Mircea Rusnac – Ciclova Montană, a doua fabrică de bere de tradiţie din România

Banatul este una dintre regiunile actuale ale României care a avut de timpuriu o producţie şi un consum de bere, băutură atât de obişnuită astăzi. Până la instaurarea dominaţiei austriece de la începutul secolului al XVIII-lea, aceasta era puţin cunoscută în regiunea noastră. Începând cu acel secol, producerea berii a fost stimulată de oficialităţi şi s-a putut trece în cazul său de la producţia manufacturieră la cea preindustrială. Însă despre o adevărată industrie a berii nu se poate vorbi decât din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Curtea de la Viena avea ca obiectiv exploatarea resurselor naturale ale Banatului şi apărarea militară în faţa ameninţării Imperiului otoman. Prin urmare, provincia a fost colonizată în mod sistematic mai ales cu populaţie de limbă germană. Armata, administraţia şi noii colonişti au adus cu ei atât o anumită cultură culinară, cât şi una a băuturii. Prin urmare, construirea primelor fabrici de bere a devenit o necesitate, în special pe lângă oraşele fortificate şi exploatările miniere.

În Banat, primele „fierbătorii” de bere au fost înfiinţate pe lângă oraşele fortificate. Construirea lor a început la Timişoara chiar în anul 1718, când stăpânirea austriacă asupra regiunii a fost reglementată oficial prin pacea de la Passarowitz. Tradiţia berii timişorene a fost perpetuată neîntrerupt până astăzi, astfel încât capitala Banatului are cea mai mare vechime în acest sens din ţară. Dar în curând după 1718 au început să apară şi alte făbricuţe în localităţile bănăţene, pe măsură ce acestea începeau să fie populate cu colonişti germani. Este vorba despre Caransebeş (1722), Orşova (1726), Arad (1729) etc. Dintr-o foarte interesantă statistică întocmită de medicul Traian Popescu din Germania am aflat următoarele: la Caransebeş au produs bere fabricanţii Abraham Keppisch (1722-1725), Wolf Wenzer (1726), Lorenz Schlesinger (1727), Philipp Bauer (1730), Peter Solderer şi Nikolaus Wiedmesser (1733-1735) şi iarăşi Wolf Wenzer, până în 1738. În 1870-1885 a existat acolo fabrica lui C. Homolka, în 1870-1895 cea a lui Johann Schmidt, în 1890 a lui Carl Niesner jun., iar în 1895-1898 a lui Wilhelm Mayer. La Sacu a existat fabrica lui Nikolaus Hazi, asociat cu A. Ruszo, în perioada 1862-1876. La Reşiţa producea bere, în 1878-1892, Anton Fessler, iar la Bocşa Montană au activat Franziska Panajoth (1878-1893) şi Michael Panajoth (1900-1917). (1) Însă toate aceste făbricuţe, cu producţie modestă, au fost efemere. Singura localitate din sudul Banatului care a cunoscut o îndelungată tradiţie în fabricarea berii avea să fie Ciclova Montană. Se poate aprecia pe drept cuvânt că berea de Ciclova a fost, ca tradiţie şi ca durată de existenţă, a doua din România actuală, după „Timişoreana”.

Situată la circa 3 km de Oraviţa, localitatea Ciclova Montană a avut o lungă tradiţie minieră şi industrială. Deja în vremea romanilor, acolo fuseseră atestate exploatări de aur, argint şi cupru. Din 1717, austriecii au reluat activitatea minieră la Oraviţa şi Ciclova Montană, unde a fost ridicat şi primul furnal bănăţean pentru topirea minereurilor neferoase. Pentru aceste activităţi industriale au fost aduşi, pe lângă românii localnici, specialişti din Bavaria, Tirol, Stiria şi Boemia, zone cu vechi tradiţii în producerea berii. Prin urmare, nu după mult timp a fost construită şi fabrica de la Ciclova Montană.

Primele lucrări au debutat în 1726, iar în 1728 fabrica începea să producă bere, având în general o capacitate anuală destul de modestă. (2) La început mica fabrică de bere se afla în subordinea mânăstirii romano-catolice din localitate. Ea se găsea în apropiere de moara Seydl, chiar sub stâncă, lângă mânăstire, unde se pot vedea şi astăzi ruinele ei.

Mânăstirea romano-catolică a fost fotografiată în 1933 de Leo Haas, care în 1930 se întorsese din insula Sumatera şi se stabilise la Ferdinand (Oţelu Roşu). El a străbătut în continuare Banatul şi a făcut numeroase fotografii până către anul 1950.

Timp de aproape un secol, activitatea acestei fabrici a fost la fel de modestă ca şi a celor amintite mai înainte. Un rol foarte important în progresul ulterior al Ciclovei l-a jucat la începutul secolului al XIX-lea farmacistul şi botanistul Karl August von Knoblauch. Acesta s-a născut la Reşiţa la 28 ianuarie 1797, fiind fiul inginerului montanist August von Knoblauch din Ciclova. Bunicul său, având acelaşi nume, venise în 1768 ca geolog şi inspector mineralog din Saxonia la Bocşa. După studii de farmacologie la Viena (1814-1818), absolvite ca magistru în farmacie, Karl August von Knoblauch s-a întors în Banat, unde a analizat resursele minerale de la Oraviţa şi din împrejurimile acesteia, continuând în acest sens cercetările iniţiate de chirurgul montanistic Bernard Lindenmayer. Între acestea, a comparat şi compoziţia chimică a izvoarelor de la Ciclova şi de la Pilsen. În consecinţă, în 1818 a deschis noua fabrică de bere la Ciclova împreună cu tatăl său, tot la poalele mânăstirii. Dar în 1821 ei au vândut-o bavarezului Johann Fischer, cu care se va inaugura o lungă perioadă glorioasă din istoria fabricii, de peste un secol, până în 1936, perioada „dinastiei” de berari Fischer. Cât despre Knoblauch, el a preluat în anii 1820 fosta farmacie a lui Johann Lederer din Oraviţa, înfiinţată în 1796, creând şi acolo o adevărată „dinastie”, care a cunoscut cinci generaţii până în 1949. Până astăzi, această cea mai veche farmacie montanistică, transformată între timp în muzeu, a rămas cunoscută drept „farmacia Knoblauch”. (3)

Stabilindu-se la Ciclova Montană, Johann Fischer luase mai întâi fabrica de bere în arendă. Împreună cu soţia sa Viktoria, născută Fitz, au cumpărat-o de la Knoblauch, dar încă mult timp producţia ei s-a păstrat în cantităţi modeste. Încă şi în 1858 documentele St.E.G.-ului menţionau doar unele fabrici neînsemnate în aşezările montanistice Ciclova Germană, Bocşa Germană şi Reşiţa Germană, deşi dreptul de a produce bere revenea administraţiei montanistice, acordându-se şi unele înlesniri în acest sens. (4)

Un rol important în istoria fabricii din Ciclova l-a jucat Michael Georg Fischer (1822-1878), fiul lui Johann şi al Viktoriei Fischer. El a rezidit fabrica pe locul în care s-a găsit până de curând şi a extins toate amenajările. A fost căsătorit cu Julianna, născută Tittinger, având trei copii. În 1864 a construit cel mai mare depozit la poalele dealului, care a funcţionat mult timp după aceea. (5) Pe atunci berea era produsă într-un mod diferit faţă de cea de astăzi. Fermentarea ingredientelor reci era naturală, ca la vin, adică fără drojdie. În principiu, berea nu era nici filtrată, limpezirea ei făcându-se prin decantare. Pentru ca materia tulbure să nu se agite în timpul transportului, butoaiele erau duse către consumatori cu un fel de sanie atât vara, cât şi iarna. (6)

Michael Georg Fischer a avut trei copii: Luise, căsătorită cu Alois Ortmayer, Kornel Fischer (1853-1920) şi Gisela, căsătorită cu Robert Bähr. Acesta din urmă a devenit din 1882 asociat în conducerea fabricii, fapt foarte pozitiv în evoluţia acesteia. Fabrica a cunoscut importante modernizări şi a început să utilizeze tehnici moderne de uz comercial. Tot atunci au fost construite şi pivniţele de mare capacitate. Berea de Ciclova era livrată pe piaţă mai ales în oraşele apropiate Biserica Albă şi Cuvin, însă ajungea chiar şi până la Curtea din Viena. În perioada sa cea mai bună, ea a ajuns să rivalizeze pe piaţa imperiului chiar cu renumita marcă Pilsen. În aceşti ani, platanii din grădina de vară a fabricii au fost aduşi din Canada. (7)

Către 1900, fabrica emitea jetoane din zinc nichelat în greutate de 3,78 g şi având diametrul de 24 mm. Aversul acestora reprezenta partea funcţională, care indica valoarea monetară, respectiv produsul sau cantitatea produsului (30, 40, 50, 150, 300). Pe revers era trecut numele firmei emitente sau o reclamă a acesteia (în cazul de faţă, „Bierbrauerei M. Csiklova”). Cifrele de pe jetoane reprezentau în această situaţie capacitatea butoaielor predate vânzătorilor de bere, care trebuiau să dea o garanţie pentru butoaiele primite, ele trebuind să fie returnate ulterior, goale, în bune condiţii către fabrică. (8)

În perioada 1896-1918, titulatura fabricii era „M.G. Fischer’s Nachf.” („Urmaşii lui M.G. Fischer”). Producţia se menţinea în cantităţi destul de ridicate: 17.000 hl (1896), 13.800 hl (1902-1903), 12.850 hl (1908), 20.475 hl (1912-1913), 18.525 hl (1915-1916), 21.400 hl (1917). Kornel Fischer a avut doi copii: Cornelia şi Robert (1878-1930), căsătorit cu Irma Unterreiner. În 1988, descendenţi ai familiei trăiau la Ciclova Montană, Timişoara, Rosenheim, Oraviţa, Bocşa, Pfalzgrafenweiler şi în Australia. Mărcile de bere produse până la primul război mondial se numeau „Salon” şi „Hercules”, iar un butoi costa 3 forinţi şi 6 creiţari. (9)

După încheierea primului război mondial, Fabrica de bere Ciclova, cum se intitula în acea perioadă, a decăzut din nou. Pieţele sale tradiţionale de desfacere se aflau acum în Banatul iugoslav, taxele vamale cerute la graniţă făcând exportul de bere nerentabil. Pe plan intern nu s-au putut găsi înlocuitori ai acestora. După câţiva ani a survenit criza economică din 1929-1933, care a lovit puternic şi această unitate. În Anuarul României din 1930 nici nu mai era menţionată, producţia sa fiind absolut neglijabilă. Numai Robert Fischer era consemnat ca simplu birtaş sau cârciumar. În 1936, producţia scăzuse la 1.200 hl. Aşadar şi după încheierea crizei, fabrica îşi revenea foarte greu. Situaţia sa financiară era precară, fapt care a determinat proprietarul din acel moment, respectiv Casa de Păstrare S.A. din Oraviţa, să o vândă fabricii de bere din Timişoara. La 25 ianuarie 1938, Sim. Sam. Moldovan a întocmit un memoriu, pe care l-a prezentat comisiei interimare a oraşului Oraviţa, în care arăta că numeroşi muncitori vor rămâne fără niciun câştig datorită faptului că noul proprietar intenţiona demontarea ei şi mutarea pieselor la Timişoara.

Aşa s-a şi întâmplat. Firma „Timişoreana”, pentru a evita concurenţa din partea micii făbricuţe din Ciclova Montană, a profitat de situaţia grea a acesteia, cumpărând-o, şi imediat a închis-o, transferând echipamentul de berărit la Timişoara. Fenomene asemănătoare se petrec şi astăzi în lume, când marile concerne ajung să înghită unele fabrici de tradiţie, cumpărându-le şi apoi închizându-le sistematic. Aceasta face parte din legea concurenţei. Cu această ocazie s-a încheiat şi activitatea familiei Fischer în domeniul fabricării de bere de la Ciclova. Ultimul proprietar al fabricii provenind din această familie, berarul Kornel Fischer, trăia în anii 1980 într-un azil de bătrâni din Rosenheim (Germania). El a lăsat un manuscris în care a descris fabrica şi a desenat schiţa acesteia.

În acest fel, fabrica a fost desfiinţată pentru circa patru decenii. În vechiul depozit construit de Michael Georg Fischer în 1864-1865 erau ţinute în acest timp brânzeturi. Dar în 1975 tot „Timişoreana” a fost cea care a redeschis ca secţie a sa fabrica de bere din Ciclova Montană. Pe o etichetă din iulie 1975 a berii blonde speciale „Caraşul” se preciza faptul că redeschiderea avea loc după aproape 45 de ani. Adresa fabricii era: Strada Brazilor nr. 125-127, Ciclova Montană, cod 1.763. Machetele etichetelor de bere din 1975 au fost realizate de graficiana Elena Tăbăcaru din Bucureşti. Aceasta era angajată la Rahova, care pe atunci era şi sediul Centralei Berii, Spirtului, Amidonului etc., concepând în consecinţă toate etichetele de bere din România în perioada 1965-1985.

În 1977 se produceau la Ciclova Montană două tipuri de bere: „Caraşul” (12,5%) şi „Ciclova” (13%), fiind urmate apoi şi de alte mărci cunoscute: „Semenic”, „Crivaia”, „Montana”, „Carpaţi”, „Bastion”, bere blondă şi brună cu concentraţie alcoolică de 11, 12 sau 13%. Producţia avea să ajungă la 123.000 hl în 1990. În anii 1970 ajunsese să rivalizeze pe piaţă cu berea „Azuga”, însă în perioada următoare nu s-au mai făcut acolo alte investiţii şi produsele au ajuns să prezinte mari probleme de igienă. Reclamaţiile împotriva acestui fapt au pătruns inclusiv în presa locală a timpului, sub forma unor scrisori deschise. (10) În consecinţă, în anii 1984-1986 au fost modernizate unele instalaţii pentru sporirea igienizării, începând apoi să se producă şi berea brună „Hercules”. (11) În 1990, litrul de bere costa 10,50 lei. (12)

După revoluţia din 1989, sub denumirea de S.C. Montana S.A., fabrica din Ciclova a devenit de sine stătătoare, producând berea „Montana”. Apoi şi-a schimbat denumirea în S.C. Cantara S.A., realizând o producţie de 41.300 hl în 1996. Pentru ea şi-au arătat interesul firme din Marea Britanie şi Danemarca, fiind în cele din urmă preluată în proporţie de 60% de un partener german. (13) În consecinţă, la Ciclova se producea în anii 1990 berea „Montana Pilsener” pasteurizată. Etichetele şi capacele erau produse în Germania, iar pe ele scria: „Produs de calitate sub control tehnic german.” Fabrica dispunea acum şi de o serie de logo-uri (blazoane, steme), care au cunoscut o evoluţie grafică modernă. Liniile sale de producţie erau noi şi fuseseră cumpărate tot din Germania. În consecinţă, berea produsă avea un preţ rezonabil şi era foarte apreciată de clienţi. Camioanele venite din ţară pentru a cumpăra bere de la Ciclova Montană aşteptau la rând câteva zile pentru a încărca. (14)

În această perioadă, director al fabricii era dipl. ing. Nicolae Alexandru, personalul fiind format din 124 de angajaţi, majoritatea femei. Angajaţii proveneau din localităţile apropiate, inclusiv din oraşul Oraviţa. Fabrica le asigura acestora transportul zilnic la locul de muncă, lucrându-se într-un singur schimb. (15) Dar în curând situaţia avea să se înrăutăţească, ducând în cele din urmă la dispariţia fabricii în 1995-1996. Ultimii 4-5 ani au fost marcaţi de scandaluri dese, în care erau implicaţi investitori şi politicieni locali. (16) În 1996, directorul Alexandru şi inginerul-şef Constantin Gârcă au fost demişi datorită unor grave abateri de la disciplina muncii şi a producţiei. (17) În ciuda încercărilor de revigorare, fabrica nu şi-a mai reluat activitatea. În timp, instalaţiile sale s-au degradat, iar componentele metalice au fost vândute la fier vechi. Acum în acel loc se mai găsesc doar nişte ruine.

Ultima capsă

Acestea au fost existenţa şi finalul celei de-a doua fabrici de bere ca durată de existenţă de pe teritoriul României. O fabrică de mare tradiţie, care a cunoscut de-a lungul timpului momente glorioase, dar şi decăderi dezamăgitoare. Rămâne întristător faptul că, în timp ce judeţe fără mare tradiţie în domeniu deţin astăzi cel puţin câte o fabrică de bere, Caraş-Severinul, cu un început promiţător din anii 1720, a pierdut şi ceea ce avea. Acum, vechea proprietate a familiei Fischer a rămas numai în amintirea noastră, ca o mărturie a trecutului istoric de pe aceste meleaguri.

Personalul fabricii în anul 1912

Note:

1 Informaţii Traian Popescu, căruia îi mulţumim şi pe această cale.

2 Sim. Sam. Moldovan, Versuch aus der Geschichte Banat’s die verklungenen Ereignisse des Wallfahrtortes Montan-Ciclova zu erfassen, Oraviţa, Juli 1931, p. 1.

3 Dr. Julius Galfy, Karl August von Knoblauch, http://banberg.tripod.com/karl.htm

4 Rudof Gräf, Domeniul bănăţean al St.E.G. Din istoria industrială a Banatului montan, Reşiţa, 1997, p. 220.

5 Sim. Sam. Moldovan, op. cit., p. 1; Brauerei-Journal, 1. Juni 1990, p. 336.

6 Cornel Ionescu-Fischer, Bier: so gebraut und befördert vor 250 Jahren, Bräuhaus zu Ciclova Montana, ms. semnalat de Traian Popescu.

7 Walter Woth, Altes und Neues am Montan-Ciclova, în Banater Berglanddeutsche, an 22, nr. 130, München-Wien, septembrie-octombrie 2006, p. 12-13.

8 Erwin Schäffer, Jetoane Rumänien-România. Wertmarken und Zeichen. Semne valorice şi mărci, Deva, 2003, p. 228-229.

9 Bier-„Geschäft” vor Korruptionausschuß, în Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien (A.D.Z.), 4 martie 1997.

10 Erdbeben in Bierbrauerei. „Cantara” hat Direktor und Chefingenieur abgesetzt, în A.D.Z., 13 august 1996.

11 Brauerei-Journal, 1. Juni 1990, p. 336.

12 Ibidem, p. 337.

13 Erdbeben

14 Informaţie de la Octavian Muntean.

15 Heidrun Henresz, „Montana” – ein Bier, das mundet. Bierbrauerei von Tschiklova ist voll ausgelastet, în A.D.Z., 26 iunie 1996.

16 Bier-„Geschäft”…

17 Erdbeben…

Ciclova Montană: mormântul familiei Fischer din cimitirul catolic. Fotografie de Traian Popescu, 1991.

Anunțuri

2 Comments »

  1. 1
    silviu Says:

    super articol!!!!!!!!!!

  2. 2
    imaRESITA Says:

    Un film despre Ciclova Montană şi trecutul fabricii de bere din această localitate voi posta cel mai probabil anul următor. Până atunci, cei interesaţi de o scurtă prezentare în imagini (zic eu) spectaculoase a comunei Ciclova Română din judeţul Caraş-Severin o pot urmări la adresa de mai jos. Youtube din păcate recurge la o compresie puternică a materialelor încărcate, ceea ce se traduce printr-o pierdere semnificativă de calitate. De aceea, celor care doresc, le ofer posibilitatea de a descărca gratuit cu viteză foarte mare acest videoclip la CALITATEA ORIGINALĂ, link-ul fiind ataşat în descrierea ce-l însoţeşte, unde veţi putea citi dealtfel multe alte informaţii despre comună. Vă mulţumesc.


RSS Feed for this entry

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: