Mircea Rusnac – Evoluția cercetărilor naturaliste ale Băilor Herculane

Cunoscute încă din antichitate, izvoarele sulfuroase de la Herculane au făcut de timpuriu obiectul observațiilor și studiilor naturaliștilor de cele mai diverse origini. Primul dintre ei care s-a referit la vegetația din zonă, scriind că munții din apropierea Dunării erau acoperiți de pini, a fost Luigi Ferdinando Marsigli din Bologna în 1726. În 1738, H.G. Kramer din Nürnberg amintea despre liliacul care creștea sălbatic în aceste locuri. Flora regiunii a fost cercetată mai temeinic în 1805 de Kitaibel, care a descris mai multe plante rare, iar în 1812 a întocmit și o primă schițare fitogeografică. În 1828 și 1838, Rochel a analizat plantele dintre Cazanele Dunării și Băile Herculane, în descrieri însoțite de desene. I. Heuffel publica în 1858 la Viena lucrarea Enumeratio plantarum Banatus, în care a subliniat pentru prima dată bogăția deosebită a florei Domogledului și a cheilor Prolazului. El afirma că aceste locuri erau printre cele mai bogate în specii de plante rare din Europa.
În 1898, D. Grecescu publica la București o lucrare în care se referea și la zona bogată în specii a văii Țesnei, aflată la o distanță de numai 12 km de cheile Prolazului. Alți autori care au descris plantele rare de la Băile Herculane au fost maghiarul V. Borbás în 1884, austriacul F. Pax în 1898 și 1908, iar după 1918 românii Al. Borza, Tr. Săvulescu, T. Ștefureac, I. Florescu, I. Dumitriu-Tătăranu și P.C. Popescu, maghiarul E.I. Nyárády și cehul K. Domin. Între 1922 și 1947, G. Bujorean a adunat materiale de ierbar pentru schimb cu străinătatea, care conțineau 10.000 de exemplare din Banat din totalul de 26.000 de exemplare din întreaga țară.
În 1855, orăvițeanul Al. Popovici a scris o lucrare specială despre Băile Herculane, intitulată Herkulesbad și apărută la Viena. Iar în 1901, A. Degen a publicat cea mai cuprinzătoare lucrare despre flora Domogledului și a Băilor Herculane, care a devenit o bază pentru majoritatea scrierilor apărute mai târziu. Specii noi au fost descoperite de I. Florescu și I. Dumitriu-Tătăranu în 1960 și de P.C. Popescu în 1960 și 1962.
Referitor la vegetația de pe Domogled, în 1934 C.C. Georgescu a publicat un studiu fitogeografic asupra bazinului inferior al văii Cernei, iar P.C. Popescu și G. Bujorean au descris în 1957 unele asociații vegetale de pajiști.
Consemnând acest număr însemnat de cercetători ai Băilor Herculane și ai împrejurimilor acestora, putem trage concluzia importanței pe care ele au prezentat-o de câteva secole pentru naturaliștii europeni. O stațiune faimoasă încă din perioada romană nu putea rămâne în afara interesului specialiștilor de diverse naționalități, care au contribuit la cunoașterea ei pe plan internațional.