Mircea Rusnac – Castelul Maldegem din Novi Kneževac

Castelul Maldegem, astăzi clădirea centrului cultural din Novi Kneževac, a fost construit în 1910 pentru familia contelui cu același nume. El a găzduit câteva decenii biblioteca „Branislav Nušić” din localitate. Se află într-un parc monumental, împreună cu castelul Servijski-Schulpe și două castele ale familiei Talian în stare de ruină.
Familia nobiliară Maldegem era originară din Belgia, mai exact din orașul omonim din vestul Flandrei. Aceasta făcea parte din posesiunile habsburgice, adică Olanda spaniolă. În acea perioadă, secolele al XVI-lea și al XVII-lea, familia Maldegem a cunoscut cea mai mare ascensiune. Câteva secole mai târziu ei au decis să se mute în „Orientul promițător”: contele Arthur Maldegem, care era ofițer și doctor în drept, a ajuns primul în Cănicea Turcească, dar nu a rămas acolo. Soția sa Georgina s-a întors în nord-vestul Banatului după moartea fiului lor, pentru a-și construi o reședință de vară. Ea avea 1.880 de acri de pământ în Cănicea Turcească, drept moștenire de la mama ei, Albertina Schulpe. A început construcția castelului în 1904, dar a murit în 1907 fără să vadă finalizarea acestuia din 1910. Nora sa Vilma Maldegem a venit cu cei patru copii ai săi pentru a supraveghea lucrările la castel. Unul dintre fii, contele Carlo Maldegem, a locuit în continuare în castel. Avea un doctorat în științe politice, era bun vânător și apropiat de oameni. Avea producție de legume, cereale, creștea vite, porci, cai și crapi în iaz. Mândria familiei era ardeiul roșu, pentru care Novi Kneževac este cunoscut și astăzi.
După primul război mondial, proprietatea sa a fost redusă la 713 acri, cu care contele s-a descurcat fără dificultate. În cel de-al doilea război mondial el i-a ajutat pe sârbii și maghiarii antifasciști să supraviețuiască. Totuși, după război a fost condamnat la moarte, însă sătenii l-au salvat. Vilma a murit la 7 octombrie 1944. Castelul a fost jefuit, iar 7.000 de cărți din biblioteca familiei Maldegem au fost arse în apropiere. Au fost distruse mobilierul, porțelanurile, obiecte de valoare și piese de artă, inclusiv două tablouri de Rubens. Pentru a supraviețui, contele a prestat diferite munci: căra apă, tăia lemne, făcea muncă fizică pentru o coajă de pâine. În 1961 a părăsit Iugoslavia, plecând în Germania împreună cu rudele sale. După opt ani s-a reîntors pentru a-și vedea Banatul iubit și a murit în 1970 la Meinhofen.
După război, în castel au existat un spital, apoi un internat, un departament de poliție și o bancă. Pe peretele de lângă intrarea laterală se află o placă de marmură cu o reprezentare în relief a protectorului vânătorilor, Sfântul Hubert cu căprioara, pe care mama contelui Carlo Maldegem, Vilma Bethlen, a adus-o din Transilvania, de la moșia familiei sale nobile.
Castelul a fost construit cu un singur etaj, înconjurat de un parc bine întreținut în care s-au păstrat până astăzi copaci rari, iar în fața lui se află o fântână rotundă neglijată. Stilul castelului este eclectic, depinzând de imaginația arhitectului și a clientului. Are plan dreptunghiular, iar amenajarea spațiului este aproximativ simetrică. Pe fațada frontală, deschiderile sunt dispuse simetric. Pe partea laterală a intrării centrale se află o serie de patru ferestre arcuite dispuse ritmic.
În 2015 au fost restaurate fațada, acoperișul și tâmplăria. Fațada are o culoare galbenă izbitoare. În interiorul castelului există un singur portret care amintește de epoca Maldegem. Clădirea este în stare bună.