Mircea Rusnac – Informaţiile lui Horst Dieter Schmidt despre Lindenfeld

Horst Dieter Schmidt a avut bunăvoinţa de a ne trimite documentata sa lucrare apărută în 1991, practic singura carte scrisă până acum despre Lindenfeld.* În cele 136 de pagini ale acesteia au fost analizate numeroase aspecte ale vieţii localităţii, începând de la întemeiere, continuând cu evoluţiile negative ale populaţiei, aflate într-un continuu proces de descreştere şi de emigrare, până în jurul anului 1975, când autorul a efectuat cercetări la faţa locului. Din interesantele informaţii oferite vom extrage acum unele date referitoare la istoria localităţii şi la evoluţiile care au marcat-o de-a lungul timpului.

Situat la o altitudine de 760 m în Masivul Semenic, Lindenfeld a avut la început 37 de case (p. 12), fiind situat la mare distanţă de alte localităţi, cu dificile căi de acces şi cu cea mai apropiată gară la aproximativ 20 km de sat. (p. 13) Temperatura medie anuală era destul de scăzută, doar 6-7° C, cu o variaţie anuală de 26°, între media lunii ianuarie de -5° şi cea a lunii iulie de +20°. (p. 15) Totuşi, locul fiind unul bogat în surse de apă, a fost ales de primii colonişti pentru înfiinţarea localităţii. (p. 15)

În faţa bisericii (august 1965)

Primul transport de colonişti din Boemia, cuprinzând 56 de familii germane, a ajuns la Viena în toamna anului 1827, pornind cu vaporul către Banat, pe Dunăre până în apropiere de Biserica Albă. De acolo au fost duşi cu căruţe trase de cai şi de boi prin munţi până pe valea Timişului, unde au iernat în satul românesc Slatina Timiş. (p. 28) La începutul lui 1828, un al doilea transport, mult mai mare (506 familii), a plecat din regiunea Klattau. (p. 28) O parte a acestora au înfiinţat satul Sadova Veche de pe valea Timişului, însă cei mai mulţi au urcat către Semenic, unde au întemeiat în cursul aceluiaşi an alte patru colonii: Brebu Nou (126 de familii), Wolfswiese (99 de familii), Gărâna (98 de familii) şi Lindenfeld (36 de familii). (p. 28-29)

Dar din cauza condiţiilor grele întâlnite, ei au hotărât să părăsească aceste sate în 1832, majoritatea plecând în zonele de şes din Banatul Cameral. Condiţiile au fost la fel de rele şi acolo, astfel că unii s-au întors în zona militară, repopulând satele Gărâna (53 de familii), Brebu Nou (46 de familii) şi Lindenfeld (18 familii). Satul Wolfswiese, care se aflase la cea mai mare altitudine şi era lipsit de surse de apă, nu a mai fost repopulat. (p. 29)

Bunica Schwirzenbeck şi urmaşii săi

Numele primelor 18 familii din Lindenfeld erau următoarele: Schwirzenbeck, Anger, Burian (două familii), Braun, Hartel (Hartl), Auerweck, Kopp, Häupl (Heipl), Steinbach, Kohlruss, Weiss, Fritzthum, Friedrich, Gnad, Meydl, Marx (Max) şi Etschmann. În timp, pe lângă acestea au mai apărut încă 16 nume de familie: Eckert, Pfaffl, Nagler, Schmidt, Kästner, Raitmayr, Hoffmann, Richer, Tremml, Wesselak, Brandl, Esterl, Sautter (Sutter), Stuiber, Krall şi Rank. (p. 35) Majoritatea acestor 34 de familii proveneau din Boemia (de unde şi denumirea de „pemi”), cu excepţia familiilor Schwirzenbeck (din Bavaria), Etschmann (din Prusia) şi Sautter (din Baden), iar pentru familiile Stuiber, Krall şi Rank nu era cunoscută exact provenienţa. (p. 35) Toate cele 18 familii de la început erau de religie catolică. (p. 29)

Evoluţia numărului de locuitori din Lindenfeld a fost următoarea: 48 (în 1833), 141 (1879), 153 (1880), 201 (1911), 222 (1914), 302 (1920), 236 (1930), 262 (1939), 226 (1956), 220 (1959) şi 178 (1975). (p. 34) După aceea satul s-a depopulat complet, astăzi el nemaiavând niciun locuitor. Momentul maxim al populării sale a fost, după cum se poate vedea, anul 1920, cu 302 locuitori, toţi de naţionalitate germană. În acel moment, alte localităţi ale pemilor germani, la fel cu populaţie exclusiv de această etnie, numărau: Gărâna 1.070, Brebu Nou 1.010, Sadova Veche 579, iar Caransebeşu Nou, care avea şi câţiva locuitori de alte naţionalităţi, era locuit de 626 de germani. (p. 14)

Şcoala

Fiind o comunitate extrem de izolată, populaţia din Lindenfeld a avut multă vreme numai legături sporadice cu alte localităţi, la început doar cu cele ale pemilor germani. Căsătorii mixte cu alte naţionalităţi nu s-au produs în tot timpul existenţei localităţii. În permanenţă, tendinţa de părăsire a satului a fost mult mai accentuată decât sosirea (în special prin căsătorie) a altor locuitori acolo. Depopularea s-a intensificat după cel de-al doilea război mondial. În anii 1960 la Caransebeş, oraşul cel mai apropiat, a fost construită o fabrică de mobilă, unde în timp s-au angajat şi destui bărbaţi din Lindenfeld, obişnuiţi cu munca la pădure. (p. 12-13) Tendinţa permanent descrescătoare a populaţiei poate fi observată cel mai bine din câteva statistici întocmite de Horst Dieter Schmidt pentru diferite intervale de timp, în care au putut fi comparate venirile şi plecările din sat. Mereu, acestea din urmă erau mult mai numeroase.

În perioada 1833-1879, în Lindenfeld s-au aşezat doi bărbaţi, din Gărâna şi Brebu Nou, şi au părăsit satul 10 bărbaţi (5 la Gărâna, 4 la Brebu Nou şi unul la Sadova Veche). (p. 52) Datorită căsătoriilor, mobilitatea femeilor era mult mai mare. Astfel, în acelaşi interval, la Lindenfeld au venit 11 femei (6 din Gărâna, 3 din Brebu Nou şi 2 din Sadova Veche), dar au plecat altele 24 (13 la Gărâna, 9 la Brebu Nou şi 2 la Sadova Veche). (p. 53) Se poate vedea şi de aici că timp de mulţi ani după întemeierea localităţii, singurele legături care erau menţinute, inclusiv prin căsătorie, erau cu celelalte sate ale pemilor germani.

Elevi în curtea şcolii

În perioada 1915-1939, la Lindenfeld au venit doar doi bărbaţi (ambii din Gărâna), plecând în schimb 16 (7 la Reşiţa, 7 la Caransebeş şi 2 în Germania). (p. 54) Aria începea să se extindă. În acelaşi timp, veneau 8 femei (5 din Gărâna, 2 din Brebu Nou şi una din Sadova Veche) şi plecau nu mai puţin de 40 (câte una în Germania şi în Canada, una la Câlnic, 12 la Reşiţa, 2 la Secul, 5 la Gărâna, 3 la Brebu Nou, 3 la Sadova Veche, una la Slatina Timiş şi 11 la Caransebeş). (p. 55) Iar în perioada 1960-1975, disproporţia veniri-plecări a fost şi mai mare: în sat nu a mai venit niciun bărbat, dar au plecat 20 (7 în Germania, 7 la Caransebeş, 4 la Reşiţa şi 2 la Oţelu Roşu). (p. 56) Se observă acum apariţia fenomenului emigrării mai pronunţate în Germania şi cel al aşezării în oraşele industriale din vecinătate. Tot atunci, la Lindenfeld s-a mai aşezat o singură femeie (tot din Gărâna), plecând în schimb 33 în cele mai diverse destinaţii: 7 în Germania, 10 la Caransebeş, 6 la Reşiţa, 3 la Gărâna, câte două la Sadova Veche şi Văliug şi câte una la Şiria, Peciu Nou şi Birda. (p. 57)

Pentru ultima perioadă analizată de Horst Dieter Schmidt, în Lindenfeld au venit în total 7 oameni (3 femei şi un bărbat din Gărâna, o femeie din Brebu Nou şi câte o femeie şi un bărbat din Sadova Veche), părăsind satul 34 de locuitori (4 femei şi 2 bărbaţi la Caransebeş, 3 femei la Sadova Veche, o femeie la Brebu Nou, o femeie şi un bărbat la Gărâna, o femeie şi un bărbat la Văliug, 9 femei şi 2 bărbaţi la Reşiţa, o femeie la Birda, un bărbat în Austria, 4 bărbaţi şi 2 femei în Germania şi o femeie la Peciu Nou). (p. 65) În ritmul acesta, satul s-a depopulat complet în cele din urmă. Condiţiile de viaţă erau foarte grele comparativ cu cele din alte localităţi, astfel că nimeni nu a mai dorit să rămână. După 1990 cei originari din Lindenfeld au plecat masiv în Germania. Din vechiul lor sat nu a mai rămas decât amintirea.

Tinere din Lindenfeld

Încheiem aici scurta prezentare a datelor cuprinse în cartea lui Horst Dieter Schmidt, care mai cuprinde şi multe alte aspecte (naşteri, decese, efectele izolării asupra căsătoriilor între rude apropiate, tipologia umană comparativ cu alte localităţi şi ţări etc.). O lucrare dedicată localităţii care chiar în momentul publicării sale era pe cale de dispariţie şi care acum mai prezintă doar unele vestigii ale vieţii de altădată. Mulţumim şi pe această cale autorului pentru efortul făcut de a o scoate din anonimat.

* Horst Dieter Schmidt, Ein verschwundenes Dorf im Banat. Bevölkerungsbiologische Untersuchungen der böhmer-deutschen Gemeinde Lindenfeld, Armin Vaas Verlag, Ulm, 1991, 136 p.

Publicitate