Mircea Rusnac – Problemele Reşiţei în 1919

Ziarul Drapelul, an. XIX, nr. 66 din 12 iulie 1919, prezenta un editorial semnat de profesorul reşiţean Nicolae I. Goanţă, intitulat Ce şcoale ne trebuiesc în Reciţa? Scris la 6 iulie în această localitate, articolul debuta cu unele consideraţii generale referitoare la necesitatea culturii şi învăţământului pentru viitorul unei naţiuni. Autorul scria: „Îşi poate da cineva seamă, înainte de a fi văzut ce s-a făcut aci la noi, ce înseamnă pentru dezvoltarea şi fericirea industrială şi comercială a României Mari bogăţiile naturale nemărginite, minele neexploatate, izvoarele dătătoare de viaţă nesăcabile, silvicultura fără păreche ale Caraş-Severinului? Şi în special: Ce înseamnă fabricele de renume universal din Reciţa, care emulează chiar şi cu cele mai bune fabrici americane prin iscusitele lor produse industriale?”

În consecinţa acestor aprecieri, el arăta: „Da, Reciţa va fi negreşit – fiindcă trebuie să fie – emporiul industrial şi comercial al României Mari. Acesta este un fapt şi un adevăr clar şi evident, fiindcă asemenea centru noi românii – dar nici alţii din jurul nostru – nu au.”

Goanţă solicita ca acest important centru industrial să fie „aclimatizat şi romanizat”, în primul rând prin „aşezarea fundamentului culturii româneşti a şcoalei naţionale în acest loc” (subl. aut.). Românii de pe valea Bârzavei fuseseră până atunci „fii vitregi ai fostului regim maghiar.” În momentul schimbării regimului, românii din Reşiţa aveau nevoie atât de o şcoală reală, care până atunci funcţionase în limba maghiară, cât şi de deschiderea unei şcoli industriale, care „aci în locul acesta va fi o comoară de oameni de profesie pentru fabrici, precum fabricile vor fi comoara pentru întreaga naţiune, căci aci se vor putea creşte mai uşor şi mai practic forţele de specialitate pentru industria română, de prezent atât de neglijată.”

Viitoarea încadrare a Reşiţei în noul stat putea facilita schimbarea situaţiei etnice din localitate, care pe atunci număra „12-13.000 străini”, în timp ce „împrejurul Reciţei este pur români, vreo 100.000 locuitori.” În consecinţă, „nu e greu a compara contingentul viitor a(l) românismului din acele fabrici, care sunt chemate să depună fundamentul industrial al României Mari.”

Acestea erau ideile dominante în anul de schimbări profunde 1919. Cum au fost puse ele în practică în anii şi în deceniile care au urmat, este o temă care poate implica multe discuţii.