Mircea Rusnac – Cândva, Bocşa a fost staţiune climaterică

                        Perioada dintre cele două războaie mondiale a fost una foarte prielnică pentru localitatea Bocşa Montană, aflată la circa 20 km de Reşiţa pe drumul către Timişoara. Fiind aşezată la altitudinea de 189 m peste nivelul mării şi beneficiind de un aer curat şi sănătos, ea a fost declarată staţiune climaterică prin decizia Ministerului Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale nr. 46.713 din 25 iulie 1931.

                        Cu 786 de case şi locuită de numeroase etnii, Bocşa Montană era reşedinţă de plasă. Ea dispunea în acei ani de hotelul „Cerbul de Aur”, situat în centru şi având 30 de camere, restaurant, cafenea, cazinou, grădină de vară cu popicărie şi sală de dans cu scenă; de restaurantul „Unirea”, fost cinematograf, care avea o sală de dans şi o bibliotecă; de restaurantele „Becher” şi „Lupu”; de ştrandul şi restaurantul „Paradis”, care avea şi o pescărie pentru crapi, popicărie, arenă de tenis şi un parc al rozelor cu muzică de salon şi de jazz. Ştrandul era într-un bazin din beton cu apă curgătoare.

                        La aproximativ 1 km distanţă de comună se afla restaurantul „Bocşa Izvor” sau „Bründl”, cu popicărie şi instalaţii de gimnastică şi canotaj. Lângă el era atelierul fotografic „I. Dreher”. Fiind o zonă de vilegiatură, tot acolo se găsea platoul „Maier”, înconjurat de pădure bine întreţinută, cu o arenă sportivă şi cu locul unde a fost organizată prima tabără bănăţeană de cercetaşi.

                        La 1,5 km către est se aflau cele mai mari cuptoare de var din ţară, de la Colţan, zonă în care erau şi două peşteri mari, dintre care una avea, potrivit unei variante, nu mai puţin de 48 km lungime. Alte frumoase locuri de excursie în zona Bocşei mai erau: „Valea Medreşului”, unde vara erau organizate petreceri în aer liber, „Capela Calvariei”, de pe care în zilele senine se putea vedea până la Dunăre, „Smida”, pădurea de brazi de la „Măgura”, mina străveche de la „Buza Turcului” sau mânăstirea „Godinova”. Toate acestea se situau în locuri puternic împădurite.

                        Un rol important l-a jucat atunci sanatoriul „Dr. Velicsek”, pus la dispoziţia bolnavilor de nervi, anemie, inimă sau piatră la ficat. Acesta avea peste 100 de camere, oferind o îngrijire specială celor internaţi. El nu era frecventat doar de cetăţeni români, ci şi de bolnavi din Austria, Cehoslovacia, Iugoslavia şi Ungaria.

                        Din comitetul de conducere a staţiunii climaterice Bocşa Montană făceau parte, printre alţii, Ionel Gaşpar, Francisk Kakerda, ing. Cornel Manciu, ing. Stefan Schick, dr. Cornel Petricu, dr. Liviu Ronca, dr. Ion Fira, primarul Vasile Perian etc.

                        Conform lui Ion Păsărică: „În zilele de târg furnică aci o lume amestecată, judecând după costume şi limbi, ce-i dă aspectul unei expoziţii cosmopolite, în care nu ştii ce să priveşti mai întâi: faţa îmbujorată a ţăranului român de baştină, melancolia şvabului bălan sau mustaţa răsucită spre urechi a ungurului.” În apropiere se aflau şi alte locuri de mare interes turistic, precum Ocna de Fier, Dognecea, Cacova sau Dealul Ariniş, cu o înălţime de 550 m şi pe care fuseseră descoperite urme de elefanţi şi de cai de mare.

                        După război, staţiunea Bocşa Montană a dispărut. Cazul cel mai elocvent este cel al sanatoriului Velicsek, transformat în Casă de cultură. Fosta proprietate mai cuprinde şi alte clădiri, precum şi un teren cu parc de circa 3 ha. Retrocedat foştilor proprietari, nu se ştie care va fi soarta sa viitoare, dată fiind intenţia acestora de a-l vinde. În acest fel, nici Bocşa nu face excepţie de la incertitudinile care bântuiesc astăzi multe moşteniri istorice.

                        Situată pentru prea puţin timp pe harta turistică a Banatului, staţiunea climaterică Bocşa Montană trebuie să fie cunoscută de publicul de astăzi, în speranţa unei viitoare renaşteri, pe care ar merita-o din plin.

Bibliografie: Ion Păsărică, Frumuseţile naturale ale Banatului cu localităţile climatice-balneare şi cataractele Dunării, Bucureşti, 1936, p. 42; Francisk Kakerda, Bocşa Montană – staţiune de cură şi turism, în Fruncea – revistă bănăţeană, an. III, nr. 24, 4 iunie 1936; Gabriela Şerban, La Bocşa, istoria are prioritate!, în Gazeta Bocşei, an. IV, nr. 1-3 (33-35), ianuarie-martie 2010, p. 7.

Mai multe imagini din perioada de înflorire a Bocşei pot fi văzute aici.