Mircea Rusnac – Hans Christian Andersen în Banat

În luna mai 1841, ilustrul scriitor danez Hans Christian Andersen a călătorit pe Dunăre, prilej cu care a vizitat și zona bănățeană vecină cu marele fluviu. Impresiile publicate de el anul următor arată lucruri interesante pe care le-a surprins în drumul său și care în general i-au produs o foarte bună impresie.
La Orșova a petrecut zece zile. Acolo a fost încântat să asculte doi muzicanți români, dintre care unul cânta la fluier, iar celălalt la nai. A fost impresionat de acest din urmă instrument muzical, pe care îl compara cu o „armonică de sticlă”. Andersen consemna că: „În această parte a graniței militare austriece locuiesc țărani români; am trecut prin câteva dintre satele lor pitorești. Pereții de lut ai caselor sunt crăpați; hârtia înlocuiește pătratul ferestrelor; poarta prinsă în stâlpi cu scoarță de copac împletită se deschide spre bătătura ce mișună de purcei, dar mai ales de copii, care fac tumbe sub castanii bătrâni și mirositori. Țăranii întâlniți pe drum, în picioare în carele lor, goneau ca vechii romani pe hipodromuri.”
Tot la Orșova, Andersen a asistat la o horă duminicală a locuitorilor, pe care o descria astfel: „În dreptul bisericii, sub teii înfloriți, e joc mare pentru bătrâni și tineri. În mijlocul cercului sunt lăutarii. Unul cântă din cimpoi, altul scârțâie dintr-o scripcă. Hora merge întâi spre dreapta, apoi spre stânga. E duminică și toți sunt în straie împodobite cu ciucuri și cu flori…”
În aceeași zi el a făcut și o călătorie la Mehadia, unde a fost încântat de frumusețea locului: „Ce mulțime de flori în iarba verde și înaltă! Ce lumină de soare pe coastele împădurite ale muntelui! Aerul e atât de albastru, de străveziu! Azi e duminică și de aceea lumea pe care o întâlnim e îmbrăcată sărbătorește.” Tot în ținutul Orșovei, Andersen a fost atras de „costumele pitorești ale țăranilor „.
Continuând călătoria în amonte pe Dunăre, scriitorul a admirat „ținutul scăldat în soare, punctat de vestigiile dominației romane, magnificele basoreliefuri ale lui Traian săpate în stâncă.” Zona Cazanelor era considerată de Andersen ca întrecând în frumusețe valea Rinului.
În pădurea Drencovei el a întâlnit un copil de țăran, care l-a salutat în limba germană. El i-a spus că acasă vorbea românește, însă la școală a învățat nemțește. Scriitorul nota: „După haine părea tare sărac, dar tot ce avea pe el era nespus de curat, părul îi era neted pieptănat, ochii îi luceau sfințiți de o binecuvântare și era în chipul lui ceva atât de deștept și de bun, cum n-am întâlnit decât la puțini copii.” Andersen i-a oferit cartea sa de vizită, consemnând în încheiere: „Niciodată un copil străin nu-mi grăise ca acesta. Ființa lui nobilă, privirea lui deșteaptă și nevinovată erau cel mai bun hrisov de boierie…”