Posts Tagged ‘Băile Herculane’

Mircea Rusnac – Vizita în Banat a unui grup de savanţi francezi (1919)

12 septembrie 2011

Drapelul din Lugoj, anul XIX, nr. 57 din 21 iunie 1919, descria vizita unui grup de iluştri oameni de ştiinţă francezi în Banat, făcută desigur în scopul documentării asupra situaţiei reale existente în această regiune, atât de disputată pe atunci între statele vecine cu ea. Din delegaţie au făcut parte: Lucien Poincaré, fratele preşedintelui Franţei şi vicerector al Academiei din Paris, preşedinte al consiliului Universităţii; Charles Diehl, celebru bizantinolog; D. Berthelot, mare chimist; I. Bédier, erudit profesor de literatură franceză la Colegiul Franţei; fizicianul Ionet, specialist în electricitate; elenistul Fougère; marele geograf Emmanuel de Martonne; medicul Balthezard şi profesorul universitar de drept Meynal.

Aceste personalităţi sosiseră mai întâi la Bucureşti într-o vizită de răspuns faţă de cea efectuată în Franţa de savanţii români. De acolo ele s-au deplasat în Banat, deşi, cum scria ziarul citat, acesta nu se putea lăuda pe atunci cu şcoli superioare şi nici măcar secundare româneşti. Cu toate acestea, excursia lor în Banat avea să se soldeze cu „o bogăţie de impresii plăcute şi observaţii preţioase”, după cum au constatat ei înşişi, „pentru că au cunoscut sufletul românilor de pretutindeni.”

La 19 iunie grupul a sosit la Lugoj, fiind întâmpinat la gară de o mulţime de oameni, inclusiv corurile „Ion Vidu” şi „Lira”, precum şi o serie de coruri săteşti. Oaspeţii au fost salutaţi de protopopul dr. G. Popoviciu. Corul „Vidu” şi cel al copiilor dirijaţi de Liuba au intonat Marseieza. De la gară, mulţimea a plecat la cafeneaua „Corso” şi apoi la hotelul „Regele României”. Împreună cu delegaţii francezi s-a aflat şi dr. Valeriu Branişte, care i-a însoţit în întregul lor turneu efectuat în Transilvania şi Banat. La masă au fost salutaţi de primarul Harambaşa, după care s-au întors la gară pentru a porni cu trenul special către Băile Herculane. În tren francezii au fost însoţiţi de 80 de români.

Pe traseu trenul a făcut o serie de opriri, fiind salutat în gări de mulţimi de ţărani, având în frunte pe preoţii, notarii şi pretorii din localităţile respective. La Găvojdia a vorbit preotul Morariu, iar la Sacu preotul Spătan. La Caransebeş primirea a fost efectuată de mai puţină lume decât era de aşteptat, ziarul Drapelul dând vina pe distanţa care separa gara de oraş. A vorbit acolo protopopul Ghidiu. La Slatina Timiş, notarul sârb Ristici a încheiat discursul său spunând: „Trăiască România Mare şi Franţa!” Iar la Mehadia oaspeţii au fost salutaţi de dr. Vemoian. Acolo se afla şi un tren cu soldaţi coloniali francezi şi cu numeroşi ofiţeri, în trecere către Seghedin.

La Herculane, savanţii francezi au fost duşi cu trăsurile către camerele elegante din vilele staţiunii. Acolo s-au putut bucura de băi calde, muzică relaxantă, de aerul sănătos din staţiune şi de priveliştile încântătoare din jur. După luarea cinei, convoiul de trăsuri a revenit la gară, oaspeţii dormind în trenul special. În salonul mare din Herculane, conducătorul delegaţiei franceze a declarat: „Dacă nu vă veţi ajunge azi aspiraţiile juste, le veţi ajunge mâine, căci dreptatea are să învingă. Iar eu doresc ca Banatul întreg să fie unit României Mari.”

La întoarcere au fost salutaţi şi în alte localităţi. La Teregova a vorbit preotul Bogoevici, iar la Domaşnea preotul Uzonescu. Trenul special a ajuns la Lugoj, însă şi-a continuat călătoria până la Timişoara, de unde un alt tren expres avea să îi transporte până acasă. În acest mod a decurs importanta vizită în Banat a unor personalităţi ilustre. Era şi acesta un semn că, la finalul unui război sângeros, lucrurile începeau să reintre în normalitate.

Reclame

Mircea Rusnac – Revoluţia din decembrie 1989 în oraşele judeţului Caraş-Severin

14 noiembrie 2009

După ce, în ediţia specială din 23 decembrie 1989, a relatat în amănunţime modul în care s-a desfăşurat revoluţia la Reşiţa (https://istoriabanatului.wordpress.com/2009/11/12/desfasurarea-revolutiei-din-decembrie-1989-la-resita), în primul său număr „obişnuit” (anul I, nr. 1, după cum scria pe frontispiciu), ziarul Flamura liberă din 25 decembrie făcea o trecere în revistă a evenimentelor produse şi în alte oraşe din Caraş-Severin cu acelaşi prilej. Este vorba de articolul intitulat În focul luptei revoluţionare, care însuma ştirile venite de la corespondenţii ziarului din judeţ.

De la Caransebeş, informaţiile au fost transmise de către vicepreşedintele Consiliului orăşenesc al Frontului Salvării Naţionale, Ion Căprioru. El a infirmat cu această ocazie zvonul care circula la Reşiţa, potrivit căruia aeroportul din localitate ar fi fost atacat de „terorişti”. Singurele focuri de armă fuseseră trase în Caransebeş numai în ziua de 21 decembrie, când şi acolo izbucnise revolta împotriva regimului comunist.

În acea zi, muncitorii şi intelectualii de la Combinatul de Prelucrare a Lemnului şi de la Întreprinderea de Construcţii de Maşini organizaseră mitinguri împotriva agresiunii de la Timişoara şi a regimului de teroare impus în ţară de către Nicolae Ceauşescu. Apoi demonstranţii s-au deplasat pe străzile oraşului către centru, „cerând îndepărtarea lui Ceauşescu şi instituirea democraţiei adevărate a poporului.” (sic!)

Ajunşi acolo, ei au încercat să elibereze deţinuţii politici aflaţi în arestul Miliţiei. Miliţienii au ripostat cu foc împotriva demonstranţilor, lucru ce a determinat o escaladare a violenţei din partea acestora. S-au înregistrat şi câteva victime. Ca reacţie, ei s-au dezlănţuit, incendiind sediul Miliţiei, pe cel al Procuraturii şi al Judecătoriei. Au urmat acte de mare violenţă şi vandalism, prin care au fost devastate magazinul universal „Timişul” şi sediul conducerii administrative a oraşului.

În 22 decembrie dimineaţa, lucrurile au revenit la normal, desfăşurându-se de această dată în mod paşnic. În piaţa centrală se afla acum aproape întreaga populaţie a oraşului. Evenimentele au decurs în linişte şi noua stare de lucruri a fost instaurată fără alte incidente.

Ceva asemănător s-a întâmplat şi la Bocşa, al treilea oraş al judeţului, unde flacăra revoluţiei a izbucnit tot în seara lui 21 decembrie 1989. În jurul orei 21, la Întreprinderea de Construcţii Metalice a avut loc un miting împotriva dictaturii lui Ceauşescu. După două ore, muncitorii din toate cele trei schimburi ale întreprinderii s-au îndreptat către centrul oraşului. Ajungând la Primărie, au cerut portretele lui Ceauşescu, dar nu au primit decât unul. După cum relata ziarului reşiţean Tiberiu Marcu, coordonatorul Consiliului Frontului Salvării Naţionale din oraş, aceasta a înfuriat demonstranţii şi „elementele retrograde şi provocatori s-au dedat şi aici la acţiuni iresponsabile, dar au fost opriţi la timp.”

În restul judeţului nu au avut loc evenimente reprobabile. La Moldova Nouă, conform lui Ion Mărcuţ Tămaş, din partea Consiliului orăşenesc al F.S.N., nu s-a tras niciun foc de armă. Acolo primele mitinguri au fost organizate de minerii de la „Florimunda” şi „Mina Centrală”, protestând şi ei împotriva lui Ceauşescu. Acestora li s-au adăugat şi muncitorii din celelalte sectoare ale Întreprinderii miniere şi din restul unităţilor economico-sociale ale oraşului. Ei cereau alungarea lui Ceauşescu şi se solidarizau cu populaţia din Timişoara. În oraşul dunărean se scanda: „Timişoara!”, „Libertate!” şi „Suntem cu Timişoara!” Ziarul scria chiar că „demonstraţia paşnică din faţa Primăriei a fost organizată cu sprijinul organelor locale şi a(l) Miliţiei.” S-au constituit comitete de cetăţeni şi gărzi patriotice, care au asigurat paza obiectivelor principale ale oraşului. Nu a avut loc niciun incident.

La fel de paşnice au fost şi demonstraţiile desfăşurate la Oţelu Roşu şi Băile Herculane. Nici acolo nu s-a produs vreun act de violenţă. În ajunul Crăciunului, în centrul oraşului Oţelu Roşu a fost împodobit un pom de iarnă pentru copii şi a avut loc o slujbă religioasă a Bisericii ortodoxe.

În acest mod a fost efectuată trecerea de la comunism la democraţie în judeţul Caraş-Severin. Rămân regretabile şi astăzi manifestările violente de la Caransebeş şi Bocşa, care cadrau atât de puţin cu climatul de civilizaţie la care se raportau mereu bănăţenii. Din păcate, în final s-au înregistrat şi şapte victime şi în plus au fost şi serioase pagube materiale, clădiri de valoare istorică din Caransebeş fiind lăsate pentru decenii în stare de paragină. Dar sunt foarte puţine revoluţiile care să nu lase şi astfel de urme.