Mircea Rusnac – Academicianul Dinu C. Giurescu faţă cu regionalizarea României

De o bună bucată de vreme, academicianul Dinu C. Giurescu a devenit o prezenţă obişnuită la dezbaterile privind viitoarea regionalizare a ţării. Cu mult elan patriotic, venerabilul istoric ia de fiecare dată atitudine fermă împotriva acesteia, prezentată ca un mare pericol pentru viitorul României şi al locuitorilor ei. În concepţia domniei sale, ca şi în cea a multor conaţionali, regionalizarea este acelaşi lucru cu federalizarea, cu dezmembrarea ţării şi cu distrugerea naţiunii române. Întotdeauna, la mijloc trebuie să fie serviciile maghiare şi alţi duşmani interni şi externi. Există, practic, o vastă conspiraţie mondială menită să distrugă statul şi poporul român, care încă, din motive necunoscute, nu a izbutit acest lucru, deşi îl urzeşte de câteva decenii. În genere, tot ce este câtuşi de puţin diferit de organizarea actuală în judeţe este pasibil de asemenea etichetări.

Multă vreme am fost tentaţi să îl credităm pe Dinu C. Giurescu cu faptul că, dincolo de aberaţiile proferate, este totuşi de bună credinţă. Adică, întocmai ca şi alţi români la fel de puţin informaţi, chiar crede aceste lucruri. Recent am obţinut însă dovada că nu este deloc aşa.

În anul 2000 a apărut la Editura All un foarte frumos volum de Amintiri ale lui Constantin C. Giurescu, tatăl lui Dinu C. Giurescu. Ediţia fiind postumă, a fost îngrijită şi prefaţată de fiul marelui savant, unul dintre cei mai buni istorici pe care i-a avut România. Prima parte a Amintirilor, mergând până în 1938, mai apăruse în 1976, când autorul încă trăia. Partea a doua, neterminată, acoperind anii 1939-1940, vedea atunci, în 2000, pentru prima dată lumina tiparului, sub atenta îngrijire a academicianului Dinu C. Giurescu.

Ce citim în această parte inedită, mai precis la paginile 271-273 ale lucrării amintite? Faptul că şi în 1938, ca şi astăzi, se punea problema regionalizării României. Ea s-a şi realizat, doar că cele 10 regiuni constituite atunci au fost denumite ţinuturi. Era şi aceea o acţiune de dezmembrare a ţării? Constantin C. Giurescu era departe de această părere. Iată, pentru edificare, textul integral al prezentării făcute acelei regionalizări, rămas în manuscris până în 2000, când Dinu C. Giurescu l-a publicat pe bună dreptate:

„La 14 august 1938, zi aniversară a legii rurale de sub Cuza Vodă, când au fost împroprietăriţi ţăranii şi s-a desfiinţat boierescul, a apărut decretul-lege referitor la noua organizare administrativă a ţării. Se înfiinţau anume zece diviziuni teritoriale numite ţinuturi, fiecare cuprinzând mai multe judeţe şi conduse de către un rezident regal, echivalent cu subsecretarul de stat. Cel mai mic ţinut era acela al Sucevei, cu 17.070 de kilometri pătraţi, cel mai mare Argeş – numit ulterior Bucegi – cu 40.879. Ţinutul Dunărea – apoi Dunărea de Jos – avea 37.958 de kilometri pătraţi, al doilea ca mărime, şi cuprindea zece judeţe; capitala era la Galaţi. Hotarele ţinuturilor încălcau hotarele vechilor provincii. Astfel, ţinutul Argeş se întindea şi în Transilvania, incluzând judeţele Braşov şi Trei Scaune, ţinutul Timiş cuprindea şi judeţul Arad, la nord de râul Mureş, precum şi jumătatea de vest a judeţului Alba. Ţinutul Dunărea cuprindea două judeţe din Muntenia, anume Brăila şi Râmnicu Sărat, cinci din Moldova, adică Putna, Tecuci, Covurlui, Tutova şi Fălciu, două din Basarabia: Cahul şi Ismail, şi un judeţ din Dobrogea: Tulcea. Ţinuturile Prut şi Suceava se întindeau de la Carpaţi până la Nistru. Cel dintâi cuprindea judeţele Bacău, Neamţ, Baia, Roman, Vaslui, Iaşi, Botoşani, Bălţi şi Soroca, cel de-al doilea judeţele Câmpulung, Suceava, Rădăuţi, Storojineţ, Dorohoi, Cernăuţi şi Hotin. Ţinutul Mării, pe lângă judeţele Constanţa, Caliacra şi Durostor, intra şi în Muntenia, cuprinzând judeţul Ialomiţa, iar ţinutul Olt, în afară de cele cinci judeţe din Oltenia, cuprindea şi judeţul Olt din Muntenia.

Instituirea ţinuturilor, ca unităţi mari administrative, a rezultat din nevoia descentralizării. Se ajunsese, în vechiul regim administrativ, că pentru chestiuni mărunte, de resort local, locuitorii din sate şi oraşe îndepărtate trebuiau să vină în capitală. Şi în trecut se propusese înfiinţarea de formaţii administrative mari, cuprinzând mai multe judeţe: ne referim anume la aşa-zisele «gubernii» ale lui Petre Carp, dar nu se trecuse la înfăptuire. De data aceasta, din iniţiativa lui Armand Călinescu, se înfiinţează ţinuturile. Rezidenţii puteau rezolva o serie întreagă de probleme pe temeiul delegaţiilor primite de la titularii departamentelor. În fruntea judeţelor fură numiţi ca prefecţi colonei din armata activă, iar în fruntea oraşelor, personalităţi civile cunoscute ca buni gospodari. Situaţia oraşelor lăsa de dorit din cauza instabilităţii consiliilor comunale şi a primarilor. Nu exista continuitate în lucrările edilitare. Aşa se face că în 1938, înainte de noua lege administrativă, Armand Călinescu putea afirma în scris, sub proprie iscălitură: «Se ştie oare că în România, din 175 de oraşe, 114 nu au încă lucrări de canalizare? Se ştie că, din 175 de oraşe, 108 nu au încă alimentarea cu apă potabilă? Se ştie că un sfert din oraşele ţării nu au încă lumină electrică?» De aceea, noua lege administrativă prevede gruparea tuturor serviciilor municipale: apă, lumină, transportul în comun etc. «într-o administraţie separată, cu un buget special, ale cărei venituri rămân afectate exclusiv întreţinerii şi investiţiilor acestei administraţii. Întreprinderile vor fi obligate să întocmească programe de înzestrare şi ameliorare pe o perioadă determinată şi pe baza unor directive unitare de exploatare şi tarifare. Ele îşi vor constitui fonduri speciale pentru a-şi asigura amortizarea, înnoirea şi dezvoltarea.» Într-adevăr, începând cu această lege administrativă din 1938, gospodărirea oraşelor începu să progreseze, serviciile edilitare să se îmbunătăţească, atât cantitativ, cât şi calitativ.”

Şi aceasta nu este totul. Tatăl lui Dinu C. Giurescu a ocupat tocmai funcţia de REZIDENT REGAL al Ţinutului Dunărea de Jos, care cuprindea zece judeţe. Putem crede că marele istoric făcea acest lucru în dorinţa de a dezmembra România? A demonstrat în mod strălucit mai sus că nu. Sau acţiunea lui Carol II din 1938 era patriotică, iar cea din 2012 nu este? Când are dreptate academicianul Dinu C. Giurescu?

La fel ca şi atunci, şi acum se pune problema nevoii unei schimbări de viziune şi de politică a dezvoltării regionale. Judeţele create de Ceauşescu în 1968 sunt deja, de mult, depăşite de noile realităţi istorice. Nu putem persista la infinit cu susţinerea lor, întrucât tocmai istoria ne învaţă că nimic nu este veşnic. Iar faptul că, de pildă, covârşitoarea majoritate a bănăţenilor doresc, în mod normal, revenirea la regiunea lor, nu înseamnă că ei sunt, cu toţii, agenţii Budapestei, sau ai Belgradului, ai Bruxelles-ului, ai Angelei Merkel sau ai Mossad-ului. Înseamnă că ei, spre deosebire de mulţi alţii, au înţeles primii, la fel ca şi în 1989, că nu se mai poate continua în acest fel.

Anunțuri

8 Comments »

  1. 1

    Foarte interesantă postare. Citat edificator. Dilema pe care o impartasesc. Punct de vedere la care subscriu. Argumente logice si de bun simt.

  2. 2
    PHRENTZ Says:

    felicitari pentru articol !

  3. 3
    Brudariu Says:

    de acord
    Dan Brudariu

  4. 4
    Dan Ciubotariu Says:

    Evident ca, in conditiile Romaniei, pentru a o pastra intacta in granitele ei actuale, nu orice tip de regionalizare e posibila. Se stie cum comunistii, la dispoziitiile bolsevicilor lui Stalin au regionalizat Romania si au creat Regiunea Autonoma Maghiara-vezi Larry cartea lui Larry Watts, bazata pe documente declasificate CIA, STASi, etc, Prof. Dinu C. Giurescu critica impartirea in manera in care ea s-a realizat in anii ’40, una dintre regiuni fiind ceruta de UDMR in cadrul politicii pasilor marunti pentr dezmembrarea finala. Principiul subsidiaritatii, ata de cantat de partidul crestin si democrat (cretin si demodat) se refera la comunitati mai mici, nu la reguni care sa-si scgimbe in timp afilierile, stiind ei faptul ca romanii sunt cosmopoliti si iau totul de bun dac vine din afara, in Romania se lucreaza prost, o amenii sunt idioti *cu exceptia lor). Nu ati remarcat ca au fost platite, POZDRU sau altfel, doar temele care era de interes inormativ pentru serviciile lor de informatii care nu vad mai departe de lungul nasului (vezi cazul Iranului lui Reza Pahlavi) sau cele ale actuale din Tunisia, Egipt, Libia si Siria.
    Speram ca autonomia sa patrunda adanc, la nivelul unor subjudete si nu prin crearaea unor noi mecanisme birocratice, dar cu bataie politica lunga!!!

    • 5
      brudariu Says:

      Da. Banatul trebue sa ramana cum a fost, discutabila este doar ciopartirea de catre Sarbi a Torontalului. Desigur, o mai mare libertate fata de Centru, de ex. Perecuatia financiara care ar trebui sa asigure o transa mai mare parte celo 3 judete. Altfel, daca „locomotiva” Banat nu are suficient „carbuni” nu poate trage vagoanele mereu slabe care se cam complac in perecuatia ordonata de Centru. Cat depindea de Viena, cu mai multa libertate (adica de fapt autonomie) s-a dezvoltat f. Mult. Situatia s-a incetinit dupa1867 cand a depins direct de Budapesta. Cu cat Centrul e mai departe si nu se amesteca in repartizarea produsului local (=autonomie) cu atat locomotiva locala e mai puternica si poate ajuta -in limite rezonabile, fara a-si taia craca. Consider ca vechea denumire a judetelor si teritoriul respectiv trebue mentinute. Schimbari bruste, doar cu baza politica sunt nocive. Arhivele locale care oglindesc economia, istoria si politice dusa sau suferita pe plan local nu se pot trimite incoace-incolo din 10 in 10 ani. Mai multa libertate fata de Centru , adica autonomie, este benefica. Nu inseamna o rupere de teritorii, nici alta moneda, sau armata, etc. Tinutul secuiesc este o realitate, dar nu trebue supus unor ambitii politice de secesiune. Va trebui sa vina vremea cand – ca si Franta si Germania care au inteles ca nu granita si frontiera sunt esentiale ci dezvoltarea pasnica fara sovinism sunt calea de urmat. Asa si Romania si Ungaria vor trebui sa ajunga la aceasta intelepciune. Nu trebue uitat ca aceste doua tari sun inconjurate de o imensa masa slava: ucrainieni, ruteni, gagauzi, slovaci, polonezi, cehi, sloveni, croati, sarbi, bulgari, etc. Ca in biologie, doua mici celule care sunt inghitite de masa care-i sufoca si inghite, tot asa si in istoria politica. Atunci cand cele doua tari vor intelege cavor supravietui doar imppreuna contra pericolului de absorbire de catre masa slava, numai atunci vor supravietui istoriceste in timp. Din acesy pdv Romania e mai fragila (influenta slava si genetic si lingvistic etc.) decat Ungaria care e total straina de influenta slava. De aici necesitatea ca politicienii romani sa inteleaga mai repede necesitatea unei intelegeri cu Ungaria, punand capat litigiului teritorial. Dar cu respectul identitate de cultura, limba. Ceeace R. Nu a facut. Declaratia de respect a minoritatilor Alba Iulia 1918, declarata dar incalcata de guvernul Averescu a dus la toate framantarile intre 1919-1940 si a fost sursa iredentismului. In Banat -sunt timisorean – ne-am inteles bine cu svabii, ungurii, sarbii, si ceilalti. Deci se poate. In Banat nu am avut scene ca la Tg Mures in 1990-1991.

      Altceva. Centrul =Bucuresti s-a purtat groaznic chiar cuu romanii basarabeni. Basarabia era loc de surghiun pt. functionari dupa 1920. Nu uitati ! De aceea azi sunt reticente din partea lor la ideea unificarii. Basarabia nu a fost ajutata economic cum se cadea. Gestul lor eroic din 28 martie 1918 de a se uni cu o tara care nu avea decat 3 judete sleite de razboi si pe cale de a fi desfiintata de Mackensen care ceruse plecarea dinastiei si inlocuirea cu unalt print german, este un gest eroic pe care Vechiul Regat nu l-a pretuit cum trebuia. Romania fara Basarabia nu este o tara de viitor.

      Inca ceva. Daca e posibil, rugamintea mea de a-mi trimite textul convorbirilor lui Pan Halipa (la initiativa tatalui meu Adrian Brudariu) cu Puturi. Vizand tocmai viitorul Basarabiei alaturi de Romania. Discutie cu caracter periculos la data aceea. Rezultat tatal meu condamnat politic 1956. Tatal meu a fost un luptator pt. unitatea Moldovei cu Basarabia in coontextul Romaniei Mari. Textul convorbirii Pan Halipa este consemnat in fostele arhive cc.Daca puteti rog trimiteti e-mail Dan Brudariu Lausanne.

      Trimis de pe iPad-ul meu

      Pe 03.01.2013, la 03:29, Istoria Banatului a scris:

      > >

      • 6
        Dan Ciubotariu Says:

        Exacerbarea „incompatibilitatilor” inter-etnice e folosita de cei mari pentru „regionalizarea” celor mici. Targu-Mures pare fi un test (nereusit, in cele din urma) de dinaintea dezmembrarii Iugoslaviei.

      • 7
        Brudariu Says:

        Planu de regionaliizare calcand peste traditia istorica a judetelor va duce
        la un haos. Important este ca sa se faca pasi importanti pentru intelegera
        dintre diferitele nationalitati/etnii. REgionalizarea birocaratica va exacerba
        disensiunile.

    • 8
      brudariu Says:

      A propos ! Eliberarea lui Constantin Giurescu din Baragan/Mazareni dupa ce iesise de la Sighet, a fost tot actiunea tatalui meu. Vezi cartea lui Dinu Giurescu editia doua si in engleza daca nu ma insel. Dan Brudariu

      Trimis de pe iPad-ul meu

      Pe 03.01.2013, la 03:29, Istoria Banatului a scris:

      > >


RSS Feed for this entry

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: