Posts Tagged ‘Wolfswiese’

Mircea Rusnac – Un sat bănăţean recent dispărut: Lindenfeld

22 Ianuarie 2010

Fotografie de Gerd Ballas

Sosirea pemilor germani în Banat în anii 1827-1828 a condus la înfiinţarea unor sate de munte aşezate în zone deosebit de pitoreşti. Dacă de-a lungul timpului şi până astăzi localităţile Gărâna şi Brebu Nou au fost destul de cunoscute în regiune şi nu numai, în schimb despre Lindenfeld au auzit prea puţini bănăţeni, ca să nu mai vorbim de locuitorii din alte zone. Aceasta pentru că Lindenfeld a fost o localitate foarte izolată şi în apropierea sa nu exista niciun obiectiv turistic care să atragă un număr mai important de vizitatori.

Lindenfeld este situat pe versantul opus al Masivului Semenic, la poalele vârfului Nemanul Mare (1.122 m), iar căile de acces către localitate sunt foarte dificile. Ori se merge din Caransebeş prin comuna Buchin şi satul Poiana, de unde există doar un drum inaccesibil maşinilor, ori pe poteca numită „Drumul lupului”, din Gărâna prin pădurile care acoperă masivul muntos. Această potecă trece şi prin dreptul altei foste aşezări a pemilor, Wolfswiese, care însă a fost abandonată la scurt timp după înfiinţare din cauza condiţiilor grele de trai.

Scurta istorie a satului Lindenfeld nu a cunoscut momente foarte spectaculoase. Era un sat izolat de munte, ai cărui locuitori, toţi de origine germană, practicau ocupaţiile tradiţionale. În toată existenţa acestei aşezări, nu s-a înregistrat nicio căsătorie mixtă cu români din satul vecin Poiana. Fiind atât de izolaţi, locuitorii Lindenfeldului au fost scutiţi de recrutare în armata austro-ungară în timpul primului război mondial. În anul 1924, numărul lor era de 230. În cel de-al doilea război mondial au fost însă destui mobilizaţi pe front, iar în 1945 o mare parte dintre ei au fost deportaţi în Uniunea Sovietică pentru că erau germani. Aceste nefaste evenimente, ca şi perioada comunistă care a urmat, au lovit greu mica aşezare. Totuşi, în primele decenii postbelice puteau fi văzuţi pemi în piaţa din Caransebeş, cu delicioasele lor „Kirschen” (cireşe), de o calitate neegalată în regiunea înconjurătoare. Prin strădania locuitorilor, Lindenfeld a beneficiat de un generator de energie electrică şi de o instalaţie pentru apă curentă. Totuşi, de prin anii ’60 ai secolului al XX-lea, satul a început să se depopuleze, tinerii mergând la liceele din Caransebeş şi stabilindu-se ulterior acolo, iar alţii mutându-se la Gărâna şi Brebu Nou. Apoi a început emigrarea în Germania, facilitată de Ceauşescu în schimbul obţinerii unor bune plăţi în valută. În momentul revoluţiei din 1989, satul Lindenfeld era deja practic părăsit, nemaiavând cine să plece de acolo ulterior.

În anii ’90 presa a semnalat existenţa unui singur locuitor la Lindenfeld, bătrânul Paul Schwirzenbeck, care nu a dorit să-şi părăsească satul. El îi întâmpina pe vizitatorii curioşi, descriindu-le amănunţit casele şi pe cei care le locuiseră înainte. A murit în octombrie 1998 la Caransebeş, în vârstă de 83 de ani, după ce a fost accidentat de o maşină. De atunci, la Lindenfeld mai locuiesc doar pe timpul verii câţiva ciobani din Poiana. Casele s-au ruinat în timp. Pomii fructiferi au un rod bogat în fiecare an, însă nu îi culege nimeni. În interiorul caselor se află neatinse piese de mobilier, veselă, îmbrăcăminte etc., localitatea fiind prea departe pentru ca să le poată transporta cineva. Biserica a fost restaurată prin cheltuiala şi munca voluntară a şvabului bănăţean Helmuth Kierer. În ultimii ani, Lindenfeld atrage destui curioşi în perioada verii, situându-se şi pe traseul amatorilor de enduro şi atrâgând atenţia şi turiştilor din Germania şi Austria. Deocamdată însă nu apar semne că situaţia sa se va schimba, deşi oficial satul Lindenfeld continuă să existe şi are chiar şi cod poştal: 1.666 până la 1 mai 2003, 327.056 acum!

Anunțuri

Mircea Rusnac – Vechile familii din Weidenthal

7 Noiembrie 2009

Fotografie de Hermann Heel

În anii 1827-1828, Camera aulică a Imperiului austriac a colonizat în munţii Semenic, în general la altitudini de 800-1.000 m, câteva sute de ţărani germani care proveneau din zona Klattau din Pădurea Boemiei. Datorită locului de provenienţă, ei au fost denumiţi „pemi” (Deutschböhmen), diferenţiindu-se astfel de celelalte ramuri ale germanilor din Banat, precum şvabii sau steierii. Iniţial ei au fost instalaţi în localitatea Sadova Veche de pe valea Timişului, unde au petrecut prima iarnă din Banat. Apoi au întemeiat localităţile Wolfsberg (Gărâna), Weidenthal (Brebu Nou), Lindenfeld şi Wolfswiese din Semenic şi Caransebeşu Nou, de asemenea pe valea Timişului. Wolfswiese a fost abandonată în scurt timp, iar pemii au continuat să trăiască în celelalte cinci aşezări. Numărul lor total nu a depăşit niciodată 3.000 de persoane.

Fiind înfiinţate de ei, aceste sate din regiunea montană aveau o populaţie compactă, exclusiv germană şi în mare măsură izolată de comunităţile majoritar româneşti din jur. De exemplu, Brebu Nou şi Gărâna formau o comună aparte, fără mari tangenţe cu localitatea cea mai apropiată, comuna româno-germană Văliug (Franzdorf). Lindenfeld făcea parte din comuna Buchin, dar nu avea legături cu satul românesc cel mai apropiat, Poiana. Nici Caransebeşu Nou, foarte aproape de oraşul Caransebeş (ulterior cartier al acestuia), nici Sadova Veche, lângă centrul de comună Slatina Timiş, nu interferau aproape deloc cu acestea.

Perioada comunistă a dat lovitura de graţie micilor şi izolatelor aşezări de pemi germani din Banat. Ele au cunoscut deportarea în Uniunea Sovietică la sfârşitul celui de-al doilea război mondial şi apoi discriminările de tot felul din cauza apartenenţei locuitorilor de naţionalitatea germană. Ruinarea vieţii lor economice, până atunci destul de înfloritoare, în ciuda mediului natural ingrat, paralel cu marele progres cunoscut în aceeaşi perioadă de Germania Federală şi de Austria, a instaurat definitiv în mentalul locuitorilor pemi ideea emigrării. Ea a început să fie pusă în practică în special din anii ’80 ai secolului al XX-lea, când Nicolae Ceauşescu a deschis calea repatrierii germanilor din România contra obţinerii de valută forte, şi s-a generalizat în primii ani de după revoluţia din decembrie 1989 (1990-1991), când practic această mică populaţie a dispărut din Banat. În 2009 satul Lindenfeld este complet părăsit, la Brebu Nou mai trăieşte un singur pem autentic, iar în celelalte localităţi (în special Gărâna) există câteva zeci de persoane de aceeaşi naţionalitate. Practic putem spune că istoria pemilor germani din Banat cuprinde numai intervalul 1827-1991.

Gărâna şi Brebu Nou au devenit localităţi turistice prin achiziţionarea multor case ale pemilor de către alţi locuitori din regiune, dornici de a le folosi ca locaţii de vacanţă. Între noii proprietari ai caselor sunt însă şi unele excepţii, precum germanul Gerd Ballas din Saarland. Acesta a achiziţionat o casă în Brebu Nou şi a folosit ocazia pentru a studia localitatea din punct de vedere istoric şi etnografic. Rezultatele strădaniilor sale au fost publicate pe site-ul http://www.brebu-nou.de, unde am găsit informaţii de real interes.

Între acestea se află şi lista vechilor proprietari dinainte de 1990 ai caselor din Brebu Nou, pe care îi redăm şi noi în ordine alfabetică. Este o încercare de a reaminti faptul istoric al existenţei pemilor.

Altmann 2, 14, 29, 60, 84, 98, 140, 148, 208
Bartl 177, 222
Birl 72
Blaschki 56
Brandl 223
Braun 96, 133A, 142, 165, 167, 173, 179, 211
Csikova 124
Duda 199
Eckert 147
Eckl 126, 130, 217
Fröhlich 66
Grassl 3, 181, 213
Gruber 13, 57
Grün 180
Hausner 11, 86, 109, 116, 183, 203
Hilbert 62
Hoffmann 186
Hrach 1
Irlweg 15, 145, 168, 216, 219
Karban 67, 151
Krall 207
Krapfl 6, 21, 51, 161
Kunz 113, 115, 160
Liebl 58
Liegl 103, 104
Markon 26, 111
Meingast 195
Meixensberger 210
Milotta 139
Muckenschnabel 146
Nagler 99
Neumayer 106, 164
Peschka 24, 64, 82, 150, 182
Richer 23
Rudlof 59, 121, 143, 197, 221
Scherbauer 17, 55, 71, 101, 144, 153, 170, 172, 189, 201
Schestak 19
Schliefsteiner 102
Schmidt 168A, 198
Spachholz 117
Stauber 20
Stuiber 119, 127, 139A
Stuiber-Krapfl 65
Tremmel 12, 25
Wosnek 212
Zangl 209
Zettel 27, 131, 162, 174
Zimmerer 28, 132, 218
Zipperer 110, 120, 166, 220.