Posts Tagged ‘Maria Mândroane’

Mircea Rusnac – Lecţia lui Iosif Cireşan Loga

30 ianuarie 2010

Dintr-o emoţionantă evocare a Mariei Mândroane (http://www.banaterra.eu/romana/mandroane-maria-plecat-dintre-noi-iosif-ciresan-loga) am aflat, cu mai mult de două luni întârziere, că Iosif Cireşan Loga a murit. Împlinise 95 de ani. A avut o viaţă lungă şi tumultuoasă, suprapusă peste aproape un secol de istorie a Banatului. Un secol în care a cunoscut nişte momente care pentru noi, generaţiile de după el, se mai găsesc doar în cronicile istorice.

L-am cunoscut în toamna lui 1996. Mi-a fost prezentat ca „partizan”, ceea ce pentru mine era o revelaţie. Era primul luptător anticomunist pe care îl vedeam în carne şi oase. Tocmai scrisesem un articol despre partizanii bănăţeni, fapt care l-a bucurat, întrucât dorea să fie cunoscută lupta lor. Cu timpul, mi-a relatat în amănunţime uluitoarea sa poveste.

Se născuse în 1914 la Duleu. Conform obiceiului de atunci, la 18 ani (deci în 1932) părinţii l-au însurat şi în scurt timp a avut şi copii. Ca orientare politică, a fost atras de Mişcarea legionară. Înrolat în război, a parcurs cumplitele etape ale Frontului de est, ajungând până la Cotul Donului (a şi scris apoi amintiri despre acestea). A scăpat totuşi din acel iad şi după 23 august 1944 a luptat şi în vest, unde a căzut prizonier la germani. Finalul războiului l-a găsit în Germania, de unde s-a întors în vara lui 1945. Deşi România era sub ocupaţia sovieticilor, nu a ezitat să revină acasă, la soţie şi copii. Apoi s-a confruntat cu imixtiunile comuniştilor în viaţa satului său, ca şi în întreaga ţară. Ca urmare, a participat la mişcarea de rezistenţă.

După cum mărturisea în amintirile sale, Iosif Cireşan Loga a iniţiat grupul de partizani din Munţii Arinişului după falsificarea de către comunişti a alegerilor din 1946. Grupul Chera-Dârloni a existat până în 1949. Mi-a povestit că ei nu au dorit să ucidă pe nimeni, deoarece erau creştini. În schimb, îi băteau pe activiştii şi colectorii de cote din satele regiunii sau incendiau avutul acestora. M-a onorat dăruindu-mi lucrarea sa Rezistenţa anticomunistă din Munţii Arinişului 1947-1949, pe care a scris cu mâna tremurândă următoarea dedicaţie: „Cu multă cinste dau această carte d-lui Prof. Mircea Rusnac. 11.XI.2003. Iosif Cireşan Loga.” Avea aproape 90 de ani. Aşa îmi spunea: „Domnul Profesor”, deşi eram cu 57 de ani mai tânăr! Dar avea educaţia aceea a bunului simţ, a respectului şi a celor şapte ani de acasă care s-a transmis la români până în momentul venirii comuniştilor la putere. Oameni ca el sunt tot mai puţini acum.

Interesul meu pentru mişcarea de partizani îl bucura mult. Mă întreba de fiecare dată: „Mai scrieţi?”, cu accentul pe ultima silabă. Mi-a povestit şi restul: cum a fost arestat, anchetat şi dus la Canal. A stat acolo până în 1954. Revenit acasă, a găsit situaţia la fel de proastă cum o lăsase. A reluat lupta. Grupul din Duleu s-a reconstituit şi, păţiţi fiind acum, acţionau cu mai multă prevedere. Adică dădeau loviturile împotriva zbirilor numai noaptea, când le incendiau casele, acareturile sau recoltele. Aceste lucruri le relatase în două caiete pe care nu le-a publicat. Însă a avut încredere să mi le împrumute şi am putut folosi informaţiile în două articole: într-unul am inclus mişcarea de partizani de după 1954 (https://istoriabanatului.wordpress.com/2009/06/17/mircea-rusnac-al-doilea-nivel-al-miscarii-de-rezistenta-anticomunista-din-banat), iar în celălalt am utilizat mărturiile culese de el despre răscoala din Arad şi Bihor din 1949 de la unii participanţi de frunte la aceasta, cu care a fost coleg de suferinţă în lagărul Peninsula (https://istoriabanatului.wordpress.com/2009/06/17/mircea-rusnac-rascoala-anticomunista-a-taranilor-aradeni-din-anul-1949).

Caietele de amintiri le scrisese în timpul comunismului, dar pentru a nu fi descoperite, le-a îngropat într-o ulcică sub podelele casei sale din Duleu. Era supărat că acum, când era liber să le facă cunoscute istoricilor, unii „uitau” să i le mai restituie. Manifestându-mi indignarea faţă de asemenea apucături, mi s-a răspuns cu cinism că „moşul” nu o va mai duce mult şi caietele respective nu vor mai trebui returnate nimănui. Ei bine, Iosif Cireşan Loga a trăit mai mult decât cel care îşi făcuse asemenea penibile socoteli. Un lucru din care ar trebui să învăţăm multe cu toţii.

Acesta a fost bătrânul partizan cărăşean. A fost şi un talentat scriitor în grai bănăţean şi un colecţionar de piese etnografice, dorind să nu se piardă tradiţia satului. În ultimii 20 de ani a locuit la Bocşa, la un nepot, dar a luat mereu parte la manifestări culturale şi a publicat cărţi. A fost unul din ultimii condeieri ţărani ai Banatului, rămaşi din strălucita tradiţie de dinaintea războiului. Prin dispariţia lui Iosif Cireşan Loga, Banatul a pierdut un pilon de bază, un martor de primă mărime al trecutului său zbuciumat.

Dumnezeu să îl ierte şi să îl odihnească pe domnul Cireşan!