Mircea Rusnac – Sentinţe judecătoreşti timişorene din 1728-1730

Autorităţile austriece au înţeles să folosească şi în Banat metode destul de dure pentru a menţine ordinea şi siguranţa locuitorilor. Încă din primele momente ale noii stăpâniri, la Timişoara a fost instalată o redutabilă autoritate judecătorească pentru a pedepsi numeroasele infracţiuni care se petreceau în regiune. Francesco Griselini caracteriza foarte limpede situaţia care se încetăţenise în Banat în timpul ocupaţiei turceşti: „Viaţa lipsită de griji şi inactivă a păstorilor, cu care îşi trec primii lor ani de viaţă, dezvoltă însă la români pornirea spre viciile care – potrivit observaţiilor celor din vechime şi a experienţei celor mai apropiaţi de noi – sunt proprii vieţii pastorale. De aceea, din rândurile lor nu lipsesc niciodată hoţii şi tâlharii de drumul mare.” (Încercare de istorie politică şi naturală a Banatului Timişoarei, Timişoara, 1984, p. 175-176.)

Luând rapid cunoştinţă de această situaţie, austriecii s-au străduit să o combată prin pedepse grele, gândite să servească drept exemplu altor posibili amatori. Însă chiar şi în 1780, Griselini era nevoit să constate că „exemplele date au puţin efect.” (p. 176) Ele însă nu au lipsit şi din faptele enumerate mai jos se va putea lesne observa că românii erau condamnaţi la pedepse mult mai grele decât cei de alte naţionalităţi pentru infracţiuni asemănătoare. Pentru că nu doar românii au fost infractori.

La 18 octombrie 1728, un anume Nicola, după un schimb de cuvinte şi o bătaie primită, l-a omorât cu sabia pe locotenentul Brieflinger. În consecinţă, a fost decapitat cu sabia la 8 noiembrie acelaşi an.

Olteanul Mihai Zlătaru de 35 de ani, pentru o înşelăciune nedovedită, a primit sentinţa de expulzare la 7 decembrie 1728.

Mihuţa Tutui din Jebel de 23 de ani a violat o fată de 13 ani. A fost condamnat la 25 octombrie 1728 să execute un an de muncă la fortificaţii. El a avut şi trei complici, care au primit acelaşi tip de pedeapsă, însă pe termen mai scurt: doi la câte 3 luni şi unul la 6 săptămâni.

O femeie al cărei nume nu a fost consemnat şi-a ucis pruncul al cărui tată era Ianos Schwager. În consecinţă, la 16 martie 1728 i s-a rupt mâna dreaptă şi a fost decapitată.

Gratschon Pantschurs (40 de ani), Iovan Filit (17 ani) şi Adam Peter (30 de ani) din Jebel au furat cai la 3 mai 1728 la Becicherec. În consecinţă, la 13 august 1729 au fost condamnaţi la câte doi ani de muncă la fortificaţii.

Iossim Wessely de 25 de ani, originar din Moravia, a furat boi, dar a scăpat mai ieftin. La 27 august 1729 era practic achitat, socotindu-i-se drept pedeapsă cele opt luni în care a stat în arest preventiv.

Ardeleanul Mihai Ungur de 40 de ani, vinovat de omor, a fost condamnat la 2 noiembrie 1729 să muncească timp de un an la fortificaţii.

În schimb, olteanul Preda Zota de 20 de ani din Craiova a fost spânzurat la 27 septembrie 1730 pentru furt repetat de vite.

Mihai Petrica de 23 de ani din Oraviţa, care a comis adulter, a primit la 7 septembrie 1730 un an de lucru la fortificaţii.

Iancu Gurun de 13 ani din Ogradena, Baun de 15 ani, Minko de 13 ani şi Stojan Raico (care nu a fost prins) din Lescoviţa au mânat vitele pe pământul locuitorilor germani din Rebenberg (Kaluđerovo, actualmente în Serbia). Aceştia au vrut să le confişte oile, iscându-se o ceartă şi rezultând o bătaie cu pietre. Verişorul copiilor, Stojan Raico, le-a sărit în ajutor, omorându-l pe Iacob Maersdorfer, apoi a fugit. Dintre cei trei copii judecaţi doi au fost achitaţi „fiind tineri”, iar Iancu Gurun a primit, pe lângă cele două luni de arest preventiv, încă o lună de lucru în lanţuri „pentru că a dat cu pietre în germani.”

Aceste sentinţe din 1728-1730 se găsesc în tabelul publicat de Gr. Popiţi în Date şi documente bănăţene (1728-1887), Timişoara, 1939, p. 10. La prima vedere, asprimea cu care erau trataţi românii poate revolta şi poate îndreptăţi ideea că ei erau crunt exploataţi de cruzii Habsburgi. Însă şi ceea ce spunea Griselini ar trebui să ne dea de gândit: „Românii se obişnuiesc atât de uşor cu acest fel de viaţă, încât, pe dată ce şi-au ispăşit pedeapsa, încep din nou să fure, puţin preocupaţi că se vor întoarce iarăşi la vechile lor cătuşe.” (op. cit., p. 176) Să fie aceasta chiar o boală incurabilă?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: