii, U.D. Reşiţa s-a clasat în cele din urmă pe locul 4, însă după o luptă strânsă, având cu numai patru puncte mai mult decât Chinezul Timişoara de pe locul 10, care a retrogradat. U.D.R. a acumulat 23 puncte, cu golaveraj de 30-33. Era o performanţă meritorie pentru o nou promovată, care cu numai trei ani în urmă fusese în Divizia C.

Locul 4 a fost obţinut şi în campionatul 1939-1940 al primei divizii, cu 25 puncte şi golaveraj de această dată pozitiv: 43-42. În derby-ul bănăţean cu Ripensia Timişoara, U.D.R. a reuşit un 4-4 în deplasare şi un 3-0 acasă. Iar în 1940-1941 reşiţenii au încheiat pe locul 7 din 13 echipe, cu 23 puncte şi golaveraj 59-58. În meciul soldat cu 2-2 împotriva Ripensiei din acest campionat au evoluat: Konrad – Alaşu, Fodor – Negrău, Csipai, Szölösi – Micu, Pantea, Pop, Zsizsik, Dura, golurile fiind realizate de Zsizsik. Tot în acel an, S.S.M. Reşiţa termina pe locul 2 în Divizia B cu 26 puncte şi golaveraj 49-23, cu un punct în urma echipei C.F.R. Turnu Severin.

Din 1941, campionatele oficiale au fost suspendate din cauza războiului, astfel încât avântul echipelor reşiţene a fost stopat. A fost instituită totuşi o Cupă de război, cuprinzând zece serii. Cea mai puternică dintre acestea era seria I, de vest, cu Ripensia, Chinezul, U.D.R., Vulturii Lugoj sau Rapid Timişoara. La sfârşitul sezonului de toamnă, U.D.R. era lider al seriei. Primele jocuri ale primăverii lui 1942 confirmau forţa echipelor reşiţene: C.F.R. Timişoara – U.D.R. 0-3, Chinezul (fuzionat cu C.A.M.T.) – S.S.M.R. 2-2. În final, tot U.D. Reşiţa va câştiga grupa, însă în primul tur al turneului final aceasta a pierdut inexplicabil pe teren propriu în faţa echipei Mica Brad.

În 1943, U.D.R. a luat parte la un turneu la Bucureşti, unde a fost învinsă cu 4-3 de F.C. Rapid, dar a învins cu 6-2 pe F.C. Craiova. Tot atunci s-a calificat în sferturile Cupei României în urma neprezentării Gloriei Arad, fiind învinsă cu 2-1 la Bucureşti de Sportul Studenţesc. În noul campionat de război început în 1943, U.D.R. a pierdut în prima etapă tot la Bucureşti cu Carmen (1-2). Totuşi, după nouă etape, atacantul Köhl era, la egalitate cu Toni Dascălu de la Universitatea Cluj-Sibiu, golgeter al competiţiei cu nouă goluri înscrise. După o înfrângere în etapa a X-a, 0-3 la C.F.R. Turnu Severin, returul avea să fie suspendat de către Federaţie, întrucât nu se mai puteau efectua deplasări sportive de la un oraş la altul. Războiul se apropia de graniţele României şi alarmele aeriene erau permanente.

Totuşi, în 1946, când activitatea sportivă s-a reluat, echipa U.D.R. a făcut parte din Divizia A. În derby-ul bănăţean cu C.F.R. Timişoara ea a făcut un egal în primele etape, pierzând în retur (când îşi schimbase denumirea în Oţelul Reşiţa) cu 6-2. Ea a încheiat campionatul pe locul 11 din 14, cu 22 puncte şi golaveraj 49-64, evitând cu greu retrogradarea. În acelaşi an, în Divizia B seria I, Locomotiva Reşiţa se clasa tot pe locul 11 din 14.

La 22 iunie 1947, portarul Konrad a evoluat în jocul naţionalei României disputat pe stadionul Giuleşti din Bucureşti împotriva Iugoslaviei pentru Campionatul balcanic (1-3), fiind înlocuit cu Valentin Stănescu.

Schimbându-şi din nou denumirea în campionatul 1947-1948 în Metalochimie Reşiţa, echipa a terminat pe ultimul loc în Divizia A cu 18 puncte şi golaveraj 44-90 (0-6 acasă în prima etapă cu Juventus Bucureşti, pierzând în retur şi derby-ul cu C.F.R. Timişoara cu 2-5 la Reşiţa). În seria a III-a a Diviziei B, Locomotiva Reşiţa încheia din nou pe locul 11 din 14 echipe.

Primii ani postbelici au fost aşadar departe de glorioasele perioade 1930-1932 şi 1936-1941. Totuşi, în ediţia 1948-1949 a seriei a II-a a Diviziei B, echipa Metalochimie Reşiţa s-a clasat pe locul secund cu 34 puncte şi golaveraj 66-35. Cum prima clasată, cu 36 puncte, a fost Dinamo B Bucureşti, fără drept de promovare, reşiţenii au revenit astfel în prima divizie (realizaseră şi un 2-0 cu C.A.M. Timişoara). În toamna anului 1949 nu s-a jucat, trecându-se la sistemul sovietic de campionat, primăvară-toamnă. A avut loc atunci numai o Cupă de toamnă, cu participarea echipelor din categoriile A şi B. În seria I a acesteia, Metalochimie Reşiţa a terminat pe locul 2 cu 11 puncte în 10 meciuri, cu 6 mai puţin decât C.F.R. Timişoara.

În turul campionatului 1950 al primei divizii s-a înregistrat rezultatul Locomotiva Timişoara – Metalul Reşiţa 4-2. Reşiţenii au încheiat pe penultimul loc, cu 18 puncte şi golaveraj 38-48, retrogradând din nou. În 1951 vor fi eliminaţi şi din 16-le Cupei R.P.R. de către Ştiinţa Timişoara. Ajungând în acel timp chiar în Divizia C, în 1952 Metalul a câştigat barajul pentru promovarea în B: 1-1 şi 5-0 cu Progresul Timişoara. A urmat o lungă stagnare în Divizia B, până la promovarea din 1972. În acest interval, în 1954 Metalul Reşiţa a reuşit o mare performanţă, cucerind Cupa R.P.R. În campionat, de cele mai multe ori se termina pe locul 11, cea mai bună performanţă fiind în ediţia 1963-1964, când a fost ocupat locul 2, cu 32 puncte, golaveraj 40-24, la patru puncte distanţă după Minerul Baia Mare. Un alt loc 2 a fost obţinut în ediţia 1968-1969, cu 35 puncte, golaveraj 46-30, dar la 5 puncte după C.F.R. Cluj. Avea să urmeze promovarea în Divizia A după ediţia de campionat 1971-1972.

Bibliografie: Iosif Dudaş, Timişoara leagănul fotbalului românesc, 1971; Mihai Flamaropol, Fotbal – cadran românesc, Bucureşti, 1986; Georg Hromadka, Scurtă cronică a Banatului montan, 1995.

Anunțuri

1 Comment »

  1. 1

    A existat o echipă Rapid Timișoara? Deci CFR-ul timișorean a avut două echipe, CFR Timișoara și Rapid Timișoara? Că am văzut pe alt site că a existat o echipă Rapid Cluj, pe lângă CFR Cluj. Eu știam că pe vremea aia fiecare regională CFR și-a înscris echipa de fotbal în campionat. Nu știam că au fost regionale CFR care au avut două echipe. Foarte interesant!


RSS Feed for this entry

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: