Mircea Rusnac – Vizita generalului Franchet d’Espèrey la Timişoara (iunie 1919)

După ce a vizitat Lugojul, generalul Franchet d’Espèrey, comandantul armatei sudice franceze, a ajuns la Timişoara la 27 iunie 1919, unde a rămas timp de trei ore. Conform relatării apărute în nr. 62 din 3 iulie al ziarului Drapelul, scopul sosirii sale a fost acela de a se informa asupra demontării maşinilor din fabricile din oraş. La gară el a fost întâmpinat de conducătorii militari sârbi Lontkiević, comandant de divizie, şi Veliković, comandantul pieţei. Franchet d’Espèrey a mers direct la fabrica de ghete „Turul”, unde i-a întâlnit pe Benedict Norbert şi pe comisarul guvernamental Rojković.

Acolo, generalul francez s-a informat personal asupra situaţiei, cercetând fabrica timp de o oră. În continuare s-a interesat şi de alte fabrici timişorene. În fine, după o discuţie mai îndelungată cu maiorul Lontkiević, a părăsit Timişoara în direcţia Seghedin. Vizita sa reprezenta, conform ziarului citat, semnul sigur că trupele sârbeşti au primit ordinul de a evacua Timişoara: „În raport cu despoierile acestea am primit azi vestea că sârbii au luat în stăpânire şi arhiva comitatului şi cară de acolo toate hârtiile. Gimnaziul real e total despoiat şi alte edificii.”

După informaţiile ziarului Drapelul, trupele sârbeşti, care „sub evacuare înţeleg şi despoierea, adecă: «golire în toată forma»”, solicitaseră încă un răgaz de 6-7 zile sau 6-7 săptămâni, pe care l-ar fi primit. Pe de altă parte, mulţi proprietari de imobile din Timişoara le ofereau spre vânzare, pregătindu-se să părăsească definitiv oraşul. Ziarul lugojean prelua din Temesvári Hirlap din 28 iunie 1919 ştirea că 17 palate, hoteluri şi locuinţe situate atât în oraş, cât şi la periferie, se aflau în această postură. La fel, se vindeau moşii cu suprafeţe între 50 şi 360 de iugăre aflate în zonele Vârşeţ, Birda sau Deta.

Cum continua ironic ziarul: „În sfârşit, o moară cu etaj, alt hotel, un «institut cosmetic» cu aranjament complet şi în sfârşit alt palat cu etaj. Nu ne putem explica semnele. Fug stăpânii de răutatea oamenilor? de dorul emigrării? ori de vitregimea vremurilor. Oricum, ştim că cei ce ne părăsesc nu-s de-ai noştri (…).” Toate aceste semne, logic amintite odată cu vizita generalului francez, arătau că situaţia tulbure din Banat se îndrepta către un deznodământ. Iminenţa instaurării autorităţilor româneşti însemna o clarificare a situaţiei din regiune, atât de disputată şi de nesigură după terminarea primului război mondial.

Publicitate