Mircea Rusnac – Excursie pe traseul fostei căi ferate Anina – Portul Secul

Am mai avut ocazia să ne ocupăm de calea ferată forestieră cu ecartament îngust (700 mm) Anina – Portul Secul, care făcea legătura cu altă linie dispărută, Secul-Reşiţa. În lungime de 37 km şi străbătând o regiune muntoasă deosebit de pitorească, linia Anina-Secul a fost construită în mai multe etape în perioada 1911-1945, fiind apoi demontată în 1971. Acum prin pădurile Semenicului mai pot fi întrezărite numai urmele sale.

Pe aceste urme am mers şi noi în ziua de 21 noiembrie 2010, împreună cu coloneii Gheorghe Popoviciu şi Florin Lungu. Punctul de pornire a fost în dreptul cantonului silvic Poiana Bichi de la Cuptoare, loc unde fosta cale ferată traversa şoseaua Reşiţa-Semenic. De acolo ne-am afundat în pădure, traseul neavând la început o dificultate deosebită. Peisajul înconjurător, în culorile unei zile însorite de toamnă, merită oricând să fie contemplat.

După acest lejer drum prin pădure, în scurt timp am întâlnit tunelul „La Pini” (Cota 603), care este foarte bine păstrat. Este un tunel drept, fără curbe, care pe o hartă a liniei din 1965 era trecut cu o lungime de 15 m. În realitate, este mai lung. A fost primul obiectiv interesant care marchează vechiul traseu al căii ferate.

În continuare, după ieşirea din tunel, drumul a devenit mai dificil, fiind presărat cu numeroase obstacole (arbori răsturnaţi, un bolovan de mari dimensiuni care blochează valea etc.). După câteva momente de derută, generată şi de faptul că peste o parte a vechii căi ferate s-a construit un drum forestier, traseul a fost totuşi regăsit şi călătoria reluată. Ea a decurs fără alte probleme până la cantonul (halta) Cioaca Mare, acum aflat în stare de ruină. Clădirea, altădată solidă, construită din piatră, avea un etaj, iar înspre stânga sa linia avea ramificaţii pe care erau transportaţi buşteni din pădure. Acum, resturile clădirii şi locul din jur mai servesc doar popasurilor vânătoreşti, cu urme vizibile pe teren.

Mai departe, până către Padina Seacă, traseul liniei a redevenit uşor de parcurs, el strecurându-se printre copaci şi printre doline foarte pitoreşti. De acolo am făcut cale întoarsă până la Cuptoare, întrucât alte obiective demne de vizitat se mai află pe tronsonul Anina – Peştera Comarnic (tuneluri, poduri etc.). A fost o drumeţie de mare frumuseţe şi cu interesante descoperiri. În cea mai mare parte a sa, acest traseu turistic este relativ uşor de străbătut. De aceea, el poate fi parcurs de cei interesaţi în orice anotimp.

Un film realizat de colonelul Gheorghe Popoviciu cu ocazia acestei călătorii poate fi vizionat aici.

Anunțuri

7 Comments »

  1. 1
    Lucian Bureriu Says:

    Rămășițe ale unei civilizații imperiale, distrusă după anexarea la regat. Ce altceva puteau face dâmbovițenii decât să ne arunce cu două sute de ani înapoi?

    • 2
      adrian petru oprea Says:

      da aveti perfecta dreptate miticii din invidie si aroganta tot timpul ne-au privit ca pe niste amarati de provinciali marginalizandu-ne tot timpul si scotand in evidenta doar evenimentele si faptele reprobabile.Ce sa facem civilizatia vestica(austroungara) nu e compatibila cu cea balcanica!

    • 3
      Catalin Says:

      Oameni buni, trecutul e trecut! Realitatea prezentului este dureroasa: vedeti cum arata satele banatene (gunoi la intrarea in sat, case neingrijite, gospodarii in dezordine – in paralele cu oameni ce stau toata ziua pe drum si se uita, nu mai fac nimic nici macar pt ei insisi), vedeti oamenii din Banat cum arata (cred ca a te pastra curat tine de lene) samd. Cel mai simplu este sa consideram ca altii ne-au distrus, ca noi nu am avut nici o vina in aceasta transformare. Ba tocmai asta e vina: ca am stat impasibili si ca am privit fara sa facem nimic, cuprinsi de lene, invaluiti de falosenia idioata ca „Banatul ii fruncea!”. Vin prieteni pe la mine si imi cer sa ii duc „la tara, la voi in Banat” si imi e jena, inventez minciuni sa ocolim satele, caci am fost cu unii de au crezut ca suntem saraci, ca nu avem haine samd, apoi au inteles ca e vorba de lene, au inteles ca e vorba de flacara focului „Banatu-i fruncea”, cea care ne incalzeste si ne drogheaza sufletul nostru de banateni si care ne-a adus in starea de acum. Suntem impotenti in aceasta privinta, e mai simplu sa fi mediocru decat om cu cap. Din pacate Banatul prezent este doar o reflexie a trecutului, un fel de miraj, noi cei tineri aflam cum era doar din istorisirile prezentate de cei precum domnul Rusnac. Speranta mea e sa putem face ceva sa oprim decaderea si de ce nu, poate sa stergem acest episod urat din istoria Banatului!

  2. 4

    Admirabila initiativa chiar daca este prezentata ca o simpla excursie.
    Mult spor si in continuare !!

  3. 5

    Da, domnilor de mai sus, vă dau dreptate în ceea ce-i priveşte pe ” dâmboviţeni”. Nu pot să mă abţin de la un gând, care la prima vedere este unul „prăfuit”: statul independent – Banat. Fără a face aluzii revanşarde, vreau să subliniez doar că Imperiul Austro – Ungar cu multele sale naţionalităţi conlocuitoare, care cu o oarecare constrângere, au trăit totuşi în pace laolaltă, este oarecum un precursor al U.E. Binenţeles sub alte auspicii, dar şi cu multe similitudini. Deci în această comunitate ( U.E.) creată artificial, care încearcă să combine ce este comun tuturor popoarelor componente şi în acelaşi timp să respecte şi o anumită suveranitate a fiecărui stat, ar fi fost, deja mai demult, un loc meritat pentru un Banat unit, în ciuda multiplicităţii naţionalităţilor, dar cu plusul unei aprehensiuni mult mai mari pentru valorile civilizaţiei apusene si cu premise culturale, economice şi industriale adecvate.

    • 6
      Lucian Bureriu Says:

      Statul independent Republic of Banathia a fost declarat public în Piața Unirii fin Timișoara, la 31 octombrie 1918, de către președintele Otto Roth. Peste șase luni armata sârbă a invadat întregul Banat, pentru a-l acapara, cu tot cu Timișoara. Francezii i-au scos afară, dar abia după disoluția administrativă. Sârbii au rămas totuși cu 1/3 din Banat. La plecare au încercat să jefuiască tot, de la fabrici, muzeu, biblioteci. Au încărcat totul în șlepuri și-au pornit pe Canalul Bega în jos. Timișorenii însă au oprit apa și vasele au rămas în noroi…
      Mulțumesc lui HORSTKRUCSO pentru aprecierea din 1 dec./ Lucian

  4. 7
    Lucian Bureriu Says:

    Chiar și așa, Banatul e fruntea. Măsurile theresiano-iosefine, iluministe, au prins aici mai bine decât în alte țări luminate. Școli, peste tot, în toate limbile, pământ suficient, case de o anumită dimensiune etc. Dar asta a fost administrația imperială. Regatele sârb și moldo-vlah erau pe ultimele locuri în Europa. Colonizările dinspre Vest au fost înlocuite cu cele din Est, după 1918. Republica Banathia, cuprinzând și Torontalul (Banatu sârbesc) a fost dizolvată de invadarea sârbă a Timișoarei. Apoi au venit, sprinteni, regățeni care s-au instalat în case nemțești și au pus pe foc parchetul. Ferdinand le-a dat regățenilor parcele minuscule, pentru a preîntâmpina o răscoală bolșevică. Prezentul mizerabil stă tot în parcele mici, sărăcie, absența perspectivei. Administrația estică ne-a împins înapoi. Da, alții sunt de vină. Timișoara dă la PIB 40%. Cât primește de la buget? Maniu i s-a plâns lui Carol II din motive asemănătoare. Există un etern dâmbovițean care în veci va ține mai mult de Asia Centrală. La el acasă și din proprie inițiativă, românul estic nu va face mare lucru. Niciodată. Mai multe pe această temă, pe http://lucianbureriu.wordpress.com


RSS Feed for this entry

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: