Mircea Rusnac – Amintirile „părintelui” lacurilor de acumulare din Semenic

Sunt deosebit de interesante pentru noi amintirile profesorului universitar Dorin Pavel de la Politehnica bucureşteană, editate la trei decenii după dispariţia autorului de către foştii săi studenţi.* Acesta a fost o mare personalitate a ingineriei hidroenergetice româneşti, cu nenumărate realizări timp de peste jumătate de secol pe întreg cuprinsul ţării. O culme a carierei sale a reprezentat-o, evident, proiectarea barajului de pe Dunăre de la Porţile de Fier, cea mai mare hidrocentrală din Europa. Însă nu mai puţin importante sunt pentru noi cele trei baraje ridicate în zona Masivului Semenic (Gozna, Secul şi Trei Ape), care reprezintă tot rodul ideilor sale (el le-a proiectat pe toate, executându-l efectiv doar pe primul, iar celelalte două fiind încredinţate fostului său student Florin Constantinescu). În continuare vom face referire la acele pagini din amintirile lui Dorin Pavel care se raportează la activitatea sa desfăşurată în Banat, cuprinzând atât date tehnice legate de lucrările respective, cât şi aspecte generale ale vieţii din regiunea noastră în acel timp.

Dorin Pavel s-a născut la 31 mai 1900 la Sebeş, judeţul Alba, într-o familie de învăţători. A urmat şcoala săsească din localitate, absolvind în 1918 vestitul liceu „Andrei Şaguna” din Braşov, iar în 1923 a devenit inginer electromecanic al Politehnicii Confederate din Zürich. Datorită calităţilor sale, a şi fost reţinut acolo ca asistent, iar în 1925 şi-a susţinut doctoratul în ştiinţe tehnice la aceeaşi prestigioasă instituţie. Însă din patriotism a hotărât să se întoarcă definitiv în ţară, pentru a contribui cu elan la opera de ridicare a României Mari. Aceste informaţii biografice se găsesc în Prefaţa lucrării, scrisă de prof. dr. ing. Mircea Dimitrie Cazacu. (p. 2)

Din anul 1927, Dorin Pavel a fost profesor la diferite instituţii de învăţământ superior din Bucureşti, în special la Politehnică. (p. 3) Între 1924-1951 a fost şi inginer şef la U.D. Reşiţa pentru şantierele Bârzava, Nera, Semenic, Timiş şi Reşiţa. (p. 4) În calitate de cercetător ştiinţific a realizat deversorul lateral al modelului şi al castelului de echilibru de pe şantierul centralei Văliug, clapetele fluture pentru captarea Erugă în amonte de Reşiţa, turbinele Pelton şi Francis din centrala Crăinicel. (p. 4) A contribuit astfel din plin la electrificarea Banatului. (p. 4)

Ca inginer a participat la proiectarea sistemului complex al Bârzavei, Nerei, Semenicului, Goznei şi Timişului în 1942-1944, la proiectarea şi conducerea construirii primului baraj de anrocamente cu o înălţime de 60 m de la Văliug şi a turbinelor din centrala Crăinicel, în colaborare cu profesorul Aurel Bărglăzan de la Institutul Politehnic din Timişoara (1946-1951). (p. 5) După alte numeroase hidrocentrale proiectate şi în alte locuri din ţară, profesorul Dorin Pavel a murit în anul 1976. (p. 6)

În capitolul amintirilor intitulat Pe şantierele Reşiţei şi Zărneşti, Pavel menţiona: „Între 1942 şi finele 1943, fiind numai profesor şi având timp liber, Uzinele şi Domeniile Reşiţa «U.D.R.» m-au însărcinat cu elaborarea unui plan general de amenajare a apelor din regiunea aceea, deoarece lipseau apa şi energia electrică. Deseori se opreau furnalele şi laminoarele din lipsă de apă. Bârzava, un mic pârâiaş, aducea la secete abia 100-200 litri pe secundă, dar la viituri curgea apa pe străzi, laminoarele şi atelierele erau inundate, un metru de apă în anii 1897, 1912, 1913, 1932, 1941.” (p. 60) În consecinţă, el a elaborat un plan hidrotehnic general pentru a rezolva problema apei industriale şi a energiei electrice. Planul cuprindea trei noi lacuri de acumulare pe lângă cel vechi de la Breazova, o hidrocentrală nouă, refacerea centralelor Grebla şi Breazova, derivarea Nerei superioare spre Bârzava, ca şi a Timişului superior, prin pompare peste culmile Prislopului şi Semenicului către Bârzava. (p. 60)

În iarna anilor 1942-1943, el a început măsurările hidraulice şi topometrice împreună cu geodezul Hedbawny şi echipa acestuia pe văile Bârzavei, Nerei superioare şi Timişului cu afluentul Semenic. În acest timp era cazat la Vila Klaus (cota 750), „înconjurată de splendide păduri de brad şi de trei păstrăvării, de ale căror produse am beneficiat.” (p. 60) Primele recunoaşteri au fost făcute pe schiuri prin zăpada neatinsă de alţi oameni. Ei întâlneau cerbi şi căprioare, de care se puteau apropia până la 20 m. „Erau aceste animale superbe, aduse pe Bârzava, teritoriu rezervat Uzinelor şi Domeniilor Reşiţa încă de la înfiinţarea frontierei Reşiţa, cu peste două secole în urmă, continua Dorin Pavel. Vânatul lor era strict interzis şi păzit de pădurarii U.D. Reşiţa, care făceau exploatarea pădurilor şi flotarea lemnelor pe 60 km de jgheaburi spre Reşiţa. Numeroşi pădurari, locuind fiecare în alt canton în zona munţilor Semenic, Nera, Nergăniţa, Bârzava, Caraş etc., mi-au fost de mare folos la începerea studiilor. Aceşti pădurari bănăţeni, foarte isteţi, erau buni observatori ai naturii şi ai apelor.” (p. 60) În acest timp, el şi soţia sa erau serviţi la Vila Klaus cu păstrăvi şi vinuri alese din viile U.D.R.-ului de la Moldova Nouă, fapt care îl determina să afirme: „A fost cel mai frumos concediu din viaţa mea.” (p. 60)

El a revenit la Reşiţa în 1946, când directorul Carol Loncear (în realitate, acesta îşi ocupase postul după naţionalizarea din 1948) l-a angajat cu jumătate de normă pentru a detalia proiectele de execuţie şi a supraveghea construcţiile şi montajele din regia proprie a Reşiţei. I s-a dat mână liberă în aducerea de specialişti, şi astfel au sosit la Reşiţa inginerii Dragoş Bâlcu, şeful şantierelor, Radovan ca adjunct pe şantier, Florin Constantinescu pentru biroul de proiectare de la Văliug, V. Horbunuiev, N. Vasilescu, Spiridon, Roşu, E. Bucută, Costin, Jean Ilie, Costică Constantinescu, Bitang şi Creţa. (p. 62)

În anii 1947-1951 s-a construit barajul Gozna, cu un lac de 12 milioane mc, s-au extins canalele Semenic şi Gozna, centrala concentrând trei căderi diferite în aceeaşi sală de maşini: una de 77 m de la lacul Gozna, altele de 345 şi 475 m de pe versanţii nordic, respectiv sudic, ai Masivului Semenic şi Gozna. Ultima era cea mai înaltă din ţară până în anul 1976, când a fost depăşită de cea a Lotrului. S-au deviat 60% din debitele Nerei superioare prin două galerii şi canale betonate. (p. 62) Apoi s-au realizat, sub conducerea lui Florin Constantinescu, lacul Secul cu 15 milioane mc şi lacul Trei Ape cu 5 milioane mc, ultimul cu pompare spre Bârzava, trecând apele Timişului peste muntele Semenic spre Bârzava. (p. 62) „Acest mod de deviere originală a unui râu într-altul cu pompare şi recuperare energetică a fost modelul care ulterior a servit proiectării derivaţiilor prin pompare cu trei staţii pe Lotru şi una pe Sebeş”, aprecia Dorin Pavel. (p. 62) Dar condiţiile în care se lucrase în preajma Reşiţei în anii 1946-1947 au fost mult mai grele decât cele în care s-au construit hidrocentralele ulterioare din ţară: „Nu exista Ministerul energiei electrice, nici Institutele de proiectare, nici Întreprinderile de construcţii şi montaje hidroenergetice. Nu se găsea fier-beton, niciun fel de utilaje de construcţie, nu se putea în 1946 comanda din străinătate nimic. Şi totuşi lucrările au reuşit, ele funcţionează de aproape un sfert de secol, fără defecţiuni.” (p. 62-63) Între timp, acestea au depăşit jumătate de secol!

Fabrica de locomotive în 1926. Sursa: http://bwshots.blogspot.com/

Dorin Pavel şi echipa sa erau lăsaţi să lucreze autonom, fără a cere nicio aprobare. Când aveau vreo dificultate, telefonau lui Loncear şi se rezolva orice ar fi cerut. „Semnificativ pentru acest fost muncitor-sudor capabil a fost următorul eveniment. Sosisem dimineaţa la Reşiţa şi primul drum era la Fabrica de locomotive, unde se sudau conductele forţate Semenic de 700 mm diametru, care suportau presiunea maximă extraordinară de 75 de atmosfere. Erau gata primele tronsoane de câte zece metri fiecare. Supuse probei cu apă sub presiune, aproape fiecare tub avea undeva o pierdere de apă. Se sudau numai pe exterior. Imediat am rugat pe tovarăşul Loncear să vină să vadă. «Bine mă fraţi, sudorii mei, nu vă e ruşine…, ziceţi că în cei 700 mm nu puteţi intra cu sudura, ia aduceţi un ventilator.» Cât era de lung, dar zvelt, a trecut prin cei zece metri sudând cusăturile interioare. Pus la probă, tubul era etanş. «Vedeţi că merge?… Dacă faceţi tot lotul de 3,5 km la fel, vă dau 40.000 lei primă.» Erau şapte sudori şi au primit prompt banii.” (p. 63)

După trecerea Reşiţei sub controlul Sovromurilor, noul director sovietic al uzinelor se numea Simonenko. Acesta, vizitând şantierul, „s-a supărat văzând că noi căptuşeam barajul de anrocamente dinspre apă cu foi de tablă. «La noi se pune argilă», spunea răstit, crezând că sunt subalternul său, şi voia să-mi dea lecţii. Am răspuns respectuos dar ferm că sunt profesor al Politehnicii, proiectantul şi supraveghetorul calităţii lucrărilor. Că dacă poate, din acel moment să preia comanda şi să mă degajeze pe mine de răspundere. Aflând că la sute de kilometri distanţă nu se găseşte argilă bună ca mască sau miez de baraj, că foile de tablă sunt cele refuzate chiar de comisia de recepţie sovietică ca având prea mult cupru, deci ca tole erau inoxidabile, şi că acestea ca fier vechi, destinat retopirii, costau de cinci ori mai puţin decât o mască de beton armat, în fine că nu existau atunci cimenturi pentru baraje, s-a lămurit. M-a rugat să-i scuz intervenţia şi să termin lucrarea.” (p. 63)

Totul a fost construit fie la Reşiţa, fie chiar în atelierele şantierului de la Văliug: două turbine Francis, două Pelton, patru generatoare, transformatoare electrice, aparataj electric în centrală, în staţia de transformare, vane, stavile, macarale, foreze de făcut injecţii cu ciment, planuri înclinate etc. „După începerea realizării planurilor de electrificare, toate acestea se comandau în străinătate, în Cehoslovacia şi U.R.S.S., iar durata lucrărilor era dublă, menţiona mai departe Dorin Pavel. Echipamentele construite la Reşiţa pentru amenajările Văliug au funcţionat fără defecte timp de 23 ani, la data când scriu aceste amintiri, ceea ce nu a fost cazul totdeauna cu echipamentele de la Bicaz, Sadu şi Moreni, provenite din import.” (p. 63) Pentru toate aceste activităţi remarcabile au primit Premiul de Stat: Dorin Pavel, Bâlcu, Constantinescu şi inginerul Andrei Berzanescu.

Atunci când şantierul Văliug a fost vizitat de membrii guvernului, Loncear, care avea vârsta abia în jur de 30 de ani, a spus: „şi toate aceste lucrări frumoase le executăm noi, tinerii sub 30 ani.” La care Chivu Stoica i-a mulţumit în numele guvernului, însă i-a atras atenţia privind spre Pavel, care avea aproape 50 de ani: „să nu uitaţi de experienţa şi munca creatoare a celor mai vârstnici.” (p. 64) Când au fost montate turbinele şi generatoarele în sala maşinilor de la Crăinicel, Dorin Pavel venea pe şantier de câte două-trei ori pe săptămână. Între timp, aceasta fusese pusă sub pază militară. Când să intre în centrală, un ostaş a strigat la el, necunoscându-l: „Stai!” A venit şi un locotenent tânăr care l-a legitimat, cerându-i aprobare de la Comandamentul militar din Reşiţa, ceea ce evident nu avea. Pavel i-a spus: „Bine tovarăşe, eu sunt cel care am proiectat şi supraveghez tehnic toate lucrările. Dacă nu mă lăsaţi să intru în centrală, vei prelua dumneata acest rol.” Între timp au sosit acolo şi inginerii de pe şantier, care i-au şoptit ceva ofiţerului, care a fugit după Pavel ca să îşi ceară iertare. (p. 64)

După ce lucrările au luat sfârşit, a apărut un roman al scriitorului Nicolae Jianu, intitulat Cumpăna luminilor. Acesta stătuse anonim printre cei de pe şantier şi descria în roman tot ce văzuse acolo. Pavel s-a putut recunoaşte uşor în personajul „profesorul Pralea”, care le spunea astfel însoţitorilor săi: „Prieteni, jos pălăriile, intrăm în biserică, pentru noi sala maşinilor este o biserică.” (p. 64)

Peste nişte ani, Dorin Pavel a vizitat împreună cu studenţii săi canalul Gozna, găsindu-l pe barajistul tânăr de acolo curăţând frunzele din camera de încărcare. Pe canalul lung de 12 km veneau toamna multe frunze. Pavel a închis unele vane şi a deschis altele, iar frunzele au pornit pe un jgheab, anume proiectat cu spălare automată. Mirat, barajistul a învăţat şi el rapid manevrele care îl scuteau de mult efort. El şi-a dat seama prin aceasta că Pavel era cel care inventase acele vane. În consecinţă, l-a invitat la o damigeană mare de rachiu, la care au luat parte şi studenţii. (p. 65)

Mai târziu a fost construit după planul său iniţial şi barajul „cu rosturi lărgite” de la Secul, care „era o acumulare ciudată.” Prin orificii speciale, lacul reţinea permanent doar 8 milioane mc de apă, iar tranşa de deasupra, de 7 milioane mc, era goală tot timpul, în afara cazurilor sosirii unei viituri. În concluzie: „Reşiţa fusese inundată cam de 15 ori în 200 ani de existenţă, însă la inundaţia din 1970 oraşul şi uzinele Reşiţa nu au suferit. La fel s-a mai realizat la Teliuc pentru Hunedoara o acumulare de aceasta, însă mai mare, şi nici Hunedoara nu a mai fost inundată.” (p. 65)

Lacul Trei Ape a fost realizat tot după planul său iniţial, deoarece lucrările terminate în 1951 asigurau debite minime de 1.600 litri/secundă, iar sporirea capacităţii noilor furnale cerea 2.400 l/s. Lacul de 5 milioane mc s-a realizat la confluenţa a trei afluenţi ai Timişului superior. O staţie de pompare ridica apa cu 190 m spre canalul şi rezervorul Semenic. (p. 65) De acolo cădea prin turbinele centralelor Crăinicel, Breazova şi Grebla, care totalizau 760 m. După modelul acestui „transformator hidroenergetic”, primul din ţară, s-au mai instalat altele pe Lotru şi Sebeş. „Nu pot încheia capitolul Bârzavei fără nostalgia unei munci entuziaste a tuturor colaboratorilor care au creat o şcoală a hidroelectrificării. Mai erau şi condiţiile materiale favorabile oferite de Reşiţa pentru colaborarea mea. De două, trei ori lunar fiind pe şantier, la reîntoarcere duceam un geamantan cu bunătăţi la Bucureşti şi cititorii îşi amintesc ce criză alimentară a fost în primii ani după război.” (p. 65)

Acestea au fost în linii mari, cu unele adăugiri iniţial scoase din manuscris, conţinute în capitolul Unele amintiri eliminate din manuscris (p. 96-98), impresiile lui Dorin Pavel despre Reşiţa acelor ani, despre oamenii ei şi despre natura înconjurătoare. Nişte impresii care l-au marcat profund pe specialistul implicat ulterior în atâtea alte mari lucrări, dar care a păstrat neşterse amintirile sale de aici. Probabil că, desfăşurându-şi încă din tinereţe primele lucrări în mediul industrial reşiţean, Dorin Pavel, pe lângă marile sale contribuţii aduse dezvoltării zonei, a împrumutat la rândul său ceva din specificul spiritului întâlnit aici. Colaborarea a fost foarte favorabilă ambelor părţi, astfel încât Dorin Pavel a păstrat o amintire neştearsă Reşiţei, iar Reşiţa, la rândul ei, ar trebui să cunoască mai bine realizările acestui „părinte” de excepţie al barajelor din Masivul Semenic.

*Caietele de amintiri ale profesorului Dorin Pavel. A patra Conferinţă a hidroenergeticienilor din România, 26-27 mai 2006, Bucureşti, 101 p.

Lucrarea lui Dorin Pavel poate fi citită integral aici.

Anunțuri

3 Comments »

  1. 1
    Horatiu Says:

    EXCELENT, Mircea

  2. 2
    Cabiaglia Savin Says:

    Am crezut ca stiu aproape tot despre viata celui care mi-a fost profesor
    in anii 60′ dar am aflat cu placere si lucruri noi!
    Foarte frumos articolul despre Prof. Dorin Pavel!
    Sincere FELICITARI ! !

  3. 3
    cri-cri Says:

    am dowloadat PDF-ul cu memoriile profesorului
    un aspect interesant pe care as dori sa il confirm, e daca colaborarea prof. Pavel cu UDR in anii ’40 care a dus la proiectarea primelor turbine+generatoare electrice in regie proprie la UCMR pentru Grebla/Crainicel a pus bazele productiei de hidroagregate la Resitza pentru restul centralelor hidro din Romania (culminind cu Portile de fier 1+2)?


RSS Feed for this entry

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: