Posts Tagged ‘Steierdorf’

Mircea Rusnac – Rolul comunității din Steierdorf în combaterea variolei în a doua jumătate a secolului al XIX-lea

3 mai 2020

În trecutul omenirii s-au înregistrat numeroase și tragice pandemii, cu efecte devastatoare asupra evoluției sale istorice. Un caz elocvent a fost cel al variolei, împotriva căreia savanții secolului al XIX-lea au dus o luptă grea, până la descoperirea vaccinului salvator.

Jurnalistul reșițean Valerius Hora a aflat amănunte interesante despre implicarea mediului muncitoresc din Banatul de sud în desfășurarea activității de contracarare a epidemiei. Mai precis, medicul comunității miniere din Steierdorf, Anton Pichler, a furnizat concluzii importante personalităților implicate în combaterea virusului. El a putut foarte clar să compare evoluția persoanelor vaccinate împotriva variolei în paralel cu a celor nevaccinate, evidențiind în mod precis avantajul vaccinării. Chiar dacă datele furnizate de el au fost inițial falsificate de tabăra care se opunea vaccinării, totuși mai târziu el a avut ocazia să restabilească adevărul, în folosul științei medicale și al omenirii în general. În felul acesta, Banatul montan a putut să joace un rol important în combaterea unei boli ucigătoare, iar datele păstrate până astăzi pot fi demne de menționat și acum. Este ceea ce și face Valerius Hora, căruia îi mulțumim pentru încredințarea acestui articol.

 

Vaccinul contra variolei și colonia muncitorească Steierdorf – o dispută medicală… cu înțepături, de Valerius Hora

 

Știați că în a doua jumătate a secolului al XIX-lea localitatea bănățeană Steierdorf a fost inclusă într-un amplu, dar și foarte controversat studiu menit să determine eficiența vaccinului contra variolei? Amănunte despre acest studiu aflăm din lucrarea Kritik der Vaccinations-Statistik unde neue Beiträge zur Frage des Impfschutzes (Critică a datelor statistice privind vaccinarea și noi contribuții pe tema imunizării), lucrare prezentată în anul 1887 în cadrul celui de-al IX-lea Congres Medical Internațional de la Washington și publicată trei ani mai târziu, sub forma unui memoriu. Lucrarea aparținea unui respectat statistician austro-ungar, József Kőrösi, pe atunci director al Biroului de Statistică din Budapesta. Adept al imunizării prin vaccinare, Kőrösi a contrazis cu toată fermitatea concluziile formulate de doctorul Leander Keller, autorul studiului pomenit la începutul acestui articol. Să vedem însă cum a fost efectuată această cercetare.

În anul 1872, doctorul Keller, pe atunci medicul șef al Societății Austriece a Căilor Ferate de Stat, a solicitat doctorilor din zeci de localități aflate pe rețeaua feroviară să participe la culegerea de date privind rata îmbolnăvirilor de variolă și mortalitatea, separat, pe două grupuri: vaccinați și nevaccinați. Între cei implicați în realizarea acestui amplu studiu s-a numărat și Anton Pichler – medicul angajat de conducerea exploatării miniere din Steierdorf pentru a veghea la sănătatea muncitorilor și a familiilor acestora.

Pichler a întocmit situația cerută pentru perioada 1872-1873, iar tabelul cu datele statistice de la Steierdorf a fost inclus în studiul doctorului Keller. Se pare însă că acesta, fiind un adversar al vaccinării, a modificat cifrele, pentru a trage în final concluzia că imunizarea contra variolei nu ar avea efectul scontat.

Câțiva ani mai târziu, înșelătoria a fost scoasă la iveală de cercetătorul József Kőrösi. Între timp, Keller decedase, iar tabelele originale nu mai erau de găsit. Pentru a verifica datele, Kőrösi a scris tuturor medicilor implicați în studiu, rugându-i să-i pună la dispoziție tabelele trimise doctorului Keller. Doar opt tabele au putut fi recuperate – iar unul dintre ele a fost acela al doctorului Anton Pichler din Steierdorf. De fapt, situația de la Steierdorf a fost dată ca exemplu în lucrarea critică a lui József  Kőrösi. Iată ce spunea acesta:

„Dacă ne întrebăm cum a putut ajunge Keller la concluziile defavorabile imunizării, explicația șocantă pe care pot să o ofer este aceea că doctorul Keller a modificat tendențios cifrele din tabelele ce i-au fost trimise! Dintre cele opt rapoarte originale care mi-au parvenit, nu a existat niciunul pe care Keller să-l fi preluat fără a-l modifica. În fiecare tabel a operat modificări, iar toate cifrele au fost schimbate astfel încât să arate o rată mai mare a mortalității printre cei vaccinați și una mai mică printre persoanele nevaccinate.”

Iată și referirile la doctorul Pichler din Steierdorf:

„Doctorul Pichler, medic al muncitorilor din Steierdorf, mi-a trimis la 21 februarie 1887 copia tabelului original privind variola, pentru comunitatea de 5.500 de suflete pe care le avea în grijă în colonie. După cum reiese din tabel, în cazul vaccinaților a murit unul din 25 de bolnavi, în timp ce la nevaccinați, rata mortalității este de 1 la 3, respectiv 13 decedați din 38 de bolnavi. Din același tabel prezentat în studiul lui Keller, reiese însă că mortalitatea celor nevaccinați ar fi de numai 1 la 5, procent obținut prin ajustarea în tabel a numărului bolnavilor nevaccinați, de la 38 la 68! Ca urmare a acestor diferențe evidente, i-am scris încă o dată domnului doctor Pichler, și, atrăgându-i atenția asupra importanței declarației sale, i-am cerut să verifice încă o dată dacă nu este vreo greșeală din partea domniei sale. Dânsul mi-a răspuns că nu este cazul, și că datele prezentate de dr. Keller nu sunt reale. <<Datele pe care eu vi le-am trimis corespund realității și sunt în concordanță cu evidențele mele privind bolnavii și decedații>>, a fost răspunsul său. Întrucât aceste date au fost trimise de dr. Pichler la vremea respectivă și autorităților regionale, prietenii și apărătorii lui Keller pot cerceta și acolo.”

Potrivit unui alt raport al lui József Kőrösi, în studiile lui Keller au fost incluse, în anii 1872, 1873 și 1874, și coloniile muncitorești din Reșița și Anina, întrucât în aceste localități bănățene se înregistrau cele mai multe cazuri de variolă. Informațiile nu sunt însă atât de detaliate ca în cazul localității Steierdorf.

Conform arhivelor comunității din Steierdorf-Anina, Anton Pichler s-a născut în 1834 la Bozen (Bolzano), în Tirolul de Sud. Stabilit în Steierdorf, Pichler a lucrat aici ca medic al comunității miniere și a fost căsătorit de două ori. A avut șase copii, însă doar fiul cel mare, numit tot Anton, a ajuns la maturitate.

Mircea Rusnac – Întemeierea Aninei şi tradiţia istorică

16 ianuarie 2010

Dezvoltarea centrelor industriale bănăţene din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea a determinat autorităţile habsburgice să efectueze masive colonizări de populaţie germană în regiune, întemeind chiar localităţi noi. Instalaţiile industriale de la Reşiţa, Bocşa, Oraviţa, Ciclova sau Sasca erau mari consumatoare de lemn şi de mangal (cărbune de lemn), astfel încât se impunea folosirea unei forţe de muncă în creştere pentru defrişarea pădurilor din jur şi prelucrarea combustibilului necesar. Una dintre noile localităţi apărute cu acest prilej, şi care va avea în curând un destin aparte, a fost Anina, numită în momentul înfiinţării Steirer-Dorf.

În prima jumătate a anului 1773, Direcţia Minieră Bănăţeană de la Oraviţa l-a însărcinat pe funcţionarul minier Peter Kastel, care provenea din Stiria, să aducă din regiunea sa de baştină colonişti specializaţi în munca la pădure. El s-a achitat rapid de misiunea sa, astfel încât în iunie se afla la Viena cu un grup de 94 de colonişti, dintre care 70 de adulţi şi 24 de copii. Cu ei a venit pe Dunăre până în Banat, continuându-şi apoi drumul prin păduri. La 24 iunie 1773 au ajuns pe locul viitoarei aşezări. Acolo, în aer liber, s-a oficiat prima slujbă religioasă, în amintirea căreia a fost ridicată ulterior o cruce comemorativă devenită monument istoric.

Cele 34 de familii nou instalate şi-au denumit localitatea Steirer-Dorf (devenită în timp Steierdorf), în amintirea ţinutului lor de origine. Mai târziu, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, românii care se vor aşeza acolo vor numi localitatea Anina, datorită numeroşilor anini sau arini care creşteau în pădurile din împrejurimi. După 1773 au continuat să sosească locuitori germani, încât într-un an numărul lor a crescut la 300. Lor le erau asigurate o serie de avantaje din partea autorităţilor. Pentru fiecare stânjen cub de lemne tăiate erau recompensaţi cu sume cuprinse între 24 şi 30 de creiţari. Lunar, fiecare familie primea gratuit câte o mierţă de grâu din depozitul de la Oraviţa, restul alimentelor care erau aduse tot de acolo fiind plătite, inclusiv transportul. Datorită destoiniciei locuitorilor, aşezarea a cunoscut o înflorire rapidă. În 1779, în locul numit Iudina de pe râul Miniş a fost construit un gater pentru fabricarea şindrilei. Şi chiar dacă în 1788 s-a produs o invazie otomană, care a determinat refugierea tuturor locuitorilor la Dognecea pentru o perioadă de şase săptămâni, ei au revenit cu toţii la casele lor şi viaţa aşezării a continuat. Au fost consemnate primele căsătorii, primele naşteri şi primele decese din istoria noii localităţi. Totodată, autorităţile au stimulat locuitorii să caute zăcăminte minerale, oferind recompense de 50 de florini găsitorilor. Curând, aceasta va schimba în mod radical viaţa Aninei.

Cel mai important eveniment al scurtei istorii a actualului oraş s-a produs în anul 1790, la doar 17 ani după întemeiere. Atunci, tăietorul de lemne Nikolaus Mathias Hammer, care fusese şi primul tânăr care s-a căsătorit la Steierdorf, a descoperit pe Valea lui Andrei eşantioane de huilă. Încurajat de premiul promis, el le-a dus la Oficiul minier din Oraviţa, primind imediat cei 50 de florini. Descoperirea era de o importanţă covârşitoare, mai ales datorită faptului că huila din zonă era de o excelentă calitate. În acest mod, prin deschiderea în curând a primelor exploatări miniere, caracterul aşezării de tăietori de lemne de până atunci s-a modificat decisiv. Cu timpul, minele din Anina vor ajunge să fie cele mai adânci din Europa şi exploatarea lor va continua neîntrerupt până la accidentul din 2006, care le-a închis definitiv. Însă în legătură cu descoperirea huilei de acolo există o interesantă povestire a localnicilor, care merită a fi redată în continuare, deoarece ea conţine în mod sigur o mare doză de adevăr.

În 1957, Alexander Tietz înregistra la Anina următoarea relatare a fostului miner Josef Skala, atunci în vârstă de 90 de ani: „Ştiţi cine a descoperit huila la Anina? Un porc. Huila se afla foarte aproape de suprafaţă, fiind acoperită de un strat subţire de iarbă. Porcul n-a făcut decât să scurme cu râtul, dând la o parte brazda de iarbă de pe cărbuni. Din întâmplare, băieţii trimişi să păzească porcii din Steierdorf şi-au aprins un foc de tabără tocmai în locul în care porcul scosese huila la lumina zilei. Deodată ei au observat că piatra deasupra căreia îşi aprinseseră focul ardea! Unul dintre ei a luat în sat o bucată din «piatra neagră» care luase foc şi a arătat-o tatălui său. Acesta, un tăietor de lemne numit Nikolaus Hammer, şi-a pus hainele de sărbătoare, a înfăşurat piatra într-o batistă şi s-a dus la Oraviţa, la Direcţia regală a minelor. Când au văzut piatra, domnii de acolo au devenit pe dată foarte prietenoşi, l-au bătut pe umăr pe omul nostru şi au poruncit să i se plătească la casierie o răsplată de cincizeci de florini. Aşa s-au descoperit cărbunii la Anina. Locul unde s-au petrecut acestea a fost Coveiul lui Andrei din valea Aninei. Acolo s-a şi săpat primul puţ, numit puţul Purcaru, Purcar însemnând în româneşte porcar.” De unde se vede că de multe ori şi întâmplarea poate juca un rol hotărâtor în trecutul unei localităţi sau al unei regiuni.

Bibliografie: Ion Păsărică, Frumuseţile naturale ale Banatului, cu localităţile climatice-balneare şi cataractele Dunării, Bucureşti, 1936; Din istoria cărbunelui. Anina 200, Reşiţa, 1991; Georg Hromadka, Scurtă cronică a Banatului montan, 1995; http://www.banaterra.eu/romana/mosoroceanu-cristian-liviu-steierdorf; http://laender.freepage.de/cgi-bin/feets/freepage_ext/41030x030A/rewrite/banat/storys.htm.

Traducerea în limba germană a acestui articol, realizată de Robert Babiak, poate fi citită aici.