Aparent şi la modul foarte general, românii par mai preocupaţi să-şi scrie istoria contemporană, cu precădere pe cea personală, ignorând, dacă nu chiar negând, istoria recentă. Prezenţa blogului dumneavoastră „Istoria Banatului” în spaţiul public dovedeşte că există şi o altă abordare. De ce acest demers? De ce informaţie publică şi nu colecţie personală, de ce blog şi nu carte tipărită?
În ultimele două decenii istoria noastră este abordată din multiple puncte de vedere, a apărut o diversitate de opinii, fapt în bună măsură firesc, după ce timp de aproape 50 de ani toţi istoricii au fost obligaţi să îşi însuşească numai punctul de vedere oficial. Aceasta are şi părţi bune, dar şi unele aspecte mai puţin fericite. Astfel, acum, beneficiind de libertatea totală de expunere a opiniilor, istoria a început tot mai mult să fie abordată de persoane care o cunosc numai superficial sau o interpretează la modul speculativ. Mulţi încearcă să prezinte teorii senzaţionale, ipoteze incredibile, dorind cu tot dinadinsul să iasă prin ceva în evidenţă. Cititorul sau ascultătorul neavizat pot cădea în capcana întinsă, confundând de multe ori istoria reală, bazată pe documente şi mărturii sigure, cu acest tip de abordare, care poate ajunge la „rezultate” mult mai răsunătoare. Prin blogul meu încerc să readuc istoria acolo unde îi este locul, adică să dovedesc faptul că se poate ajunge la rezultate interesante şi fără a căuta senzaţionalul cu orice preţ. Blogul este rezultatul unor cercetări pe care le-am întreprins timp de aproape două decenii şi pe care acum le continui în mod public, sub ochii cititorilor şi de multe ori cu concursul acestora. Am putut să înţeleg, din iunie 2009 când am pornit pe acest drum, că publicul interesat de istorie există, rezonează şi chiar contribuie la scrierea şi descifrarea ei. De aceea, blogul este unul interactiv şi pot spune fără reţinere că majoritatea articolelor publicate în ultima perioadă se datorează contribuţiilor cititorilor bănăţeni şi nu numai.
Lecturând articolele de pe blog am observat că aţi preluat, sub o formă sau alta, şi multe mărturii ale unor persoane cvasianonime, care au trăit aici sau au avut legătură cu spaţiul bănăţean. Comparativ cu istoria pe care o învăţam la şcoală, istoria înfăţişată pe blog pare una măruntă, a oamenilor mici. Contează o astfel de istorie? Pentru cine? Cântăreşte ea ceva în interiorul istoriei mari, cea care ajunge în manual?
De multe ori oamenii deţin mărturii istorice importante, cărora poate nu le-au acordat interesul cuvenit sau poate nu au avut cui să povestească despre ele. În acest sens, blogul meu constituie şi o provocare, adică mulţi oameni citind articolele prezentate pot face legătura cu informaţii pe care le deţin ei, care provin din familiile lor, din localităţile lor de origine, şi nu de puţine ori simt nevoia să le facă cunoscute opiniei publice. Istoria aceasta pare măruntă numai la prima vedere, pentru că toate evenimentele cunoscute de unele comunităţi restrânse au legătură cu contextul general. Niciun fenomen istoric nu apare întâmplător sau accidental, el trebuie privit neapărat în raport cu ceea ce se petrecea în acelaşi timp în regiunea noastră, în ţara noastră şi în regiunile învecinate. Istoria Banatului a ajuns din păcate un fel de puzzle, s-a spart în multe bucăţele şi acum trebuie să o reconstituim îmbinând cu multă răbdare aceste bucăţele sau reconstituind ceea ce s-a pierdut. Vorbind la modul concret, să spunem că dintr-o localitate un cetăţean îmi face cunoscută o fotografie de familie de acum 70-80 de ani, un alt cetăţean, aflat acum în Germania sau în America, vine cu o informaţie care o completează pe prima şi astfel, treptat, o anumită istorie până acum complet necunoscută poate ieşi la lumină. Nu vă fac un secret din faptul că nici eu, atunci când am lansat acest blog, nu am ştiut multe lucruri pe care între timp le-am putut descoperi prin bunăvoinţa dezinteresată a cititorilor mei.
Interesante trebuie să fie, fără doar şi poate, şi istoriile Ardealului, Bucovinei, Dobrogei sau a oricărei părţi a României care a fost disputată de-a lungul timpului. Mă gândesc eu că datorită multiculturalităţii. Ce are deosebite Banatul şi istoria lui, comparativ cu celelalte provincii istorice?
Banatul a avut de-a lungul timpului un regim destul de ingrat din punct de vedere istoric. Încă de pe vremea turcilor şi apoi a austriecilor, el a fost o provincie de margine, ceva periferic, o veşnică monedă de schimb între diferitele puteri existente la un moment dat şi ca atare destul de neglijată de către centru. După unirea cu România din 1919 această situaţie s-a păstrat din păcate în mare măsură. Comparativ cu alte regiuni, Banatul a fost tratat ca un element de mâna a doua, iar studierea trecutului său a fost profund neglijată. Ca să exemplific, pot spune că până în 1990 în Banat nu au existat o facultate sau un institut de istorie, studenţii provenind din această regiune trebuind să înveţe mai mult istoria oficială din alte centre. Eu însumi m-am format ca istoric la Iaşi şi pot mărturisi că în cinci ani de facultate abia dacă am auzit de două-trei ori rostindu-se cuvântul „Banat” în cadrul cursurilor audiate. Aceasta m-a determinat încă de atunci să întreprind cercetări pe cont propriu în bibliotecile de acolo, pentru a încerca să aduc şi cunoaşterea istoriei regiunii mele la un nivel cât de cât apropiat de ceea ce aflam în rest. Am admirat acolo tenacitatea moldovenilor de a-şi cunoaşte trecutul şi accentul pus de ei asupra perioadelor celor mai faste din istoria lor, cu principala greutate asupra lui Ştefan cel Mare, de unde pornea practic totul. Ei au un adevărat cult pentru perioada medievală care a reprezentat epoca de glorie a istoriei Moldovei şi peste două treimi dintre studenţii de acolo intenţionează să devină medievişti. Inspirându-mă din exemplul lor, am identificat la rândul meu perioada cea mai fastă a trecutului Banatului, care acoperă epoca modernă de după cucerirea austriacă din 1718 şi merge până la instaurarea comunismului în 1948, adică 230 de ani de mare dezvoltare şi de profundă modernizare din toate punctele de vedere. Pornind de aici, am desfăşurat cercetări care să facă lumină asupra multor lucruri uitate pe nedrept.
Din tot ce are istoria Banatului deosebit, ce anume vă suscită în mod special interesul?
Tot ceea ce are legătură cu trecutul nostru. Evident, cele mai incitante subiecte sunt acelea despre care până acum se ştia foarte puţin sau deloc. În acest sens, după cum spuneam, blogul îmi rezervă şi mie numeroase surprize, pentru că am ajuns să descopăr din mărturiile cititorilor numeroase lucruri pe care nu le cunoşteam acum doi ani. Dau câteva exemple. După ce scriitoarea Herta Müller a primit Premiul Nobel în 2009, am considerat de cuviinţă să prezint pentru publicul românesc o scurtă istorie a fenomenului Aktionsgruppe Banat, cu care aceasta avusese multiple legături. După prezentarea activităţii scriitorilor germani bănăţeni, membri ai acestui grup, am fost contactat de Carl Gibson, fost lider al Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din 1979, care mi-a descris pe larg rolul acestuia în mişcarea disidentă bănăţeană. Pentru că Gibson se cunoscuse în detenţie cu lideri ai opoziţiei religioase, mi-a facilitat cunoaşterea şi a istoriei A.L.R.C. (Apărarea Libertăţii Religioase şi de Conştiinţă) în regiunea noastră. Foştii studenţi timişoreni din 1956 Anatol Musceleanu (care acum trăieşte în Bacău) şi Gudrun Winkler din Germania mi-au trimis amintiri şi documente inedite privitoare la greva la care participaseră în timpul revoluţiei anticomuniste din Ungaria, pentru care au fost exmatriculaţi. Şi nu în ultimul rând vreau să îl amintesc pe ţăranul Petru Scrob din Şomoşcheş, judeţul Arad, participant de frunte la răscoala anticomunistă din 1949. Vara trecută am fost abordat de fiul acestuia, care mi-a înmânat o remarcabilă poezie inedită compusă de tatăl său în timpul detenţiei suferite după înăbuşirea răscoalei şi pe care am avut onoarea să o public în premieră pe blog, introducând-o astfel în circuitul literaturii de detenţie de la noi, din care s-a păstrat din păcate foarte puţin până acum.
Care sunt principalele dumneavoastră surse de documentare? Documentele pe care le citaţi ce statut au? Cum ajungeţi la ele? Există şi aici o piaţă de profil? Există speculă, contrabandă, evaziune ş.a.m.d.?
Din fericire, domeniul istoric este destul de ferit de tentaţii necurate, pentru că nu este un domeniu din care cineva s-ar putea îmbogăţi şi are avantajul că din acest motiv nu este abordat decât de cei într-adevăr pasionaţi şi care nu urmăresc niciun scop material. Oamenii care mi-au trimis informaţii, documente sau fotografii nu au cerut niciodată vreo răsplată pentru aceste lucruri. Satisfacţia pentru ei, ca şi pentru mine, este ca mărturiile lor să poată fi în sfârşit cunoscute. Domeniul nostru este deci unul curat. Nu am câştigat nimic din punct de vedere material de pe urma blogului, dar nici nu mi s-au cerut recompense pentru lucrurile comunicate. Când am început această riscantă activitate credeam că sunt aproape singurul idealist care mai urmăreşte asemenea tematici, precum cea privind trecutul nostru. Am avut însă în curând imensa surpriză să constat cât de mare este interesul bănăţenilor faţă de trecut şi cât de puţin au putut ei să şi-l exprime până acum. Tocmai din cauza pe care o aminteam la început, anume că istoria Banatului a fost intenţionat ţinută în umbră. Abia acum descoperim împreună ce trecut impresionant avem şi câte lucruri interesante putem descoperi în acest trecut. Acesta este unul dintre principalele avantaje ale blogului: omul îl citeşte numai dacă este interesat de tematică, face legătura cu lucrurile pe care le cunoştea din experienţa proprie sau a familiei şi în caz că doreşte, participă la lămurirea diverselor aspecte cu contribuţii directe. Totul este benevol, nimic nu este obligatoriu.
Cât reprezintă, în conţinutul blogului, cercetarea ştiinţifică sistematică şi cât e manifestarea unei nostalgii, respectiv dorinţe de a prezerva cât se mai poate din trecut? Cât e pasiune sau hobby, cât e muncă… voluntară? (Asta ştiut fiind că blogul e o platformă de exprimare personală, particulară şi nu instituţională).
Pot spune că toate aceste elemente se împletesc în conţinutul blogului. Dacă suntem pasionaţi de cunoaşterea trecutului, evident că ne interesează ca mărturiile istorice să existe, să fie păstrate şi să poată fi valorificate din punct de vedere ştiinţific. În multe cazuri am acceptat conştient ca blogul să nu exprime în prea mare măsură opiniile mele personale, cum fac majoritatea blogurilor care sunt de atitudine, în special politică. Istoria porneşte de la document. În perioada comunistă s-a procedat forţat la emiterea unor teorii de valoare istorică mai mult sau mai puţin adevărate, după care trebuiau căutate documentele sau fragmentele de documente care să le demonstreze. Într-o cercetare liberă, procedura este inversă. Istoricul nu trebuie să pornească cu idei preconcepute, ci să analizeze documentele la care are acces şi să tragă concluziile care se impun de acolo, indiferent dacă acestea sunt sau nu pe placul său. Bineînţeles, trebuie să intervină la un moment dat şi spiritul critic al istoricului, adică nu orice fel de document trebuie luat de bun. Multe mărturii, în special memoriile unor personalităţi, articole din presă etc., pot fi subiective, iar în acest caz opiniile pe care le prezintă trebuiesc verificate şi confruntate cu mai multe surse. Din acest motiv, cercetarea poate oferi destule surprize celui ce o întreprinde, iar mulţumirea istoricului nu este neapărat faptul că rezultatele sunt pe placul său, cât convingerea că a reuşit să elucideze anumite necunoscute, care vin să lumineze în sfârşit un eveniment sau altul.
Aveţi o colaborare directă cu alţi pasionaţi (respectiv preocupaţi) de istoria Banatului – bloggeri, colecţionari, cercetători, muzee – din ţară sau străinătate?
Da, am o colaborare foarte bună cu numeroşi alţi împătimiţi ai trecutului nostru, pe care voi încerca să îi enumăr pe scurt în continuare. Am întreprins numeroase excursii istorice prin locuri de mare semnificaţie împreună cu Adrian Drăgan şi cu colonelul în rezervă Gheorghe Popoviciu, care sunt foarte animaţi de interesul pentru trecut, au cunoştinţe solide în domeniu, deţin mărturii foarte interesante ale istoriei noastre şi în special cel de-al doilea este un ghid neegalat pe cărările judeţului, ale cărui cele mai ascunse cotloane le cunoaşte la perfecţie. O extrem de bună colaborare o am cu Robert Babiak, reşiţean aflat în Germania, la fel de bun cunoscător al trecutului regiunii noastre şi coautor la multe articole de pe blog. Tot din Germania am mai beneficiat de susţinerea Mariei Wesselak la elucidarea trecutului localităţii Lindenfeld, din care provine, localitate care acum este din păcate părăsită complet, sau de cea a lui Günther Friedmann, originar din Tirol, care la fel mi-a făcut cunoscute multe amănunte din trecutul acestuia. Din Franţa am avut parte de ajutorul lui Radu Portocală, nepotul fostului preşedinte al consiliului de administraţie de la U.D.R., ulterior mort la Sighet, care mi-a trimis o biografie detaliată a acestuia. Alte documente şi informaţii am primit pe parcursul timpului de la Ioan Cornel Chira, Anton Schulz, Petrică Rădulescu, Traian Popescu, Walter Woth şi alţii, tuturor mulţumindu-le şi pe această cale în mod deosebit pentru contribuţiile aduse la cunoaşterea trecutului nostru.
În final, legat de acest proiect, până în prezent, ce insatisfacţie aţi avut şi, pentru a încheia, sper, într-un ton pozitiv, care a fost satisfacţia dumneavoastră majoră?
N-aş putea spune că am avut până acum vreo insatisfacţie deosebită. Poate doar pentru faptul că nu am început mai devreme această activitate atât de pasionantă. Dacă ştiam că aş fi găsit într-un timp atât de scurt aşa de mulţi prieteni în ale cunoaşterii celor ce au fost, m-aş fi străduit să concep acest blog mult mai devreme. Satisfacţiile sunt acum, după mai mult de un an şi jumătate de activitate în acest format, extrem de numeroase. Blogul conţine până acum un număr de 115 articole, fiind accesat de aproape 56.000 de ori de către cititori provenind din 69 de ţări. Majoritatea celor 177 de comentarii făcute de aceştia au fost favorabile activităţii depuse de noi, semn că lumea înţelege ceea ce vrem să facem. În plus, am creat o pagină „Istoria Banatului” pe Facebook, care în patru luni a adunat aprecierile a peste 550 de vizitatori, depăşind paginile unor instituţii de prestigiu ca nivel de aderenţă. Toate aceste lucruri sunt deosebit de încurajatoare ca o asemenea muncă, dificilă şi poate riscantă la început, când proiectul ar fi putut eşua în lipsa publicului, să continue şi de acum încolo. Cea mai mare bucurie pentru mine este atunci când cineva îmi spune că a aflat lucruri necunoscute până acum de pe blogul meu. Mulţi regăsesc în articolele mele numele unor rude, prieteni sau cunoscuţi care le produc o firească emoţie. Aceasta îi determină probabil să se ataşeze întrucâtva de efortul nostru şi în măsura în care pot contribui cu ceva, să ajute la lămurirea unor probleme. Vreau să mulţumesc încă o dată tuturor cititorilor şi colaboratorilor „Istoriei Banatului” şi să îi asigur că proiectul merge înainte numai datorită lor.
Interviul, cu unele prescurtări dictate de spaţiul editorial, a apărut în săptămânalul reşiţean Postul mare, an 2, nr. 35, din 3 februarie 2011, pagina 7.
Istoria Banatului 