Posts Tagged ‘Scorilo’

Mircea Rusnac – Despre dacii care locuiau în Banat

20 Septembrie 2016

Zurobara

În epoca dezvoltată a fierului (perioada La Tène), teritoriul Banatului, la fel ca şi întreaga Românie de astăzi, au fost locuite preponderent de daci. Aceştia au fost un popor antic, nici mai bun şi nici mai rău decât alte popoare europene contemporane cu ei. Atraşi în mod evident de nivelul de dezvoltare şi de civilizaţie al Imperiului roman, ei lansau în numeroase rânduri atacuri îndrăzneţe la sud de Dunăre, însă când erau la rândul lor atacaţi, se apărau cu vitejie.

Trebuie menţionat din capul locului că acum două milenii, condiţiile climatice de pe acest teritoriu erau mult mai aspre decât astăzi. Specialiştii consideră că atunci pe teritoriul Daciei era o climă care acum se întâlneşte prin Scandinavia şi la cercul polar. Iernile erau deosebit de friguroase. Numeroşi autori antici, în frunte cu Ovidiu, care le-a simţit pe propria piele, au descris cu groază teribilele ierni getice. Nu de puţine ori se întâmpla ca Dunărea să îngheţe într-o asemenea măsură, încât armate întregi o puteau traversa fără probleme. Acest climat extrem de aspru a influenţat în mod cert şi viaţa locuitorilor.

Populaţia în acea perioadă era mult mai rară decât în epoca noastră. Pentru regatul lui Burebista, Strabon dă un total de jumătate de milion de oameni. (Vasile V. Muntean, Contribuţii la istoria Banatului, Timişoara, 1990, p. 40.) Dacă estimăm teritoriul Daciei la cca. 300.000 km² şi luăm în considerare o densitate de 2-3 locuitori/km², cum se consideră că era în general pe atunci, ajungem tot pe acolo, între 500.000 şi un milion de locuitori pentru întreaga Dacie.

În cazul Banatului actual, populaţia nu putea să treacă de câteva zeci de mii de oameni. Aici, pe lângă climatul aspru amintit, erau şi condiţii de relief dificile. Câmpia era mlăştinoasă, situaţia rămânând aceeaşi până la desecările efectuate de austrieci după 1718. Munţii erau friguroşi şi neprimitori. Totuşi, în Banat au existat câteva aşezări şi cetăţi importante, precum Ziridava (Pecica), Zurobara (Unip), Berzobis (Berzovia), Acmonia (Zăvoi), Aizis (Fârliug), Tibisco (ulterior Tibiscum, Jupa), Tsierna (ulterior Dierna, Orşova), Arcidava (Vărădia) etc.

Fiind situat în apropierea Munţilor Orăştiei, nucleul puterii dacice, Banatul a făcut parte din regatul lui Burebista. Imediat după asasinarea acestuia (44 î.Chr.), în zonă era menţionat Cotiso, care în mod sigur a fost unul dintre principalii complotişti împotriva lui. În legătură cu el, istoricul Florus scria că „dacii stau aninaţi de munţi” şi continua: „De acolo, sub conducerea regelui Cotiso, de câte ori Dunărea îngheţată lega cele două maluri, obişnuiau să năvălească şi să devasteze ţinuturile vecine.” (Hadrian Daicoviciu, Dacii, Chişinău, 1991, p. 87-88.) După ce Octavianus Augustus a învins în războaiele civile din Roma, el l-a înfrânt şi pe Cotiso. Într-o odă din 28 î.Chr. dedicată protectorului său Mecena, poetul Horaţiu îl sfătuia pe acesta să nu mai fie frământat de grija Romei, căci armata lui Cotiso a pierit. Indicaţia lui Florus referitoare la munţii în care locuiau dacii conduşi de Cotiso a făcut ca formaţiunea statală a acestuia să fie plasată de istorici în Banat şi vestul Olteniei, de ambele părţi ale munţilor. (Ibidem, p. 88.)

Tot despre implicarea lui Cotiso în războaiele civile romane, istoricul Suetoniu scria în biografia lui Augustus că acesta era acuzat de adversarul său Antonius că plănuia să se înrudească cu căpetenia dacică. Cotiso ar fi urmat să se căsătorească cu Iulia, fiica lui Augustus, iar viitorul împărat să o ia de soţie pe fiica lui Cotiso. Era desigur numai un zvon răuvoitor, însă el arată că rolul lui Cotiso în războiul civil nu era de neglijat. (Ibidem.)

În unele manuscrise ale lucrării lui Suetoniu, numele lui Cotiso apărea sub forma Coson, existând prin urmare supoziţia că era vorba de una şi aceeaşi persoană. Într-adevăr, pe lângă asemănarea numelor, Cotiso şi Coson par a fi trăit în aceeaşi perioadă şi a fi luat parte la aceleaşi evenimente. Imediat după asasinarea lui Cezar şi a lui Burebista (44 î.Chr.), Coson intrase în legătură cu Marcus Brutus, care se pregătea în Macedonia pentru lupta cu triumvirii Octavianus, Antonius şi Lepidus. Pentru ajutorul primit de la el, Brutus l-a răsplătit cu vestitele monede de aur cunoscute acum sub denumirea de „cosoni”. Pe monede apărea numele regelui dac, însă cu figuraţia luată de pe cele ale generalului roman. Brutus a fost însă învins la Philippi (42 î.Chr.), sinucigându-se apoi. Dobândind iertarea lui Octavianus pentru prost inspirata alianţă cu duşmanul său, Coson avea să ajungă apoi în relaţii suficient de bune cu el, încât prin 32-31 î.Chr. zvonuri privind eventuala lor încuscrire să poată circula prin Roma. (Ibidem.)

Cosoni

Aşadar, perioada lui Cotiso-Coson a fost cuprinsă între anii 44-28 î.Chr. Mai târziu, formaţiunea dacică din Banat s-a unit iarăşi cu cea din zona Munţilor Orăştiei. Conform tradiţiei păstrate în zonă până astăzi, regele Coryllus-Scorilo, tatăl lui Decebal, ar fi fost originar din Banat, mai precis de pe valea Bistrei. În momentul domniei sale de patru decenii, conform istoricului Iordanes, cele două formaţiuni erau deja reunite. Domnia lui Scorilo este considerată acum a fi avut loc în perioada 28-68 d.Chr. (Ibidem, p. 87). Deci reunificarea a avut loc probabil cândva între 28 î.Chr. (dispariţia lui Cotiso-Coson) şi 28 d.Chr. (începutul domniei lui Coryllus-Scorilo).

Evident, originar din aceeaşi zonă bănăţeană era şi Duras-Diurpaneus, fratele lui Scorilo, care l-a urmat pe acesta pe tron (68-87 d.Chr.). Sub conducerea celor doi fraţi, tradiţionalele atacuri ale dacilor la sud de Dunăre au continuat. Cel puţin după tată, şi Decebal era „bănăţean”, el purtând luptele decisive cu Imperiul roman (87-106 d.Chr.). De două ori (în 88 şi 101) au avut loc confruntări sângeroase la Tapae, defileul muntos de la marginea Banatului. După primul război dacic al lui Traian (101-102), Banatul a fost ocupat de imperiu. Ca o primă măsură luată, între 102-105 a fost construit marele pod peste Dunăre de la Drobeta, care avea să joace un rol decisiv în nimicirea puterii dacilor.

Tot în tradiţia populară, vârful bănăţean Gugu (2.291 m) este considerat a fi vechiul Kogaionon, muntele sacru al dacilor. De acolo şi-ar trage numele şi gugulanii. Şi alţi bănăţeni, trăitori în locuri mai ferite sau retrase, precum almăjenii, îşi revendică o serie de moşteniri şi tradiţii din vremea dacilor. După înfrângerea şi sinuciderea lui Decebal din anul 106 d.Chr., dacii au ieşit, cu fruntea sus, din istorie. Însă istoria lor a fost extrem de densă şi este păcat că până astăzi s-au păstrat atât de puţine informaţii despre ei.

Anunțuri