Mircea Rusnac – Cum erau pedepsite infracţiunile în secolul al XVIII-lea

În secolul al XVIII-lea Banatul era împânzit de cete de „lotri”, consideraţi în perioada comunistă nişte haiduci justiţiari, care „luau de la bogaţi şi dădeau la săraci.” Expresia aceasta era adevărată numai în prima sa parte şi nici acolo pe de-a-ntregul, căci bandele atacau pe oricine le ieşea în cale, fără a şti precis dacă cei atacaţi erau bogaţi sau săraci. Francesco Griselini descria astfel activitatea lor: „Obiectivul primelor lor atacuri îl constituie întotdeauna caii, vitele cornute, oile, stupii, butoaiele cu răchie ş.a., până ce devin destul de îndrăzneţi să-l uşureze pe drumeţ de toate lucrurile sale. Chiar şi atunci cel păgubit se poate socoti norocos, dacă tâlharii s-au mulţumit cu banii şi i-au lăsat viaţa.” (Încercare de istorie politică şi naturală a Banatului Timişoarei, Timişoara, 1984, p. 176)

Autorităţile austriece au luptat din greu cu bandele de lotri, luând împotriva celor capturaţi măsuri foarte aspre. Cu toate acestea, arăta Griselini, efectul era practic nul: „Pedepsele aplicate de obicei lotrilor, atunci când ajung pe mâna justiţiei, sunt sfâşierea cu cleşti înroşiţi în foc, frângerea cu roata şi spânzurătoarea. Exemplele date au însă atât de puţin efect, încât nu trece an în care să nu auzi de atacuri şi jafuri comise de lotri.” (Ibidem)

Un asemenea grup a fost judecat în 1735 la Timişoara. Era format din Paul Subţire şi Mihuţa Raico din Naidăş, Paul Pösul din Slatina-Nera, Adam Ianculiţa, Iancul Draista, Voia Mendron, Iovan Ciclovan şi Iovan Mândra. La 15 august 1733 acest grup i-a ucis pe Krauppner, păzitorul minelor de cupru de la Ciclova Montană, şi pe soţia acestuia. (Gr. Popiţi, Date şi documente bănăţene (1728-1887), Timişoara, 1939, p. 11) Prin sentinţa din 19 iulie 1735, dată la Timişoara de locotenent-colonelul Mathias Joseph de Carol, preşedinte, şi de Franz Joseph Myller von Freyburg, magistrat locotenent şi magistrat provincial, confirmată de guvernatorul Banatului Hamilton la Viena la 27 iulie, primii trei acuzaţi erau condamnaţi, ceilalţi fiind găsiţi nevinovaţi. Condamnarea suna astfel: „Că Paul Subţire şi Mihuţa Raico să fie ciupiţi cu cleşti fierbinţi de două ori înainte de executarea sentinţei definitive, pe urmă membrele lor să fie tăiate prin tot corpul din sus în jos ducându-i astfel din viaţă la moarte, apoi corpurile lor să fie trase pe roată; asemenea Paul Pösul să fie executat cu sabia, având în vedere că a suferit un an în arest şi a făcut întâia mărturisire, corpul lui să fie tras pe roată, iar capul agăţat, această execuţie să fie făcută la 16 august pe la sfârşitul anotimpului al doilea la locul crimei, aceasta lor ca pedeapsă binemeritată, pentru alţii însă ca exemplu şi scârbire, şi aceasta pe calea dreptăţii.” (Ibidem, p. 11-12)

Aşa s-a şi întâmplat, dar, după cum s-a văzut, rata infracţionalităţii din regiune nu a scăzut mult timp de atunci încolo. Cum constata Griselini, românii condamnaţi într-un asemenea mod „suportă moartea cu indiferenţă, fără a se văita sau a arăta câtuşi de puţină frică.” (Op. cit., p. 176) Însă justiţia începea să îşi facă datoria fără milă în cazul infractorilor, pentru că legea trebuie să domnească în orice stat civilizat. Nu întâmplător secolul al XVIII-lea este considerat drept „secolul luminilor”.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: