Mircea Rusnac – Satul tirolezilor din Banat

În anul 1809, locuitorii regiunii Tirol din Austria s-au răsculat împotriva ocupaţiei bavareze, impuse de către Napoleon după victoria obţinută la 2 decembrie 1805 asupra Austriei la Austerlitz. Conduşi de hangiul Andreas Hofer, ei au trebuit să dea piept atât cu bavarezii, care stăpâneau în mod formal regiunea, cât şi cu trupele franceze ale mareşalului Lefebvre. Răscoala a fost înfrântă, iar Andreas Hofer împuşcat. Supuşi în continuare unei crunte reprimări din partea francezilor şi a aliaţilor lor bavarezi, numeroşi participanţi la răscoală au fost nevoiţi să recurgă la soluţia emigrării de pe pământurile lor. Ei s-au adresat în acest sens împăratului austriac Francisc I, care le-a permis să se stabilească în Banat.

Ajunşi la Viena, cei care au ales să emigreze au primit paşapoarte şi câte 50 de florini, deplasându-se apoi în Banat în trei grupuri, aflate în general sub conducerea unor foşti lideri ai răscoalei. Astfel, primul grup a sosit în vara anului 1810, venind cu vaporul pe Dunăre, Tisa şi Bega, sub conducerea lui Joseph Speckbacher, care fusese numărul 2 al răscoalei după Andreas Hofer, şi a cumnatului lui Hofer, Peter Thalguter. Cele 25 de familii tiroleze ajunse atunci în Banatul timişan au refuzat iniţial două oferte de a se aşeza în câmpie, preferând un teren muntos, aşa cum fuseseră obişnuite să trăiască înainte. Din acest motiv au ales o fâşie de teren situată între localităţile Fizeş şi Doclin, obţinând şi aprobarea de a se aşeza acolo din partea Administraţiei Camerale. Noii veniţi au fost instalaţi la început în Fizeş, iar din august 1810 a pornit construirea primelor case pe locul stabilit pentru familiile lor.

Tirol în 2010

În septembrie 1810 a sosit în Banat şi un al doilea grup de refugiaţi tirolezi, compus din 16 persoane, sub conducerea lui Jeremias Eisenstecken. În aceeaşi lună ei se aflau la Timişoara, unde au fost ajutaţi cu câte 30 de creiţari şi o măsură de pâine sau cu jumătate de măsură de grâu zilnic şi cu câte 70-75 de florini pentru a-şi putea cumpăra haine şi ustensile casnice. Iar în primăvara lui 1811 a ajuns şi cel de-al treilea grup, sub conducerea preotului Johann Mathias Stuefer. Componenţii săi au fost adăpostiţi în Măureni până la terminarea caselor de care aveau nevoie.

2010

Noua localitate care se ridica a fost numită la început Tiroler Dorf (Satul Tirol), apoi Tiroler Treue (Credinţa Tirolului), Neu-Tirol (Tirolul Nou) şi Tyrol. Printr-o decizie a autorităţilor din 16 septembrie 1812, numele coloniei a fost stabilit Königsgnad (Bunăvoinţa Regelui), iar inaugurarea noii localităţi, care număra pe atunci 30 de case, a avut loc la 29 septembrie 1812. Printr-o patentă oficială, noii veniţi au fost împroprietăriţi, primind şi alimente, porumb şi orz pentru semănat şi lemne de foc la preţuri avantajoase. Pentru prima dată ei au arat pământul în 1811, cea dintâi recoltă fiindu-le lăsată în întregime. Iar până în anul 1814 au fost ridicate 56 de case, cu anexele gospodăreşti necesare, precum şi şcoală, farmacie, brutărie, fierărie, atelier pentru reparat căruţe, depozit de mărfuri etc. Localitatea astfel întemeiată a început să facă primii ei paşi.

Croitoria lui Johann Kepl

În documentarea pentru schiţarea istoriei acestui sat bănăţean ne-am folosit de articolul publicat de Rudolf Gräf în Magazin istoric, nr. 11/1988, p. 22, intitulat Răscoala lui Andreas Hofer şi ecourile ei în Banat, şi de cartea lui Georg Hromadka, Scurtă cronică a Banatului montan, 1995. Însă cele mai multe informaţii le-am căpătat în mod direct de la Günther Friedmann, originar chiar din satul Tirol şi locuind acum în Germania, care pregăteşte o monografie a acestei localităţi bănăţene. Îi mulţumim şi pe această cale pentru amabilitatea cu care ni le-a pus la dispoziţie.

Primii ani au fost dificili, mulţi locuitori murind din cauza diferitelor boli existente în regiune. Tirolezii nici nu s-au putut adapta la noile condiţii de viaţă, părăsind satul încetul cu încetul, cu începere deja din anul 1813. După înfrângerea lui Napoleon şi revenirea regiunii Tirol sub autoritatea Austriei, majoritatea lor s-au reîntors în locurile de baştină. În 1818, preotul Stuefer a primit oferta de a se aşeza la Timişoara. Cei plecaţi acolo împreună cu el au format Strada Tirolezilor din cartierul Elisabetin, azi Strada Ciprian Porumbescu. La începutul secolului al XX-lea, în satul Tirol mai exista numai familia Zauner, care se trăgea din coloniştii care au întemeiat localitatea.

Magazinul Josefinei Friedmann

Astfel, dacă în 1812 fuseseră 87 de familii în noul sat, acesta era în pericol acum să dispară. Prin urmare, printr-o decizie a Curţii de la Viena din 16 iulie 1818, s-a admis ca în locul lor să se poată aşeza şi alţi locuitori. În consecinţă, la Königsgnad au venit în 1823 colonişti din Boemia şi Bavaria, în 1828 craşoveni din satele Rafnic şi Iabalcea, iar în 1848 slovaci din Ungaria de sus. Viaţa localităţii a putut continua datorită acestor nou veniţi. De la 1 ianuarie 1855, ea a fost inclusă în domeniile St.E.G., puternica Societate care a pătruns în zona muntoasă a Banatului.

Satul, care a fost redenumit Királykegye în 1888 şi Tirol în 1927, a dispus încă din 1810 de un notariat. Prima biserică, o capelă, a fost în hambarul comunal în primăvara anului 1814. Actuala biserică romano-catolică a fost construită între anii 1847-1850, iar în 1896 s-a amenajat parcul din jurul său. De parohia Tirol aparţineau şi filialele: Biniş, Brezon, Doclin, Ferendia, Forotic, Surduc, Berzovia şi Fizeş.

Clasă de şcoală în 1938

Şcoala comunală a existat în perioada 1814-1908, din 1909 ea intrând în posesia statului. Primul dascăl, Christoph Wattmann, a venit din Dognecea, activând o lungă perioadă, din septembrie 1814 până în septembrie 1856. El era şi instructorul primei formaţii muzicale din sat, înfiinţată în 1814, până în 1848, perioadă în care aceasta a avut permanent 10-12 membri. Primul cor s-a constituit mai târziu, în 1888, fiind dirijat până în 1892 de Johann Brück.

Formaţie muzicală la Kirchweih (12 septembrie 1967)

Günther Friedmann ne-a făcut cunoscute şi unele ocupaţii tradiţionale ale locuitorilor satului Tirol. Una dintre acestea a fost creşterea viermilor de mătase, care s-a practicat din momentul întemeierii localităţii. Mărturie stă un dud bătrân care a existat în curtea Primăriei şi care se presupune că a fost plantat încă de primii colonişti tirolezi. Mai târziu, sericicultura a luat amploare, Eduard Spilka fiind primul locuitor care s-a ocupat cu exploatarea mătasei în anii 1852-1861. De asemenea, creşterea albinelor a fost începută de către învăţătorul Andreas Mahler în anii 1870, fiind practicată intens până astăzi.

Din 1909, prin Tirol trece şi calea ferată Oraviţa-Reşiţa, care a fost finalizată după 16 ani de construcţie. În 1910 a fost plantată o întreagă alee de salcâmi. Însă activitatea care a făcut cel mai bine cunoscut Tirolul în Banat şi nu numai este creşterea viţei de vie. Dintr-un protocol încheiat în anul 1810 rezultă că deja primilor sosiţi le-au fost repartizate terenuri pentru plantarea viei, semn că această ocupaţie fusese practicată de ei şi până atunci. Situaţia se poate explica prin faptul că în rândurile coloniştilor se aflau şi refugiaţi din Tirolul de sud, care astăzi aparţine Italiei, şi unde creşterea viţei de vie era foarte răspândită. Mai târziu, în timpul U.D.R.-ului (anii 1930-1940), a fost construită cunoscuta cramă din Tirol, existentă şi astăzi. Confiscată de stat în timpul colectivizării, podgoria din Tirol avea în perioada comunistă o suprafaţă totală de 437 ha. Tirolul a continuat să rămână una dintre cele mai cunoscute mărci de vinuri din Banat.

Crama în 2010

Satul mai deţinea în trecut o măcelărie, o tâmplărie, o fierărie şi chiar şi o bancă. Viaţa locuitorilor a cunoscut de-a lungul timpului numeroase evenimente care au rămas în memoria satului. Astfel, în 1813 au avut loc mari inundaţii. În anii 1895-1900, unii locuitori au plecat în Statele Unite, în căutarea unei vieţi mai bune. Doar puţini s-au mai întors. Tot la sfârşitul secolului al XIX-lea, întreaga plantaţie de viţă de vie a fost distrusă de filoxeră, însă ea a fost refăcută deja înaintea începerii primului război mondial. În anii 1920 au fost înfiinţate noi formaţii de cor şi de teatru, care au participat la întrecerile din regiune. Un asemenea festival a fost organizat chiar la Tirol în 1934.

Grupă de dans în 1950

Primii ani ai perioadei comuniste au lovit puternic localitatea. Toate bunurile oamenilor au fost luate în proprietatea statului. În 1945, mulţi locuitori au fost deportaţi în Uniunea Sovietică, iar în 1951 în Bărăgan. Ulterior, au început să plece în Germania. Acum în Tirol mai există extrem de puţini germani. În locul celor plecaţi au venit alţi locuitori, iar satul nu mai seamănă cu cel de dinainte. El a cunoscut astfel o evoluţie conformă contextului general al regiunii, cu puţine suişuri şi multe coborâşuri. Însăşi situaţia actuală a podgoriei este mai mult decât edificatoare. La aproape două secole de la înfiinţarea sa, satul Tirol aşteaptă încă o renaştere a frumoaselor sale tradiţii.

Echipă de fotbal în 1960

Alte imagini cu satul Tirol pot fi vizionate aici.

Publicitate