Posts Tagged ‘Poiana’

Mircea Rusnac – Excursie de documentare la Lindenfeld

10 august 2010

În 8 august 2010 am vizitat, împreună cu Adrian Drăgan, ceea ce a mai rămas din satul bănăţean Lindenfeld. Un drum cu maşina până în satul Poiana, aflat la 10 km de şoseaua europeană ce trece prin comuna Buchin, apoi încă circa 6-7 km pe jos, pe un drum pe care altădată circulau căruţele pemilor. Acest drum urcă foarte mult imediat după ieşirea din Poiana, însă apoi este mai uşor de parcurs şi după nu prea mult timp ajunge între resturile caselor din Lindenfeld.

Casă

După cum ne-am putut da seama, fosta localitate a avut câteva străzi, cu unele case destul de încăpătoare şi cu mulţi pomi fructiferi care rodesc şi acum. Chiar din vechiul centru, din dreptul bisericii, strada principală urcă un povârniş, mai abrupt şi decât drumul dinspre Poiana, în capătul căruia se află izvorul care odinioară aproviziona întregul sat. Înspre stânga, un alt drum o ia către Gărâna, un indicator avertizând că distanţa se parcurge în 3,5 ore. Nu departe se poate vedea vârful Nemanu Mare (1.122 m).

Strada principală

Casele sunt în cea mai mare parte în ruine. Am putut constata că pe strada principală doar biserica şi încă şase imobile se ţin în picioare (patru locuibile). Este posibil să mai existe cel puţin un imobil pe strada din stânga, unde am fost avertizaţi să nu pătrundem din cauza câinilor (gospodina de acolo creşte şi găini, după cum s-a putut auzi). Restul caselor mai prezintă numai urme de ziduri, în general cu înălţimi de 0,5-1-1,5 m, unele zugrăvite, multe acoperite cu bălării, precum ruinele antice sau medievale, deşi nu au fost părăsite decât cu maxim 50 de ani în urmă. Semn că multe materiale de construcţie (pietre, ţigle) au fost sustrase, în ciuda distanţei care separă Lindenfeldul de alte localităţi şi a modului dificil de deplasare.

Biserica

În faţa bisericii

Interiorul bisericii

Am vizitat biserica şi casa cu nr. 10. Biserica, fără poartă de intrare, este destul de scorojită, în ciuda unei renovări recente. În interior este complet goală, însă mai păstrează un vitraliu şi câteva icoane. Nişte scări din lemn şubrede făceau în trecut legătura cu orga, care acum nu mai există. Clădirea încă poate fi salvată. La fel, casa nr. 10, cu trei camere în care se păstrează resturile unor paturi, dulapuri şi cuptoare, precum şi numeroase sticle, borcane şi cratiţe ruginite. Pe pereţi, în dreptul paturilor, sunt prinse carpete. Acoperişul este deteriorat şi probabil că în casă plouă şi ninge. Însă se păstrează foarte bine comparativ cu ruinele din jur, fiind străjuită la stradă de trei bătrâni pomi fructiferi. O altă clădire (din cărămidă) relativ întreagă, dar mai mică decât aceasta, se află pe dreapta, pe strada care merge de la biserică în sus. Este posibil ca acolo să fi locuit până în 1998 bătrânul Paul Schwirzenbeck, ultimul pem din Lindenfeld. Din păcate, alţi câini veniţi din spatele acestei case ne-au împiedicat să îi vizităm interiorul. În schimb, fosta şcoală este la fel de ruinată ca şi majoritatea caselor din sat.

Casa nr. 10

Cuptor

Interior

Pat

Cel puţin în timpul verii, locul este destul de viu. Numeroşi ciobani din Poiana colindă străzile din Lindenfeld cu turmele lor. Este un du-te-vino de turişti şi curioşi, unii veniţi pe jos, alţii cu automobile de teren sau motociclete. Chiar dacă Lindenfeld nu ar mai putea renaşte, cum mai speră unii, cel puţin nu în sensul în care a existat între 1828-1998, el deja este un important punct turistic. Deşi este atât de greu accesibil, numărul curioşilor din ţară şi din străinătate care îl vizitează este destul de apreciabil.

Şcoala

Casă

Lindenfeld rămâne o mărturie istorică a vieţuirii pemilor germani în Banat. El a cunoscut soarta acestei minorităţi, din care nu a mai rămas acum aproape nimic. Dar este îmbucurătoare viaţa care vibrează printre ziduri, rar întâlnită chiar în localităţi mult mai consolidate. Acest loc devine un reper de bază pe harta turistică a Banatului. Şi este un lucru bun că Lindenfeld continuă să figureze ca localitate distinctă în toate statisticile, păstrându-i-se chiar şi codul poştal. Pentru că Lindenfeld nu mai poate renaşte, dar din acel loc pot porni noi direcţii de dezvoltare a interesului pentru trecut şi pentru prezent.

Acest articol poate fi citit şi pe http://emmazeicescu.wordpress.com/2010/08/28/concurs-arata-mi-scriitorul-din-tine-4/ , cu mulţumirile de rigoare.

Mai multe imagini din timpul excursiei la Lindenfeld puteţi vedea aici.

Reclame

Mircea Rusnac – Un sat bănăţean recent dispărut: Lindenfeld

22 ianuarie 2010

Fotografie de Gerd Ballas

Sosirea pemilor germani în Banat în anii 1827-1828 a condus la înfiinţarea unor sate de munte aşezate în zone deosebit de pitoreşti. Dacă de-a lungul timpului şi până astăzi localităţile Gărâna şi Brebu Nou au fost destul de cunoscute în regiune şi nu numai, în schimb despre Lindenfeld au auzit prea puţini bănăţeni, ca să nu mai vorbim de locuitorii din alte zone. Aceasta pentru că Lindenfeld a fost o localitate foarte izolată şi în apropierea sa nu exista niciun obiectiv turistic care să atragă un număr mai important de vizitatori.

Lindenfeld este situat pe versantul opus al Masivului Semenic, la poalele vârfului Nemanul Mare (1.122 m), iar căile de acces către localitate sunt foarte dificile. Ori se merge din Caransebeş prin comuna Buchin şi satul Poiana, de unde există doar un drum inaccesibil maşinilor, ori pe poteca numită „Drumul lupului”, din Gărâna prin pădurile care acoperă masivul muntos. Această potecă trece şi prin dreptul altei foste aşezări a pemilor, Wolfswiese, care însă a fost abandonată la scurt timp după înfiinţare din cauza condiţiilor grele de trai.

Scurta istorie a satului Lindenfeld nu a cunoscut momente foarte spectaculoase. Era un sat izolat de munte, ai cărui locuitori, toţi de origine germană, practicau ocupaţiile tradiţionale. În toată existenţa acestei aşezări, nu s-a înregistrat nicio căsătorie mixtă cu români din satul vecin Poiana. Fiind atât de izolaţi, locuitorii Lindenfeldului au fost scutiţi de recrutare în armata austro-ungară în timpul primului război mondial. În anul 1924, numărul lor era de 230. În cel de-al doilea război mondial au fost însă destui mobilizaţi pe front, iar în 1945 o mare parte dintre ei au fost deportaţi în Uniunea Sovietică pentru că erau germani. Aceste nefaste evenimente, ca şi perioada comunistă care a urmat, au lovit greu mica aşezare. Totuşi, în primele decenii postbelice puteau fi văzuţi pemi în piaţa din Caransebeş, cu delicioasele lor „Kirschen” (cireşe), de o calitate neegalată în regiunea înconjurătoare. Prin strădania locuitorilor, Lindenfeld a beneficiat de un generator de energie electrică şi de o instalaţie pentru apă curentă. Totuşi, de prin anii ’60 ai secolului al XX-lea, satul a început să se depopuleze, tinerii mergând la liceele din Caransebeş şi stabilindu-se ulterior acolo, iar alţii mutându-se la Gărâna şi Brebu Nou. Apoi a început emigrarea în Germania, facilitată de Ceauşescu în schimbul obţinerii unor bune plăţi în valută. În momentul revoluţiei din 1989, satul Lindenfeld era deja practic părăsit, nemaiavând cine să plece de acolo ulterior.

În anii ’90 presa a semnalat existenţa unui singur locuitor la Lindenfeld, bătrânul Paul Schwirzenbeck, care nu a dorit să-şi părăsească satul. El îi întâmpina pe vizitatorii curioşi, descriindu-le amănunţit casele şi pe cei care le locuiseră înainte. A murit în octombrie 1998 la Caransebeş, în vârstă de 83 de ani, după ce a fost accidentat de o maşină. De atunci, la Lindenfeld mai locuiesc doar pe timpul verii câţiva ciobani din Poiana. Casele s-au ruinat în timp. Pomii fructiferi au un rod bogat în fiecare an, însă nu îi culege nimeni. În interiorul caselor se află neatinse piese de mobilier, veselă, îmbrăcăminte etc., localitatea fiind prea departe pentru ca să le poată transporta cineva. Biserica a fost restaurată prin cheltuiala şi munca voluntară a şvabului bănăţean Helmuth Kierer. În ultimii ani, Lindenfeld atrage destui curioşi în perioada verii, situându-se şi pe traseul amatorilor de enduro şi atrâgând atenţia şi turiştilor din Germania şi Austria. Deocamdată însă nu apar semne că situaţia sa se va schimba, deşi oficial satul Lindenfeld continuă să existe şi are chiar şi cod poştal: 1.666 până la 1 mai 2003, 327.056 acum!