Situat la întretăierea lumilor și civilizațiilor, Banatul a suscitat mereu interesul unor personalități care și-au purtat pașii prin această regiune. Opiniile lor merită a fi cunoscute, întrucât mai mereu ele au fost pozitive și admirative, indiferent de proveniența și de nivelul cultural al emitenților. Primul care și-a exprimat uimirea a fost chiar prințul Eugeniu de Savoya, care a cucerit Banatul de la turci la începutul secolului al XVIII-lea. Entuziasmat, el îi scria împăratului Carol IV: „O să vă povestesc despre o țară de care nu știți, de care nu ați auzit niciodată. Am văzut acel pământ, am călărit pe terenul său negru, unsuros, greu, mi-am dus luptele acolo și mi-am dorit să pot călări prin el, ca stăpân al său. În țara aceea zace pâinea pentru multe mii de oameni și în țara respectivă este și muncă pentru mulți șomeri. Pământul acela vă așteaptă, maiestate. Aveți mulți oameni în împărăție care sunt flămânzi și lipsiți de pământ. Dă-le pământul acela. Construiește-le un nou imperiu, nu cu sabia, cum se construiesc imperiile, ci cu topoare și pluguri.”
Pornind de la aceste trăsături naturale favorabile și beneficiind de munca intensă a locuitorilor, dintre care mulți au sosit din toate colțurile Europei, Banatul a cunoscut în curând o dezvoltare economică remarcabilă. Au apărut pe suprafața sa adevărate capodopere tehnice și arhitectonice, precum calea ferată Oravița-Anina, despre care Sim. Sam. Moldovan scria cu drept cuvânt în 1938, în lucrarea Oravița de altădată și teatrul cel mai vechi din România: „E de-ajuns să aruncăm o privire asupra acestei opere gigantice a părinților noștri, pentru a ne convinge cât suntem de mici față de ei și cât de puțin am făcut până acum ca să ne asigurăm stima și recunoștința posterității.” Cât despre Timișoara, ea a ajuns la începutul secolului al XX-lea al doilea oraș al Ungariei, după Budapesta, ca însemnătate economică. Academicianul maghiar Lendvai Jenő scria în perioada respectivă: „Gospodina germană gătește cu făină timișoreană; englezul poartă încălțăminte din Timișoara; clopotul de proveniența timișoreană bate în România; pălăria timișoreană ajunge în Franța și Belgia; trăsurile din Timișoara se mână în Serbia; copilul din Bulgaria mănâncă bomboane produse la Timișoara; egipteanul își aprinde țigara cu chibritul timișorean.”
Într-o atmosferă dominată de o asemenea rodnică activitate, viața socială și culturală a regiunii a fost la rândul ei profund și pozitiv marcată, după cum remarca și Lucian Blaga, referindu-se la graiul românilor bănățeni: „Dialectul acesta cu consoane înmuiate în miere e de altfel singurul dialect în care o doamnă din înalta intelectualitate își poate permite să vorbească fără de-a-și pierde frumusețea. Asta se întâmplă destul de des și de fermecător la Timișoara și Lugoj.” Crescut în mediul tolerant și multietnic al Banatului, Bartók Béla a fost, de asemenea, influențat în mentalitatea sa de acesta. El putea să spună: „Încerc, pe cât de mult pot, să exprim prin muzica mea ideea fraternității între oameni, a fraternității în ciuda oricăror războaie sau conflicte.” (Magazin istoric, nr. 12/2022, p. 78.)
Situația nu este surprinzătoare. Acolo unde există o bază economică sănătoasă, o dezvoltare în direcții multiple, toate aspectele societății sunt influențate în mod favorabil. La începutul secolului al XX-lea, Banatul avea o economie puternică, o societate sănătoasă și o viață culturală înfloritoare.
Istoria Banatului 