Posts Tagged ‘şvabi’

Mircea Rusnac – Fostele localităţi şvăbeşti din Banatul sârbesc

1 februarie 2020

În momentul împărţirii Banatului între România şi Serbia, în 1919, o parte importantă a populaţiei sale era de origine germană. Ocupând un teritoriu destul de compact şi locuind în numeroase sate şi oraşe, şvabii au ajuns peste noapte să fie despărţiţi prin graniţa româno-sârbă. În timp, localităţile lor au fost românizate, respectiv sârbizate, iar acum a rămas prea puţin din moştenirea culturală şi istorică pe care ne-au lăsat-o. De aceea, încercăm să reconstituim, cum am făcut-o şi în cazul Banatului românesc, aşezarea şi denumirea vechilor localităţi ale şvabilor din Banatul sârbesc.

La fel ca şi dincoace de graniţă, proporţia şvabilor în rândul populaţiei bănăţene era una însemnată în momentul divizării regiunii. Dacă în Banatul românesc şvabii reprezentau 25,4% din totalul populaţiei în 1920, în Banatul sârbesc ei constituiau 22,6% în 1921, fiind a doua etnie după sârbi. La fel ca şi la noi, procentajul lor a început să scadă ulterior, ajungând la 20,6% în 1931 şi la numai 2,9% în 1948. În recensămintele ulterioare, şvabii nu mai apăreau deloc. Regimul lor după încheierea celui de-al doilea război mondial a fost deosebit de dur. Un mare număr dintre ei au fost executaţi de partizanii lui Tito, iar ceilalţi, în special femeile şi copiii, au fost expulzaţi în Germania.

Ei au locuit atât în vechile oraşe ale Banatului sârbesc (Panciova, Vârşeţ, Becicherecu Mare, Chichinda Mare, Biserica Albă), cât şi în numeroase localităţi rurale de pe cuprinsul regiunii. Dintre acestea, menţionăm, fără a avea pretenţia că vom epuiza enumerarea:

Nakodorf (Nakovo), faţă în faţă cu Comloşu Mare; Charleville şi Seultour, lângă Comloşu Mic. Despre ultimele două, Francesco Griselini arăta în secolul al XVIII-lea că erau locuite, pe lângă germani, şi de loreni, ceea ce explică rezonanţa denumirilor. Astăzi ele sunt reunite, împreună cu fostul sat şvăbesc Sankt Hubert, în satul triplu Banatsko Veliko Selo. De asemenea, fostele localităţi Haufeld şi Mastort, aflate în faţa Jimboliei, sunt acum reunite în satul Novi Kozarci. Tot în zona Chichindei au mai existat şvabi în Banat Topola (Banatska Topola), Bikač (acum inclus în satul Bašaid) şi Molidorf (Molin), ultimul dispărut în 1961. Altă localitate dispărută a fost Deutsch-Zerne, lângă Srpska Crnja.

Pe graniţă, faţă în faţă cu Iohanisfeld şi Foeni, se află satul Pardan (Međa). În zona Žitište au mai existat şvabi în localităţile: Neuhatzfeld (Čestereg), Sankt Georgen an der Bega (Žitište) şi Katarinenfeld (Ravni Topolovac).

În zona Becicherecului erau: Deutsch-Elemer (Elemir), Klek, Deutsch-Etschka (Ečka), Sigmundsfeld (Lukićevo), Lazarfeld (Lazarevo), lângă Katarinenfeld, şi Ernesthausen (Banatski Despotovac).

În zona Sečanj, trăiau şvabi în Sartscha (Sutjeska), Petersheim (Sečanj), Stefansfeld (Krajišnik), Modosch (Jaša Tomić), faţă în faţă cu Grănicerii (Ciavoş), şi Rudolfsgnad (Knićanin).

În zona Plandište, localităţile şvabilor se numeau: Setschanfeld (Dužine), Bioseg (Banatski Sokolac), Georgshausen (Velika Greda) şi Zichydorf (Plandište).

Karlsdorf se numeşte astăzi Banatski Karlovac, Glogau – Glogonj, Apfeldorf – Jabuka, Franzfeld – Kačarevo, Homolitz – Omoljica, iar Rustendorf – Banatski Brestovac.

Blauschütz a devenit Pločica, Kubin este acum Kovin, Kudritz este Gudurica, faţă în faţă cu Lăţunaş. Alte localităţi şvăbeşti au fost Mramorak şi Schuschara-Sanddorf (Šušara).

Trebuie să recunoaştem că au fost destul de multe în ambele părţi ale Banatului şi, dacă nu-i mai putem aduce pe şvabi înapoi, cel puţin să păstrăm amintirea existenţei lor cândva pe aceste meleaguri. Ei fac parte integrantă din istoria Banatului şi nu este deloc un gest frumos să fie trecuţi cu vederea.