Mircea Rusnac – Vechi denumiri de localităţi

După schimbarea graniţelor din 1919, dar mai ales în perioada comunistă, o serie de localităţi bănăţene au fost rebotezate, probabil cu intenţia de a avea o rezonanţă mai neaoşă, însă de cele mai multe ori denumirile căpătate nu aveau nicio legătură cu tradiţiile şi cu trecutul lor.

Poate cel mai frapant este cazul oraşului Oţelu Roşu, botezat astfel în 1948 datorită faptului că vechiul său nume, Ferdinand, coincidea cu cel al unui rege al României. În realitate, regele şi localitatea respectivă nu aveau nimic în comun, toponimul fiind mult anterior personalităţii în cauză.

Alte cazuri de asemenea „românizări” ale titulaturilor au mai fost la unele localităţi cu denumiri provenite din limbile celorlalte etnii ale Banatului. Astfel, Traunau a devenit peste noapte Aluniş, Ogradena Nouă s-a transformat în Baia Nouă, Uisenteş a devenit Dumbrăviţa, Ciavoş – Grănicerii, Tolvadia – Livezile, Ohaba Sârbească – Ohaba Română, Lighet – Pădureni, Medveş – Urseni.

Vechi denumiri considerate probabil impudice au lăsat locul altora mai „decente”. Enumerăm: Băseşti – Begheiu Mic, Maidan – Brădişoru de Jos, Armadia – Cireşu Mic, Goizeşti – Colonia Fabricii, Chizdia – Coşarii, Beşenova Veche şi Nouă – Dudeştii Vechi şi Noi, Cacova – Grădinari, Sâlha – Gruni, Crâjma – Măgura, Valea Boului – Păltiniş, Omor şi Omoru Mic – Roviniţa Mare şi Roviniţa Mică, Cârpa – Valea Timişului.

Tot din motive de pudoare, trei localităţi denumite Jidovin, Jădani şi Jadani au fost rebotezate Berzovia, Corneşti şi Cruceni.

Nu ne este clar de ce Valea Mare a fost redenumită Valea Bistrei. Probabil pentru că mai există şi alte câteva localităţi bănăţene denumite Valea Mare.

În sfârşit, în patru cazuri localităţile au primit numele unor personalităţi care au văzut acolo lumina zilei: Căvăran a devenit Constantin Daicoviciu, Rudăria – Eftimie Murgu, Bujoru – Traian Vuia şi Satu Mic – Victor Vlad Delamarina.

Nu este de prisos să amintim că, în perioada interbelică, Lovrin s-a numit Regele Ferdinand, iar Giarmata Vii – I.G. Duca.

O excepţie fericită în acest sens o constituie cazul comunei Coronini de pe Clisura Dunării. Ea a fost întemeiată în secolul al XIX-lea de un grup de bufeni (olteni), cu acordul guvernatorului din acel timp al Voivodinei şi Banatului. Recunoscători, locuitorii şi-au botezat aşezarea cu numele acestuia. Peste un secol însă, comuniştii i-au schimbat numele în Pescari. Dar după 1989, prin referendum, sătenii au hotărât revenirea la numele lui Coronini, astfel încât măcar una dintre aceste nedreptăţi a fost reparată.

În Banatul sârbesc a fost urmată o politică similară, poate nu la fel de amplă. Aici cel mai cunoscut caz este cel al oraşului principal, fost Becicherecu Mare, actual Zrenjanin. De asemenea, Franzfeld a devenit Kačarevo, Karlsdorf – Banatski Karlovac, Beodra – Novo Miloševo, Modoş – Jaša Tomić, Törökkanizsa – Novi Kneževac, Toracu Mare şi Toracu Mic au fost unificate sub denumirea de Begejci.

În acest mod, o componentă importantă a aerului bănăţean tradiţional a dispărut în mod fortuit, prin simple decizii ale unor regimuri politice trecătoare. După cum ţinem să precizăm, cazurile sunt cu siguranţă mai numeroase. Însă le-am menţionat pe cele pe care le-am putut încă identifica, pentru ca măcar prin aceste rânduri amintirea unui mod de viaţă tradiţional bănăţean să nu dispară.

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: