Mircea Rusnac – Lindenfeld în Anuarul Socec al României Mari

Casă acoperită cu şindrilă. Fotografie din cartea lui Horst Dieter Schmidt, Ein verschwundenes Dorf im Banat, Armin Vaas Verlag, 1991.

Se găseşte menţionat la articolul Lindenfeld de pe Wikipedia un Anuar Socec al României Mari pentru anii 1924-1925. Era la scurt timp după unirile din 1918-1919, când românii din diferitele regiuni supuse până atunci mai multor puteri străine încercau să se descopere şi să se cunoască reciproc. În acest sens, lucrări precum Anuarul menţionat prezentau pe scurt situaţia localităţilor din întreaga ţară, unele dintre acestea fiind locuite de alte naţionalităţi. La pagina 284 a ediţiei citate era amintit şi Lindenfeld, cu unele detalii nu lipsite de interes după atâta timp.

În acea vreme, satul Lindenfeld din judeţul Caraş-Severin avea 230 de locuitori. Ca şi astăzi, distanţa care îl separa de prima gară importantă, cea de la Caransebeş, era de 22 km. Situaţia legăturilor feroviare nu a cunoscut mari îmbunătăţiri între timp, astfel încât căile de acces au rămas la fel de dificile ca acum aproape 90 de ani.

În acelaşi articol erau amintite şi principalele personalităţi locale. Aflăm astfel că în 1924-1925 primarul din Lindenfeld se numea Peter Max. Numele de familie era destul de răspândit în sat, ceea ce dovedeşte că primarul era un localnic. Lucru care nu se poate spune despre celelalte notabilităţi, care prezentau denumiri străine faţă de familiile din Lindenfeld. Notarul se numea Iosif Frun, învăţător era Bela Szikora, iar preot paroh era dr. Iosif Metzger. Desigur că învăţătorul şi notarul erau rămaşi acolo din perioada regimului maghiar, iar statul român încă nu reuşise să îi înlocuiască. Situaţia era larg răspândită pe atunci în Banat şi Ardeal.

În fine, mai erau menţionaţi şi doi cârciumari şi comercianţi de articole mixte din sat. Ambii erau localnici: Herman Burian şi Johann Gnad. Aceste nume de familie se întâlnesc pe lista celor care au întemeiat, la începutul secolului al XIX-lea, Lindenfeldul. Ei se îndeletniceau cu aprovizionarea locuitorilor, fapt care nu era deloc uşor.

Aceste informaţii păstrate până astăzi sunt foarte interesante, redând un crâmpei din existenţa unei localităţi acum dispărute. Cu cât sunt mai rare mărturiile referitoare la ea, cu atât sunt mai valoroase. De aceea, chiar dacă par la prima vedere amănunte poate nesemnificative, ele fac parte din dificila muncă de reconstituire a vieţii unei comunităţi.

Anunțuri

3 Comments »

  1. 2

    Anuarul Socec a fost un fel de carte galbenă a epocii. Numai că nu erau numere de telefon. Au fost două volume, unul pentru vechiul regat, celălalt pentru noile judeţe. M-am bucurat când, în urmă cu câţiva ani am descoperit cartea publicată on line, pe site-ul Bibliotecii Congresului SUA şi cum, în acea vreme, colaboram la roWiki am pus câte un link la fiecare articol despre localităţile din Banat. Mă bucur că, de-a lungul vremii, am găsit ecouri pozitive faţă de această iniţiativă.
    Aş sublinia un aspect. În 1924 a fost o corecţie de frontieră între Ro şi Regatul sârbilor…. Localităţile care au trecut atunci în România nu sunt prinse în Anuar, în timp ce găsim prezentate localităţi care astăzi sunt în Sârbia. Detalii puteţi găsi în articolul despre Banat, pe Banaterra.

  2. 3
    cori Says:

    Intru cu foarte mare drag in fiecare zi pe acest blog si citesc… va multumesc din inima pentru toate informatiile!
    Unde as putea gasi cartea lui Horst Dieter Schmidt, Ein verschwundenes Dorf im Banat?

    Toate cele bune!


RSS Feed for this entry

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: