Mircea Rusnac – Noi mărturii referitoare la trecutul istoric al Baziaşului

Am primit noi informaţii şi fotografii ale obiectivelor istorice din Baziaş, pe care le-am şi vizitat de curând la faţa locului. Ele vin să întregească imaginea unei localităţi cu un înalt avânt economic şi comercial într-o anumită perioadă şi ajunsă ulterior într-un mare grad de decădere. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Baziaşul avea o gară recunoscută în centrul Europei, la capătul primei căi ferate existente pe actualul teritoriu al României. El mai era dotat de asemenea cu un port modern pentru acea vreme, cu vamă, cu un hotel impresionant, în care au locuit mari personalităţi ale epocii, precum împăraţi şi împărătese, regi şi prim-miniştri, scriitori şi artişti de geniu. Avea toate atributele unui important centru european, iar perspectivele sale la un moment dat păreau promiţătoare. Însă decăderea care a început din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea se va dovedi iremediabilă şi Baziaşul a ajuns acum în situaţia în care l-am găsit la sfârşitul verii anului 2010.

Această fotografie, comunicată de Dana Bălănescu, ilustrează cum se prezenta clădirea gării din Baziaş, clădire acum dispărută aproape complet. După cum se poate vedea, era un edificiu solid, cu câteva etaje şi cu numeroase încăperi, care serveau şi drept locuinţă personalului feroviar şi familiilor aferente. Numeroasele coşuri de fum dovedesc din plin aceasta. Clădirea gării, ridicată în preajma anului 1850, era un adevărat monument arhitectonic. După 1948 circulaţia trenurilor încetând prin tăierea căii ferate de către graniţa româno-iugoslavă şi izbucnirea conflictului dintre Stalin şi Tito, gara a rămas nefolosită şi s-a degradat, la unison cu întreaga localitate. Totuşi, există mărturii potrivit cărora clădirea mai exista prin 1960, însă în anii următori ea a dispărut. Pare greu de crezut că anumiţi cetăţeni ar fi sustras materialul de construcţie, deoarece zona de frontieră era extrem de bine păzită şi practic nimeni nu putea circula pe acolo, iar ca să fie demolată o întreagă asemenea clădire era nevoie de un efort susţinut. De aceea, este mult mai plauzibil faptul că însuşi statul comunist român a efectuat această demolare. În 1989 în locul vechii gări se mai afla o groapă, iar ulterior pe terenul respectiv a fost construită o cabană privată.

Turnul de apă făcea parte din clădirile-anexă ale gării Baziaş, fiind folosit la aprovizionarea vechilor locomotive cu aburi. El s-a mai păstrat parţial până acum, ca o mărturie a vechii activităţi desfăşurate acolo. Evident, şi stadiul său de degradare este foarte avansat, astfel încât mai poate fi destul de greu identificabil. Fotografiile turnului de apă, ca şi cele care urmează, au fost realizate de colonelul (r) de Poliţie Gheorghe Popoviciu, căruia îi mulţumim.

Nici porţiunea celor 4 km de cale ferată care legau Baziaşul de actuala graniţă cu Serbia nu s-a mai păstrat, terasamentul mai putând fi cu greu observat. După cum se poate vedea, linia cuprindea şi câteva poduri feroviare, precum cel din imagine. Acum, în mare parte, vechiul terasament se află în albia Dunării, ca urmare a ridicării nivelului acesteia prin construirea hidrocentralei de la Porţile de Fier. Aşadar, o eventuală refacere a căii ferate pe structura vechiului terasament este acum imposibilă, trebuind a fi găsit un nou traseu.

Fiind o cale ferată cu ecartament normal, construirea acesteia a început în 1846, la 21 de ani după inaugurarea primei căi ferate pentru locomotive cu aburi, cea dintre Stockton şi Darlington în Anglia, şi la 11 ani după punerea în funcţiune a primei căi ferate germane, între Nürnberg şi Fürth în 1835. Diriginte de şantier a fost inginerul Bach.

Cabana şi restaurantul „Apus de soare”, aflate aproximativ pe locul în care se afla gara, deţin acum două fragmente din scările vechiului hotel al localităţii. Acestea, confecţionate din marmură roşie, au fost călcate de multe personalităţi ilustre. Este bine că ele mai există şi că pot reprezenta şi în continuare o mărturie a măreţiei de altădată a Baziaşului. Între Timişoara şi Baziaş a fost instalată în 1859 prima legătură de telegraf bazată pe codul Morse din această parte a Europei. Iar potrivit unei informaţii primite de la Anton Schulz, în perioada 1840-1880 tot acolo se aflase şi unul dintre sediile Agenţiei D.D.S.G. (Ersten k. k. priv. Donau-Dampfschiffahrts-Gesellschaft), unde se întâlneau agenţi comerciali şi oaspeţi veniţi cu navele acestei agenţii pe Dunăre de la Viena şi de la Budapesta. Mărturii în plus ale importanţei locului.

Urmele acestei lumi de altădată mai pot fi întrezărite în perimetrul vechiului cimitir, acum părăsit, situat în apropierea localităţii. Acolo au fost îngropaţi oameni de diferite naţionalităţi şi religii, care altădată aparţineau personalului oficial şi familiilor acestuia. Ajuns într-un mare grad de distrugere, acest cimitir mai prezintă unele urme ale măreţiei de altădată, pe care Gheorghe Popoviciu le-a surprins cu multă meticulozitate. Ele merită să fie prezentate, întrucât este posibil ca în scurt timp şi aceste ultime mărturii să se piardă. De aceea, trebuie să fie păstrate măcar prin intermediul acestor imagini.

În fine, dar nu în ultimul rând, trebuie să consemnăm eforturile depuse de-a lungul anilor de proprietarii cabanei „Apus de soare”, familia Bălăuţă, de a scoate Baziaşul din anonimat. Ei au întâmpinat numeroase dificultăţi şi piedici în ridicarea acesteia, dar nu au dat înapoi şi au putut face ca turiştii, călătorii şi pescarii de acum să însemne Baziaşul printre obiectivele care merită vizitate. Astăzi localitatea există mai mult prin intermediul acestui punct turistic, din ce în ce mai cunoscut în regiunea înconjurătoare. Este demn de menţionat faptul că la sediul cabanei există câteva fotografii de mare valoare din perioada de glorie a Baziaşului, care merită a fi consultate de către cei interesaţi.

În acest mod pot fi rezumate trecutul şi prezentul Baziaşului. Localitatea aflată la poarta de intrare a Dunării româneşti trăieşte de pe urma unui trecut deosebit, care a făcut ca ea să reprezinte ceva pe harta acestei părţi a Europei. Vicisitudinile istorice nu au ocolit-o însă şi au lovit-o în mod destul de brutal. În viitor are însă şanse, datorită excelentei amplasări turistice, să cunoască alte momente prielnice. Pensiunile care se înfiripă în apropiere, precum şi vechile case din vecinătatea mânăstirii sârbeşti demonstrează că pot face legătura în timp cu un viitor mult mai favorabil decât vremurile trecute.

Anunțuri

2 Comments »

  1. 1
    Anton Schulz Says:

    Inca un articol din trecutul istoric al Banatului, dupa mine cei 4 Km de cale ferata nu se vor mai face, costuri foarte mari ce nu se vor recupera, vezi si prima linie montana Oravita-Anina care exista si se degradeaza, care nu e rentabila finaciar, putini calatori.
    Cu stima,
    A. Schulz

  2. 2
    dragusin Says:

    tatal meu a facut armata aici.


RSS Feed for this entry

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: