Mircea Rusnac – Colaborări politice între etniile bănățene înainte de 1919

Din 1901, ziarul timișorean Deutsches Tageblatt für Ungarn a devenit organul de presă al mișcării politice șvăbești. În septembrie, aceasta a prezentat candidați proprii în alegeri. Candidatul dr. Adolf Lend, care în timpul campaniei electorale se declarase pentru apărarea fermă a drepturilor tuturor naționalităților, a fost ales deputat cu 1.158 de voturi, dintre care 600 erau ale țăranilor români din comunele Ficătar, Lucareț și Topolovăț.
După suprimarea ziarului amintit în 1907, anul următor a apărut săptămânalul șvăbesc Deutschungarischer Volksfreund, condus de Viktor Orendi-Hommenau, susținător convins al cooperării cu Partidul Național Român. În campania electorală din 1906, șvabii au sprijinit candidații români din Bocșa Montană, Moravița și Radna, iar românii au susținut candidatura lui Orendi-Hommenau în circumscripția Lovrin.
La 30 decembrie 1906 s-a constituit Partidul Popular German din Ungaria, pe care ziarul românesc Drapelul din Lugoj îl prezenta astfel la 19 martie 1907: „Programul acestui nou partid național e aproape identic cu programele celorlalte partide naționale: român, slovac, sârb.” Prin urmare, partidele român și șvăbesc au avut întruniri comune, precum cea din toamna anului 1908 de la Cărpiniș, unde au luat cuvântul Coriolan Brediceanu, Ludwig Kremling și Orendi-Hommenau, iar din partea Partidului Social-Democrat din Ungaria, Eduard Baron și Josef Christ.
Într-un apel către alegătorii din circumscripția electorală Moravița, publicat în Drapelul din 30 aprilie 1910, dr. Coriolan Brediceanu scria: „Noi vrem frăție între popoarele acestei țări, frăție pe care o cer mintea și inima curată și dreaptă, frăție care este postulatul oricărui partid care își are rădăcinile în sânul poporului. Frăția aceasta însă aduce cu sine și egala îndreptățire a fiecărui popor.” Sub titlul Acord între germani și români, ziarul amintit arăta că la Becicherecu Mic și la Lovrin românii sprijineau candidații șvabilor, iar la Moravița șvabii îl susțineau pe cel al românilor.
La 10 aprilie 1910, cele două partide, împreună cu Partidul Național Sârbesc, au ținut o întrunire comună la Becicherecu Mic. La Igriș, Pesac și Saravale, românii au susținut candidatura dr. Ludwig Kremling, președintele partidului șvăbesc, iar la Beregsău și Sânnicolau Român pe cea a lui Johann Röser, vicepreședintele aceluiași partid. La rândul său, Caius Brediceanu a fost sprijinit de șvabi și de sârbi, după cum scria chiar el în Drapelul din 14 iunie 1910: „Am solicitat ajutorul fraților nemți și sârbi (…) Reinhold Heegn, Georgevici, dr. Singer, frații Scherter și Heuser, redactorul Franz Wettel și frații Adler mi-au dat tot sprijinul posibil.”
La rândul său, dr. Valeriu Braniște relata la 18 iunie 1910 în Drapelul: „Nemții din Chiroi (Tirol), crașovenii, apoi maghiarii din Fizeș și Izgar m-au primit cu brațele deschise. Nemții din Chiroi, firi liniștite și cumpătate, așa s-au aprins după adunarea ce am ținut-o la ei în sat, încât – ce nu s-a mai pomenit la ei – m-au petrecut în trăsuri până la Fizeș. A fost emoționant cu câtă căldură au aclamat ungurii din Fizeș, când le-am desfășurat în limba maghiară programul Partidului Național Român. (Au și votat cu mine!)”
Aceasta era în linii mari atmosfera interetnică din Banat înaintea dezmembrării din 1919.