Arhivă pentru martie 23rd, 2012

Mircea Rusnac – În onoarea regelui Mihai

23 martie 2012

Regele Mihai a împlinit la 25 octombrie 2011 vârsta de 90 de ani. În cinstea acestui eveniment, Biblioteca Cercului de Studii Vestul din Timişoara, sub coordonarea lui Flavius Boncea, a editat un frumos volum, în condiţii grafice deosebite.* El a apărut în doar 100 de exemplare, care nu au fost destinate comercializării. Jumătate dintre ele au fost predate în semn de cadou Casei Regale, celelalte fiind folosite pentru drepturile de autor şi pentru depozitul legal.

Ca unii care am avut cinstea de a lua parte la întocmirea volumului amintit (p. 62-65), putem să facem o scurtă prezentare a acestuia. El se deschide cu o declaraţie a regelui Mihai („Timişoara este pentru mine un loc însemnat şi drag, la care mă întorc întotdeauna cu plăcere. Poate pentru că inima acestui oraş este într-un fel şi inima ţării.”), cu Imnul Regal şi cu un articol introductiv al lui Flavius Boncea, purtând acelaşi nume ca şi cartea, urmând emoţionante mărturii ale principelui Radu, ale primarului Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, şi ale mitropolitului Banatului, Nicolae Corneanu. O amintire tristă din momentul abdicării regelui a avut fostul director al Operei din Viena, Ioan Holender (Am plâns cu lacrimi mari, căci l-am iubit pe Rege, p. 43-44), alte nume importante care au scris scurte, dar emoţionante evocări, fiind Şerban Foarţă, Nicolae Ţăran, Mircea Pora, Adrian Bodnaru, Adrian Orza, Tudor Creţu, Emil Druncea, Marius Ghilezan, Ştefan Şiacovici, Oscar Berger şi Amelia Galetar. Din amintirile mai multora dintre ei am reţinut faptul că în copilărie, pe vremea comunismului, bunicile (mai rar bunicii) au fost cele care le-au povestit pentru prima dată despre existenţa regelui şi despre exilul la care fusese obligat de către autorităţi. Este cazul lui Flavius Boncea (p. 8), Adrian Orza (p. 55), Marius Ghilezan (p. 71), Amelia Galetar (p. 78-79). Întrucât am trecut printr-o situaţie identică, în cazul nostru bunica numindu-se Maria Brezina (născută Pârgea), nu ne-am putut opri o întrebare: să fi fost o conspiraţie a bunicilor împotriva situaţiei existente atunci, când mulţi au ales să povestească în familie ceea ce cunoscuseră în tinereţea lor? Răspunsul nu poate fi, desigur, decât negativ, însă absenţa acestei conspiraţii dovedeşte un fapt şi mai remarcabil, anume că bunicii noştri au ales că contrazică teoriile oficiale ale regimului comunist, povestind adevărul nepoţilor lor, în speranţa că aceştia îl vor păstra în minte.

Articolul nostru, intitulat România este, de drept, Monarhie Constituţională, a tratat problema abdicării forţate a regelui de la 30 decembrie 1947 şi aşa-zisa şedinţă a Parlamentului din aceeaşi zi, al cărei proces-verbal publicat în Monitorul Oficial s-a dovedit a fi un fals (Eleodor Focşeneanu, Istoria constituţională a României 1859-1991, Bucureşti, 1992, p. 107-109). Pe baza acestui fals, România a devenit republică „populară”, deşi toate ţările care schimbaseră forma de stat după încheierea celui de-al doilea război mondial (Iugoslavia, Ungaria, Italia, Albania, Bulgaria) recurseseră măcar la simulacre de consultare a cetăţenilor. România a fost singura ţară care a devenit republică în urma unei farse de 45 de minute şi din acest motiv legitimitatea unei asemenea forme de stat rămâne într-o mare suferinţă.

Volumul mai trece în revistă realizările Timişoarei din scurta perioadă a domniei regelui Mihai (Catedrala mitropolitană, Filarmonica „Banatul”, Opera Română, Universitatea de Vest, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”, Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran”, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului), precum şi documentele prin care regele Mihai a devenit, la 24 februarie 2009, cetăţean de onoare al oraşului. Un volum decent, fără laude goale şi exagerate, şi foarte potrivit cu frumoasa aniversare căruia i-a fost destinat.

În încheiere vom reproduce din acest volum poezia Balenele republicane, scrisă de Paul Fort şi tradusă de Şerban Foarţă (p. 41-42):

„Pe când se mai pleca pe mări după balene, marinare, aşa departe, -ncât mureau de dor logodnicele noastre, – fără troiţe la răspântii, în Francia, nu vedeai şosea; erau marchizii în mătăsuri cu bumbi sclipind ca nişte astre, era şi Maica Preacurată, era şi Maiestatea Sa!

Pe când se mai pleca pe mări după balene, marinare, aşa departe, -ncât mureau de dor logodnicele noastre, – erau matrozii cu credinţă călăuziţi, pe mări, de-o stea; erau marchizii fără teamă de Dumnezeul legii voastre, era şi Maica Preacurată, era şi Maiestatea Sa!

Ei bine, astăzi, marinare, n-ai să mai vezi niciun chip trist: e toată lumea mulţumită, de parcă cerul ne-a surâs; s-a zis cu domnii în mătăsuri, ca şi cu Domnul nostru Christ, – azi e republică şi-avem un preşedinte, în sfârşit… Şi nici balene nu mai îs!”

*Cercul de Studii Vestul, În pace şi onor, volum coordonat de Flavius Boncea, dedicat aniversării a 90 de ani de viaţă ai Majestăţii Sale Regelui Mihai I al României, Ed. Universităţii de Vest, Timişoara, 2011, 110 p.

Reclame