Posts Tagged ‘Ioan Reinhardt’

Mircea Rusnac – Fotbalul reşiţean în Divizia A (1972-1978)

5 ianuarie 2012

În rândul de jos: Damian, Florea, Firiţeanu, Portik, Iacob. În rândul din mijloc: antrenorul secund Dănilă Otiman, Poraczky, Hergane, Chivu, Telescu, Riteş, Ciocârlie, Ciortan, antrenorul principal Ioan Reinhardt. În rândul de sus: Ilieş, Gabel, Tot, Viaşu, Irimia, Windt, Oancea, Uţiu, Bora, Fuchs.

Începând cu anul sportiv 1971-1972, fotbalul reşiţean a cunoscut o perioadă foarte favorabilă, în care a înregistrat multe reuşite. În acel sezon echipa C.S.M. Reşiţa a obţinut promovarea în prima ligă (Divizia A, cum era numită atunci), unde a evoluat timp de şase ani consecutiv. Era o perioadă favorabilă, când oraşul încă înregistra un progres economic, conducerea judeţeană era preocupată de soarta locuitorilor, iar jucătorii erau bine retribuiţi pentru condiţiile de atunci. Un merit deosebit l-a avut antrenorul Ioan Reinhardt, fost component al vestitei echipe I.T. Arad, care în primii ani postbelici făcuse furori în fotbalul românesc (cu jucători ca Petschovschi, Lorant, Bonyhadi, Mercea etc.)

În continuare, răsfoind colecţia ziarului Sportul din anii 1971-1978, vom urmări evoluţia echipei C.S.M. (din 1974 F.C.M.) Reşiţa în acel timp. Campionatul promovării (1971-1972) a fost unul practic fără istoric, reşiţenii câştigând seria a II-a a Diviziei B cu 43 de puncte, 11 mai mult decât a doua clasată, Minerul Baia Mare. Cu aceasta, reşiţenii făcuseră egal, 1-1, în deplasare, şi câştigaseră acasă cu 3-2. Bilanţul general era de 19 victorii din 30 de jocuri, 5 egaluri şi 6 înfrângeri, cu golaverajul de 47-23. Printre cei mai importanţi marcatori s-au numărat Szilagyi, Varga, Puşcaş, Atodiresei, Dumitru, Florea, Kiss, Stoia şi Zsak.

Debutul în Divizia A s-a făcut la 20 august 1972, în meciul de acasă cu Steagul Roşu Braşov, încheiat 0-0. Au jucat: Ilieş – Rednic, Georgevici, Kiss, Kafka – Grozăvescu (69 Puşcaş), Beldeanu – Atodiresei, Neagu, Szilagyi (72 Varga), Florea. Deja se conturau câţiva oameni de bază ai viitorilor ani, precum portarul Ilieş, extremele Florea şi Atodiresei sau coordonatorul Beldeanu. În schimb, golgeterul din B, Szilagyi, nu va face faţă în prima divizie şi îşi va pierde curând locul din echipă.

Debutul a fost oricum destul de timid, urmând trei înfrângeri cu 0-2 (la Bacău, acasă cu C.F.R. Cluj şi la Petroşani). După 4 etape, C.S.M. Reşiţa era pe ultimul loc, cu un punct şi fără niciun gol marcat. Abia în etapa a 5-a, la 1 octombrie, era obţinută prima victorie, 5-2 cu cealaltă promovată, Sportul Studenţesc. Au marcat: Beldeanu (în minutele 10 şi 77 din penalty), Nestorovici (minutele 30 şi 58) şi Neagu (minutul 52). Echipa deja se schimbase: Gornea – Rednic, Georgevici, Kiss, Kafka – Puşcaş, Beldeanu – Dumitru (46 Rădulescu), Neagu (78 Roşca), Nestorovici, Florea.

Au urmat scoruri oarecum normale, cu înfrângeri în deplasare şi victorii acasă. La 19 noiembrie, în etapa a 12-a, era scos primul punct afară, 0-0 cu Universitatea Cluj. Au jucat: Gornea – Atodiresei, Georgevici, Kiss, Kafka – Puşcaş, Beldeanu – Szilagyi, Neagu, Nestorovici (67 Rednic), Florea. După alte egaluri (cu Rapid şi Universitatea Craiova acasă şi cu Farul Constanţa în deplasare), reşiţenii încheiau turul cu o victorie (1-0 cu F.C. Argeş, gol Puşcaş în minutul 86). Ei erau încă pe o poziţie retrogradabilă, penultimul loc, cu 3 victorii, 6 egaluri şi 6 înfrângeri, golaveraj 13-20.

Returul începea la 11 martie 1973 cu un dezastruos 1-5 la Braşov, continua cu un 1-1 acasă cu S.C. Bacău şi alt 1-1 la C.F.R. Cluj (gol al lui Roşca în minutul 62). La 8 aprilie se obţinea o victorie clară (3-0 cu Jiul Petroşani), prin golurile lui Puşcaş, Atodiresei şi Dudu Georgescu. După un alt egal (1-1 la Sportul Studenţesc), erau obţinute victorii contra Stelei (2-0) şi cu U.T. Arad (3-0). Cu Steaua, la 22 aprilie, au marcat Florea (minutul 55) şi Beldeanu (din 11 m în minutul următor). Au jucat: Ilieş – Rednic, Georgevici, Kiss, Kafka – Beldeanu, Puşcaş – Atodiresei, Nestorovici, D. Georgescu, Florea.

La 3 iunie 1973 avea loc şi marele meci al acelui campionat, 4-1 cu Dinamo, când Dudu Georgescu, autor a două goluri (minutele 49 şi 61), a făcut pasul către marea performanţă, cucerind ulterior de două ori „Gheata de Aur” a Europei. Celelalte goluri le-au înscris Florea (în minutul 18) şi Dumitru (minutul 70), stadionul cunoscând momente de mare entuziasm. Au jucat: Ilieş – Rednic, Georgevici, Kiss, Gaşpar – Puşcaş, Beldeanu – Atodiresei, Nestorovici (56 Dumitru), D. Georgescu, Florea.

În final, C.S.M. Reşiţa a încheiat pe locul 14, primul peste linie, dar în acel an nu a retrogradat nimeni întrucât s-a trecut de la 16 la 18 echipe. Au fost utilizaţi în campionatul respectiv 21 de jucători, dintre care Georgevici, Kiss şi Puşcaş au evoluat în toate partidele. Marcatorii au fost Dudu Georgescu (7 goluri), Puşcaş şi Beldeanu (câte 6), Nestorovici (3), Neagu, Szilagyi, Atodiresei şi Florea (câte 2), Roşca şi Dumitru (câte 1), iar doi adversari şi-au marcat autogoluri. Cu 26 de puncte obţinute în 30 de jocuri, bilanţul era unul mulţumitor pentru o formaţie nou promovată.

În vara lui 1973 reşiţenii se despărţeau de Dudu Georgescu, care avea să realizeze o carieră strălucită la Dinamo Bucureşti. Au venit în schimb atacanţi precum Florea Voinea sau Căprioru, care, deşi nu s-au ridicat la valoarea celui plecat, au contribuit totuşi la reuşitele echipei. Al doilea campionat începea foarte bine, fără înfrângere în primele cinci etape, când s-a realizat un 1-1 în deplasare cu Steaua (în prima etapă, 12 august 1973, prin golul lui Nestorovici din ultimul minut de joc).  Au urmat o victorie cu 4-1 în faţa Jiului Petroşani (toate golurile fiind realizate de acelaşi Nestorovici!), două egaluri la F.C. Argeş (1-1) şi C.F.R. Cluj (3-3) şi un nou succes la scor (5-1) cu Petrolul Ploieşti. Echipa se afla pe locul 2 cu 7 puncte în 5 etape şi golaveraj de 14-7 (marcatori: Nestorovici de 8 ori, Voinea, Atodiresei şi Beldeanu câte 2). Cu Petrolul au jucat: Ilieş (83 Constantinescu) – Rednic, Ologeanu, Kiss, Kafka – Puşcaş (81 Roşca), Beldeanu – Atodiresei, Voinea, Nestorovici, Florea.

Au urmat rezultate ceva mai „normale”, echipa oscilând pe locurile 5-6, dar la 4 noiembrie urca pe 3 după o nouă victorie în faţa lui Dinamo cu 2-1 (Florea în minutul 15 şi Puşcaş în minutul 38), realizată de: Ilieş – Ologeanu, Georgevici, Kiss, Rednic – Puşcaş, Beldeanu – Atodiresei, Doru Popescu, Voinea, Florea. Turul a fost însă încheiat pe locul 6, după o ultimă înfrângere la 9 decembrie, 0-3 la A.S.A. Târgu-Mureş. Returul a debutat cu un nou egal cu Steaua (1-1 la Reşiţa, 3 martie, gol Beldeanu din penalty în minutul 84), înfrângere la Petroşani (1-2) şi victorie cu F.C. Argeş (2-0). După egalul de acasă (0-0) cu C.F.R. Cluj, reşiţenii au coborât pe locul 8, apoi pe 10 la 7 aprilie, când au pierdut cu 0-1 la Constanţa. Între etapele XXV şi XXIX au fost pe locul 9, căzând chiar pe 11 după înfrângerea din 26 mai de la Poli Timişoara (2-3, goluri ale lui Bora în minutele 22 şi 46). În acest campionat se reluaseră duelurile de tradiţie Timişoara-Reşiţa, făcând parte din marea rivalitate sportivă interbănăţeană care a făcut de fiecare dată ca stadioanele să fie arhipline (în tur, la Reşiţa, fusese 2-2). C.S.M. Reşiţa încheia totuşi campionatul pe locul 9, după victoria clară din ultima etapă (19 iunie 1974), 4-1 cu A.S.A. Târgu-Mureş. După golurile lui Puşcaş (minutul 17) şi Bora (minutul 35), vârful Doru Popescu a ratat numeroase ocazii create de extremele Florea şi Atodiresei. La ieşirea nervoasă a ultimului, Popescu a fost înlocuit în minutul 57, după care Atodiresei a marcat de două ori (minutele 73 şi 82).

Golgeterii acelui campionat au fost: Nestorovici (15), Voinea şi Beldeanu (câte 6), Atodiresei, Puşcaş şi Bora (câte 4), Popescu şi Florea (câte 2) şi Căprioru (1), precum şi un autogol al unui adversar. Au fost utilizaţi 22 de jucători, de bază fiind Rednic, Puşcaş, Atodiresei, Ologeanu, Beldeanu şi Nestorovici.

Cel mai reuşit campionat a fost însă cel din 1974-1975, după schimbarea denumirii în F.C.M. Reşiţa. La 12 august era pierdut meciul din deplasare cu Dinamo (1-2, gol Beldeanu în minutul 8), dar după victoria cu Steaua (2-0) din etapa a patra, egalul de la C.F.R. Cluj (1-1) şi mai ales victoria de la Timişoara (1-0), reşiţenii ajunseseră pe locul 2. La Timişoara asistaseră la meci 45.000 de spectatori, între care 6.000 de reşiţeni. A marcat Puşcaş în minutul 45. Formaţia: Ilieş (8 Constantin) – Pigulea, Georgevici, Hergane, Filipescu – Puşcaş, Beldeanu, Bora – Atodiresei, Nestorovici (66 Zimmer), Florea. După alte victorii acasă, cu Politehnica Iaşi, Universitatea Cluj şi F.C. Constanţa, şi egaluri la Piteşti şi Satu Mare, poziţia secundă din clasament a fost consolidată. Au urmat două victorii consecutive acasă, 4-1 cu Chimia Râmnicu Vâlcea şi 1-0 cu Universitatea Craiova (gol Beldeanu în minutul 37) şi o înfrângere în ultima etapă a turului (0-1 la Sportul Studeneţesc), bilanţul fiind de 10 victorii, 3 egaluri şi 4 înfrângeri, golaveraj 26-15. Locul 2 de la finalul acelui tur 1974 a fost momentul culminant al prezenţei Reşiţei în Divizia A.

Returul a fost ceva mai slab. A fost pierdut acasă meciul direct pentru locul 2 cu A.S.A. Târgu-Mureş (0-1), apoi echipa a început să coboare treptat. La 26 martie era pe locul 4, după un 1-4 la Braşov. La 23 aprilie era câştigat şi returul derby-ului bănăţean cu 2-0 (a marcat Beldeanu în minutele 33 şi 69). În etapa următoare, a 26-a, se pierdea incredibil la Iaşi cu 4-5, când Nestorovici a înscris trei goluri. La 25 mai F.C.M. Reşiţa cobora pe 5, iar la 22 iunie pe 6, unde a şi încheiat campionatul. Golurile acelei ediţii le-au marcat Nestorovici (10), Beldeanu (9), Puşcaş (8), Florea şi Atodiresei (câte 7), Bora (5), Filipescu (4), Căprioru şi Ologeanu (câte 2). Oamenii de bază fuseseră Florea (prezent în toate meciurile), Filipescu, Nestorovici, Puşcaş, Beldeanu şi Atodiresei. Însă în acea vară a anului 1975 echipa a terminat pe cel mai bun loc din cele şase campionate consecutive la care a participat şi pe care le prezentăm aici.

Ediţia 1975-1976 nu a prezentat prea multe lucruri spectaculoase. În general erau câştigate meciurile de acasă şi pierdute cele de afară, campionatul fiind încheiat cu 34 de puncte în 34 de jocuri. La 17 august, în prima etapă, era învinsă Steaua cu 2-1 (goluri Atodiresei în minutul 39 şi Tănase în minutul 48). Multe înfrângeri au fost la scor, ceea ce a făcut ca golaverajul final să fie de 39-55. S-a pierdut cu 0-4 la Târgu-Mureş, 0-4 la Dinamo, 0-5 la Iaşi, 1-8 la Sportul Studenţesc, 0-3 la Craiova etc. Duelul cu Politehnica Timişoara a fost pierdut în acest campionat cu 0-2 în deplasare şi 1-2 acasă. În tur, un joc mai reuşit a avut loc în etapa a patra, la 31 august: 4-0 cu Politehnica Iaşi, prin golurile lui Munteanu (minutul 3), Bojin (minutul 45), Ologeanu (minutul 77) şi Florea (minutul 90), jucând în formula: Constantin – Pigulea, Ologeanu, Hergane, Filipescu (78 Boţonea) – Gabel, Munteanu (22 Căprioru), Bora – Atodiresei, Bojin, Florea. În ultima etapă a turului, la 10 decembrie 1975, era învinsă Universitatea Craiova cu 3-0, goluri Gabel (minutul 18), autogol Deselnicu (minutul 63) şi Tănase (minutul 87). Au jucat atunci: Constantin – Chivu, Ologeanu, Hergane (87 Kiss), Filipescu – Gabel, Căprioru (74 Bojin), Beldeanu – Atodiresei, Tănase, Florea.

Returul a adus două dintre cele patru victorii obţinute de reşiţeni în deplasare de-a lungul întregului interval 1972-1978. La 23 mai 1976, în etapa XXIX, era câştigat cu 2-1 jocul cu Olimpia Satu Mare, prin golurile lui Florea şi Tănase, iar la 9 iunie, în etapa XXXII, reşiţenii obţineau victoria cu Universitatea Cluj (2-0) datorită lui Florea şi lui Gabel. În penultima etapă se remiza pe teren propriu (1-1) cu C.F.R. Cluj, un punct de care oaspeţii aveau mare nevoie pentru a nu retrograda, iar campionatul era încheiat cu amintita înfrângere de la Craiova. F.C.M. Reşiţa ocupa finalmente locul 8.

Marcatorii se numeau: Tănase (8 reuşite), Florea (6), Bojin şi Gabel (câte 5), Munteanu (4), Ologeanu, Bora, Filipescu şi Beldeanu (câte 2), Atodiresei (1), precum şi autogolurile lui Deselnicu (Craiova) şi Bölöni (A.S.A. Târgu-Mureş). Hergane a jucat în toate cele 34 de meciuri, fiind urmat de Florea, Gabel, Ologeanu, Filipescu şi Bojin.

Anul 1976-1977 accentua regresul echipei. Beldeanu a plecat la Universitatea Craiova, unde a avut evoluţii remarcabile. Apăreau jucători noi, precum Portik, Poraczky, Jacotă. Scorurile mari păreau să se reediteze când, în etapa a treia, reşiţenii erau învinşi de Corvinul Hunedoara cu 6-1. Însă în restul turului au fost rezultate mult mai strânse. La 19 septembrie era învinsă Craiova cu 3-2 (goluri Poraczky în minutul 4 şi Bora în minutele 70 şi 75). Au jucat: Windt – Chivu, Poraczky, Hergane, Filipescu – Portik, Gabel, Bora – Atodiresei (46 Căprioru), Tănase, Florea. Noile promovate F.C.M. Galaţi şi Progresul Bucureşti pierdeau la Reşiţa cu acelaşi scor (4-1), iar derby-ul bănăţean cu Politehnica Timişoara era tranşat prin golul lui Atodiresei din minutul 50 (1-0). Turul era terminat pe locul 10, cu 17 puncte în 17 meciuri şi golaveraj 24-25.

În retur, la 1 mai 1977 Bojin înscria în minutul 87 pentru 1-1 la Craiova, dar în etapa următoare reşiţenii pierdeau acasă, 1-3, cu Steaua. Un meci de pomină a fost cel de la Timişoara din 22 mai, când Poli conducea cu 2-0 la pauză, iar în repriza secundă rezultatul a fost întors senzaţional de Bojin, Poraczky şi Jacotă. După un 3-0 cu U.T.A. (Poraczky, Tănase, Gabel), se ajungea, în numai patru zile, la 0-5 la Constanţa, ultimele etape prefigurând dezastrul din campionatul următor. În ultimele şapte partide reşiţenii au mai câştigat una singură (1-0 cu F.C. Bihor), pierzând cinci, inclusiv 1-2 acasă cu F.C. Argeş şi 0-5 la Dinamo în ultima etapă. Golaverajul (43-55) semăna mult cu cel din anul precedent.

Au marcat în această ediţie Gabel (11 goluri), Bora (8), Bojin (6), Tănase (5), Florea (4), Poraczky (3), Atodiresei şi Jacotă (câte 2), Portik şi Filipescu (câte 1). Oamenii de bază au fost din nou Hergane, Bora, Florea, dar şi Poraczky, Gabel, Bojin şi Tănase.

Campionatul soldat cu retrogradarea echipei, 1977-1978, a prezentat, fireşte, puţine aspecte pozitive. Înfrângerile la scoruri mari abundă deja de la început (0-3 la Petroşani, 0-4 la Constanţa, 1-4 la Târgu-Mureş). După eşecul de la Constanţa din etapa a treia, antrenorul Ioan Reinhardt a fost înlocuit cu Cicerone Manolache. Acesta a debutat cu o victorie (3-0 cu F.C. Bihor), care s-a dovedit a fi un foc de paie. Au înscris Gabel (de două ori) şi Poraczky. Au jucat: Windt – Poraczky, Uţiu, Hergane, Boţonea (69 Filipescu) – Portik (79 Iovan), Gabel, Bora – Atodiresei, Bojin, Jacotă. În acest meci debuta Iovan, care în 1986, în calitate de căpitan al Stelei Bucureşti, primea Cupa Campionilor Europeni cucerită la Sevilla.

Următorul joc pe teren propriu era pierdut însă cu 0-2 în faţa Sportului Studenţesc, iar F.C.M. Reşiţa începea să se consolideze pe ultima poziţie în clasament. La 2 octombrie 1977, în etapa a opta, era smuls singurul punct în deplasare din acel campionat, 0-0 la Bacău, în componenţa: Windt – Uţiu, Poraczky, Hergane, Boţonea – Gabel, Portik, Bora – Atodiresei, Bojin, Florea. Urma o nouă victorie clară (3-0 cu C.S. Târgovişte), prin golurile lui Portik, Florea şi Gabel. Înfrângerea de acasă, 0-2 cu Politehnica Iaşi, lăsa echipa reşiţeană la trei puncte în urma penultimei clasate (pe atunci la o victorie se acordau doar două puncte), dar la 20 noiembrie ea reuşea să învingă Corvinul Hunedoara cu 4-1 (au înscris Oancea în minutele 40 şi 67, Florea în minutul 75 şi Atodiresei în minutul 80).

După o nouă victorie, 1-0 cu Poli Timişoara (Bora, minutul 34), era părăsit pentru ultima dată locul codaş, care era reluat din 27 noiembrie, odată cu înfrângerea cu 1-3 de la Arad. Dezastrul din ultima etapă a turului (0-4 acasă cu Steaua) făcea ca reşiţenii să ierneze pe ultimul loc, la cinci puncte distanţă de restul plutonului.

Returul începea la 26 februarie 1978 cu mici speranţe: 3-2 cu Jiul Petroşani (două goluri Atodiresei şi unul Oancea), însă echipa era neschimbată: Ilieş (35 Windt) – Chivu, Poraczky, Hergane, Boţonea – Bojin, Jacotă (46 Portik), Bora – Atodiresei, Oancea, Florea. A mai fost obţinută o victorie cu A.S.A. Târgu-Mureş (2-0) şi alta cu scandal cu Universitatea Craiova (2-1 prin golul lui Poraczky din minutul 85), însă ultimul loc era asigurat. Ultima victorie a fost realizată la 16 aprilie, în etapa XXV, 4-1 cu S.C. Bacău (Oancea, Poraczky din două penalty-uri şi Gabel), iar ultimul punct în etapa XXXII, la 4 iunie: 0-0 cu U.T. Arad. În rest, înfrângeri pe linie (1-2 acasă cu F.C. Argeş, 0-3 acasă cu Dinamo, 1-5 la Hunedoara, 0-3 la Timişoara etc.), ultimul joc fiind la Bucureşti cu Steaua (0-4) la 15 iunie 1978. Evoluau atunci: Windt – Chivu, Poraczky, Hergane, Uţiu – Portik (6 Iovan), Lepădat, Gabel – Atodiresei, Oancea (55 Jacotă), Florea. Tristul campionat era terminat cu 20 de puncte (penultima echipă avea 30!) şi golaverajul de 29-65.

Marcatorii de atunci au fost: Oancea (7), Gabel (5), Poraczky (4), Bora şi Atodiresei (câte 3), Portik şi Florea (câte 2), Bojin, Jacotă şi Uţiu (câte 1). Ultimul gol a fost înscris de Uţiu la Hunedoara. Jucătorii cei mai folosiţi au fost Hergane, Portik, Poraczky, Boţonea, Atodiresei, Florea şi Gabel.

Bilanţul total al celor şase ani de prezenţă a Reşiţei în Divizia A cuprindea exact 200 de partide. El era:

Total     200      69       42       89        244-302      180

Acasă    100      65       22       13        184-  84        152

Afară      100        4       20       76         60-218          28

În total au înscris 25 de jucători: Nestorovici (28), Beldeanu şi Florea (câte 23), Bora (22), Gabel (21), Atodiresei (19), Puşcaş (18), Tănase (13), Bojin (12), D. Georgescu, Filipescu, Poraczky şi Oancea (câte 7), Voinea (6), Ologeanu şi Munteanu (câte 4), Căprioru, Jacotă şi Portik (câte 3), Neagu, Szilagyi şi D. Popescu (câte 2), Roşca, Dumitru şi Uţiu (câte 1), precum şi 5 autogoluri ale adversarilor. Au evoluat în total 60 de jucători, lideri fiind Florea (184 de meciuri în toate cele 6 campionate), Atodiresei (174 tot în 6 campionate), Hergane (131), Filipescu (116), Bora (112), Kiss (107), Puşcaş (101), Beldeanu (100). Singurii care au evoluat în toate cele şase ediţii au fost extremele Florea şi Atodiresei, nişte adevărate simboluri ale Reşiţei acelui timp, şi portarul Ilieş. Au urmat 14 ani de anonimat în Divizia B, apoi puţinele bucurii din cursul anilor ’90.