Mircea Rusnac – Înnobilările familiilor bănățene în perioada modernă

Aromâni, armeni și sârbi bogați și-au pus averile la bătaie în licitațiile organizate la Viena când terenurile din Banat au fost scoase la vânzare la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Pe lângă ei au mai existat, într-o măsură mult mai mică, și germani, precum Horukern, unguri precum Bacsanyi, italieni ca familia Odescalchi. Între aromâni se aflau și familii maghiarizate, precum Dadanyi și Moszko. De asemenea erau aromâni și Mocioni, Servijski și Sisanyi, care au cumpărat moșia Bečej. Karácsonyi a cumpărat Beodra și Topola. Brestovac a fost cumpărat de un membru al familiei Jalšić, iar Ecica de familia Lázár. Elemir și Itebej au fost dobândite de armeanul Isak Kiss.
Și în secolul anterior au fost înnobilați mulți sârbi bogați, printre cei care au cumpărat titluri de noblețe numărându-se Rašković în 1691, apoi Ratko Hadži Marković în 1697 și Gruja Aksimarković în același an.
În prima jumătate a secolului al XVIII-lea, titluri nobiliare au mai câștigat aproximativ o duzină de alte familii sârbești, inclusiv Tekelija în 1704. Lazar Rubešić s-a alăturat acestei categorii în 1742, Đorđe Kalinović, care a fost primar al Timișoarei, în 1733, în timp ce Stefan Đuričko, care era președintele organizației pentru eradicarea haiduciei din Banat, a obținut noblețea în 1774.
Cu toate acestea, majoritatea sârbilor au câștigat noblețe în serviciul militar. Astfel, la 1 martie 1751, cincizeci de diplome nobiliare au fost emise tuturor ofițerilor sârbi care s-au aflat în serviciul militar continuu din 1740 și au refuzat să se strămute în Rusia. Acei ofițeri nobili sârbi în mare parte nu aveau posesiuni însemnate. Lor trebuie să li se adauge și acei nobili sârbi care au obținut titlul prin licitațiile de la Viena, printre care s-au numărat Dimitrije Negovan, Jovan Grujica de Raroš, Đorđe și Petar Dragić de Macedonia, Jovan Đurković cu Aleksandar și Jefta Kojić de Firiteaz, Jovan Nikolić de Rudna și Vasilije Damjanović. Au fost și familii care au câștigat noblețe în secolul al XIX-lea, precum Spirta, dar și cei care au primit confirmarea vechilor titluri, ca Bibić din Melenci, nobil de Ineu.
Cumpărătorii puteau, după ce au devenit proprietari și nobili, să-și vândă pământul, să-l împartă copiilor lor sau să-l lase ca moștenire. Ei puteau stabili chiriașii și arendașii de pe proprietățile lor, indiferent de naționalitatea acestora. S-a întâmplat chiar să își piardă averile la jocuri de cărți și de noroc, așa cum a fost cazul într-o singură noapte al unicului fiu al lui Pavle Čarnojević cu moșia de la Rusko Selo.
La Melenci au devenit proprietari Bibić și Trifunac. Ei mai erau și nobili de Ineu, respectiv de Batfa. Ei au fost primii susținători ai conaționalilor în decursul secolului al XIX-lea, cu mijloace de trai și de studii. Aceștia au dispărut, dar nu au fost uitați. Pavle Trifunac a fost președintele asociației Matica Srpska, Dimitrije conducătorul districtului Chichinda Mare, iar Aleksandar (Sándor) filantrop despre care se spunea că este „o adevărată întruchipare a lordului englez în variantă sârbească, un nobil rar a cărui avere nu l-a înstrăinat de popor.”