Posts Tagged ‘Tratatul din 4 august 1916’

Mircea Rusnac – Cum s-a ajuns la dezmembrarea Banatului din 1919

30 octombrie 2020

Primul război mondial a modificat radical situaţia geopolitică din Europa centrală şi răsăriteană. Prăbuşirea Imperiului austro-ungar a lăsat un mare spaţiu liber pe hartă, pe care nu au întârziat să îl ocupe statele denumite succesorale, care îşi disputau între ele moştenirea teritorială şi economică a acestuia. Între teritoriile intens disputate s-a aflat şi Banatul, mic ca suprafaţă, însă cu o economie deloc de neglijat în acel timp.

Încă pe parcursul desfăşurării războiului mondial, marile puteri ale Antantei (Franţa, Anglia, Rusia, Italia) au promis întregul Banat atât Serbiei, cât şi României. Conferinţa ambasadorilor statelor Antantei de la Belgrad din 4 august 1915 îl oferea în întregime Serbiei (Ion Gabriel Andrei, Revendicări sârbe şi iugoslave asupra Banatului românesc, în Magazin istoric, august 2019, p. 60.), iar la 4 august 1916, Tratatul de alianţă încheiat de România cu Rusia, Franţa, Anglia şi Italia îl acorda cu aceeaşi generozitate şi României. Trebuie însă precizat că Rusia, principalul susţinător al Serbiei, nu accepta deloc această variantă. Oficialii ruşi doreau să acorde Serbiei cea mai mare parte a Banatului, inclusiv Timişoara. Din acest motiv, înainte de încheierea tratatului cu România sus-menţionat, la 29 iulie 1916, a fost perfectat un Acord secret ruso-francez, prin care părţile se angajau să se înţeleagă între ele asupra deciziilor pe care le vor lua la Conferinţa păcii. (Politica externă a României. Dicţionar cronologic, Bucureşti, 1986, p. 162.) Ulterior însă, revoluţia bolşevică a eliminat Rusia din rândul participanţilor la acea conferinţă şi astfel Serbia şi-a pierdut principalul susţinător. Dar nici tratatul cu România nu a mai fost considerat valabil, întrucât în 1918 aceasta a încheiat o pace separată cu Puterile Centrale. Între timp au intervenit în război şi Statele Unite, care au declarat că nu se simt implicate în niciun tratat încheiat fără participarea lor.

La sfârşitul războiului au fost publicate şi cele 14 puncte ale preşedintelui american Woodrow Wilson, care susţineau dreptul popoarelor din fosta Austro-Ungarie de a-şi constitui state proprii. Bazându-se pe aceste elemente, nu mai puţin de trei popoare est-europene şi-au exprimat, prin adunări naţionale, pretenţiile de a alipi Banatul statelor lor. La 25 noiembrie 1918, adunarea de la Novi Sad proclama unirea Banatului cu Serbia. La 1 decembrie 1918, la Alba Iulia era hotărâtă unirea Banatului cu România, iar la 22 decembrie 1918, adunarea maghiarilor de la Cluj cerea unirea Banatului cu Ungaria. După cum se poate vedea, niciuna dintre aceste trei adunări nu s-a ţinut pe teritoriul Banatului, unde în acel moment nicicare dintre numeroasele sale etnii nu deţinea majoritatea absolută a populaţiei.

În aceste condiţii, a apărut şi o a patra tendinţă, susţinută mai ales de alte două importante etnii bănăţene, respectiv germanii şi evreii, care nu aveau în imediata vecinătate state de aceeaşi origine cu ei. Aceştia doreau menţinerea unui Banat nedivizat şi de sine stătător, fără a se alipi niciunui stat riveran. Tendinţa aceasta s-a manifestat atât în perioada existenţei Republicii autonome bănăţene (31 octombrie 1918 – 21 februarie 1919), condusă de evreul Otto Roth, cât şi în memoriul adresat de către germani (şvabi) Conferinţei de pace de la Paris la 16 aprilie 1920. Acesta din urma solicita existenţa unui stat cantonal format din Banat şi Bacica, diferitele etnii urmând a conduce cantoanele în funcţie de preponderenţa lor, după model elveţian.

Este un caz unic în istoria mondială că o regiune a fost declarată „unită” în acelaşi timp cu trei state străine, respectiv toţi vecinii săi. Niciunul dintre aceştia nu a renunţat la partea lui.

În cele din urmă, Conferinţa de pace nu a dat câştig de cauză niciuneia dintre aceste variante şi a recurs la soluţia împărţirii Banatului pe criteriu etnic între România, Serbia şi Ungaria. În acest mod, voinţa marilor puteri a triumfat şi Banatul a fost împărţit în felul în care îl vedem şi acum. Dezmembrarea sa produsă în 1919 s-a menţinut fără întrerupere până astăzi.