Mircea Rusnac – Legende istorice de pe Valea Bistrei

Adrian Gerhard depune strădanii lăudabile pentru scoaterea la lumină a trecutului Văii Bistrei, zonă atât de importantă pentru istoria Banatului. Datorită aşezării prielnice, în apropierea Ţării Haţegului, pe importante şi bogate cursuri de apă, la poalele unor munţi deosebit de pitoreşti, Valea Bistrei a reprezentat din antichitate o puternică zonă de locuire omenească. Dacii şi apoi romanii i-au acordat o importanţă deosebită, dotând-o cu multe aşezări întărite, dave, apoi castre şi localităţi de referinţă. În perioada migraţiilor zona a fost, datorită aşezării sale favorabile, una de refugiu a populaţiei locale în faţa invadatorilor. În perioada medievală şi în cea modernă, prin exploatarea resurselor sale şi dezvoltarea industriei, Valea Bistrei a devenit un puternic pol economic al Banatului.

Statornicia locuirii de pe acele meleaguri, numeroasele aşezări care se înşiruie de-a lungul firului apei, descendenţa locuitorilor săi, gugulanii, direct din vechii daci, opozanţi de temut ai înaintării romanilor către Sarmizegetusa, au făcut din Valea Bistrei un loc în care s-au ţesut şi s-au perpetuat numeroase şi interesante legende istorice. Convinşi fiind că toate acestea conţin un sâmbure de adevăr, vom reproduce în continuare două asemenea legende, culese de Adrian Gerhard, în speranţa că acestea şi altele nu se vor pierde în tumultul contemporan. Mulţumindu-i lui Adrian Gerhard pentru interesul acordat trecutului, sperăm că acest efort va reprezenta şi un îndemn pentru alţi cercetători să culeagă tradiţiile populare, care sunt creaţiile înaintaşilor noştri şi moştenirea lăsată de ei generaţiilor care vor urma.

Soldat din Cireşa în primul război mondial (1917)

Legenda „Păsărilor de Foc” (povestită de un fiu al satului Cireşa, Ion Cherlea, ajuns la o vârstă respectabilă – 70 de ani)

 

În locul numit de către localnici Balta Neagră, săptămână de săptămână se ţinea târg. Coborau paorii satelor din împrejurimi cu produsele muncii lor pentru a le schimba cu cele necesare, circulaţia monetară fiind restrânsă şi limitându-se la bani străini de aur, argint şi aramă. După obiceiul locului, fiecare zi de târg a fost un prilej pentru flăcăi şi fete de a juca, în acest fel mijlocindu-se de către părinţi viitoare cununii. Legenda spune că într-o asemenea zi s-a abătut un stol de păsări sure. S-au lăsat pe pământ şi au dat cu ghearele – au „râşcâit” – în bălegarul vitelor. Semnul a fost interpretat ca rău, păsările fiind numite „de foc”. Pentru a preveni un deznodământ nefast, mai marele locului trimite un ţăran destoinic cu numele de Drăgoi pe un deal din apropiere pentru a-i anunţa în caz de primejdie. Acesta observă o armată care se apropie ameninţător. Drept urmare anunţă primejdia printr-un foc mare. De atunci dealul este cunoscut sub numele de „Coasta lui Drăgoi”. Pentru a se proteja, localnicii se refugiază cu animalele peste Bistra la adăpostul pădurilor, nu înainte de a-şi fi aruncat banii de aur şi argint într-o fântână pe care au astupat-o cu pietre şi pământ.

Captivi informaţiei, orizontul istoric se îngustează, legenda drămuind cu nostalgie o aşezare în care frumosul se identifică cu dramaticul. De la un anumit punct suntem faţă în faţă cu o dilemă, caracterizată de o discreţie, să-i spunem, condiţionată. În acest fel cunoaştem latura misterioasă a legendei şi ce atrage la această scurtă înşiruire de întâmplări. Înţelegem care a fost „sâmburul” care a ţinut legenda pe buzele a generaţii de localnici: aurul din fântână. De-a lungul timpului s-a perpetuat ideea că acest aur nu a fost recuperat, discreţia condiţionată de care aminteam fiind relevantă.

Se pune întrebarea firească: ce reprezintă aceste păsări sure?

Prin asociere cu ce ştim, îndrăznesc să cred că aceste păsări sure (pestriţe sau negre) sunt corbi. La popoarele indo-europene corbul este o pasăre solară, mesager al cerului, profetică. Urmărind legenda, înţelegem că aceste păsări care coboară în stol (numai corbii tineri călătoresc în stol) trimit un mesaj, prevestesc un eveniment. Dat fiind că ele sunt numite „de foc”, profeţia este de rău augur, ceea ce determină oamenii locului să caute adăpost pe dealurile din apropiere. Mai ştim că monedele de aur Koson în greutate de 8,4 grame şi considerate geto-dace reprezintă pe revers o pasăre cu aripile deschise (vultur sau corb), ce ţine în gheare o cunună. Sau că însemnul Legiunii a V-a Macedonica, participantă la războaiele daco-romane ale lui Traian, reflectat pe moneda romană atribuită lui Filip Arabul (244-248 d. Chr.) şi inscripţionată „PROVINCIA DACIA”, este o pasăre cu inel în cioc.

Semnalează această legendă un eveniment al locului?

Deşi informaţiile scrise lipsesc cu desăvârşire, cred că legenda prezintă un episod important şi complex petrecut în acest spaţiu al Văii Bistrei – Balta Neagră, hotar al satului Cireşa şi al anticei aşezări romane Acmonia… (Este interesant şi de reţinut că această legendă nu se regăseşte într-un alt loc al Văii Bistrei.)

În aşteptarea unor răspunsuri care să ridice umbra care a şters de pe hartă aşezări întregi ale Banatului, de la corbul dacic la legenda păsărilor de foc şi mai apoi la mitul păsării cu inel în cioc ajunsă blazon al lui Iancu de Hunedoara sau figurând pe stema domnitorului Nicolae Pătraşcu – fiul lui Mihai Viteazul, sunt îndreptăţit să cred că toate acestea, parafrazându-l pe Ionel Cionchin, rămân „dovezi, argumente ale permanenţei şi continuităţii geto-dacice, daco-romane şi a urmaşilor daco-români/daco-valachi” pe acest pământ.

 

Legenda Fetei sau Crucea Fetei

 

Dintotdeauna cireşenii şi-au dus oile la munte. Acolo sus, în vârful Scărişoarei, se adunau norii, iar ploile curate îndulceau iarba cu iz de fragi copţi, rodul pământului şi al cerului, într-o taină nedesluşită decât de ochiul agil al uliului singuratic, poate singura legătură vizibilă între cer şi pământ. Acolo sus timpul nu se măsoară. Ziua şi noaptea sunt un întreg al semnelor şi al instinctelor acelor fiinţe care, deloc întâmplător, se simt şi se ajută reciproc…

La „Poiana lui Paltin”, până nu demult, în răcoarea binevenită a brazilor a fost stână. Sub coama împădurită, la o aruncătură de băţ mai zvâcneşte din măruntaiele pământului apa izvorului: şuviţa de apă care an de an a tămăduit sufletul celor mulţi şi însetaţi. O apă nici caldă, nici rece, blândă, lăsată nepământesc de cineva anume în suferinţa pământului. Mai înspre vale, la poalele Scărişoarei, în marginea cărării bătute în anotimpul verii de păcurarii stânelor, se ridică o cruce. Locul a rămas cunoscut ca fiind „La Crucea Fetei” sau, mai simplu, „Crucea Fetei”. Cireşenii au dat legendei o semnificaţie aparte şi au păstrat vie amintirea fetei care a plătit cu viaţa nesăbuinţa de a se întrece cu puterea nevăzută a muntelui. Tatăl, profund îndurerat, i-a ridicat cruce. Un semn peste vremuri în care singurele flori ce au înflorit din bulbul durerii au fost lacrimile neuitării… Alături de această întâmplare tristă se povesteşte că locul pare a fi rupt de cele pământeşti datorită misterului care îl înconjoară. Nu de puţine ori cei mai buni cunoscători ai muntelui ajunşi în acel loc s-au rătăcit, încurcând cărarea şi semnele de care aveau cunoştinţă. Se mai spune despre „buraca” – ceaţa care apare din senin, şi despre stânca masivă, stranie şi tulburătoare privită ca poartă – vamă între lumea pământească şi lumea necunoscută şi apăsătoare a morţii.

Ca întotdeauna, suntem dominaţi de întrebări. Ne îndoim de realul vizibil şi ne lăsăm ispitiţi de aventură. Copleşiţi de extreme, le căutăm un anume sens şi nu o dată, motivaţi sau nu, ne îmbrăcăm în hainele personajelor. De ce? Ce sentimente adunăm într-un gest investit de vibraţia unui timp pe care nu vrem să-l ignorăm? Să fie numai o poveste? Şi, ca orice călătorie, fie ea şi în timp, nu cred că această parte de gând şi emoţia de a afla cât mai multe alterează trecutul. Cel mult, până când ineditul poveştii va incita specialistul la o demonstraţie logică, îl stilizăm şi fără de voie îl convertim mai aproape de inima noastră.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: